dcp100168 Posted April 25, 2008 Posted April 25, 2008 Marius Stan: Ceahlăul îşi joacă ultima şansă de a evita retrogradarea Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, crede că formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ îşi joacă ultima şansă de a se salva de la retrogradare în meciul de sâmbătă, de la ora 16.30, din etapa a XXXII-a a Ligii I, în timp ce formaţia sa se poate gândi la o participare în Cupa Intertoto. "Este posibilă calificarea în Intertoto, dar trebui să gândim pas cu pas. Primul meci e foarte greu, nemţenii îşi joacă probabil ultima şansă de a evita retrogradarea. Vor veni la Galaţi pentru a câştiga şi trebuie să avem mare grijă să nu picăm în plasă precum Gloria Buzău. Buzoienii au digerat greu victoria din ultimele minute de la Cluj şi iată ce au păţit cu noi. Aşa şi noi trebuie să ne concentrăm din primul minut pentru a obţine cele trei puncte", a declarat Stan.Atacantul echipei Oţelul, Emil Jula, crede că după victoria de la Buzău, gălăţenii pot spera din nou la locul şapte, care le-ar da dreptul să joace în Cupa UEFA Intertoto. "Suntem la doar două puncte de Vaslui, sperăm din nou la Intertoto. Depinde doar de noi, trebuie să câştigăm toate cele trei meciuri rămase", a spus Jula.Pentru meciul cu Ceahlăul, Grigoraş nu va putea conta pe Gado, Sârghi, Brujan, Giurgiu şi Szekely - accidentaţi, cărora li se adaugă şi Samuel Cojoc, incert după accidentarea suferită la Buzău.Oţelul Galaţi - Ceahlăul Piatra Neamţ, sâmbătă, ora 16.30, Kanal DPalmares: 25 8 8 9 30-29Primul meci: 0-1, la Piatra Neamţ, la 27 noiembrie 1993Scor maxim: 0-4, la Piatra Neamţ, în 2002Ultima victorie a nemţenilor la Galaţi: 2-1, în 1998Ultimul meci jucat la Galaţi: 3-1, la 10 august 2006În tur: 1-0Echipe probabile: Oţelul: 12. Kolev - 18. Sg. Costin, 31. Jelev, 3. Nogo, 15. Sălăgean - 19. D. Stan, 10. Paraschiv, 5. Ionescu, 9. Viglianti, 23. Deac - 27. Jula. Antrenor: Petre Grigoraş. Rezerve: 1. Gribauskas, 8. Labukas, 6. Iorga, 14. S. Ilie, 24. Avram, 7. Elek, 2. Cojoc. Indisponibili: Sârghi, Brujan, Giurgiu, Gado, Szekely (accidentaţi).Ceahlăul Piatra Neamţ: 22. Savu - 7. Cebotaru, 6. Nandinga, 24. Forminte, 18. Barna - 10. Omoduemuke - 30. Croitoru, 25. Rusmir, 16. Cristocea - 11. Gmamdia, 26. Bugaiov. Antrenor: Viorel Hizo. Rezerve: 1. Mulţescu, 2. Mala, 9. R. Doicaru, 15. Bădescu, 23. Pecha, 21. M. Oprea, 19. Fabron.Partida va fi arbitrată de o brigadă condusă la centru de Mugurel Drăgănescu, ajutat la cele două linii de Aurel Oniţa şi Sebastian Stoianof , în timp ce Marius Martiş va fi rezervă. Observatorii partidei vor fi Mircea Cezar Ionescu şi Constantin Ştefan.
Recommended Posts