Jump to content

Tecuceanul George Purcaru anunţă un cutremur major în 2012


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Tecuceanul George Purcaru anunţă un cutremur major în 2012

În 2010, la Congresul european de seismologie de la Montpellier, profesorul de la Universitatea "J.W. Goethe" din Frankfurt şi preşedintele Secţiei de Predicţie al Comisiei Europene de Seismologie George Purcaru a prezentat o predicţie pentru Vrancea în 2012. Lucrarea este o completare a unui studiu mai vechi, care anunţa drept probabil un seism mediu în perioada 2000-2012. Cutremurul, pe care profesorul îl prevede între 6,34-7,1 pe scara magnitudine-moment, este estimat a fi unul mediu. Cercetătorul spune că, deşi anul 2012 nu poate fi considerat absolut fix, o eroare de un an este acceptabilă ştiinţific. Purcaru mai spune că cercetătorii români sunt la curent cu această dezvăluire deoarece a vorbit cu ei la Congresul din Franţa, când au cerut să afle cum s-a ajuns la această dată.

Studiul despre cutremurul din 2012 a început în 1979. Dar din lista de cutremure studiate (începea cu anul 1100) lipseau două. După ce cercetătorii ruşi în seismologie au aflat de graficul său, i-au oferit informaţiile despre cutremurele lipsă. În 2008 a făcut rectificarea, iar în 2009, la un Congres ce s-a ţinut în Statele Unite, "European Seismology Calculation", profesorul a vorbit pentru prima dată despre cutremurul ce ar putea să aibă loc în România în 2012.

Preşedintele Secţiei de Predicţie a Comisiei Europene de Seismologie spune că în ţara noastră cel mai mare cutremur poate atinge 8 grade pe scara Richter. "În România, cutremurele mai mari pot avea o magnitudine de 6 până la maximum 7,7 (+-0,1) grade pe scara Richter", este părerea cercetătorului. El adaugă că aceasta este o apreciere aproximativă, rezultată în urma multor calcule.

Poveste de viaţă şi de emigrare

"În 1972 are loc Congresul de Seismologie la noi în ţară. Eu îmi dădeam doctoratul în matematică şi aveam trei lucrări pe care voiam să le prezint. Pe atunci nimeni nu discuta în Europa de problema predicţiilor. Eu urma să-mi dau doctoratul cu Octav Onicescu, faimos în teoria probabilităţilor. Am făcut o lucrare de predicţie în seismologie, dar pur matematică", povesteşte Purcaru.

Pe lângă aceste studii, Purcaru urmase cursurile de Astronomie şi Seismologie la Institutul de Astronomie şi Seismologie. "La pauză au venit trei norvegieni la mine de la Norsar (Royal Norwegian Council for Scientific and Industrial Research – n.r.), nu ştiam cine sunt, şi mi-au cerut să le dau lucrarea de predicţie. Am spus că nu este lucrare, ci notiţele mele, dar le-am dat-o. Au revenit a doua zi şi miau spus că mă invită să lucrez pentru un an de zile la Norsar", rememorează Purcaru.

"Eu pe atunci mergeam la institutul de matematică şi am văzut că Zoe Ceauşescu ajuta matematicieni să plece din ţară. Zvonurile spuneau că ea a iubit un bărbat, un matematician. Şi că mama ei l-a omorât pe băiatul acesta. Ca răzbunare, îi ajuta pe matematicieni. Eu le-am cerut norvegienilor să-mi trimită toate actele. Într-o lună primisem tot, inclusiv bilet de avion. Am făcut dosarul şi l-am trimis la cadre. Acolo mi se spune:«Tovarăşu Purcaru, dumneavoastră nu puteţi părăsi ţara». Am întrebat de ce. «Păi cine pleacă peste şase luni în străinătate şi nu este membru de partid, tovarăşa Elena Ceauşescu nu este de acord». Ea era preşedinta CNST-ului. În 1974 am reuşit să plec şi în timpul acesta norvegienii mi-au trimis în fiecare an biletul de avion. Şeful de la cadre descoperise că pot pleca în străinătate peste şase luni dacă semnează un vicepreşedinte al consiliului de miniştri. Şi acesta a fost Ion Păţan. Am plecat legal, n-am fugit pentru că altfel n-aş fi putut să mă angajez la o Universitate", subliniază Purcaru.

Acum profesorul seismolog are dublă cetăţenie, româno-germană.

Când a plecat, Securitatea a vrut să-l păcălească şi să-l facă să plece cu paşaport de serviciu –pe motiv că-şi păstrează şi salariul din România. "Dar ştiam de la Institutul de Matematică că dacă rămâi, te pune să plăteşti toată şcoala. I-am zis atunci: «Dă-mi paşaport de turist că cutremurele n-au graniţe», şi i-am dat şi nişte bani şefului de la cadre".

Purcaru a anticipat cutremurul din 1977 cu trei ani înainte, dar avertismentele lui nu au fost ascultate

Profesorul George Purcaru a anticipat cutremurul din 1977 cu patru ani mai devreme, fapt atestat de o lucrare. A fost prima lui predicţie seismologică. "Lucrarea din 1974 am prezentat- o în faţa tuturor marilor seismologi ai lumii. Am făcut-o în Norvegia, apoi am plecat cu ea la Cambrige să o arăt. Tot în 1974 a avut loc Congresul European de Seismologie de la Trieste. Au fost şi români acolo. Mai mult Radu Cornel a sunat la Norsar şi a cerut lucrarea mea şi a primit-o", povesteşte Purcaru. El adaugă: "După cutremurul din 1977 am vrut să vin în România, dar şeful secţiei de seismologie, Radu Cornel, a spus că eu sunt fugit din ţară şi a dat indicaţii ambasadei din Germania să nu mi se dea viza să intru în ţară. Înainte de cutremur, directorul Institutului meu a fost foarte încântat de această predicţie şi a apărut în presa germană, într-un ziar anticomunist. Mi s-a luat un interviu şi la finalul acestuia jurnalistul o acuza pe tovarăşa Elena Ceauşescu că nu se ocupă de ştiinţă. Or, ea era preşedinta CNST-ului. Din cauza acestui interviu n-am mai fost primit în ţară".

Cearta cu Mărmureanu

Contradicţiile dintre seismologul Geoge Purcaru şi directorul onorific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului Gheorghe Mărmureanu sunt binecunoscute şi nu de puţine ori al doilea a fost acuzat de amatorism de către profesorul George Purcaru.

Anul trecut preşedintele Comitetului Europen pentru Seismologie de pe lângă Comisia Europeană a infirmat ştirea cu privire la iminenţa unui cutremur devastator în Vrancea. "Este o minciună totală ce s-a scris despre Aleksandr Kendzera, directorul adjunct al Institutului de Geofizică al Academiei ucrainene. El nu a afirmat niciodată că va fi un cutremur de magnitudinea 7 în România. Canalul TV 24 de la Kiev a lansat zvonul că va fi un asemenea cutremur. Gheorghe Mărmureanu l-a atacat pe nedrept când a spus că ucraineanul vrea să câştige bani în acest mod. Ucraineanul nu l-a cunoscut niciodată pe Mărmureanu".

Mai mult, Purcaru spune că Aleksandr Kendzera a sctris o scrisoare oficială către Comitetului European pentru Seismologie de pe lângă Comisia Europeană în care dezminte aceste zvonuri. "Primul mare escroc al României este Hâncu, Mărmureanu este cel de-al doilea", concluzionează Purcaru, referindu-se la predicţii seismologice în care susţine că "Mărmureanu nu are pregătirea necesară".

Palmaresul lui George Purcaru

Profesorul George Purcaru a elaborat o scară de magnitudini care-i poartă numele. Este membru pe viaţă al Societăţii Americane de Seismologie, profesor la Universitatea "J.W. Goethe" din Frankfurt, membru al Comisiei Europene de Seismologie şi Preşedinte al Secţiei de Predicţie a Comisiei Europene de Seismologie pe care a şi înfiinţat-o în 1984.

De asemenea, profesorul este cel care acordă avizul la tezele de doctorat în seismologie la Universitatea Osmania, Hyderabad India şi expert NATO. George Purcaru are peste 170 de lucrări publicate în toată lumea.

A fost inclus în 2006 în galeria cetăţenilor de onoare ai Municipiului Tecuci, iar o stradă din oraşul Tecuci îi poară numele.

Profesorul are la activ patru predicţii referitoare la cutremure majore care s-au adeverit. Cel dintâi s-a produs în România, în 1977, al doilea a zguduit Italia în 1981, iar profesorul a avertizat doar asupra locului. Următorul seism, cel din Insulele Aleutine (1994), care i-a adus şi recunoaşterea pentru cea mai exactă predicţie din lume (loc, perioadă şi magnitudine), l-a prezis alături de doi americani. Al patrulea este cel din Insulele Solomon (2007) - a anticipat locul şi magnitudinea.

evz.ro

Date biografice despre Purcaru, în topicul "Personaliăţi tecucene" - George Purcaru - seismolog

Link to comment
Share on other sites

Prezicătorul cutremurului din 2012 este din Tecuci

Deşi este plecat în străinătate de aproape 40 de ani, profesorul universitar George Purcaru vorbeşte, fără pic de accent, tot în dulcele grai al târgului din nordul judeţului, unde şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa. Este cel mai cald şi cel mai dezinhibat interlocutor pe care l-am întâlnit vreodată. Deşi a fost pentru prima dată când am discutat, m-a tratat ca pe o veche cunoştinţă, mi-a povestit amintiri dragi care-l leagă de Tecuci, mi-a vorbit despre cotiturile importante ale destinului său, despre munca sa de cercetător pasionat, adăugând în final şi un mic curs de seismologie pe înţelesul tuturor.

Os de povestitor - nepotul lui Calistrat Hogaş

„Tecuciul este oraşul în care eu am fost cel mai fericit. De aceea, păstrez o legătură strânsă cu oamenii de acolo, mi-e drag să vin cât pot de des, chiar am ţinut conferinţe pentru elevii de la liceul pe care l-am absolvit şi eu în anul 1955 - „Calistrat Hogaş” se numeşte acum, pe vremea mea era „D.A.Sturdza”. De altfel, eu sunt chiar rudă cu scriitorul Calistrat Hogaş. Sora sa geamănă - Margareta - este bunica mea din partea mamei”, mă lămureşte George Purcaru de unde i se trage talentul de povestitor, dar şi umorul.

„Chiuleam de la şcoală ca să joc fotbal”

Deşi este fiul unei familii de cadre didactice (tatăl său a fost director adjunct al Liceului agricol, iar mama învăţătoare), savantul de renume mondial recunoaşte că, pe vremea cât a locuit în Tecuci, era „şeful tuturor relelor”.

„Copilăria şi adolescenţa mea au fost perioadele în care m-am crezut cel mai grozav, am trăit totul la maxim. Chiuleam de la şcoală ca să joc fotbal. Îmi făcusem propria echipă şi furasem de la tatăl meu de la liceu o minge adevărată. Cine mai era ca noi pe vremea aceea, când fotbalul se juca doar cu mingi de cârpă!”, se amuză seismologul de vedeniile trecutului său. Firea aventurieră care l-a împins mai târziu să abordeze una dintre cele mai noi şi mai imprevizibile ştiinţe - predicţia - se manifesta atunci prin teribilisme care le-au scos multe fire albe părinţilor săi.

„Am furat struguri de la profesorul de matematică”

„Doamne, câte prostii mai făceam! Doar ca să mă dau grozav, furam porumbei, struguri, mere, roşii şi pepeni din grădinile oamenilor, dar şi de la piaţă. Importantă nu era „prada”, ci modul în care ajungeam la ea. Toate aceste escapade le plănuiam îndelung, cu picii din gaşcă, iar asta era partea cea mai frumoasă. Odată, am comis-o rău de tot. Ne-am pus în gând să furăm nişte struguri frumoşi tare din curtea profesorului de matematică Aurelian Petică. Am cercetat locul pe lumină, iar seara am săpat pe sub gard şi am intrat în curtea omului. N-am prevăzut însă că avea un câine mare. Noi am reuşit să fugim, dar unul mai mic s-a speriat ş a rămas pe loc, l-a prins profesorul şi ne-a pârât pe toţi. S-a supărat domnul Petică tare, nici nu mai voia să vorbească cu mine. Era un profesor deosebit, cu talent şi tact pedagogic, aşa că m-am hotărât să mă cuminţesc. M-am pus cu burta pe carte. Mama mi-a angajat meditator câteva luni, aşa că n-a avut cum să mă lase corigent, deşi îmi cam pusese gând rău. Aşa am ajuns unul dintre cei mai buni elevi din liceu la matematică, cu premii la olimpiade şi cu probleme publicate în reviste de matematică. De furat, mă lăsasem, dar chiuleam în continuare la unele materii, ca să joc fotbal”, povesteşte George Purcaru.

„Nu mi-a trecut niciodată prin cap că mă voi ocupa de cutremure”

După terminarea liceului, a mers la Bucureşti, pentru a susţine examen la Arhitectură, aşa cum voia mama sa, care spera ca fiul său să aibă o meserie bănoasă. „Cum în majoritatea orelor de desen am jucat fotbal, nu aveam cum să iau examenul la Arhitectură. După ce am picat, m-am înscris pe locurile rămase libere la matematică. Am fost 400 de candidaţi pe 20 de locuri şi am reuşit al 13-lea. Am dat examen, împreună cu un coleg de liceu, care a intrat al 16-lea. Foarte bucuros, profesorul nostru de matematică s-a urcat în tren şi a venit la noi la Bucureşti, ne-a invitat la masă, în semn de preţuire. Era pentru prima dată când îi reuşeau doi elevi de-odată la facultate”, îşi mai aminteşte savantul din Tecuci.

La seismologie a ajuns din întâmplare. Se înscrisese să urmeze o specializare în astronomie la Institutul de Astronomie şi Seismologie, pentru că îi plăcea încă de pe vremea când stătea la lungi discuţii cu tatăl său pe acest domeniu. „În toamnă, m-am trezit trecut din oficiu la seismologie, pentru că nu aveau candidaţi. Până atunci, nu-mi trecuse niciodată prin cap că mă voi ocupa de cutremure”.

După finalizarea cursurilor universitare a fost încadrat ca cercetător la Observatorul Astronomic al Academiei, după care s-a transferat la Institutul de Geologie şi Geofizică. În 1970, sub îndrumarea matematicianului Octav Onicescu, întemeietorul şcolii româneşti de teoria probabilităţilor, începe să lucreze pentru teza de doctorat. A fost doar începutul carierei academice.

În 1974 a anticipat cutremurul din 1977

În 1972 s-a desfăşurat în România Congresul de seismologie, la care a participat şi George Purcaru, cu lucrarea sa pe care o pregătea pentru doctorat, un model matematic pentru predicţia cutremurelor. „Deşi nu aveam date concrete, găsisem doar o formulă matematică, lucrarea i-a interesat pe norvegienii de la NORSAR, care mi-au propus să lucrez pentru ei. Eram pe vremea aceea unul dintre puţinii seismologi din Europa care se ocupa de predicţii, de aceea erau foarte interesaţi de mine. NORSAR era un institut internaţional, cu foarte strânse legături cu americanii. Eram singurul român care a lucrat acolo şi singurul din ţările est-europene”.

„Cutremurele nu au paşaport”

Până să reuşească să plece în Norvegia a durat aproape doi ani, timp în care cei de la NORSAR i-au trimis periodic bilete de avion şi invitaţie. „Am fost vizitat şi de Securitate, pentru că învăţasem engleza şi începusem să public studii în această limbă. I-am trimis la plimbare, spunându-le că cutremurele n-au nevoie de paşaport. Abia în 1974 am reuşit să plec, după ce am fost ajutat de un om care ştia de un decret secret, prin care oamenii de ştiinţă puteau pleca din România doar cu semnătura unui prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi nu mai era nevoie de avizul Elenei Ceauşescu, pe care nu l-aş fi primit în veci. Ceva mai târziu mi-am putut lua şi familia. Ştiam că în România nu voi avea şanse să mă dezvolt”.

„Am anunţat în ţară, dar n-am fost luat în seamă”

În Norvegia, în acelaşi an, a finalizat lucrarea despre predicţia cutremurelor cu aplicabilitate pe cele produse în Vrancea, în care anunţa că în jurul anului 1980 va avea loc un seism puternic în România. Lucrarea, fundamentată pe calcule matematice şi date istorice, a fost acceptată în Norvegia, dar şi la congresele de la Cambridge şi de la Trieste, unde veniseră şi seismologi români. Radu Cornel mi-a cerut lucrarea şi i-am trimis-o, dar nu au luat-o în seamă. Mai mult decât atât, după cutremurul din 1977, când eram deja angajat al Universităţii din Frankfurt, am vrut să vin în ţară, dar acest Radu Cornel a cerut Ambasadei să nu-mi dea viză, pe motiv că aş fi fugit din ţară, deşi eu plecasem în mod legal”, povesteşte seismologul.

În Vrancea, câte un seism la fiecare început de secol

A lucrat de-a lungul timpului cu seismologi celebri, el însuşi numărându-se printre aceştia. Fidel principiilor ştiinţifice, a afirmat întotdeauna că nu există predicţii sută la sută sigure, deoarece cutremurele sunt fenomene extrem de complexe, care nu pot fi studiate acolo unde se produc. Abia recent s-au putut efectua aşa zisele „tomografii” în scoarţa terestră, care însă au adus prea puţină lumină.

„E mai uşor să prezici moartea unui om decât un cutremur. Chiar şi aşa, medicul poate spune că un om va muri într-un interval de timp. La fel şi cutremurele. Se poate uneori descoperi doar intervalul respectiv, alteori ştiinţa, la nivelul ei de astăzi, nu te ajută cu nimic. Eu nu vând iluzii, am continuat cercetările, chiar dacă la ora actuală este cunoscut că nu se pot prezice sută la sută cutremurele. Asta nu înseamnă că trebuie să te laşi păgubaş şi că cercetările tale în domeniu nu vor ajuta cândva, ele fiind paşi mai mari sau mai mici pe drumul ştiinţei”, îşi expune profesiunea sa de credinţă pasionatul seismolog.

Trei cutremure mari pe secol

Despre cutremurele „de acasă de la Vrâncioaia”, George Purcaru spune că în mod greşit s-a crezut că sunt produse de două falii: „Există doar un bloc solid, cu o lungime de 70 de kilometri, o lăţime de 25 şi o adâncime de 175. O rămăşiţă a fundului Mării Tetis. Din cauza forţelor care acţionează asupra acestui bloc solid înconjurat de magmă, apar crăpături. Acestea generează cutremurele, cu magnitudine mai mare sau mai mică, în funcţie de lungimea lor”, mă pune scurt la punct cu teoria.

În algoritmul de prezicere a cutremurelor, savantul român s-a bazat pe ideea că fenomenele naturale se produc cu o anumită periodicitate. Calculele, dar şi cercetările în documentele istorice l-au determinat să considere că în zona Vrancei se produc trei cutremure mari în fiecare secol. „Cele trei perioade sunt în primii zece ani, între anii 30-40 şi între anii 70-90. În această ultimă categorie s-a încadrat cutremurul din 1977”.

Acesta a studiat cutremurele produse de-a lungul timpului, încă de la 1100, în prima decadă a secolelor: au fost seisme în 1107, în 1197 (cu trei ani mai devreme), în 1516 - ceva mai târziu, în 1802 şi în 1908. „Sunt şi seisme care se abat de la acest interval, cum este cel din 1516. Calculele mele probabilistice arată că seismul de început de secol XXI se va produce în 2012, cel târziu în 2013. Dacă el va apărea în 2014, se consideră că predicţia mea a eşuat. Aşa cum am mai spus, deşi sunt paşi ştiinţifici, natura ne-a arătat că, deocamdată, în prezicerea seismelor nu există instrumente sigure sută la sută”, ţine să sublinieze încă o dată profesorul.

Savantul tecucean mai spune că există şi o periodicitate în ceea ce priveşte magnitudinea seismelor. „Sunt cutremure puternice, cu magnitudine între 6,7 şi 7,1 pe scara Richter, aşa cum va fi şi cel care ar putea lovi România în 2012. Cele foarte puternice, cu magnitudine între 7,1 - 7,75 (8 grade pe scara Richter este magnitudinea maximă la care ajung cutremurele în ţara noastră) se produc din 300 în 300 de ani, conform cercetărilor mele”, mai spune Purcaru.

Record pentru cea mai exactă predicţie

Profesorul George Purcaru a elaborat o scară de magnitudini care-i poartă numele. Este membru pe viaţă al Societăţii Americane de Seismologie, profesor la Universitatea "J.W. Goethe" din Frankfurt, membru al Comisiei Europene de Seismologie şi preşedinte al Secţiei de Predicţie a Comisiei Europene de Seismologie pe care a şi înfiinţat-o în 1984. De asemenea, profesorul este cel care acordă avizul la tezele de doctorat în seismologie la Universitatea Osmania din Hyderabad (India) şi expert NATO. George Purcaru are peste 130 de lucrări publicate în toată lumea. Predicţia cutremurului din 4 martie 1977 este considerată prima predicţie de succes a unui cutremur de magnitudine mare din Europa. În 1982 publică prima hartă a locurilor posibile pentru producerea marilor cutremure din Europa. În 1990 este coautor al unui catalog al cutremurelor mari din lume produse între 1903 - 1985.

Profesorul are la activ patru predicţii referitoare la cutremure majore care s-au adeverit. Cel dintâi s-a produs în România în 1977, al doilea a zguduit Italia în 1981, iar profesorul a avertizat doar asupra locului. Următorul seism, cel din Insulele Aleutine (1996), i-a adus şi recunoaşterea pentru cea mai exactă predicţie din lume. „Eu am prezis doar locul, magnitudinea şi lungimea rupturii, dar n-am reuşit în primă instanţă să dau şi perioada de timp. Am prezentat lucrarea în America, iar doi cercetători s-au oferit să lucreze la prezicerea timpului. Datele oferite de ei au fost destul de exacte. Cutremurul s-a produs cu două luni înainte să expire perioada indicată. S-a întâmplat în locul prezis de mine, iar magnitudinea a fost cea indicată de mine. S-au prezis toate cele trei coordonate, locul, timpul şi magnitudinea, de aceea a fost considerată cea mai exactă predicţie” se mândreşte savantul român. Al patrulea este cel din Insulele Solomon (2007), pentru care a anticipat locul şi magnitudinea.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Seismologul George Purcaru: „Vom avea în 2013 un cutremur puternic în Vrancea”

* Cercetătorul este cel care a prezis cutremurul din 4 martie 1977, aceasta fiind considerată prima predicţie de succes a unui cutremur de magnitudine mare din Europa

Tecuceanul George Purcaru, profesor dr. la Institutul de Ştiinţe Geologice, Universitatea "J.W. Goethe", din Frankfurt, Germania, susţine că România va fi lovită în 2013 de un cutremur puternic, cu magnitudine de 6,7 până în 7,1  grade pe scara Richter.
Special pentru a ne pune în gardă, profesorul Purcaru (membru pe viaţă al Societăţii Americane de Seismologie, membru al Comisiei Europene de Seismologie şi preşedinte al Secţiei de Predicţie a Comisiei Europene de Seismologie, pe care a şi înfiinţat-o în 1984) ne-a scris din Germania: „Iniţial, pe baza celor trei legi descoperite de mine, în urma cercetării a peste 1.100 de cutremure, am prognozat că seismul puternic din Vrancea va avea loc în 2012 sau în 2013. Cercetări recente, alte trei cutremure stabilite de seismologii ruşi, m-au determinat să modific data predicţiei pentru 2013”, ne scrie George Purcaru.  Acesta spunea, în 2011, că, dacă seismul va avea loc în 2014, se va considera că predicţia sa a eşuat.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Las la o parte activitatea asta de "ghicit in placi" (tectonice, desigur), dar ma intreb doar: daca un individ de genul te asigura ca va fi cutremur la o anumita data, mai poti face o asigurare improtriva seismelor? 

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Un cutremur major va zgudui România

Cel mai bun serviciu de monitorizare a cutremurelor din lume, World Earthquakes, prezice că un cutremur major, de peste 6,5 grade pe Richter, va avea loc în România, până în 2015. Cel mai probabil, seismul va avea loc chiar în anul 2013, prezice World Earthquakes.
Serviciul foloseşte date despre cutremurele din ultimele zeci de ani, pentru a stabili când ar putea lovi următorul seism într-o anumită zonă. Dat fiind că ultimele două seisme majore din România au avut loc la 37 de ani distanţă (1940 şi 1977), World Earthquakes prezice că următorul cutremur mare din ţara noastră ar putea avea loc între 2013 şi 2015 (la 36-38 de ani distanţă de la cel din '77). În plus, World Earthquakes scrie că probabilitatea ca un cutremur major să aibă loc în România până în anul 2027 este de 65 la sută, probabilitatea crescând cu fiecare an care trece.
România este prezentată pe World Earthquakes cu un semn de exclamare în dreptul său, ceea ce înseamnă că un seism major este aşteptat. Tot cu semne de exclamare apar şi Ecuadorul, Indonezia, Italia, Noua Caledonie, Papua Noua Guinee, Tonga şi Vanuatu.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

Mărmureanu: Urmează un cutremur foarte adânc, aşa rezultă din analizele noastre

Un cutremur "foarte adânc" ar urma să se producă în Vrancea, zona de risc fiind sudul Moldovei şi mai puţin Capitala, a declarat, în emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică de Pro TV, prof. Gheorghe Mărmureanu, care a precizat că "aşa rezultă din analizele" făcute. "Eu am spus că urmează acum un cutremur foarte adânc. Aşa rezultă din analizele noastre. Poate să fie tip '40 sau poate să fie tip 1802", a spus directorul onorific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), prof. Gheorghe Mărmureanu, referindu-se la seismele produse, tot în Vrancea, în 1940 şi 1802, care s-au produs la adâncimea de 150 de kilometri şi au avut magnitudinea de 7,7 grade, respectiv 7,9 grade pe scara Richter.

Întrebat despre zonele de risc în cazul unui astfel de seism, Mărmureanu a menţionat sudul Moldovei (Focşani, Bacău, Galaţi), Tulcea, dar şi Basarabia şi zona portului Odessa din Ucraina. "În acest caz, Moldova apare, Basarabia, Chişinău, Odessa. În România, este vorba despre Focşani, Bacău, mai puţin Iaşiul. Bucureştiul va fi mai puţin, din punctul meu de vedere. Asta v-o spun că inginer constructor. (...) Galaţi, Tulcea...", a spus prof. Gheorghe Mărmureanu.

În acelaşi context, el a menţionat ce urmări au avut asupra mănăstirilor din nordul Dobrogei cutremurul de adâncime mare din 1940 şi cel din 1977, produs la 94 de kilometri. "Vreau să vă dau o informaţie foarte importantă. Toate mănăstirile din nordul Dobrogei, în 1940, au fost dărâmate. În 1977, n-au avut nimic", a spus Mărmureanu.

Prof. Gheorghe Mărmureanu s-a referit în emisiune şi la cutremurele de cel mult 7 grade pe Richter, subliniind că acestea, în mod normal, nu produc victime şi nici pagube materiale. "Putem avea cutremure până în 7, am spus-o oricând, cel puţin în ultimii cinci-şase ani. Un cutremur poate fi în orice zi, în orice noapte. Un cutremur de până în 7 şi chiar 7 nu produce pierderi de vieţi omeneşti şi nici de bunuri materiale", a spus el.

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

Geofizicianul Andrei Apostol: Marele cutremur, prezis de mai mulţi seismologi

* Geofizicianul român Andrei Apostol cu o activitate de peste 30 de ani în America susţine însă că în ciuda eforturilor disperate, oamenii de ştiinţă nu se pot lăuda cu predicţii exacte

„Primul model seismo-tectonic al Vrancei a fost imaginat de către un geofizician din ţara noastră pe nume Constantin Roman, într-o teză de doctorat publicată în Anglia. Roman considera focarul adânc din Vrancea o subducţie din trecutul geologic, încheiată cu milioane de ani în urmă. Ca urmare a unei coliziuni între două plăci continentale (Africa şi Eurasia) subducţia activă a unei plăci oceanice a Mării Thetis a fost consumată la nivelul scoarţei terestre. Numai un rest fosil de crustă oceanică a rămas sub scoarţa pământului şi acest rest casant generează încă cutremure. Astăzi au apărut idei noi care ar încărca prea mult prezentarea noastră schematică aşa că le lăsăm la o parte.

Doar chinezii, şi numai o singură dată

Important pentru noi este frecvenţa cutremurelor distrugătoare din Vrancea. O serie de seismologi români remarcabili, cum ar fi printre alţii Gheorghe Mărmureanu, Dumitru Enescu şi George Purcaru, au studiat statistica seismelor distrugătoare din Vrancea pe baza datelor istorice din ultima mie de ani şi au încercat să facă estimări pentru viitor, care au fost mai mult sau mai puţin confirmate de datele instrumentale. Omul de pe stradă nu este interesat de astfel de estimări. El doreşte o predicţie de cutremur cu caracter iminent de ordinul a câtorva zile, care ar putea să-i salveze viaţa. Nimeni în afară de Chinezi, în anii 1975-1977, în perioada dictaturii lui Mao, nu a reuşit încă să salveze vieţile oamenilor pe baza predicţiei de durată scurtă a seismelor. Chiar şi pe vremea lui Mao au fost nenumărate eşecuri. Metodele empirice tradiţionale din China lui Mao, dar şi metodele de teroare în care milioane de oameni au fost obligaţi să culeagă date pe gratis au fost aruncate la groapa de gunoi a istoriei. Astăzi, atât seismologii chinezi, cât şi cei americani consideră predicţia iminentă a seismelor imposibilă. Succesele în predicţia seismelor au fost uitate. Este nevoie de idei noi. Să nu uitam că şi predicţia meteorologică pe care astăzi o urmărim în fiecare dimineaţa cu succes a fost considerată multă vreme ca fiind imposibilă.

Marele seism este aşteptat în curând

Profesorul Gheorghe Mărmureanu a subliniat nu o singură dată că numai seismele din Vrancea de adâncime intermediară (60-300 km adâncime) sunt catastrofale după datele istorice. Şi asta numai dacă magnitudinea depăşeşte valoarea 7. Cutremure mai mici de magnitudinea 7 doar ne sperie, dar nu produc pagube. Să vedem în ce măsură un astfel de seism catastrofal ar putea să apară în cursul vieţii noastre. Oncescu şi Bonjer sunt doi seismologi care au studiat cutremurele vrâncene ca pe buzunarele lor. Oncescu este poate cel mai strălucit produs al seismologiei româneşti din ultimii 40 de ani. A publicat de departe cele mai originale lucrări despre Vrancea, atât în ţara noastră cât mai ales în cele mai importante publicaţii de seismologie din lume. După asta, a început să lucreze la Universitatea din Karlsruhe din Germania. Acolo americanii l-au descoperit, iar în ziua de astăzi se poate spune că este unul din cei mai mari experţi din întreaga lume în probleme de aparatură de seismologie. Îl puteţi găsi în Texas. Cât despre Bonjer, “se poate spune că este mai mult român decât german”, deoarece a petrecut o parte bună din viaţa lui plasând seismometre portabile în lungul şi latul Vrancei. Cei doi seismologi au publicat o lucrare în care arată unde şi când se va produce un seism catastrofal în ţara noastră. Acest seism se va înregistra în Vrancea la o adâncime de 110-130 km şi va reprezenta o repetare a cutremurului vrâncean din anul 1802, considerat cel mai mare seism din istoria de o mie de ani a Vrancei. În anul 1802 a căzut Turnul Colţei din Bucureşti, iar cascada Putnei a fost mutată de pe actualul mal din stânga, pe o fractura geologică formata la acel cutremur, pe malul din dreapta.
Când o să fie înregistrat un astfel de seism distrugător? Numai Dumnezeu ştie. Cu toate astea, autorii arată că noul seism distrugător va rupe zona de adâncime situată între marele cutremur din anul 1940 (150 km adâncime) şi cel din 1977 (90 km adâncime) şi va fi înregistrat în următorii câţiva zeci de ani. Dar mai mult de 20 de ani au trecut de la publicarea lucrării lor. Prin urmare, marele seism este aşteptat în curând.

România, una dintre puţinele ţări cu sistem automat de alertă

România este una dintre puţinele ţări ale lumii care se poate lăuda cu existenţa unui sistem automat de alertare a unităţilor industriale şi chiar a persoanelor fizice cu aproximativ 20 de secunde înaintea producerii distrugerilor maxime datorate unui seism major. În zona localităţii Ploştina din judeţul Vrancea au fost amplasate o serie de staţii seismologice care obţin automat date asupra sosirii undelor longitudinale “P” mai rapide. Cum distrugerile să zicem în oraşul Bucureşti apar la sosirea undelor transversale “S” care sunt mai puţin rapide, există un decalaj de aproximativ 20 de secunde între ele. Drept urmare este posibilă trimiterea unui semnal automat către oraşele importante cu aproximativ 20 de secunde înaintea distrugerilor majore. Un astfel de sistem permite oprirea automată a gazelor şi curentului electric în unităţile industriale. Pagubele cauzate de focurile care se pot declanşa sunt reduse.
În ceea ce priveşte omul în pijama, în toiul nopţii, care primeşte un astfel de semnal, până să se trezească din buimăceală îi cade tavanul ori scara blocului în cap. Oamenii au nevoie într-adevăr de o predicţie a cutremurului într-o fereastră de timp scurtă, să zicem două sau trei zile, dar nu atât de scurtă ca 20-30 de secunde. O astfel de predicţie nu exista încă în Vrancea sau în alte regiuni seismice active ale lumii. Mai mult decât atât, seismologii americani în marea lor majoritate cred că o astfel de predicţie iminentă a unui cutremur nu va putea fi realizată niciodată. Predicţia cutremurului reuşită în Haicheng, China, pe vremea lui Mao în anul 1975, care a condus la evacuarea oraşului înainte de seismul distrugător este considerată un caz izolat, extrem de favorabil. Dacă la Haicheng, creşterea numărului de seisme minore a indicat cumva data socului principal distrugător, în majoritatea cazurilor nu se înregistrează seisme precursoare, iar şocul principal se produce când nimeni nu se mai aşteaptă la aşa ceva. Cât despre aşa numiţii precursori electromagnetici sau comportamentul anormal al animalelor înaintea seismelor, americanii au refuzat de mult timp să mai creadă în aşa ceva.
Spre deosebire de americani, seismologii din România sunt mult mai optimişti, în sensul că încearcă să imagineze noi metode şi să adune date care cu timpul ar putea să le permită o predicţie iminentă a seismelor distrugătoare vrâncene cu câteva zile-săptămâni înainte. Asta aşteaptă şi omul de pe stradă.”

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Se mai actualizează şi predicţiile...

 

Un cutremur major va zgudui România

Cel mai bun serviciu de monitorizare a cutremurelor din lume, World Earthquakes, prezice că un cutremur major, de peste 6,5 grade pe Richter, va avea loc în România, până în 2015. Cel mai probabil, seismul va avea loc chiar în anul 2013, prezice World Earthquakes.

viata-libera.ro

Organizaţia World Earthquakes, care publică predicţii realizate pe baze statistice privind seismele, a anunţat că se aşteaptă ca în România să aibă loc, între anii 2013-2017, un cutremur cu magnitudinea de peste 6,5 grade, „anul critic” fiind 2015. Specialiştii din cadrul World Earthquakes afirmă că prezicerea cu exactitate a momentului, localizării şi magnitudinii unui cutremur este imposibilă cu tehnologia actuală şi explică faptul că predicţiile lor sunt realizate pe baze statistice (luând în considerare seismele care au avut şi au loc în diferite ţări), cu ajutorul unor algoritmi matematici foarte complecşi. Este vorba, aşadar, de estimări statistice privind probabilitatea producerii unor cutremure mari, motiv pentru care organizaţia recomandă  prudenţă în interpretarea predicţiilor, chiar dacă algoritmii folosiţi sunt recunoscuţi internaţional pentru acurateţea lor, scrie descoperă.ro. Conform acestor estimări, în România există o probabilitate semnificativă de producere a unui cutremur cu magnitudinea de peste 6,5 grade, în perioada 2013-2017, anul 2015 fiind denumit un „an critic”.

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Până pe 24 ianuarie, 24 de cutremure peste 2,5 grade, din care patru peste 4 grade

Cutremurul cu magnitudinea de 4,6 grade pe scara Richter care s-a produs în această dimineață în Vrancea este cel mai mare de la începutul anului, perioadă în care în zona seismică Vrancea a fost înregistrată o creștere a numărului de cutremure, până în dimineața de 24 ianuarie fiind înregistrate 24 de cutremure cu magnitudini de peste 2,5 grade.

A fost depășită media activității seismice din Vrancea în 2014, când au fost, în medie, 18-20 de cutremure în fiecare lună.  Şi în 2014 se înregistrase o activitate seismică mai intensă decât cea din anii anteriori.

Dintre aceste 24 de cutremure, zece cutremure au avut magnitudini de peste 3 grade, iar patru au fost mai mari de 4 grade pe scara Richter.

Astfel:

  • 3 ianuarie: cutremur de 3,9 grade,
  • 8 ianuarie: un cutremur de 3,2 grade,
  • pe 9 ianuarie au fost două cutremure de 3,5 grade,
  • pe 11 - 13 -15 - 16 şi 20 ianuarie au fost alte 5 cutremure, toate cu magnitudini de 3,2 grade,
  • pe 19 ianuarie a fost un cutremur de 3,8 grade,
  • pe 22 ianuarie un alt cutremur de 3,2 grade.

Seria cutremurelor de peste 4 grade a fost deschisă pe 4 ianuarie, când s-a produs un cutremur de 4,3 grade, după care au urmat unul de 4,1 grade (pe 12 ianuarie), pe 14 ianuarie producându-se un cutremur de 4,1 grade.

Au fost și zile cu mai multe cutremure. Pe 9 și 11 ianuarie s-au produs câte două cutremure, iar pe 16 și 22 ianuarie au avut loc câte 3 cutremure.

Cutremurul de astăzi a zgâlțâit sud-estul

Potrivit datelor INFP, epicentrul cutremurului produs în această dimineață la ora 9.55 a fost localizat în Muntii Vrancei, la nord de zona „Pietrele înșirate” și la sud de Parcul Natural Putna-Vrancea. Cutremurul s-a produs la adâncimea de 84 km.

presagalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Căutaţi o explicţie? Voila! :P

 

Avertizarile despre cutremurele care se declanseaza in Vrancea din 4 ianuarie 2015 pana acum, au fost trimise catre INFP-Magurele-Romania...inca din 24 decembrie 2014,respectiv catre domnul Mircea Radulian,cu rugamintea de a organiza emisiuni tv pe teme seismice,in vederea pregatirii populatiei tarii noastre. Emisiunile tv solicitate au fost (3) pe postul ROMANIA-TV...dintre care una a fost in mod expres sustinuta de dl.ministru Raed Arafat,deci putem afirma ca avertizarile noastre au fost luate in seama si tratate cu maxima seriozitate. Ceea ce INFP nu va poate spune din motive lesne de inteles, este realitatea ca ROMANIA este vizata in continuare a fi lovita de posibile seisme foarte puternice. Unul dintre motivele retinerii INFP, este convingerea ca seismele sunt actiuni declansate de tensiunile interne ale Terrei, adica acumulari de energii seismice care se elibereaza prin miscari bruste ale placilor tectonice din zona Vrancea...Un alt motiv de reticenta al INFP, este convingerea ca seismele nu pot fi prezise si prevenite ca atare...Ati cunoscut foarte bine etalarea in presa a acestor doua motive de catre specialistii INFP, in septembrie-octombrie 2013...cand s-au declansat cele peste 300 de seisme in zona Galati-Izvoarele...Singurele explicatii ancorate in realitate precum si avertizarea seismica a cutremurului de 5,5 grade Richter declansat in Vrancea pe 6 octombrie 2013, au fost oferite galatenilor si nu numai, de echipa de cercetare TAC EARTHQUAKES PREDICTION...realizatoarea uriasei descoperiri "ZINA", care permite identificarea momentelor critice de declansare a cutremurelor de pamant ,prin incadrarea in ferestre de timp de doar cateva zile...Si tot descoperirea "ZINA" continua sa "demoleze" ideea total deficitara a specialistilor seismologi, demonstrand stiintific ca orice actiune seismica majora poate fi prezisa cu foarte mare exactitate , cu multa vreme inainte de a se declansa...Acest ADEVAR il veti constata in urmatoarele zile ,conform urmatoarelor explicatii realizate de TAC EARTHQUAKES PREDICTION !!!

Incepand din 26 ianuarie 2015, Terra se apropie de o UNDA GRAVIFICA LINIARA extrem de puternica , generatoare de cutremure de pamant cu intensitati mari...Datorita miscarii de roatie a Terrei in jurul axei sale, precum si datorita inclinatiei axei terestre, intreaga zona temperata a emisferei nordice este vizata de actiuni seismice care vor depasi pragul de 6 grade Richter...Statele vizate a fi lovite de seisme sunt: Japonia, China,Iran,Turcia,Grecia,ROMANIA, Italia si Califprnia(SUA)...Fereastra de timp critica pentru ROMANIA este intre 3-6 februarie 2015!!!!!!!!!!!!!! Tranzitul Terrei prin UNDA GRAVIFICA LINIARA sus-mentionata, va genera si anomalii climatice in statele enumerate mai inainte...respectiv furtuni extrem de puternice cu formari de tornade si cicloane,ploi si ninsori masive pe fondul unor scaderi drastice de temperatura...Dupa o scurta "relaxare" de cateva zile, o alta fereastra de timp critica pentru ROMANIA va fi intre 15-17 februarie 2015...!!!!!!!!!!!!!! Practic intreaga perioada 26 ianuarie - 17 februarie 2015 , reclama o vigilenta sporita , deci fiti vigilenti !!!!!!!!!!!!! Va doresc numai bine tuturor...

Farcas Marian

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.