dcp100168 Posted April 25, 2008 Posted April 25, 2008 La Schela, apă otrăvităAnalizele făcute la apa freatică de la Schela şi Negrea au relevat faptul că până la adâncimea de 20 de metri apa este puternic poluată cu hidrocarburi, nitraţi şi alte bazaconii chimice. "Apa nu este bună de băut! Din acest motiv, a devenit o prioritate realizarea unei reţele de apă potabilă, având în vedere că reţeaua veche, care e din 1972, acoperă doar o treime din localitate", ne‑a declarat primarul Iacov Bărceanu.Trecând (deocamdată) peste problema poluării cu petrol, e clar că nu trebuie să fii mare specialist sau să ai cine ştie ce aparatură performantă pentru a constata faptul că apa din zona Schela are mari probleme... În partea de sud a localităţii, pânza freatică este la nici jumătate de metru de suprafaţă (lucrările la dalarea şanţurilor s‑au dovedit extrem de dificile din acest motiv) şi este infestată cu tot felul de mizerii. Nu de alta, dar ce altceva poate sugera un pârâiaş care curge la mică distanţă de WC‑urile săpate direct în pământ, sub nivelul pânzei freatice, fără fosă septică betonată şi fără canalizare?Şi gunoiul este o problemă. "Avem o rampă în sudul localităţii, pe care am încercat să o menţinem în condiţii cât mai bune. Însă este clar că poluează şi ea apa freatică, deci va fi închisă", ne‑a declarat primarul. Soluţia în ce priveşte rampa de gunoi este simplă: un proiect de colectare selectivă a gunoiului. Proiect care există şi este în aşteptarea unei finanţări.Dincolo de toate obstacolele, în acest moment, se lucrează de zor la construcţia reţelei de apă potabilă de la Schela. Finanţarea ‑ de 1,2 milioane de lei noi ‑ a fost obţinută de la Guvern, iar termenul de recepţie este 31 mai 2008. "Cred că ne vom încadra în termenul stabilit, chiar dacă mai sunt multe de făcut", spune primarul.Lucrarea s‑a dovedit destul de complicată şi pentru că pe anumite porţiuni a fost nevoie de soluţii tehnice adaptate la condiţiile zonei. Spre exemplu, în zona cu pantă s‑au făcut şi lucrări de combatere a eroziunii, pentru ca nu cumva un şuvoi declanşat de o ploaie mai puternică să dezgroape conductele. De asemenea, toate traversările de drum asfaltat (proaspăt asfaltat!) au fost făcute prin foraje orizontale (fără să se sape şanţuri de‑a latul şoselei), ceea ce a consumat mai mult timp şi mai mulţi bani.Una peste alta, autorităţile locale sunt mulţumite de modul cum merg treburile în privinţa reţelei de apă. "Pentru perioada următoare, sperăm să facem rost de fonduri pentru a reabilita reţeaua veche. De asemenea, sperăm să obţinem finanţare pentru canalizarea comunei, o lucrare absolut necesară pentru localitatea noastră, care e amplasată într‑o zonă în care pânza freatică este, în foarte multe locuri, aproape de suprafaţă", a mai precizat Iacov Bărceanu.http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=23758
Recommended Posts