dcp100168 Posted December 9, 2011 Posted December 9, 2011 CFR Galaţi are de plată 100.000 de euro către salariaţiFosta Regională CFR Galaţi (desfiinţată între timp) este bună de plată circa 100.000 de euro către o parte dintre angajaţii săi, care au reclamat în instanţă faptul că nu li s-au plătit o serie de drepturi salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă.Măsura a fost stabilită zilele trecute de judecătorii de la Tribunalul Galaţi. În fapt, este vorba despre mai multe decizii (similare) luate de magistraţi, dat fiind că unii angajaţi au deschis procese individual, iar alţii în grup, împreună cu sidicatul.Cel mai important „lot" câştigător este format din 108 angajaţi de la Divizia Linii SRCF Galaţi, în cazul cărora judecătorii au stabilit că trebuie plătite integral sumele solicitate, actualizate cu rata inflaţiei la data achitării efective.„Este vorba despre salariul suplimentar pentru anii 2008 şi 2009, de ajutorul material aferent Zilei Feroviarului pentru anul 2009 şi de prima de Paşte pentru anul 2009", a confirmat Viorel Istrate, liderul Sindicatului Mişcare-Comercial.Angajaţii nu vor primi sume egale, ci plata este în funcţie de perioada lucrată de fiecare în intervalul amintit, de salariul de încadrare şi de restul bonificaţiilor (cum ar fi vechimea). Suma totală pe care Compania Naţională CFR trebuie să o achite salariaţilor ei de la Galaţi care au acţionat-o în judecată se ridică la circa 100.000 de euro.Interesant este că în această perioadă au început să fie judecate şi contestaţiile depuse de unii dintre salariaţii CFR care au fost disponibilizaţi. Tot la Tribunalul Galaţi au fost deja date două soluţii favorabile angajaţilor, în sensul că deciziile de concediere au fost anulate, iar compania a fost obligată să achite reclamanţilor salariile aferente perioadei cât au stat acasă, actualizate cu rata inflaţiei.adevarul.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now