dcp100168 Posted December 13, 2011 Share Posted December 13, 2011 4.300 de gălăţeni muncesc în condiţii deosebitePotrivit declaraţiilor directorului ITM Galaţi, Ionel Petrea, la cele 163 de locuri de muncă care au aviz de încadrare până la sfârşitul acestui an în condiţii desosebite îşi desfăţoară activitatea 4.300 de salariaţi. Acesta a precizat că locurile de muncă respective ar putea fi încadrate şi anul viitor în condiţii deosebite dacă proiectul de act normativ care prevede prelungirea cu un an a valabilităţii încadrarii respective va fi adoptat de Guvern. O treime dintre siderurgişti muncesc în condiţii deosebiteConform şefului ITM, ArcelorMittal Galaţi este agentul economic gălăţean care are cele mai multe locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, şi anume 103 locuri de muncă, unde lucrează 3.200 de salariaţi, ceea ce înseamnă o treime din angajaţii Combinatului. Potrivit aceleiaşi surse, pe lista unităţilor unde mai există locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite se află societatea care deţine fabricile de var care îşi desfăşoară activitatea pe platforma siderurgică, ArcelorMittal Tubular Products, spitalele judeţene, Direcţia de Sănătate Publică şi Teatrul Muzical. „La Teatrul Muzical sunt 3 locuri de muncă încadrate în condiţii desosebite, unde lucrează 38 de persoane. Este vorba de locurile de muncă unde nivelul zgomotului este mai mare decât limita admisibilă”, ne-a declarat Ionel Petrea. Cu cât se poate ieşi mai repede la pensieReprezentanţii sindicatului Siderurgistul anunţă, prin vocea lui Vasile Crişan, că peste 4.000 de siderurgişti ar lucra în condiţii deosebite şi că pentru fiecare an de muncă în condiţii deosebite vârsta standard de pensionare s-ar reduce cu 3 luni, dar lucrurile nu stau aşa. În afara faptului că doar 3.200 de siderurgişti lucrează în condiţii deosebite, şi nu peste 4.000, conform sindicaliştilor respectiv, legea prevede facilităţi la pensionare doar dacă numărul anilor lucraţi în condiţii deosebite este de minim 6. „Conform Legii 263 din 2010, care a intrat în vigoare la începutul anului 2011, persoanele care au lucrat 6 ani în condiţii deosebite beneficiază de reducerea cu un an a vârstei standard de pensionare, în timp ce pentru 8 ani lucraţi în condiţii deosebite vârsta standard de pensionare se reduce cu 1 an şi 6 luni. Pentru 10 ani lucraţi în condiţii deosebite, vârsta standard de pensionare se reduce cu 2 ani, ajungându-se ca pentru 30 de ani lucraţi în condiţii deosebite vârsta standard de pensionare să se reducă cu 7 ani”, ne-a declarat Ionel Petrea. Acesta ne-a mai precizat că legea nu prevede nimic legat de reducerea vârstei standard de pensionare în cazul în care numărul anilor lucraţi în condiţii deosebite este mai mic de 6.monitoruldegalati.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted January 4, 2012 Author Share Posted January 4, 2012 Peste 4.300 de salariaţi din Galaţi au grupă şi în 2012Reînnoirea, în 2012, a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, propusă de Federaţia Sindicală a Siderurgiştilor Metarom şi de Federaţia Sindicală Automobilul Românesc în noiembrie şi avizată de Comisia de Dialog Social a Ministerului Muncii în decembrie, a fost aprobată de Guvern. „Începând cu data de 1 ianuarie 2012, avizele de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite acordate, valabile până la data de 31 decembrie 2011 inclusiv, pot fi reînnoite potrivit metodologiei stabilite în cuprinsul prezentei hotărâri. Perioada de valabilitate a avizelor reînnoite potrivit prezentei hotărâri nu poate depăşi data de 31 decembrie 2012”, se arată în textul Hotărârii de Guvern nr. 1280, emisă în ultimele zile ale lui 2011. Actul normativ a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2012.Mai aproape de pensiePotrivit legislaţiei în vigoare, locurile de muncă încadrate în condiţii deosebite sunt acelea care, în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esenţial capacitatea de muncă a angajaţilor, din cauza gradului mare de expunere la risc. Cu alte cuvinte, lucrul în aceste condiţii poate genera uzura prematură a organismului. Din acest motiv, angajaţii încadraţi în categoria condiţiilor deosebite beneficiază de reducerea cu până la opt ani a vârstei standard de pensionare.În judeţul nostru sunt 4.312 salariaţi care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite. Mai bine de trei sferturi dintre ei lucrează pe platforma siderurgică ArcelorMittal Galaţi, relevă datele centralizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). Instituţia este cea care emite avizele de încadrare a posturilor în condiţii deosebite.„La 31 decembrie 2011, în judeţul Galaţi erau 4.312 salariaţi care lucrau în 163 de locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite. Dintre aceştia, 3.240 erau salariaţi ai combinatului ArcelorMittal Galaţi. Ceilalţi lucrau la Fabrica de Var şi la Fabrica de Ţevi Sudate de pe platforma siderurgică, la Spitalul Judeţean, la Spitalul de Pneumoftiziologie, la Spitalul de Pediatrie, la Spitalul de Boli Infecţioase, la Direcţia de Sănătate Publică şi la Teatrul Muzical”, a declarat, miercuri, şeful ITM Galaţi, Ionel Petrea.Muncile grele trebuie să devină mai uşoareCondiţiile deosebite de muncă, la fel ca şi condiţiile speciale, care au apărut în legislaţia muncii după eliminarea grupelor a II-a şi I-a de muncă, trebuie să dispară şi ele, în timp. Însă, pentru ca acest lucru să se întâmple, angajatorii trebuie să ia măsuri pentru normalizarea condiţiilor de lucru. De altfel, şi HG 1280/2011, care tocmai a permis reînnoirea avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, reiterează această obligaţie a angajatorilor, vorbind de „planul de prevenire şi protecţie revizuit, care să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor, cuprinzând măsuri tehnice, eşalonate şi distribuite uniform pe perioada 1 ianuarie - 1 decembrie 2012 astfel încât, la data de 31 decembrie 2012, locurile de muncă să se încadreze în condiţii normale”.Posturile din condiţii speciale, reevaluate până la 30 iunieLocurile de muncă încadrate în condiţii speciale, unde salariaţii sunt expuşi unor riscuri mai ridicate decât colegii lor încadraţi în condiţii deosebite şi, de aceea, beneficiază de reduceri mai mari ale vârstei standard de pensionare, trebuie să fie evaluate de ITM până la 30 iunie, în vederea reînnoirii avizului de încadrare în categorie, anunţă FSS Metarom. Citând noua lege a pensiilor, federaţia spune că reevaluarea trebuie efectuată din doi în doi ani şi vizează doar posturile care sunt încadrate deja în condiţii speciale, nu şi cele care au fost încadrate în alte categorii până la apariţia legii. Acest ultim aspect a stârnit nemulţumirea organizaţiilor sindicale, care spun că mulţi români vor avea de pierdut din cauza prevederii restrictive.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted June 1, 2012 Author Share Posted June 1, 2012 Numărul angajaţilor care muncesc în condiţii grele a scăzutDacă anul trecut 4.312 de salariaţi gălăţeni lucrau în condiţii grele la 9 angajatori, anul acesta numărul a scăzut la 4.033.Finalizarea în urmă cu câteva zile a determinărilor făcute la cererea a 7 angajatori gălăţeni a condus la încadrarea în condiţii deosebite a 152 de locuri de muncă, ne-a declarat şeful ITM Galaţi, Ionel Petrea. Practic, este vorba de efectuarea unor măsurători la locurile de muncă nominalizate de reprezentanţii conducerii şi ai sindicatelor de la unităţile respective, în urma cărora s-a stabilit că 4.033 de angajaţi gălăţeni pot lucra în condiţii deosebite.Încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite şi în acest an a fost permisă ca urmare a adoptării la sfârşitul anului trecut a unei hotărâri de guvern care prevedea paşii care trebuie urmaţi în acest sens. Dacă la sfârşitul anului trecut la nivelul judeţului Galaţi erau 4.312 salariaţi care lucrau în 163 de locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, în urma determinărilor finalizate recent numărul locurilor de muncă încadrate în condiţii deosebite a scăzut la 152, în timp ce numărul angajaţilor care lucrau în respectivele locuri a fost redus la 4.033. Şi numărul angajatorilor care aveau încadrate locuri de muncă în condiţii deosebite, a scăzut anul acesta la 7, faţă de 9, anul trecut.Ca şi anul trecut, agentul economic care are cele mai multe locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite este ArcelorMittal Galaţi, cu 108 astfel de locuri de muncă, unde muncesc 3.187 de angajaţi, ArcelorMittal Tubular Products, care are 2 locuri de muncă în condiţii deosebite unde lucrează 99 de persoane, precum şi o serie de spitale.Conform legislaţiei în vigoare, locurile de muncă încadrate în condiţii deosebite sunt acelea care, în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esenţial capacitatea de muncă a angajaţilor, din cauza gradului mare de expunere la risc. Practic, este vorba de faptul că aceste condiţii pot conduce la uzura prematură a organismului. Din această cauză, angajaţii încadraţi în categoria condiţiilor deosebite beneficiază de reducerea cu până la opt ani a vârstei standard de pensionare, ne-a declarat şeful ITM Galaţi, Ionel Petrea.monitoruldegalati.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now