Ştefania Rareş: "Săru` mâna ţăranului român!"

[dcp100168]

Ştefania Rareş: "Săru` mâna ţăranului român!"

* De la "Mână, Gheorghe, caii bine!", din prin �60‑�62, la peste 10 ani de procese, după evacuarea sa din casă * "I‑am cântat şi lui Băsescu şi lui Iliescu� Numai lui Emil Constantinescu, nu. Ăsta m‑a nenorocit"

‑ Spectacolul al cărei inimă vie aţi fost, "Mândre flori bucovinene pe meleaguri gălăţene", tocmai s‑a terminat. Aţi bucurat, distinsă doamnă Ştefania Rareş, cu cântecele dumneavoastră, nenumăraţi oameni simpli şi doi foşti miniştri.

‑ Aici, la Slivna, culmea!, am văzut ceea ce nu prea întâlneşti în alte părţi - copilaşi dansând româneşte. Au fost, dacă aţi observat, trei rânduri de hore. Copiii mici, la mijloc, cei mai mari, pe urmă, iar la margine, cu hora lor, adulţii. Asta înseamnă că sătenii "gustă" cântecul românesc. Noi, soliştii de muzică populară, ne străduim din răsputeri să‑l cântăm cât mai curat. Ne‑am luptat, după `90, cu morile de vânt pentru a împiedica dispariţia tradiţiei. Lupta a fost grea pentru că noi, după Revoluţie, murisem.

‑ Numiţi măcar una din aceste mori.

‑ Acum, dacă mi‑oi face duşmani sau nu, asta este, eu sunt bucovineancă din aia cu "ce mi‑e în guşă e şi‑n căpuşă". La ce m‑am referit? Ne‑au încălecat maneliştii şi muzica zgomotoasă. Pe de‑o parte, le‑am dat dreptate tinerilor, fiindcă după ce s‑au aflat într‑o obstrucţie de a asculta şi alte genuri de muzică, s‑au simţit, după Revoluţie, precum calul scăpat din frâu. Dar să se continue cu nebunia şi să fie înlocuită tradiţia cu ceva ce nu este românesc, aici nu mai sunt de acord. Mie îmi place orice fel de muzică, indiferent de unde ar fi ea, Asia, America sau de la ăia cu frunza‑n faţă - poftim, o ascultăm şi pe asta! Da` să recurgem la ritmuri străine pretinzând că e muzică românească, mă scuzaţi, dar aici mă aşez de‑a curmezişul.

‑ Vă înţeleg.

‑ De vină sunt televiziunile, producătorii care acceptă o asemenea "muzică", zgomotul pur şi simplu. Vedeţi, la noi au dispărut spectacolele de varietăţi, în care poţi face loc oricărui fel de muzică, dar numai la câte‑un număr, nu o ţii o noapte întreagă în manele sau, să zicem, în hit‑hop.

‑ Opriţi‑vă la o bucurie a dumneavoastră, mai deosebită, din ultimul timp.

‑ Domnul meu, eu de mult mi‑am pierdut speranţa în bucuria vieţii, şi îmi pare rău că trebuie să vă spun asta. Nu mă mai aştept la nimic spectaculos. Mă rog, doar atât, lui Dumnezeu, să mă lase aşa cum sunt şi cu copiii sănătoşi, că, în rest, am avut supărări destule.

‑ La o voce ca a dumneavoastră şi libertatea totală în care trăim, să fiţi tristă?

‑ Libertate totală? Da, mulţumesc, asta am câştigat, într‑adevăr, după Revoluţie. Putem înjura şi jigni pe oricine, dar nu se întâmplă şi altele, necesare omului necăjit. Recunosc: aplauzele, cele sincere, în care cred, vin de la talpa ţării, de la ţăranul care întoarce pământul. De la el am luat, noi, interpreţii de muzică populară, la vremea noastră, cântece prin care ne‑am făcut cunoscuţi, iar acum le întoarcem înapoi, dumnealor. Deci, pe noi ne iubesc ţăranii, iar pentru asta, săru` mâna ţăranului român!

‑ Aţi străbătut continentele, cântând.

‑ Mulţumesc lui Dumnezeu că am avut şansa să cunosc lumea. Unde e mai bine? Vreau să vă spun că în fosta mea casă aveam patru paturi, dar mă culcam doar pe colţul unuia singur, punând capul pe o singură pernă. Am avut, în cariera mea de 40 şi treaba mea câţi ani, ocazii multe de a rămâne în străinătate, dar n‑am făcut‑o. Cel mai cald loc, pătucul meu! Bucuria mea a fost să mă întorc în ţară cu o rochie nouă, să mă vadă românii frumoasă, să‑mi văd fraţii şi surorile aşteptându‑mă în poartă, şi pe tata sărutându‑mi mâna, el care, pe când eram acasă, mă alerga cu ciomagul când nu făceam treabă.

‑ La faima numită Ştefania Rareş ar trebui să fiţi bogată.

‑ Sunt bogată, dar numai sufleteşte. Mulţi nu ştiu că pe când colindam lumea cu cele două mari ansambluri folclorice ale ţării, "Periniţa" şi "Rapsodia Română", eram plătită, şi nu numai eu, ci şi ceilalţi artişti, cu câte doi dolari pe zi, restul mergând la stat. Ca să‑i economisim, plecam cu valizele bucşite de pâine prăjită, conserve de fasole, pateuri de ficat� Salamul de Sibiu - să nu‑l mai văd în viaţa mea, şi caşcavalul!

‑ Paştele?

‑ Îl fac la Butimanu, unde am o căsuţă, la poale de pădure. Vizavi, gârla. Ne‑am obişnuit acolo, după nenorocirea cu evacuarea din casa statului. Ar trebui să mă ţineţi în întrebări vreo două‑trei săptămâni ca să vă povestesc totul, prin câte am trecut. Artiştii sunt ochiţi, am impresia că este pornită o polemică, o ură împotriva celor care au făcut ceva pentru România. Poate că sunt înflăcărată de vă vorbesc aşa, dar pe atunci, când diplomaţii luau bani mulţi pentru promovarea imaginii României în lume, Ştefania Rareş, prin costumul ei naţional şi cântecele sale, a făcut să se ştie, împreună cu alţi artişti, că undeva, în răsăritul Europei există România şi nu Roma, Bucureşti şi nu Budapesta. Pentru asta am fost aruncată în stradă.

‑ Aţi reuşit să depăşiţi cu bine o asemenea încercare teribilă?

‑ "Binele" a fost înmormântarea soţului meu, o operaţie pe inimă şi despărţirea familiei mele în trei. Asta a fost "răsplata".

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=23749

[Relu]

săru` mâna ţăranului român!

De câte ori nu ne-a pus la respect câte un ţăran care de abia ştie să se iscălească!