Relu Posted April 27, 2008 Share Posted April 27, 2008 Nu trecuse nici o săptămână de când eram în posesia preţiosului document Mă sună frate-meu, dintr-o cursă, să mă duc să-i iau maşina de la un nenea meşteru. Când am auzit, m-au trecut apele! Vă daţi seama, prima oară când nu mai era nimeni în dreapta mea, să-mi calce frâna, să mă atenţioneze, să-mi spună ce am de făcut! Mă prezint la ora stabilită la garaj, undeva pe la Francezi. Oltcitul stătea cuminte în parcare. Omul, răcit cobză, nici n-a mai coborât cu mine, mi-a dat cheile, am schimbat doar câteva vorbe. Iată-mă instalat la volan. Mi-am dat jos geaca, mă luase de-acum cu transpiraţii, chit că era prin octombrie. Bag cheia, pun contactul, dau să pornesc ... motorul se opreşte. Mda, am uitat s-o scot din viteză. Las jos şi frâna de mână, maşina o ia uşor din loc, apăs violent pedala de frână. Ufff, hai s-o luăm metodic, ca la şcoală. Deci, reglat scaun şi oglinzi; pus centura, picioarele pe frână şi ambreiaj, scos din viteză, pornit motorul. Trebuie să întorc maşina. Mă asigur, semnalizez, ridic încet piciorul de pe ambreiaj, maşina începe să se mişte. Pe la mijlocul manevrei, apare unul cu maşina în parcare. Brusc, calc frâna şi ambreiajul! Fac manevră de revenire iar omul ocupă liniştit un loc în spaţiu. Reiau. Viraj stânga, cât permite spaţiul. Apoi marşarier, viraj dreapta, cât permite. Reiau cu viraj stânga şi ies din parcare. La colţ, oprire şi asigurare. Îi dau drumul încet, pe banda I. După vreo două sute de metri, mi-aduc aminte că trebuie să schimb şi în viteza a II-a Drumul n-a fost o problemă, am mers liniştit pe prima bandă, am semnalizat şi am făcut corect toate depăşirile, ce-i drept nici nu era trafic prea aglomerat. Ajuns acasă, iar o manevră: de garat cu spatele. Căutam să-mi aduc aminte ce trebui să văd prin colţul de jos al geamului din dreapta spate: farul din stânga sau cel din dreapta al maşinii lângă care voiam să trag? Prudent, aleg varianta cu farul din stânga şi mă trezesc că mai băgai o maşină între noi! Noroc că pe vremea aia (în 2001) nu era parcarea aşa aglomerată, ca acum. Reiau, luând de data asta ca reper farul din dreapta şi astfel ajung să ocup două locuri în parcare Răsuflu adânc, reiau. De data asta îmi iau ca reper jumătatea distanţei dintre far şi parbriz ... încet, asigurare în oglinda din dreapta ... hai că trece ... intră ... cu ochii pe marginea de jos a geamurilor din dreapta, caut s-o aliniez paralel ... repede două ture de volan stânga ... lovesc uşor cu roata bordura din spate ... ufff, trag frâna de mână şi opresc motorul! Credeţi că asta a fost tot? Nuuu, o săptămână, cât a fost plecat frate-meu, am foit maşina prin oraş. A doua zi, dis de dimineaţă, am plecat cu ea la servici. De abia pe Coşbuc mi-am dat seama că mergeam cu farurile stinse! Prin oraş, mă depăşeau şi bicicletele! Noroc cu semnul de începător! La liniile alea de cale ferată ce ies din Depozite, era să se urce unul cu un trailer pe mine, eu mă oprisem regulamentar, la trecerea de cale ferată Acolo am tras prima înjurătură de şofer În drum spre Tecuci, mă depăşeau toate TIR-urile iar curentul de aer clătina maşina ca o barcă pe valuri Link to comment Share on other sites More sharing options...
Mikka Posted June 2, 2008 Share Posted June 2, 2008 Prima oara nu prea imi mai amintesc, cert e ca a fost mult morcov. Insa, dupa o pauza de vreo 7-8 ani cand nu am mai pus mana pe volan, la un moment dat a trebuit sa conduc. Eram intr-o panta destul de mare, in fata nu puteam iesi, asa ca singuta sansa era sa ies cu spatele Am tras frana de mana, am bagat in viteza (mars-arrier) si apoi am turat motorul pana cand masina a inceput sa mearga in directia dorita. Am capatat curaj si am accelerat, masina incepand evident sa mearga mai repede. Apoi, am reusit sa ies din nenorocita aia de parcare si dai inainte pe o strada unde intamplator stateau niste prieteni - la vreo 5-600 m. Toate bune si frumoase, fericit nevoie mare de minunea pe care o facusem! Am ajuns la acei prieteni si, cand am dat geamul jos sa-i salut, mi s-a comunicat - strambandu-se la greu - ca miroase super nasol si ca masina era admirata de toata gasca de pe strada datorita unui frumos nor de fum care iesea de pe la roti, capota etc si pe care binenteles ca nu-l remarcasem in escapada auto. Uitasem, binenteles, sa "las" frana de mana. De mirosul de fier-pe-fier plus altele am scapat dupa vreo 10 zile. Link to comment Share on other sites More sharing options...
Relu Posted June 4, 2008 Author Share Posted June 4, 2008 De curiozitate, în ce cartier e panta aia? Link to comment Share on other sites More sharing options...
Mikka Posted June 5, 2008 Share Posted June 5, 2008 Vis-a-vis de banci e o societate care se ocupa cu inmatricularile auto. Acolo. Si erau si a naibii de multe masini scumpe pe acolo. Link to comment Share on other sites More sharing options...
Relu Posted June 5, 2008 Author Share Posted June 5, 2008 Credeam că e vorba de parcarea de la blocul meu, în Mazepa 2 ... uneori seara, când vin din tura de după amiază, găsesc parcarea ocupată ... tot aşa, trebuie să ies cu spatele, într-o curbă în rampă (unde sunt parcate şi alte maşini) şi să mă duc să caut loc de parcare prin împrejurimi. Asta probă de poligon! Link to comment Share on other sites More sharing options...
areazisi Posted August 5, 2008 Share Posted August 5, 2008 azi urmeaza sa fie ... dupa ora 8.30 intru in valoarea plasticului care imi da voie sa transpir pe strazile orasului.... urmeaza sa comunic primele impresii ...( are vreo importanta daca ma duc cu masina pana la elibarari permise auto?? ) Link to comment Share on other sites More sharing options...
tomcat0 Posted August 6, 2008 Share Posted August 6, 2008 wow... prima oara... mi s-a ridicat parul pe mine... dupa ce am luat permisul a dat norocul peste mine si la putin timp mi-am luat si masina la mana a doua de la un amic care o aduse-se din Germania... s-a intamplat ca amicul sa fie prin cartier pe la mine, m-a chemat jos la masina si m-a rugat sa mai facem un drum pana in micro 19 sa-si rezolve nu stiu ce problema si in acelasi timp sa faca si ultimul drum ca fost proprietar al acelei masini... pana in 19 mi s-a parut 1 minut, desi eu stau in 39... ei, de acolo a inceput spectacolul... cand m-am vazut la volan, singur, fara nimeni in masina, pe o ploaie mocaneasca... a inceput sa apara transpiratia si sincer nu mai stiu daca respiram sau nu:) masina mergea struna, nu se compara cu Dacia pe care facusem scoala, intra in viteze numai daca te uitai la schimbator, ambreiajul nu se simtea, acceleratia era pana... ce sa mai... o feerie... de la turnul de televiziune am coborat valea spre IVAS intr-o secunda... fara sa-mi dau seama ca deja trebuia sa-mi salte carnetul de 3 ori pt depasirea vitezei... apoi mi-am revenit in dealul care urca de la IVAS spre Siderurgistul si am incercat sa-mi controlez respiratia... pana atunci nici nu observasem ca am oglinzi laterale ... am ajuns la rondoul de la Popescu si acolo m-am cam pierdut pt putin timp... incercam sa ma concentrez si sa-mi dau seama incotro trebuie sa o iau si nu intelegeam de ce era atata aglomeratie... cu scoala nu simtisem asa ceva... am prins un culoar liber... si fara sa-mi dau seama am ajuns intr-o clipa deja la trecerea de pietoni de la Thadeus... realizand apoi ca ar fi trebuit sa ma uit si in dreapta sa nu ma loveasca vreunul care cobora din tiglina ... apoi de la Casa Rosie si pana in 39 a fost mai liber si am avut timp sa ma trezesc la realitate si sa-mi dau seama ca puteam sa provoc vreo 2 accidente usoare din cauza neatentiei... dar cu noroc am ajuns in cartier si am facut prima mea parcare laterala cu spatele care incredibil imi iesise impecabil... asta si din cauza oglinzilor care erau reglabile electric:)... dupa ce am oprit motorul am rasuflat usurat si mi-am zis ca pentru prima data m-am descurcat onorabil Link to comment Share on other sites More sharing options...
docica Posted August 10, 2008 Share Posted August 10, 2008 Eu am carnetul de vreo 3 ani. In timpul scolii am condus vreo 3 tipuri de masini (s-a intamplat)si asta, cred eu, mi-a dat o oarecare experienta pt. ceea ce mi s-a intamplat vara trecuta. Dupa ce am luat carnetul nu am mai condus de loc. Nu eram curioasa, nu doream sa sofez imediat (frica incepatorului) si mai ales nu-mi doream o Dacie. Iar vara trecuta s-a intamplat! Dupa vreo doi ani de pauza, nu mai stiam nici care era ambreiajul....si am plecat la munte eu si trei baieti intr-o dacie veche-veche! Eu cu actualul sot si doi prieteni. Soferul si totodata proprietarul masinii e un talent innascut la condus. Nu-mi faceam probleme ca in vacanta voi avea vreo surpriza. Dar....socoteala de acasa nu se ptriveste cu cea din targ. Eram in Ceahlau. Trebuia sa ne intoarcem in Galati. Adrian, proprietarul masinii, ma tot batea la cap de cand luasem carnetul sa incerc sa conduc! Eu, razand, ma gandeam ca baiat fiind, si impatimit al masinilor doar glumeste. N-o sa-mi dea el masina pe mana! Credeam gresit! Se uita la mine si zice: Deci s-a hotarat! Tu conduci inapoi. Eu o sa beau(nu bause nimic, iar ceilalti aveau tot timpul cate o bere in mana). Eu, razand, accept. Fara sa stiu in ce ma bag. Vesel nevoie mare, isi ia un pet de 2 litri de bere(cica sa recupereze!) si se asaza langa mine. Stiti cat ne-a luat sa ajungem din Piatra Neamt in Galati? 12 ore!!!! Cei doi din spate erau :oops: Le venea sa ma omoare! Numai Adi a fost calm tot drumul. De fapt timp de 12 ore , aproape fara pauze zicea: ambreiaj, frana, ambreiaj, acceleratie, schimba viteza, ambreiaj, stanga, dreapta ....IN CONTINUU!...Din Ceahlau pana in Neamt, Adi ma tot batea la cap sa tin banda dreapta, ca intru in sant. La un moment dat ma intreaba: Tu vezi ceva in fata? Si eu ii raspund: aaaa...nu! El e mult mai inalt decat mine, iar scaunul era potrivit pentru inaltimea lui. Ceilalti erau sa faca infarct! si sa nu mai spun ca masina avea o problema mica! de cate ori se oprea motorul nu pornea decat impinsa. Si ghiciti cam ce faceam eu?...opream motorul!....si cine impingea? Cei doi din spate!!!! Teoretic au impins masina de la Piatra la Galati! Partea comica(pt. mine) era ca se nimerea sa opresc de obicei in rampa. Cel mai naspa era in intersectiile mari din orase! Pe acolo opream cel mai des! Pe autostrada, in schimb, mergeam cu dacia aia darapanata cu 100 la ora...pana si Adi ingheta!!! Si dupa toata nebunia, cand sa isim din Adjud am gresit iesirea din oras si am ocolit fff. mult....adica.....tot mergeam pe langa munti, nu se mai terminau, pana am realizat ca la venire nu era peisajul ala. Oricum, cu chiu cu vai am ajuns in Tecuci! abia de la Tecuci am inceput sa simt/ sa ma obisnuiesc cu frana, acceleratia si ambreiajul. Dar eram moarta de oboseala: ma dureau mainile, picioarele si mai ales eram obosita psihic! Era noapte deja, iar eu incepusem sa plang1 Parca nu se mai termina! Noroc cu Adrian. Oricand simteam ca nu mai pot, ma incuraja! Cand in sfarsit am ajuns acasa, in fata blocului, mi-a zis ca avea tot timpul reflexul sa ma stranga de gat! Acum, Adrian si-a cumparat logan. Chiar daca radem de fiecare dat de intamplarile din vara trecuta, Adi tot nu s-a invatat minte! Ma tot intreaba daca nu vreau sa incerc si cu Loganul!!!! Link to comment Share on other sites More sharing options...
Relu Posted August 10, 2008 Author Share Posted August 10, 2008 O experienţă prea dură pentru un începător! Data viitoare, vezi cum faci, să fii singură la volan. Singură să înveţi să iei o decizie, nu să te bată altcineva la cap. Şi tot respectul pentru Adrian, care şi-a păstrat cumpătul! Pe autostrada, in schimb, mergeam cu dacia aia darapanata cu 100 la ora Pe care autostradă? Adică vrei să spui pe E85, drum european. O autostradă nu trece niciodată prin localităţi. Link to comment Share on other sites More sharing options...
cristian10oronaldo Posted September 27, 2008 Share Posted September 27, 2008 Prima oara a fost cu transpiratii peste masura si a fost din zona unde era Scorpion inainte (pe Siderurgistilor, la Ultimul Leu) pana la benzinaria Mol de pe George Cosbuc Link to comment Share on other sites More sharing options...
adrian Posted September 27, 2008 Share Posted September 27, 2008 Din `92 nu prea mai tin minte decat ca nu aveam morcov. Am iesit cu un papuc si mergeam tiptil ca Tom pe varfurile degetelor de la picioare. De frica nu-mi aduc aminte. Era o chestie care era facuta de multi, din cate unii chiar dusi cu capul; deci... nu era imposibil. Si de atunci am avut doar 3 evenimente: unul in care am avut dacia facuta zob in fata, dar nu am patit nimic si doua tamponari cu doi idioti care au ramas fara permise... Acum e mai usor pt ca o masina buna te ajuta enorm daca esti in banca ta si nu te spargi in figuri ca plozii astia cu masini tari, zic ei. Tare mi-as lua un ARO si le-as tuna masinile astea tari. Naspa ca nu poti sa fii fashnetz cu motorul original ci cu unul de Peugeut care se putriveste perfect.In rest, Drum bun si fara evenimente! Link to comment Share on other sites More sharing options...
Rami Posted October 6, 2008 Share Posted October 6, 2008 Prima oara a fost cu transpiratii peste masura si a fost din zona unde era Scorpion inainte (pe Siderurgistilor, la Ultimul Leu) pana la benzinaria Mol de pe George Cosbuc Detalii,stimabile... Link to comment Share on other sites More sharing options...
Desire Posted October 10, 2008 Share Posted October 10, 2008 Nu trecuse nici o săptămână de când eram în posesia preţiosului document Mă sună frate-meu, dintr-o cursă, să mă duc să-i iau maşina de la un nenea meşteru. Când am auzit, m-au trecut apele! Vă daţi seama, prima oară când nu mai era nimeni în dreapta mea, să-mi calce frâna, să mă atenţioneze, să-mi spună ce am de făcut! Mă prezint la ora stabilită la garaj, undeva pe la Francezi. Oltcitul stătea cuminte în parcare. Omul, răcit cobză, nici n-a mai coborât cu mine, mi-a dat cheile, am schimbat doar câteva vorbe. Iată-mă instalat la volan. Mi-am dat jos geaca, mă luase de-acum cu transpiraţii, chit că era prin octombrie. Bag cheia, pun contactul, dau să pornesc ... motorul se opreşte. Mda, am uitat s-o scot din viteză. Las jos şi frâna de mână, maşina o ia uşor din loc, apăs violent pedala de frână. Ufff, hai s-o luăm metodic, ca la şcoală. Deci, reglat scaun şi oglinzi; pus centura, picioarele pe frână şi ambreiaj, scos din viteză, pornit motorul. Trebuie să întorc maşina. Mă asigur, semnalizez, ridic încet piciorul de pe ambreiaj, maşina începe să se mişte. Pe la mijlocul manevrei, apare unul cu maşina în parcare. Brusc, calc frâna şi ambreiajul! Fac manevră de revenire iar omul ocupă liniştit un loc în spaţiu. Reiau. Viraj stânga, cât permite spaţiul. Apoi marşarier, viraj dreapta, cât permite. Reiau cu viraj stânga şi ies din parcare. La colţ, oprire şi asigurare. Îi dau drumul încet, pe banda I. După vreo două sute de metri, mi-aduc aminte că trebuie să schimb şi în viteza a II-a Drumul n-a fost o problemă, am mers liniştit pe prima bandă, am semnalizat şi am făcut corect toate depăşirile, ce-i drept nici nu era trafic prea aglomerat. Ajuns acasă, iar o manevră: de garat cu spatele. Căutam să-mi aduc aminte ce trebui să văd prin colţul de jos al geamului din dreapta spate: farul din stânga sau cel din dreapta al maşinii lângă care voiam să trag? Prudent, aleg varianta cu farul din stânga şi mă trezesc că mai băgai o maşină între noi! Noroc că pe vremea aia (în 2001) nu era parcarea aşa aglomerată, ca acum. Reiau, luând de data asta ca reper farul din dreapta şi astfel ajung să ocup două locuri în parcare Răsuflu adânc, reiau. De data asta îmi iau ca reper jumătatea distanţei dintre far şi parbriz ... încet, asigurare în oglinda din dreapta ... hai că trece ... intră ... cu ochii pe marginea de jos a geamurilor din dreapta, caut s-o aliniez paralel ... repede două ture de volan stânga ... lovesc uşor cu roata bordura din spate ... ufff, trag frâna de mână şi opresc motorul! Credeţi că asta a fost tot? Nuuu, o săptămână, cât a fost plecat frate-meu, am foit maşina prin oraş. A doua zi, dis de dimineaţă, am plecat cu ea la servici. De abia pe Coşbuc mi-am dat seama că mergeam cu farurile stinse! Prin oraş, mă depăşeau şi bicicletele! Noroc cu semnul de începător! La liniile alea de cale ferată ce ies din Depozite, era să se urce unul cu un trailer pe mine, eu mă oprisem regulamentar, la trecerea de cale ferată Acolo am tras prima înjurătură de şofer În drum spre Tecuci, mă depăşeau toate TIR-urile iar curentul de aer clătina maşina ca o barcă pe valuri M-am distrat tare citind randurile tale. Ai un talent de a povesti...exceptional ! La mine, prima data a fost cumplit. Asta pentru ca am avut o ditamai pauza intre momentul in care am luat carnetu' si momentul in care m-am urcat in masina ca sofer cu acte-n regula. Norocul meu ca l-am avut in dreapta pe fratele meu (care conduce parca din scutece) si m-a mai ajutat cu diverse indicatii. Uitam din cand in cand de oglinzile laterale + ca a fost prima oara cand conduceam noaptea si parca chiorâsem de tot. Aproape de casa, la coltul blocului meu, am luat un viraj cu ceva viteza (era in treapta a 3-a de viteza) si la final, o frana pe masura, ca deja nu mai ajungeam la blocul meu, ci la vreo 3 blocuri mai incolo. Ah, era sa uit ! Cand am coborat din masina, mentionez ca eram uda toata (nu, nu facusem pe mine...inca) si imi tremurau genunchii. :oops: Link to comment Share on other sites More sharing options...
George Posted October 29, 2008 Share Posted October 29, 2008 Doar atatia aveti carnet? Nu mai e nimeni cu carnet? Link to comment Share on other sites More sharing options...
riaji Posted November 5, 2008 Share Posted November 5, 2008 Prima oara la volan a fost acum aproape 3 ani pe faleza superioara. Nu stiu cum de am atins nimicitoare viteza de 80 km/h, in conditiile in care nu stiam ca la oprire trebuia sa apas si ambreiajul (instructorul a omis asta) Prima frana a fost mai brusca, dup-aia, m-am obisnuit.. Oricum, mereu mi-am dorit si am crezut ca e simplu sa conduci. Din pacate, nu pentru toata lumea, si cred ca sunt oameni care nu sunt facuti sa fie la volan. Oricat ai usura procesele de conducere a masinii si oricate sisteme de ajutorare si de siguranta s-ar inventa, sunt oameni care nu au nimic in comun cu ideea de a fi pe sosea.. Link to comment Share on other sites More sharing options...
donnerumene Posted November 8, 2008 Share Posted November 8, 2008 una dintre cele mai frumoase zile ....zapada de aproximativ 50 cm.....15 minute la volan si cind am coborit imi tremurau picioarele.... cred ca devenisem "Alba ca zapada" de emotii Link to comment Share on other sites More sharing options...
ultramarine Posted November 10, 2008 Share Posted November 10, 2008 una dintre cele mai frumoase zile ....zapada de aproximativ 50 cm.....15 minute la volan si cind am coborit imi tremurau picioarele.... cred ca devenisem "Alba ca zapada" de emotii :d Pe 50 cm zapada probabil mergeai cu tancul. Sau poate ai stat pe loc, in parcare? Link to comment Share on other sites More sharing options...
Sergabi31 Posted February 26, 2010 Share Posted February 26, 2010 (edited) 1994....anul cand m-am suit prima data la volanul masinii scoala....o Dacie 1310 apartinand la vremea aceea s.c.,,Autoturismul"-srl. Am fost trecut de transpiratii dar,...am depasit momentul.A sosit ziua...examenului. Sala...am luat-o din prima( 25 din 26)....la traseu,...am picat cu brio. Examinator, era un fost capitan Vlad...Am ramas la urma si cand mi-a venit randul....m-a foit cred ca pe unde s-a putut si nu s-a putut.ca la urma pentru ca in panta am trecut din a treia in a doua...m-a dat jos si m-a zis: ,,Vii data viitoare...!!!" Muream de ciuda! La al doilea examen de traseu am dat cu...maior Patilea....sa-i dea Dumnezeu sanatate.M-a pus sa merg doar..6 metri si sa fac o parcare laterala cu spatele. Am reusit cu brio.Asadar....cam asta a fost istoria. Biine,...dupa ce am luat permisul,...tata a luat si masina....un ANIMAL ,,imens"...Hummer-ul e ..,,mic copil" pe langa masina noastra: LASTUN! De la fabrica din Timisoara a fost cumparat de nou! Il avem si acum. GL-01-MTK rosu. Eu,...mi-am luat Dacia-1300 abia dupa armata, in 1997.Dupa 3 ani de condus...,,Lastun",...in Dacie deja ma simteam de parca conduceam...troleul! Volan mare, masina groaie, in fine. Anii au trecut iar Dacia mea veche....din 1970,...o am si acum si merge daca nu perfect,...bine garantat! M-a purtat si pe Transfagarasan, si pe platoul Bucegilor( Piatra arsa---> releul Costila unde era cat pe ce sa fiu amendat de salvamont deoarece am patruns in rezervatie cu masina...si aveau dreptate!!!), mai pe scurt...am strabatut la volanul ei aproape toata Romanica. Si inca mai poate. Bani de alta noua...nu am.Dar asta pe care o posed...macar am grija de ea! Atat cat pot! Si chiar am siguranta in ea.Oricand daca vreau sa plec la drum lung...i-am dat cheie si...,,shushaua"!!Cu atat mai mult caci mama e din Craiova,...din 1997 pana in prezent e satula biata dacie de cate drumuri a facut pe aceasta ruta... de 3-4 ori pe an fie vara pe canicula fie iarna prin nameti. Edited February 26, 2010 by Sergabi31 Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now