dcp100168 Posted December 29, 2011 Share Posted December 29, 2011 Vile pe banii UE la Galați Uniunea Europeană pare a fi generoasă în ceea ce privește afacerile imobiliare ale băieților deștepți din Galați. Mecanismul este simplu. E accesată o finanţare pentru un proiect ce presupune construirea unui imobil care să găzduiască un „centru” pentru oferirea unor servicii, iar la finalul celor șapte ani de monitorizare de către UE imobilul scapă de utilitatea din proiect şi poate intra pe piaţa imobiliară. Afacerile clientelare bazate pe fonduri de la Uniunea Europeană s-au dovedit a fi noua modalitate de statisfacere a intereselor clientelei, ajungându-se la situația ]n care să fie construite vile pe bani comunitari. Asociaţia „Casa Noastră” din Galaţi a primit finanţări de 1,2 milioane euro şi a ridicat două centre pentru servicii sociale, în zone rezidenţiale sau de agrement şi a pus la punct „Sana Vita”, o afacere de tocat bani publici. Culmea, Centrul „Euro Business Plus” nu funcţionează în clădirea ridicată pe banii UE, ci în clădirea orfelinatului „Sf. Maria”, pe care ONG a primit-o de la primărie. Filantropia, o maşină de făcut bani Aparent, Asociaţia „Casa Noastră” Galaţi e o ONG cu scop filantropic. În realitate, este o maşină de făcut bani. A fost înfiinţată în 2003 în apartamentul de pe str Brăilei nr 206, bloc C1, apt 1, al Vioricăi Palade, şefa Direcţiei de Administraţie Publică şi Asistenţă Socială din Primăria Galaţi. În scripte, apar sora directoarei şi apropiate ale acesteia. La câteva luni de la înfiinţare, asociaţia s-a mutat imobilul de pe str Grădina Veche nr 90. Surse din Primăria Galaţi ne-au declarat că imobilul ce găzduise o clinică privată a fost cumpărat de primărie şi, după reamenajări, a fost încredinţat Asociaţiei “Casa Noastră” pentru a înfiinţa acolo Casa “Sf Maria”, un centru de asistenţă pentru 22 de fete orfane sau abandonate. Asociaţia condusă din umbră de directoarea Palade a primit subvenţii pentru plata salariilor, hranei şi utilităţilor, chiar prin direcţia din Primărie condusă de Palade. În baza HCL 161/16.12.2004 a încasat 42.750 lei, prin HCL 653/22.12.2005 a primit 46.165 lei, iar prin HCL 674/21.12.2006 a încasat 55.500 lei. În timp ce încasa subvenţii pentru asistarea orfanelor, asociaţia a trecut la afaceri, în acelaşi imobil funcţionând două afaceri, Centrul „Sana Vita” şi Centrul de Afaceri „Euro Business Plus”. Finanţări „Phare Clientelă” Asociaţia „Casa Noastră” s-a lansat în afacerile pe bani europeni în februarie 2007, când a fost lansat Programul de Bună Vecinătate România – Republica Moldova, Phare CBC 2004-2006, în care se acordau finanţări de până la 500.000 de euro, cu condiţia ca aplicantul român să aibă un partener din Basarabia. Unitatea de administrare este Biroul Român de Colaborare Transfrontalieră (BRCT) Iaşi, iar un cuvânt greu de spus în privinţa eligibilităţii proiectelor îl aveau de spus Eugen Durbacă, preşedintele PC Galaţi, pe atunci preşedintele CJ, şi Eugen Chebac (PSD), la vremea respectivă vicepreşedinte al CJ. Între timp, cei doi au făcut rocada. Chebac a ajuns preşedinte, iar Durbacă vice. Printre proiectele care au primit finanţare s-au aflat programele CJ, dar şi cele ale clientelei. Pe culoarul clientelei PSD s-a calificat un proiect al ONG înfiinţată în apartamentul Vioricăi Palade, pupila primarului Dumitru Nicolae, preşedintele municipalei PSD Galaţi. Proiectul „Cetate” al Asociaţiei „Casa Noastră” a primit, prin Phare CBC 2004, o finanţare de 550.732 euro. Asociaţia a cheltuit banii UE pentru construirea unui centru turistic cu o capacitate de cazare de 20 de locuri. Grupul ţintă al investiţiei UE e format din tineri de 14-29 de ani din Galaţi şi Cahul, Republica Moldova. În cei doi-trei ani de când a fost construită clădirea, nimeni nu ştie să fi trecut pe acolo tineri de 14-29 de ani din Cahul. Tun imobiliar de 5 milioane de euro Asociaţia „Casa Noastră” nu avea terenul pentru construirea centrului turistic, aşa că a cerut de la primărie 1,25 ha în zona de agrement de la Plaja Vacanţa. Valoarea acelui teren este de cinci milioane de euro. Culmea tupeului este că terenul a fost cerut de asociaţie „în folosinţă gratuită, pe toată perioada existenţei construcţiilor”, iar culmea clientelismului este că Primăria şi Consiliul Municipal au acordat acel teren în mai puţin de 24 de ore. Pe 26.02.2007, Asociaţia “Casa Noastră” a depus la Primăria Galaţi adresa 15.754/26.02.2007, prin care solicita atribuirea terenului. A doua zi, chiar cea care conduce din umbră ONG, directoarea Viorica Palade, alături de colegele sale, şefa Direcţiei Patrimoniu, Mariana Vrânceanu şi şefa Direcţiei Contencios, Tincuţa Pătruţă, au întocmit Raportul de Specialitate nr 16567/27.02.2007, prin care recomandau atribuirea gratuită. În aceeaşi zi, primarul Nicolae a convocat CLM pentru ora 17.00, în procedura “de îndată”. Consilierii PSD, PC, PDL şi PNL au aprobat HCL 93/27.02.2007, referitoare la atribuirea terenului. cu trei voturi “împotrivă” şi 18 “pentru”. Apoi, au aprobat în unanimitate şi HCL 469/24.09.2009, prin care ONG a mai primit 10.828 mp, pentru că asociaţia dorea să construiască un centru turistic pentru tinerii din Cahul şi un “Centru Multifuncţional pentru Tineri”, noutatea fiind că acolo va mai apărea şi un bazin de înot. În textul HCL 469, atribuirea „în folosinţă gratuită pe durata existenţei construcţiilor” din HCL 93 e completată cu cuvintele „sau asociaţiei”, care practic asigură asociaţiei conduse de Palade stăpânirea terenului. În aceste condiţii, asociaţia ar putea primi şi titlul de proprietate pentru terenul de 5 milioane de euro. Filantropia “baby-sitter” de IMM În 2009, Asociaţia „Casa Noastră” a accesat o nouă finanţare Phare CBC, pentru Proiectul „Euro Business Plus”, cu un buget total de 495.663 euro, din care 436.183 euro finanţarea nerambursabilă. Din aceşti bani, ONG a familiei Palade ar trebui să construiască o clădire similară cu cea de pe malul Dunării, în care să funcţioneze Centrul „Euro Business Plus” în cadrul căruia să ofere către 100 de IMM din Galaţi şi Cahul servicii de consultanţă, training pe finanţări externe, promovarea colaborării, etc. Durata de implementare era de 14 luni şi presupunea înfiinţarea „Centrului de Servicii pentru IMM - Euro Business Plus”. Partenerii sunt Asociația Obştească „Asistenţă, Sprijin şi Instruire în Agricultură” din Cahul, Republica Moldova şi Fundația pentru Promovarea IMM de la Camera de Comerţ Galați. Prezentarea proiectului e megalomanică, pentru că se vorbeşte de o polivalentă de 11 ha: „Centrul va fi compartimentat conform funcțiunilor acestuia: zona activităților de instruire/conferințe/expoziții/târguri - spațiu pentru aprox 30 - 40 persoane (sala polivalentă = 110.621 mp)”. Vilă în zona rezidenţială, pe banii UE Pe 20.07.2011, pe site-ul comunicate-de-presă.ro a apărut şi prezentarea ofertei Centrului „Euro Business Plus”, care funcţionează însă tot pe str Grădina Veche nr 90. Activitatea centrului de afaceri nu trebuia să se desfăşoare în clădirea orfelinatului „Sf Maria”, ci chiar în imobilul de 433 mp pentru ridicarea căruia asociaţia a încasat cei 500.000 de euro. Acea clădire există, în zona rezidenţială din nordul Galaţiului, în comuna Vânători. A fost construită în baza contractului nr 1511/11.03.2009, în valoare de 274.451 euro, de către Viva Construct, din Grupul Vega 93. Un om de afaceri care a preferat să îşi păstreze anonimatul ne-a explicat cum stau lucrurile cu clădirea ridicată pe banii Phare: “Au ridicat construcţia pe bani de la UE pe un teren al familiei Palade. Din 2016, când UE retrage monitorizarea proiectului, aia o să fie casa lor. O să o vândă pe milioane de euro sau o să se mute în ea. Aşa au ajuns. Îşi fac case pe banii UE”. Conexiuni cu Afacerea „Aviasan” În cazul Proiectului „Euro Business Plus” am întâlnit conexiuni cu două cazuri de jaf din banii publici prezentate de „Jurnalul de Investigaţii”. Printre IMM beneficiare ale proiectului este SC Pentagon SRL, firmă implicată în jaful de la Protecţia Copilului Galaţi. E firma prin care centrele de plasament erau aprovizionate cu îmbrăcăminte pentru copii la comisioane de 700%. Altă beneficiară este SC Fitoplant 2007 SRL, firma prin care a fost dat tunul imobiliar de 70 milioane de euro, prin jefuirea statului de cele 40 ha ale fostei aerobaze „Aviasan” de la Vânători, prin falsificarea unor documente. Fonduri Phare pentru un centru de tocat bani publici Asociaţia „Casa Noastră” a mai luat o finanţare Phare CBC, de 162.721 euro, pentru înfiinţarea Centrului „Sana Vita”. Ca şi Centrul de Afaceri „Euro Business Plus”, „Sana Vita” funcţionează tot în clădirea unde ajung subvenţiile primăriei, adică la orfelinatul „Sf Maria”, de pe Grădina Veche nr 90. Centrul înfiinţat pe banii UE a devenit o afacere pe bani publici încă din perioada de implementare a proiectului, pentru că aici cotizează pentru verificările obligatorii a stării de sănătate a salariaţilor toate regiile primăriei, Apă Canal, Apaterm, Ecosal etc. Bani europeni pentru clientela PC Şi clientela Partidului Conservator s-a înfruptat din fondurile UE. E vorba de Proiectul „Parteneriat prin Recreaţie”, în valoare de 36.475 euro, derulat de fosta şefă a Organizaţiei de Femei PC Galaţi, Valentina Nicolaev. Ea şi soţul său, Alexandru Nicolaev, şi-au înfiinţat în 1990 Fundaţia „Lyra”. În 1993 au obţinut o încăpere în „Casa Primsecretarilor”, imobilul de patrimoniu de pe str Mihai Bravu nr 23, unde fusese reşedinţa primsecretarilor PCR de Galaţi. După ce au eliminat alte ONG care îşi aveau sediul în clădire, soţii Nicolaev au devenit stăpânii imobilului cu o suprafaţă de 330 mp şi o grădină cu brazi de 365 mp. Ii-a ajutat fostul primar Eugen Durbacă, pe care soţii Nicolaev l-au urmat la ApR, PD, PUR şi PC. Durbacă le-a dat casa pe o chirie modică, de 914 lei, iar mai târziu le-a făcut-o cadou. Pe 19.06.1996, soţii Nicolaev şi-au vândut apartamentul de pe str Siderurgiştilor nr 8, bl D4, ap 66 şi s-au mutat în „Casa Primsecretarilor”. În 2008, actualul primar, Dumitru Nicolae, le-a dat imobilul în folosinţă gratuită până în 2013. În clădirea obţinută gratuit, soţii Nicolaev au infiintat Grădiniţa „Lyra”, la care taxa pentru un copil este de 200 euro/lună. Afacerea soţilor Nicolaev a fost sprijinită şi de UE, prin cei 36.475 euro acordaţi prin PHARE CBC. Link to comment Share on other sites More sharing options...
riaji Posted December 30, 2011 Share Posted December 30, 2011 Cum sa nu-i impusti, frate? Sa-ncepi cu presedintii, vicepresedintii de CJ si primar, ca mai apoi sa treci la toate scursurile din mijlocul piramidei.. Chinuiti-va, fraierilor, sa faceti bani, ungandu-va la fund in asteptare penetrarii de catre acesti caini tupeisiti. Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now