Nicolaie Sburlan - omul cu 100 de aparate de fotografiat

[dcp100168]

Nicolaie Sburlan face fotografie de presă de 43 de ani

* Gălăţeanul a descoperit arta fotografică în clasa a opta. Profesor i-a fost un vecin de bloc. Prima fotografie le-a făcut-o colegilor de clasă, în 1962, cu un aparat Smena

Nicolaie Sburlan a descoperit foto-jurnalismul în timpul facultăţii. A lucrat pentru diferite publicaţii studenţeşti, precum Revista Viaţa Studenţească şi Orizont Politehnic. De asemenea, a fost colaborator al ziarului „Viaţa Nouă”. După terminarea studiilor universitare, tânărul Nicolae a pus bazele mai multor cluburi de fotografie. „La Fotoclubul Dunărea, făceam fotografie şi film. Am participat la multe festivaluri de gen şi am luat numeroase premii interne şi internaţionale”, îşi aminteşte gălăţeanul. În urma acestor rezultate, Nicolaie Sburlan avea să fie acceptat în Asociaţia Artiştilor Fotografi, care a luat fiinţă în anul 1956.

În 1989, a trecut în mod oficial pe baricadele presei. A renunţat la funcţia de inginer pe platforma siderurgică şi a început să lucreze la cotidianul Viaţa Liberă unde a activat până în anul 2.000. „Înainte de Revoluţie, nu am putut să lucrez ca angajat la ziarul Viaţa Nouă, deoarece eram fiu de preot. Cineva de la partid (Partidul Comunist Român n.n.) mi-a spus că un băiat de popă nu poate să muncească la ziarul Comitetului Judeţean de Partid. Abia după căderea lui Nicolae Ceauşescu am putu să îmi duc cartea de muncă la ziar”, spune Nicolaie Sburlan. Cunoscutul om de presă spune că debutul său gazetăresc este indisolubil legat de mentorul său Paul Popa, cel care l-a învăţat să-şi respecte aparatul de fotografiat. „Făceam acest lucru şi înainte, dar de la el am învăţat să fiu mult mai serios”, admite el.

Nicolaie Sburlan a dovedit că are şi vocaţie pedagogică reuşind să transforme mulţi fotografi amatori în adevăraţi profesionişti. Primele cursuri de „iniţiere în arta fotografică” le-a ţinut în 1975, la Casa Sindicatelor. După 2000, s-a dedicat carierei de didactice şi se mândreşte că, în fiecare an, zeci de tineri se înscriu la cursul pe care îl predă la Centrul Cultural „Dunărea Jos”. „Îmi place să cred că am un sistem de predare de calitate. Rezultatele înregistrate de foştii mei cursanţi îmi aduc multă bucurie. Foarte mulţi dntre ei au absolvit facultăţi de gen în centre universitare mari”, afirmă cu mândrie artistul fotograf.

La sfârşitul lunii septembrie, Nicolaie Sburlan va merge în Bulgaria, la Veliko Tarnovo, unde îşi va expune câteva lucrări fotografice.

Întrebări şi răspunsuri

- Aţi avut regrete ca fotograf?

- La deschiderea pasajului pietonal din Centru, a avut loc o întâmplare grozavă. A două zi după inaugurare, mulţi oameni s-au strâns la pasaj. Apăruse acolo un cetăţean care a trecut cu capra prin pasaj. Când se aflau la ultima treaptă, capra nu a mai vrut să meargă, dar eu nu am avut aparatul la mine.

- Lecţia cea mai importantă pe care o predaţi la cursuri?

- La spun elevilor că un fotograf nu trebuie să plece de acasă fără aparatul său. Fotograful este ca un vânător, care pierde raţa sau fazanul, dacă nu are arma la picior. Eu îi sfătuiesc pe tineri să fie foarte atenţi pentru că altfel vor regreta toată viaţa că au ratat o fotografie.

Ce îi place

În afară de fotografie, nu mai fac nimic. Nu mă pot rupe de ea. Acum lucrez la o Istorie a Galaţiului în Imagini. Dispun de foarte multe imagini. Oricând se poate vedea ce a fost în oraş acum 40 de ani.

Ce nu îi place

Nu îmi place că mulţi oameni nu înţeleg că trebuie să-i respecte pe cei din jurul lor. Nu îmi place că oraşul este foarte murdar. Am multe fotografii în care am surprins gunoiale de pe străzile Galaţiului.

Profil

Născut: 4 ianuarie 1948, Buzău

Studii: Facultatea de Mecanică din Galaţi

Profesie: Profesor de fotografie

Familie: Căsătorit, are doi copii

http://www.adevarul.ro/articole/galati- ... e-ani.html

[dcp100168]

Nicolaie Sburlan - omul cu 100 de aparate de fotografiat

Pentru Nicolaie Sburlan, arta fotografică este „a doua dragoste, după viaţa de familie”, după cum singur mărturiseşte. Astăzi împlineşte 64 de ani. Ani frumoşi, plini de realizări.

S-a născut în judeţul Buzău, în localitatea Cernăteşti, tatăl său fiind preot. A venit la Galaţi în 1966, ca student la Politehnică. A colaborat la fotoclubul Casei Studenţilor, apoi la cineclubul Casei Sindicatelor şi la cel al Casei Tineretului, fiind, în paralel, subinginer la ICPPAM şi mai târziu fotoreporter la „Viaţa liberă” (prima fotografie din primul număr al ziarului, pe 22 decembrie 1989, i-a aparţinut). De 11 ani este profesor la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, unde predă arta fotografică pe înţelesul tuturor şi unde a fondat Fotoclubul „Dunărea de Jos”, care numără în prezent peste 30 de membri.

Fotografia l-a atras încă din primii ani de liceu, când şi-a făcut ucenicia în laboratorul unui buzoian, domn’ Nelu: „Bucuros că mă ofeream să-i fac activităţile de rutină, de care el se săturase, domn’ Nelu mă lăsa să mă ocup eu de developat, spălat, uscat şi tăiat fotografii. Eram fascinat de aparatul său Smena şi de lampa de blitz”, povesteşte Nicu Sburlan. Acum, după aproape 50 de ani, are o colecţie impresionantă de aparate foto, aproape 100 de piese din care mai mult de 60 sunt în stare de funcţionare: „Am tot felul de aparate de la 1900 încoace, plus toate dotările necesare unui laborator foto. O parte le voi dona Muzeului de Istorie”, spune cunoscutul şi îndrăgitul fotograf gălăţean. Aparatul său, în momentul de faţă este un Nikon de generaţie nouă, căruia i se adaugă aproape 20 de obiective foto profesionale.

„Pot reconstitui istoria Galaţiului în imagini”

A colaborat, de-a lungul timpului, cu aproape toţi pasionaţii de fotografie şi de film din Galaţi, începând cu Costel Gheorghiu, Maximilian Popescu, Nicu Constantin, Nicu Dogaru, I.Mitulescu, Ştefan Opincă, până la cei mai tineri. Cel mai mult a avut de învăţat de la regretatul Paul Popa, care i-a fost mentor: „De la nea’ Paul, Dumnezeu să-l odihnească, am învăţat multe dintre lucrurile nescrise ale profesiei de fotoreporter. Când am venit eu la Viaţa liberă, el tocmai se pensionase, dar am avut şansa de a mai lucra câţiva ani împreună. Am prins momente istorice, în cei zece ani, cât am fost la Viaţa liberă: Podul de flori din 1990, vizita lui Bill Clinton la Bucureşti, şedinţe memorabile la Preşedinţie şi la Guvern, unde i-am însoţit pe Claudiu Brânzan şi Cătălin Negoiţă, echipa de aur a ziarului. Plus delegaţiile în judeţ, aş spune că pot reconstitui istoria Galaţiului în imagini”, recunoaşte Nicu Sburlan.

O mare calitate a sărbătoritului de astăzi este aceea de bun pedagog, care a împărtăşit, în peste 30 de ani, la cursurile sale de artă fotografică, multe din secretele acestei profesii tuturor celor ce au ştiut să-l asculte.

Genul său preferat în fotografie rămâne portretul: „În breasla noastră, se zice despre mine că aş fi un bun portretist. M-a atras acest gen, recunosc, deşi nu e uşor. Imaginea fiind bidimensională, trebuie să ştii să-i dai adâncime, să o faci să pară tridimensională. Trebuie să ştii să surprinzi acea secundă magică, astfel încât văzând portretul să poţi citi personajul. Am făcut, de-a lungul anilor, zeci de portrete aceleiaşi persoane şi, dintre toate, doar unul e cu adevărat reuşit”.

Masterand în Nanotehnologii

Adept al ideii că „omul cât trăieşte învaţă”, Nicolaie Sburlan a absolvit în 2011, în anul când s-a pensionat, Facultatea de Metalurgie, fiind, în prezent, masterand în Nanotehnologii. A deschis până în prezent peste 30 de expoziţii personale, dar cea mai importantă pentru el este cea care urmează, unde va fi prezent pe simeze alături de fiul său, Răzvan, care i-a moştenit dragostea pentru fotografie. „Cel mai important, în viaţă, este să-ţi respecţi şi să-ţi urmezi propriile imbolduri, să nu te laşi influenţat din exterior, iar ceea ce ţi-ai propus, să urmezi şi să împlineşti cu responsabilitate”, spune Nicu Sburlan, omul care a realizat, în 45 de ani, mii de filme fotografice alcătuind o istorie inedită a Galaţiului: în imagini. La mulţi ani, buni, îi spunem astăzi, dorindu-i să poată surprinde, mereu, secunda aceea magică.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Nicolaie Sburlan, martor al epocilor: „Pot reconstitui istoria Galaţiului în fotografii”

Venit, din Buzău, la Galaţi, în 1966, ca student la Politehnică, Nicolaie Sburlan poate reconstitui istoria Galaţiului în imagini. A colaborat la fotoclubul Casei Studenţilor, apoi la cineclubul Casei Sindicatelor şi la cel al Casei Tineretului, fiind, în paralel, subinginer la ICPPAM şi, mai târziu, fotoreporter la „Viaţa liberă” (prima fotografie, cu mulţimea din faţa Casei de Cultură, din primul număr al ziarului, pe 22 decembrie 1989, i-a aparţinut). A făcut fotografii de la "Podul de flori", din 1990, de la Giurgiuleşti, cu vizita lui Bill Clinton la Bucureşti, dar şi cu primii parlamentari gălăţeni de după '90. Ca student, a făcut practică şi în Combinat, cunoaşte platforma siderurgică de la începuturi şi până astăzi. Ca angajat al ICPPAM, a putut intra în mai toate fabricile şi uzinele din Galaţi şi a putut face fotografii, ceea ce nu mulţi aveau şansa.

- În comunism, nu aţi fost jurnalist, dar aţi colaborat cu presa...
- Partea de presă am avut-o din vremea studenţiei, când am colaborat cu "Viaţa Studenţească". În perioada aceea, chiar am fost şeful subredacţiei "Viaţa Studenţească" la Galaţi. Am fost martor la evenimente nu numai pe platforma siderurgică. Pe platforma siderurgică, de multe ori, colaboram cu ziarul "Viaţa nouă". Mi-ar fi plăcut să fac jurnalism, dar pentru că tatăl meu a fost preot nu am putut - aşa mi-au zis cei de la "partid", cu tatăl preot nu aveam voie. Îmi erau, totuşi, publicate fotografii. De multe ori, regretatul Paul Popa mă suna şi îmi spunea: Măi, Nicule, vezi că se va elabora nu ştiu ce şarjă, nu am cum să ajung, fă tu două fotografii şi adu-le.

- Aveţi fotografii de la începuturile Combinatului…
- Pe vremea aceea, nu prea aveai voie să faci fotografii peste tot. Pe platforma siderurgică era un birou specializat care supraveghea. Eu, fiind la Institutul de Cercetări, pe baza unui protocol stabilit între conduceri, pentru că trebuia să fac aceste fotografii, când se laminau anumite calităţi de tablă, nişte defecte, aveam voie să fotografiez în Combinat. Eram unul dintre puţinii care intrau cu aparatul de fotografiat în Combinat.

- Vă aduceţi aminte cum s-a amenajat platforma siderurgică?
- Eram student când se aduceau din port componente pentru laminorul de tablă groasă din Combinat. Erau nişte maşini imense. În anii aceia, '66-'67, era o imagine surprinzătoare: nişte trailere care transportau nişte cilindri de laminor cu cadru de cajă, care cântăreau câteva sute de tone, câte două-trei maşini tractau câte o piesă din asta. Traseul era: Port, Centru, Brăilei, Fileşti, Combinat, pe lângă fostele sere gălăţene. Între timp s-a construit pasajul din Centru. Nu mai puteau trece cu 100 de tone peste pasajul de acolo şi atunci s-a făcut un nou traseu pentru piesele grele, pentru LBR 2, pentru LBC, LTG 2. Plecau tot din Port, dar mergeau pe Faleză, Ultimul Leu, Spitalul Judeţean, Barboşi, Combinat.

- La ce aţi mai fost martor?
- La lansările celebrelor platforme de foraj marin, construite la Galaţi, dar şi când au fost expediate tronsoanele podului de la Cernavodă, construite tot la Galaţi. Unde sunt vapoarele făcute la Galaţi, pentru care s-a construit docul uscat din Şantierul Naval? Am fost martor când s-a construit prima elice. A fost o întreagă poveste. Sergiu Nicolaescu a făcut un film despre această elice. Era o navă de 55.000 tdw, care trebuia să plece şi nu venea elicea din Japonia. A venit sarcină de sus, de la şeful statului, să se facă elice la Galaţi. Inginerul Roibu s-a dus în Japonia şi a adus tehnologia. "Păpădia" a fost şi ea o idee adusă din Japonia.

- Lentilele aparatelor dumneavoastră au văzut construcţia Stadionul "Dunărea", a Sălii Sporturilor, a Patinoarului...
-A fost organizat primul campionat mondial de hochei pentru grupa C la Galaţi, la Patinoar. În ultima zi de competiţie, a plouat mărunt, era spre decembrie. Atunci s-a hotărât la Comitetul de Partid să se acopere Patinoarul. Tot cei din Combinat au pus mâna şi au construit Patinoarul.

- Aveţi imagini şi de la construcţia fabricilor de lapte, de îngheţată, de pâine, de bere, ale altor fabrici şi uzine?
- Am imagini, poate nu din timpul construcţiei, dar din activităţile din uzinele şi fabricile de la Galaţi. Am fotografii de la ISCL, unde se făceau lanţurile navale. Dacă mergi în Port şi vezi o ancoră de vapor, te uimeşti când vezi zalele alea care au zece tone. Am imagini din IMH, unde se făceau dispozitive hidraulice pentru tractoare. Era o secţie, practic, a uzinelor Tractorul de la Braşov. Se făceau aici nişte strunjiri de mare fineţe. Am cutii întregi cu filme ale fotografiilor făcute. Pe filmele acestea am prins şi Fusul, întreprinderea textilă de la Galaţi, care era pe Domnească, unde acum este Praktiker. Am imortalizat zecile de soţii ale soţilor care lucrau în Combinat sau în Şantier şi care aduceau venituri ca filatoare.

- Oameni importanţi la Galaţi?
- I-am fotografiat pe Mitică Iancu, Mihai Mihail, Septimiu Pop, Eugen Popescu Cosmin. La fel cum am surprins şi momentul în care echipa de fotbal a Galaţiului a jucat în cupele europene cu Juventus Torino, când pe Stadionul "Dunărea" au fost 25.000 de spectatori. În altă ordine de idei, puţini mai ţin minte sau mai ştiu că Penitenciarul de la Galaţi era unul dintre cele mai dure din ţară, alături de Gherla, Piteşti, Aiud. Au trecut pe aici nume importante ale vieţii publice din România, în perioada de tristă amintire: Ticu Dumitrescu, mitropolitul Ardealului, Antonie Plămădeală, istoricul Paul Păltănea. Am fotografii de la primele întâlniri ale foştilor deţinuţi, care au venit şi au montat placa comemorativă. Am imagini imediat după '90, cu celulele, ferestrele închise cu scânduri, uniformele, celebrele zeghe de puşcărie în dungi alb-maro. Am fotografie cu cosmonauţii Dumitru Dediu şi Dumitru Prunariu. Dediu este gălăţean. Trebuie să ne mândrim cu el, chiar dacă a rămas în echipajul de rezervă, iar în Cosmos a plecat, până la urmă, Prunariu.

viata-libera.ro