Jump to content

Nereguli descoperite de Curtea de Conturi la APDM


dcp100168

Recommended Posts

Nereguli descoperite de Curtea de Conturi la APDM

Curtea de Conturi a României a dat publicităţii raportul pe anul 2010, care a fost aprobat în plenul Curţii pe 19 decembrie 2011. Unul dintre capitole face referire la controlul care a vizat APDM Galaţi, unde au fost descoperite mai multe nereguli. Trebuie făcută precizarea că pe tot parcursul anului 2010 conducerea APDM a fost asigurată de Mihai Ochialbescu. Acesta fusese numit director general la începutul anului 2009, imediat după preluarea puterii de către PDL, şi a fost schimbat cu George Petcu în luna iulie a anului trecut. Mihai Ochialbescu a rămas totuşi în companie, unde ocupă funcţia de director tehnic.

După cum se ştie, Compania Naţională “Administraţia Porturilor Dunării Maritime” SA Galaţi îndeplineşte funcţia de autoritate portuară în limitele terenurilor portuare, a limitelor radelor portuare şi a infrastructurii de transport naval, stabilite de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi are sucursale la Tulcea şi Brăila. Compania gestionează întreaga infrastructură portuară situată pe Dunărea maritimă, însemnând teren portuar în suprafaţa de 1.659.328 mp şi front de acostare în lungime totală de 12.828 mile, incluzând porturile Galaţi, Brăila, Tulcea, cu subsidiarele Hârşova, Isaccea, Mahmudia şi braţele secundare Măcin, Chilia şi Sf. Gheorghe.

Organizare deficitară

Curtea de conturi a evaluat sistemele de management şi control intern (inclusiv audit intern) pe anul 2010 şi în raport precizează că „a constatat organizarea şi funcţionarea sistemului de control intern în mod deficitar”. În raport se precizează o serie întreagă de deficienţe: nu s-au constituit comisii/grupuri de lucru cu atribuţii de monitorizare, coordonare şi îndrumare metodologică cu privire la sistemele proprii de control managerial; nu au fost stabilite obiectivele generale şi obiectivele specifice; nu au fost stabilite funcţiile sensibile; nu au fost monitorizate şi evaluate sistematic riscurile; nu a fost completat registrul riscurilor; nu au fost identificate activităţile procedurale; nu au fost elaborate şi aprobate instrucţiunile de lucru; nu au fost stabiliţi indicatorii de performanţă; nu au fost elaborate şi aprobate programele de dezvoltare a sistemelor de control managerial; nu a fost realizat un sistem de monitorizare pe verticală a modului de implementare a sistemelor de control managerial la entităţile aflate în subordine/coordonare.

Contracte fără garanţii sau penalităţi şi plăţi nelegale

În ceea ce priveşte calitatea gestiunii economico-financiare, s-a constatat că nu au fost constituite garanţii pentru plata obligaţiilor contractuale în cazul a 7 contracte de închiriere/concesionare a terenurilor, încheiate cu agenţi economici, nerespectându-se astfel prevederile legale privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică şi prevederile legale privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare.

De asemenea, conducerii APDM Galaţi de la acea vreme i se impută necalcularea, neînregistrarea şi neîncasarea penalităţilor pentru nerespectarea termenelor de plată în cazul a 14 contracte de închiriere a terenului portuar şi, respectiv, contracte de prestări de servicii încheiate cu diverşi agenţi economici, nerespectându-se astfel prevederile legale privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, şi prevederile legale privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile.

În urma controlului Curţii de Conturi s-au constatat plăti nelegale reprezentând indemnizaţii lunare plătite membrilor comisiei de pregătire a procesului de privatizare şi secretariatului acesteia în perioada 2009-2010, în condiţiile în care, potrivit legii, procedurile de admitere la tranzacţionare au avut ca termen de finalizare data de 31 decembrie 2008, nerespectându-se astfel prevederile legale privind accelerarea procesului de privatizare şi aprobarea primei etape a strategiei de privatizare a unor societăţi comerciale aflate sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Valoarea estimativă a erorilor/abaterilor constatate însumează 512 mii lei, din care: 148 mii lei venituri suplimentare datorate bugetului companiei şi 364 mii lei prejudicii.

Banii jos!

Concluzia Curţii de Conturi este aceea că APDM nu a gestionat în condiţii de calitate activitatea economico-financiară şi a recomandat stabilirea întinderii prejudiciului rezultat din efectuarea unor plăti nelegale reprezentând indemnizaţiile lunare pentru membrii comisiei de pregătire a procesului de privatizare şi pentru secretariatul acesteia şi recuperarea acestuia. De asemea, recomandă „stabilirea, prin extinderea verificării, a veniturilor nestabilite, nefacturate, neînregistrate şi neîncasate din penalităţi pentru nerespectarea termenelor de plată a prestaţiilor efectuate potrivit clauzelor contractuale, precum şi recuperarea acestuia”.

Contestaţia APDM a fost respinsă

Pentru valorificarea constatărilor, Curtea de Conturi a emis decizie prin care au fost dispuse 4 măsuri pe care Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime” SA Galaţi trebuie să le ducă la îndeplinire în vederea înlăturării abaterilor constatate. Conducerea APDM a formulat obiecţiuni la procesul-verbal de constatare şi a contestat măsura dispusă în decizie referitoare la stabilirea întinderii prejudiciului rezultat din efectuarea unor plăti nelegale reprezentând indemnizaţiile lunare pentru membrii comisiei de pregătire a procesului de privatizare şi pentru secretariatul acesteia şi recuperarea acestuia, dar comisia de soluţionare a contestaţiilor a respins contestaţia.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Curtea de Conturi, în duel cu APDM Galaţi

Curtea de Conturi a constatat erori şi abateri manageriale care au provocat pierderi de 512.000 lei în bugetul Companiei Naţionale Administrarea Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi - 148.000 lei venituri suplimentare datorate bugetului companiei de o serie de firme şi 364.000 lei prejudicii ca urmare a unor plăţi nelegale, se arată în Raportul Public pe anul 2010 al instituţiei de control financiar. În perioada supusă controlului, director general al APDM Galaţi era Mihai Ochialbescu.

El a fost director până la mijlocul anului trecut, când a fost schimbat din funcţie de ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, fiind invocate, de asemenea, o serie de erori manageriale. Pe de altă parte, raportul Curţii de Conturi este contestat şi de noua conducere a APDM Galaţi, funcţia de director general fiind ocupată de George Petcu. În plus, compania consideră că în raportul CC nu se ţine cont de împrejurările economice în care o serie de sume nu au fost încasate sau au fost încasate cu întârziere de la agenţii economici portuari.

Garanţii în aşteptare

Prima neregulă majoră în ceea ce priveşte activitatea economico-financiară este, potrivit Curţii de Conturi, neconstituirea garanţiei pentru plata obligaţiilor contractuale în cazul a şapte contracte de închiriere/concesionare a terenurilor, încheiate cu agenţii economici, nerespectându-se astfel prevederile legale privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile şi utilizarea infrastructurilor de transport naval.

A doua neregulă mare evidenţiată la APDM Galaţi de Curtea de Conturi este necalcularea, neînregistrarea şi neîncasarea penalităţilor pentru nerespectarea termenelor de plată în cazul a 14 contracte de închiriere a terenului portuar şi, respectiv, contracte de prestări servicii pentru diverşi agenţi economici. Trebuie spus că APDM Galaţi gestionează întreaga infrastructură portuară situată pe Dunărea Maritimă, însemnând un teren portuar în suprafaţă de peste 1,65 milioane de mp şi un front de acostare de 12.828 mile ce include porturile din judeţele Galaţi, Brăila şi Tulcea.

Luaţi de valul crizei

Conducerea APDM Galaţi a declarat pentru „Viaţa liberă” că operatorii şi transportatorii care nu au depus garanţia contractuală în termenul stabilit, respectiv 10 zile de la încheierea contractului, au fost notificaţi să respecte această obligaţie. În rândul agenţilor economici aflaţi în această situaţie se numără Tehnonav SA Brăila, Tremula Nav SA Constanţa, Hercules SA Brăila.

„Întrucât aceşti operatori economici nu au avut întârzieri la plata facturilor emise s-a luat măsura de a-i notifica periodic, insistând să depună garanţia, conform clauzelor contractuale”, a declarat directorul general al APDM Galaţi, George Petcu. Acesta a mai arătat că, în aprilie 2010, pe fondul unui context economic dificil, Consiliul de Administraţie al APDM Galaţi a decis ca societăţilor care agenturează nave maritime şi fluviale, societăţi care aveau o pondere importantă în volumul prestaţiilor şi acţionau ca intermediari de plată ai armatorilor, dar aveau întârzieri la plată de până la 30 de zile, să li se acorde o amânare la plată.

„În anul 2010, agenţii economici care îşi desfăşurau activitatea în porturi au parcurs o perioadă dificilă atât din cauza crizei economice, cât şi din cauza efectelor inundaţiilor din acea perioadă (ex: Port Bazinul Nou şi Portul Docuri, unde Metaltrade este principalul operator portuar - n.r.). Din aceste motive s-a constatat o creştere a volumului de creanţe restante şi o depăşire a termenelor scadente ale facturilor emise, în medie de până la 30 de zile. În vederea păstrării clienţilor şi creşterii traficului de marfă, a stimulării încasărilor lunare în scopul asigurării veniturilor necesare desfăşurării activităţii proprii, s-a amânat în anul 2010 calculul la penalităţi la facturile emise şi neachitate în termenul scadent care înregistrau întârzieri de până la 30 de zile. În situaţia agenţilor economici care au avut întârzieri mai mari de 30 de zile s-a luat măsura acţionării în instanţă pentru recuperarea sumelor datorate, cu calculul de penalităţi aferente. Mai trebuie menţionat că menirea APDM Galaţi este de a stimula activitatea în porturile pe care le administrează, ceea ce a şi dus la amânarea plăţii acestor garanţii”, a explicat directorul general George Petcu.

Acesta a precizat că APDM Galaţi i-a notificat pe toţi beneficiarii să constituie până la sfârşitul lunii septembrie 2010 garanţiile prevăzute în clauzele contractuale. „Din totalul garanţiilor contractuale în sumă de 1.294.363 lei s-au constituit garanţii în sumă de 1.128,376 lei (87 la sută), urmând să se facă în continuare demersurile necesare pentru recuperarea diferenţei de 165.987 lei (12,83 la sută)”, a arătat conducerea companiei.

Cu indemnizaţia în instanţă

Nu în ultimul rând, potrivit Curţii de Conturi, la APDM Galaţi s-au făcut plăţi nelegale ce au reprezentat indemnizaţii lunare plătite membrilor comisiei de pregătire a procesului de privatizare şi secretariatului acesteia în perioada 2009 - 2010, în condiţiile în care, potrivit legii, procedurile de admitere la tranzacţionare au avut ca termen de finalizare data de 31 decembrie 2008. Astfel nu a fost respectate prevederile legale privind accelerarea procesului de privatizare şi aprobarea primei etape strategice de privatizare a unor societăţi comerciale aflate sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Reprezentanţii APDM Galaţi susţin că plăţile au fost perfect legale şi au formulat obiecţiuni la procesul-verbal de constatare realizat de Curtea de Conturi, însă acestea au fost respinse de Comisia de soluţionare a contestaţiilor.

Drept urmare, considerând că s-a făcut o interpretare greşită a legii, APDM Galaţi s-a adresat instanţei şi în prezent există pe rol o Cerere în anulare a Încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi, primul termen de judecată fiind fixat pe data de 16 ianuarie.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

APDM a câştigat procesul împotriva Curţii de Conturi

Tribunalul Galaţi a oferit câştig de cauză Administraţiei Porturilor Dunării Maritime (APDM), în procesul intentat de administraţia portuară Curţii de Conturi a României. Conducerea APDM Galaţi a contestat în instanţă raportul controalelor efectuate de Curtea de Conturi, în anul 2011, care a acuzat Administrația de inginerii financiare în valoare de 512.000 de lei, operate sub coordonarea fostului director Mihai Ochialbescu.

„Curtea de Conturi are posibilitatea să facă recurs, în 15 zile, dar eu cred că vom câştiga din nou. Am fost foarte relaxat în legătură cu această problemă. Eu nici nu m-am prezentat în instanţă, că nu am ce să caut acolo. Nu ştiu de unde au scos ei prostia asta cu prejudiciile de 500.000 de lei”, ne-a declarat Mihai Ochialbescu, fostul director general al APDM Galaţi.

În cazul în care Curtea de Conturi va face recurs, conducerea APDM îi va acţiona în instanţă pe angajaţii Curţii, care au efectuat controlul şi au întocmit raportul, pe motiv că au adus prejudicii imaginii instituţiei şi fostei conduceri a administraţiei portuare. „Voi cere daune morale de 1 leu. Eu mă întreb însă, banii care se cheltuie cu aceste procese de cine vor fi achitaţi? Cine va plăti cheltuielile de judecată? Nu cumva noi, cetăţenii? Acum, ei trebuie să plătească 5.000 de lei. Vom acţiona controlorii pentru prostie şi incompetenţă”, a mai spus Ochialbescu.

Reamintim că un raport al Curţii de Conturi a constatat faptul că vechea conducere a APDM Galaţi a favorizat mai multe societăţi, cu care a avut încheiate o serie de contracte, şi a efectuat, timp de doi ani de zile, plăţi ilegale către mai mulţi angajaţi. Ingineriile financiare operate de administraţia portuară se ridică, conform estimărilor Curţii de Conturi, la 512 mii lei, din care 148 mii lei reprezintă venituri suplimentare datorate bugetului companiei şi 364 mii lei – prejudicii.

nepasadegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.