Un inventator le cere ajutorul siderurgiştilor gălăţeni

[dcp100168]

Un inventator le cere ajutorul siderurgiştilor gălăţeni

Gălăţeanul Doru Tătar, deţinător al mai multor bevete de invenţie în industria siderurgică, face apel la foştii şi actualii angajaţi ai combinatului ArcelorMittal Galaţi să îl ajute, chiar şi fără a-şi dezvălui identitatea, cu informaţii referitoare la reparaţiile derulate între anii 2007 şi 2010 la cauperul nr. 4 de la Furnalul nr. 3, întrucât bănuieşte că acolo a fost folosit unul dintre brevetele sale, fără a i se cere acordul. „Brevetul face posibilă montarea grătarului ceramic din două părţi: una inferioară, cu cărămizi cu îmbinare cu nut şi feder, iar cealaltă superioară, prin nervură, folosind un tip special de cărămidă de legătură între ele”, a explicat Doru Tătar.

Inventatorul speră să poată recompensa orice informaţie care îl va ajuta să descopere adevărul. La apel nu trebuie să răspundă persoanele care sunt obligate prin contract să nu divulge informaţii referitoare la acele lucrări, deşi, avertizează inventatorul, dacă va fi dovedit, acest vaz va deveni unul penal, iar contribuţia la rezolvarea lui va deveni o datorie cetăţenească.

Cei care deţin informaţii care i-ar putea fi de folos lui Doru Tătar îl pot contacta prin telefon, apelând 0744.787.787, sau prin e-mail, expediind un mesaj pe adresa acasa@galati.astral.ro.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Un inventator este pe picior de război cu ArcelorMittal Galaţi

Doru Tătar este un inginer constructor ieşean, care şi-a dedicat viaţa profesională cercetării şi inovării în domeniul metalurgic. Invenţiile sale au fost aplicate cu succes în combinatul siderurgic de la Galaţi şi în alte combinate cu furnale din ţară şi de pe glob, brevetele fiindu-i recunoscute deopotrivă de târgurile internaţionale de inventică şi de marile economii ale lumii. Cu banii obţinuţi de pe urma activităţii de cercetare a văzut aproape întreg mapamondul şi acum, când se apropie de 56 de ani, s-ar putea să-şi aleagă un nou itinerariu căci ar avea de recuperat câteva zeci de milioane de euro de la ArcelorMittal Galaţi. Pentru ce, aflaţi din interviul pe care Doru Tătar l-a acordat „Vieţii libere”.

Vorbiţi-mi despre începutul carierei dvs.

Activitatea profesională a început după absolvirea Institutului Politehnic din Iaşi, în 1980. Mi-am început activitatea de constructor la Trustul de Izolaţii pentru Lucrări Industriale Bucureşti. Am venit la Galaţi cu repartiţie guvernamentală, aşa se făcea pe atunci. Am reuşit să prind Galaţiul, care era considerat un oraş mare şi, pe cale de consecinţă, era destul de vânat. În 1985 am găsit un loc la ICMRSG, unde am rămas până în 2002 şi unde m-am specializat pe zona de furnale. Erau reparaţiile de zidării refractare şi în mod special cauperele (instalaţii pentru preîncălzirea aerului din furnale, n.r.). Ele sunt un fel de plămâni ai furnalelor. Fiind şase furnale şi 24 de caupere, permanent erau unul-două [caupere] în reparaţii.

Cum aţi ajuns să faceţi activitate de cercetare în acest domeniu?

A fost foarte interesant sectorul acesta, puţin nou pentru mine. A trebuit să pun mâna pe carte, să mai citesc câte ceva din chimia aluminosilicaţilor. Am fost foarte atent la ce se demola, la ce se înzidea. Am fost atent la cum erau exploatate aceste caupere şi, încet-încet, mi-am făcut o idee asupra felului în care ele ar fi putut fi îmbunătăţite, ca fiabilitate şi performanţe.

În ce perioadă se întâmpla asta?

Asta se întâmpla între 1985 şi 1988. Din 1988 încolo, am început să mă gândesc la nişte soluţii. Pe vremea aceea, director la Furnale era Nicolae, primarul nostru, şi s-a întâmplat de câteva ori să rămânem amândoi după program. Eu îi arătam ce-am mai făcut, el îmi aducea materialele, traduceam, îi arătam desene. Zicea: „Dă-i înainte, că văd că nu vrei să munceşti, vrei să desenezi”. Asta era vorba lui.

Am îndrăznit ca unele dintre soluţii să le discut cu nişte specialişti străini mai întâi. La nişte simpozioane, la Bucureşti, organizate de firme care erau interesate să exporte la noi material refractar, l-am întâlnit pe Jean Michel Bauer, mare specialist în furnale şi caupere. Eu citisem articole tehnice de-ale lui şi le tradusesem din franceză şi din germană şi am fost foarte interesat să stau de vorbă cu dânsul. Atunci am îndrăznit prima dată să discut despre o posibilă structură de cauper în care gazele să circule şi pe orizontală, şi pe verticală, structură care nu exista. [bauer] Mi-a zis: „Domnule, aşa ceva nu se poate”. După aceea, am stat două zile şi m-am gândit la faptul că găsisem, de fapt, soluţia. Asta mi-a dat curaj.

Am căutat alte confirmări şi a trebuit să mă specializez puţin în fizică teoretică. Asta m-a ajutat mult să fac nişte calcule de transfer termic, pe care le-am arătat la combinat, la ICEM (Institutul de Cercetări Metalurgice, n.r.), la IPROMET Bucureşti. Lumea s-a priceput mai mult sau mai puţin. Mi s-a spus: „Măi, la chestia asta e un singur om care te poate ajuta, profesorul universitar Viorel Murguţel”. El era un fel de somitate în materie de furnale şi preîncălzitoare la Catedra de Utilaje a Facultăţii de Metalurgie din Bucureşti. Şi după ce-am stat de vorbă cu el preţ de câteva ore, deşi îmi promisese numai câteva minute - a lipsit şi de la un curs din cauza asta -, mi-a propus o lucrare de doctorat la el şi a început să vorbească la plural despre lucrarea „noastră”, despre proiectele „noastre”, lucru care m-a făcut să nu mă simt chiar în largul meu pentru că mi-am dat seama că, de fapt, contribuţia lui era numele, era statutul de somitate în domeniu, că eu îmi cam lămurisem lucrurile şi stătea la mâna mea şi a combinatului dacă să le aplicăm sau nu.

Am renunţat la titluri academice şi alte vise din astea, m-am întors în combinat şi am propus Direcţiei Tehnice să încercăm să experimentăm soluţiile noi în cursul reparaţiilor care surveneau în mod normal. Şi s-a strâns o comisie mare, mare, care se chema CIT, cu oameni de la ICPAM, de la IPROMET, din exploatare, cu teoreticieni, cu foşti şefi şi tehnologi, care erau rugaţi să-şi spună părerea. Toată lumea şi-a spus părerea, cum s-a priceput, după care s-a concluzionat că deficienţe şi riscuri ale modelului meu nu prea erau şi s-a hotărât să se experimenteze. S-au experimentat întâi nişte modele de arzătoare ceramice pentru caupere, pe care le gândisem pentru că alea se stricau cel mai des, iar pe locul doi ca stricăciuni urma generatorul propriu-zis, grătarul ceramic, unde am propus, de asemenea, nişte soluţii noi.

Când s-a întâmplat ca cei din conducerea combinatului să accepte să experimenteze prima soluţie tehnică a dvs.?

În 1992.

Ce îmbunătăţiri aducea aceasta?

Dacă ne referim la grătarul ceramic al cauperelor, cu cărămidă făcută în aceleaşi condiţii ca şi până atunci, dar după modelul meu, acesta garanta o structură practic fără moarte, care putea rezista veşnic în cauper pentru că nu se putea obtura. ICEM a făcut expertiza şi a constatat un plus de temperatură la cupolă mai mare cu 60 de grade decât cel obişnuit şi un spor al randamentului cauperului de peste zece la sută faţă de valoarea celor pe stil vechi.

Soluţia a fost implementată şi pe celelalte caupere din combinat?

Pe mai multe. Şi în ziua de astăzi funcţionează caupere pe sistemul meu, alături de caupere pe sistemul vechi, şi lumea ştie că ele funcţionează mai bine, au funcţionat totdeauna mai bine.

Câte brevete de invenţie deţineţi acum în domeniul metalurgic?

În domeniul metalurgic cred că vreo 15, poate chiar mai multe. În 2005 am fost invitat să semnez un contract de colaborare cu US Steel, căruia i-am furnizat tehnologia de circulaţie mixtă a gazelor prin regenerator şi dreptul de folosire a ei, contra unor sume care erau procente din cifra lor de afaceri care urma să rezulte din exploatare. Au urmat nişte recunoaşteri pe plan internaţional, concretizate în brevete obţinute în Japonia, în Statele Unite, în Mexic, în Germania şi în Belgia. E foarte greu să obţii un brevet în străinătate. Trebuie să angajezi firme specializate. În Europa, de exemplu, am folosit, prin Rominvent, prestigioasa firmă Gevert. În Germania, corespondenţa intensă şi disputele mi-au luat patru ani! E posibil ca în ţările nominalizate să funcţioneze caupere pe principiul meu, însă nu am de unde să ştiu pentru că US Steel nu mi-a furnizat niciun fel de informaţii legate de treaba asta. Le înţeleg tăcerea pentru că ar fi însemnat să-mi dea bani şi au preferat să nu-mi dea, pur şi simplu. Asta e. Pentru mine era o chestie de opţiune: ori ţin la sertar ideile astea, ori le las să circule cu speranţa că voi primi ceva. Uite că, în ceea ce priveşte US Steel, n-am primit nimic.

Dintre brevetele mele, 14 sunt vândute. Vânzarea asta s-a făcut sub formă de cedare de licenţă şi de cesionare. Vânzările de licenţă s-au făcut către câteva întreprinderi româneşti fabricante de material refractar - Real Pleaşa Ploieşti, Casirom Turda, Resial Alba Iulia şi Vulturul Comarnic - şi către una din Cehia. Cesionări am făcut către o firmă privată, Metal SA, şi către ArcelorMittal. În combinat sunt aplicate acum vreo cinci brevete.

Puteţi aprecia ce beneficii i-a adus combinatului folosirea acestor brevete?

Nu pot să apreciez pentru că nu am date privind folosirea efectivă a cauperelor pe tehnologia mea. Însă evaluările Uzinei Aglomerare Furnale şi cocluziile ICEM indicau economii de vreo jumătate de milion de dolari pe lună, pentru fiecare cauper în exploatare. Ar fi fost ceva dacă toate cauperele vechi s-ar fi dărâmat şi s-ar fi făcut de-ale mele în loc. Lucrarea ar fi fost amortizată în câteva luni şi dup-aia se mergea numai pe profit. Probabil că n-a existat voinţă pentru treaba asta în combinat, ea s-a aplicat ici şi colo, când le tuna lor. Nu am ştiut niciodată după ce criterii apreciau să facă un cauper de-al meu sau nu.

Invenţia pentru care sunteţi în litigiu cu combinatul ce tratează?

În primul rând vreau să menţionez că nu este vorba despre un litigiu declarat. Este vorba de o notificare pe care le-am făcut-o şi care va fi urmată de nişte discuţii, care, conform legislaţiei, urmează să se desfăşoare în termeni amiabili.

După ce combinatul a cumpărat de la mine un dosar de brevet, prin 2005, relaţiile noastre au încetat, însă ulterior am aflat că ei au mai utilizat nişte detalii tehnice ale proiectelor mele pe care nu le folosisem eu până atunci, dar pe care le prevăzusem în proiecte. Eu m-am îngrijit între timp să protejez aceste lucruri printr-un brevet nou, românesc şi european, iar ei l-au folosit, dar au uitat să-mi ceară voie. Urmează să stabilim împreună prin discuţii, nu neapărat cine este vinovat că nu mă interesează asta, ci cum putem face ca ei să intre în legalitate cu folosirea acestor titluri de proprietate industrială pentru că ei acum au încălcat legislaţia şi aici e vorba de infracţiune.

La ce furnal este acest cauper?

La Furnalul 3, care nu mai funcţionează din decembrie 2011, dar care a mers folosind cauperul făcut după tehnologia mea aproape un an şi jumătate, timp în care a produs peste un milion de tone de fontă. E ceva.

La cât se ridică pretenţiile dvs. pentru folosirea fără drept a acestui brevet de către combinat?

E vorba de bani destul de mulţi. Conform uzanţelor internaţionale, câteva zeci de milioane de euro, având în vedere producţia obţinută şi rolul cauperelor în această producţie. O să vedem. De obicei, negocierile la masa verde se învârt în jurul unor sume mult mai mici decât cele calculate teoretic.

Aţi avut regrete după ce aţi părăsit industria metalurgică? Aţi mai fi putut inventa ceva sau lucraţi acum la un proiect nou?

La ora asta sunt gata să pun noi soluţii la dispoziţia combinatelor metalurgice care dispun de furnale. Sunt în aceeaşi manieră ca cele aplicate deja, dar superioare din punct de vedere al performanţelor. Am reuşit să perfecţionez ceea ce am gândit şi cred că am ajuns undeva la o limită ca soluţie tehnică nouă pe direcţia pe care am apucat-o.

Aveţi discuţii cu potenţiali clienţi?

În clipa asta, nu, însă am lansat nişte oferte către China, Brazilia şi Rusia.

În România nu.

În România, relaţiile mele cu ArcelorMittal nu sunt de natură să mă îndrepte către astfel de atitudini, având în vedere antecedentele.

Ce beneficii v-a adus munca de cercetare de-a lungul timpului?

Păi, cam din ea am trăit. Am văzut o bună parte din lume - Europa, America de Nord, America de Sud, nordul Africii, Asia până în extrem, Australia, Noua Zeelandă, Hong Kong, Macao, Hawaii şi alte minuni din astea. Noua Zeelandă seamnănă puţin a altă lume. Mă refer în primul rând la felul de a se comporta al oamenilor şi la peisajul care te izbeşte prin frumuseţea lui.

Ce aşteptări aveţi de la autorităţi, în calitate de simplu cetăţean?

Libertăţi cât mai mari. Libertatea este una dintre cele mai importante stări de spirit şi situaţii sau posturi în care se poate pune cineva în viaţa lui. Privarea de libertate este legată de restricţii, înseamnă încorsetări care se reflectă într-o formă sau alta şi în libertăţile interioare pe care ni le luăm sau care ne sunt date şi pe care le putem exploata.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Interviu cu inventatorul aflat într-un război de milioane de euro cu ArcelorMittal

Inventatorul Doru Tătar, fost angajat al combinatului siderurgic, se pregăteşte să transfere pe câteva milioane de euro unele din drepturile sale de proprietate intelectuală. Este vorba de un schimbător de căldură (elementul principal al instalaţiei de preîncălzire a aerului de la furnal, numită cauper) mai fiabil şi mai bun decât cele obişnuite. Acest brevet este aplicat de ceva vreme în combinat, la Furnalul 3, însă - spune Tătar - fără acordul său. De altfel, inventatorul spune că a avertizat combinatul că se plasează în afara legii, dar negocierile dintre cele două părţii n-au dat nici un rezultat. În prezent, Tătar este în negocieri cu un grup de interese dispus să cumpere drepturile de proprietate intelectuală şi să preia lupta cu combinatul. Mai multe detalii, în interviul pe care Doru Tătar l-a acordat "Vieţii libere":

- Am aflat că este în pregătire o tranzacţie de ordinul câtorva milioane de euro privind proprietatea intelectuală. Este adevărat?

- Că se pregăteşte? Da.

- Dvs. aţi vândut, în trecut, brevete la combinat. Cam câte?

- Şapte româneşti şi cinci străine. Însă direct lor, doar unul.

- Cu cât?

- Sunteţi indiscretă.

- Acum ce vindeţi? Un rest nerecuperat de atunci?

- Nu chiar. E un brevet românesc şi unul european ale căror dosare au fost depuse după aceste ultime tranzacţii.

- Şi cum merg negocierile?

- Cu combinatul sau cumpărătorul?

- Staţi puţin, nu vindeţi combinatului?

- Am încercat, dar preţul oferit de ei e cu un ordin de mărime sub valorile impuse de legislaţie ca modalitate de calcul şi rezultatele obţinute în exploatare.

- Adică vindeţi un brevet deja aplicat?

- Da.

- Bine, dar asta înseamnă că cei de la ArcelorMittal sunt deja în culpă, dacă nu au avut permisiunea dvs.

- Sunt.

- Şi atunci, oferta dvs. de vânzare nu e cumva un şantaj de genul "Cumpăraţi cu cât vreau eu sau vă reclam"?

- La prima vedere, aşa pare a fi, iar la negocieri am fost lăsat să înţeleg că aşa văd şi ei lucrurile. De aceea m-am îndreptat şi spre alte cercuri de interese cu oferta mea. După ce am aflat de ilegalităţile implicate de contrafacere, m-am oferit să-i ajut (pe reprezentanţii ArcelorMittal, n.r.) să intre în cadrul legal cu situaţia în care s-au băgat. Singura variantă ar fi fost cesionarea proprietăţii brevetelor cu pasiv cu tot.

- De ce pasiv la brevetul european?

- Pentru că ei au implicat în acest demers infracţional şi o firmă de refractare din Cehia, ori brevetul meu european este protejat acolo ca cel românesc aici.

- Deci scandalul ameninţă să devină internaţional?

- Exact!

- Şi ce aţi făcut până acum?

- Le-am explicat că ştiu amănunte legate de acest furt calificat. Ei n-au recunoscut nici până azi, ceea ce confirmă lipsa lor de intenţii serioase de negociere. Mi-au propus achiziţia brevetelor la preţuri mult sub valoarea lor rezultată din folosire. Ca urmare, i-am acţionat penal.

- Care e stadiul actual?

- Acum, dosarul e la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, datorită sumelor mari implicate. În replică, mi-au confirmat lipsa de intenţii serioase de a negocia prin intentarea unei acţiuni juridice la Tribunalul Bucureşti de anulare a brevetelor pe motiv că ei ştiau deja de aceste soluţii tehnice înainte de a le depune eu spre brevetare.

- Şi pot demonstra asta?

- Posibil. Dar asta nu îi disculpă deoarece ideile îmi aparţin şi le-am prezentat combinatului încă de acum peste 20 de ani, când am făcut primele cercetări în domeniu. Asta a făcut ca şi alte persoane juridice să fie interesate de brevete, întrucât faptul că brevetele rămân sau nu în picioare devine de importanţă secundară. Conform Legii dreptului de autor, pot acţiona combinatul pe mai multe căi, chiar fără a invoca calitatea de brevet a noutăţii.

- Au şanse să vă anuleze brevetele?

- Nu prea. Au fost foarte surprinşi când au văzut documentele de acum 20 de ani care confirmă calitatea mea de reclamant. Mai sunt şi foştii directori ai combinatului, ingineri, muncitori, care pot confirma totul. Practic, nu pot decât întârzia un deznodământ care se cam conturează.

- Dacă vindeţi totul altora, putem şti cine sunt?

- Nu. Dar vor prelua acest conflict şi vor fi adversari pe măsura lui ArcelorMittal. Asta vă garantez!

Grupul care se va bate cu ArcelorMittal nu e gălăţean

Grupul de interese care l-a contactat pe Doru Tătar pentru a prelua de la acesta drepturile de proprietate intelectuală asupra schimbătorului de căldură şi a continua bătălia juridică cu ArcelorMittal Galaţi, care l-ar fi implementat fără drept la Furnalul 3, nu este gălăţean, a spus inventatorul, fără a preciza dacă acest grup este din ţară sau din străinătate. "Nu am semnat încă nimic şi nu pot să pronunţ nume", a spus Doru Tătar.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Inventatorul Doru Tătar acuză Arcelor Mittal Galaţi că i-a furat o inovaţie şi cere despăgubiri de aproape o sută de milioane de euro

Inginerul deţine peste 15 brevete româneşti şi internaţionale în domeniul siderurgiei, invenţiile şi inovaţiile sale fiind aplicate, nu numai în combinatul de la Galaţi, ci şi în alte mari uzine metalurgice din Europa şi America. El a formulat o plângere penală împotriva ArcelorMittal Galaţi.

Doru Tătar este inginer constructor şi un cunoscut inventator gălăţean. Inovaţiile sale au adus – după cum susţine – profituri substanţiale combinatului siderurgic de la Galaţi precum şi altor mari uzine metalurgice din lume şi au fost premiate la concursuri de inventică dintre cele mai prestigioase. Spune că şi-ar fi dorit să continue colaborarea cu Arcelor Mittal Galaţi, în beneficiul ambelor părţi, însă ofertele sale au fost respinse. Mai mult chiar, este nevoit să continue „lupta” cu conducerea combinatului pentru a a-şi recupera ceea ce numeşte „uzufructul uneia dintre invenţii, însuşit ilegal de ArcelorMittal Galaţi”. „Absolvent al Institutului Politehnic din Iaşi, în 1980, am fost angajat la Intreprinderea de Construcţii Montaj şi Reparaţii Siderurgice Galaţi. Sunt ieşean şi am ajuns la Galaţi cu repartiţie guvernamentală. M-au trimis la zona cea mai ocolită, la Furnale, de care fugeau toţi pentru că acolo gazările, exploziile, incendiile şi silicoza erau la ordinea zilei. Mă ocupam de repararaţiile zidăriilor refractare, în special a cauperelor, preîncălzitoarele pentru aerul insuflat în furnal. Erau 24 de caupere, câte patru pentru fiecare furnal din combinat. Pentru că se defectau frecvent şi pentru că mi-a plăcut dintotdeauna fizica, ajunsesem să fiu obsedat de găsirea unei soluţii tehnice pentru a le face fiabile şi mai eficiente”, ne-a spus Doru Tătar.

Legătura dintre furnal şi ... bureţii de mare

În acest scop, începând din 1988, inginerul a început să citească de la chimia aluminosilicaţilor, la biologie marină. „Am găsit soluţia la o specie de bureţi marini care au o structură labirintică şi, studiind curgerea apei prin acest labirint, am înţeles cum pot fi îmbunătăţite cauperele. Pe înţelesul tuturor, în cauperele clasice, pentru a fi încălzit, aerul circulă prin nişte canalizaţii ceramice verticale. La contactul cu suprafaţa acestora, incandescentă, aerul se preîncălzeşte înainte a ajunge în furnal. Eu am inventat un tip de cărămidă refractară, după modelul bureţilor marini, care permite o circulaţie a aerului şi pe orizontală, nu doar pe verticală. Drept consecinţă, creşte temperatura aerului şi, implicit, scade substanţial consumul de cocs. De asemenea, înfundarea unei canalizaţii verticale, nu le mai suprasolicită pe celelalte scoţând prematur din funcţiune cauperul şi implicit necesitând reparaţii costisitoare”, a explicat inventatorul în vârstă de 56 de ani.

Şi-a pus în practică invenţiile „până au venit indienii”

Degeaba le-a propus Doru Tătar şefilor săi aplicarea acestei soluţii tehnice căci, până în 1990, au fost ignorate. „Pe vremea comuniştilor, orice îmbunătăţire adusă unui proces tehnologic devenea automat proprietatea statului. După revoluţie, m-am dus la conducerea ICMRSG, am făcut cerere şi am înregistrat pe numele meu trei brevete de invenţie. În 1992, am reuşit să-i conving să convoace o comisie de specialişti, de la ICPAM, IPROMET care au decis să se experimenteze cărămizile şi modelele mele de arzătoare ceramice. ICEM a făcut apoi o expertiză care a concluzionat că acestea au determinat creşterea temperaturii aerului cu 60 de grade iar randamentul cauperului a crescut cu cel puţin 10%. După aceea, Sidex, cum se numea pe atunci combinatul, a preferat să încheie contracte cu mine şi, la sfârşitul lucrărilor, le predam cauperele modernizate cu document de garanţie că au devenit superioare ca randament tuturor celor existente în lume la momentul respectiv. Am lucrat astfel, din 1994 şi până în 2002, când a fost privatizat combinatul”, ne-a declarat Doru Tătar. Inventatorul ne-a mărturisit că, în acea perioadă, a reuşit să fructifice invenţia sa câştigând în urma îmbunătăţirii cauperelor sute de mii de dolari. „Când au venit indienii, prima măsură a fost aceea de a curăţa combinatul de firme căpuşă, dar fără a analiza care este utilă şi care parazitează. Au oprit toate contractele, deşi, în ceea ce mă priveşte, modernizasem deja un cauper la Furnalul 2, iar altul era aproape de finalizare, fiind achiziţionate materialele necesare. Ulterior, noua conducere a ICMRSG a propus combinatului să încheie un contract şi să aplice ceea ce oamenii lor învăţaseră de la mine. Mai mult, am fost disponibilizat ca să nu le stau în cale”, a mai povestit inventatorul gălăţean.

Putea falimenta ICMRSG, dar n-a răspuns cu aceeaşi monedă

Doru Tătar nu s-a resemnat şi s-a adresat justiţiei, care i-a dat dreptate şi a emis o hotărâre prin care ICMRSG a fost obligată să-i plătească despăgubiri de cinci miliarde de lei. „Foştii mei colegi erau disperaţi că vor ajunge pe drumuri fiindcă ICMRSG SA va da faliment după ce-mi va plăti cele cinci miliarde de lei. Ca să nu se ajungă în această situaţie, am acceptat ca despăgubirea sa-mi fie acordată în tranşe”, afirmă inventatorul. Doru Tătar mai spune că, ulterior, a notificat conducerea combinatului în legătură cu utilizarea fără drept a invenţiilor sale şi, drept urmare, reprezentanţii Ispat Sidex au acceptat să iniţieze discuţii şi negocieri pe această temă. „Timp de doi ani, nu am reuşit să ajungem la nicio înţelegere şi de altfel cred că nu s-a dorit altceva decât să se tragă de timp. Apoi, în 2004, a intervenit firma Metal SA, care mi-a cumpărat tot pachetul de brevete legate de furnale, şase înregistrate în România şi şase în străinătate. De la această firmă privată, combinatul a acceptat să le cumpere şi Metal SA a făcut o afacere profitabilă. În 2005, Ispat Sidex a mai cumpărat un brevet de la mine, după care relaţia noastră s-a încheiat chiar dacă eu le-am propus să contribui cu inovaţiile mele la profitabilitatea combinatului”, a mai afirmat Doru Tătar.

Un nou război, acelaşi motiv

„În 2006, cei din combinat au găsit între planşele mele, un studiu din anii 90-92. Concepusem atunci o soluţie neglijată şi nediscutată cu ei, constând în construcţia unui schimbător de căldură cu două zone structurale diferite, clasică la bază, şi cu cărămidă tip Tătar, deasupra. Pentru îmbinarea acestora, am gândit un strat de legătură special. S-au dus la IPROMET ca să le confirme valabilitatea soluţiei şi, fără să-mi ceară acordul, au aplicat acest sistem la cauperele de la Furnalul 3. Nu s-au gândit că directorul institutului o sa-mi spună. Prevenit fiind despre intenţia lor, am avut timp să protejez şi această invenţie cu două brevete, unul românesc şi altul european. Furnalul 3 este oprit acum, dar, în perioada iulie 2010 - decembrie 2011, a funcţionat cu invenţia mea şi a produs peste un milion de tone de fontă. Aşadar, combinatul imi este dator în jur de 100 de milioane de euro” declară Doru Tătar. Inginerul spune că toate tentativele sale de a negocia cu conducerea combinatului au fost, şi de această dată, sortite eşecului aşa că s-a adresat Parchetului. „Am adunat suficiente probe, mai mult decât edificatoare în privinţa încălcării dreptului de proprietate intelectuală şi, în 2011, am făcut plângere penală la Parchet. Timp de o jumătate de an, dosarul a stat la Galaţi şi apoi, pentru că făcea obiectul unor despăgubiri de aproape 100 de milioane de euro, l-au trimis la Parchetul General şi, finalmente, fără a fi fost chemat să dau măcar o singură declaraţie, procurorii u decis neînceperea urmăririi penale invocând lipsa dovezilor. Oricum, nu mă las, merg până la CEDO, iar acolo voi obţine o sumă care îl va face pe Mittal să renunţe la România”, afirmă încrezător Doru Tătar.

Acţiune în instanţă pentru anularea unui brevet de invenţie

Potrivit inventatorului, în replică la plângerea sa penală, ArcelorMittal a deschis o acţiune în instanţă prin care a solicitat anularea brevetului de invenţie emis de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), pe numele lui Doru Tătar, pentru inventarea schimbăturului de căldură bistructural. „Încearcă să demonstreze în instanţă că OSIM mi-a dat brevetul în mod nejustificat însă de când am depus la Tribunalul Bucureşti o serie de documente, care dovedesc faptul că ştiau că este invenţia mea şi că nu au dreptul să o folosească, au început să-mi facă unele oferte ceva mai realiste. De exemplu, apropo de documente, firma cehească care a produs cărămizile, le-a denumit GCDT New, adică iniţialele de la Grătar Ceramic Doru Tătar şi au adăugat cuvântul New având naivitatea să considere că astfel nu vor putea fi identificate”, susţine inventatorul gălăţean.

Lecţia gigantului metalurgiei americane

Numai în domeniul metalurgic, Doru Tătar are înregistrate 15 invenţii brevetate şi nu doar în România, ci şi în Statele Unite ale Americii, în Mexic, Germania şi Belgia. Apropo de Statele Unite, ne-a mai povestit o păţanie din care spune că a învăţat cum să-şi protejeze invenţiile şi să nu se lase ameţit de interesul acordat de giganţii mondiali ai industriei metalurgice: „ În 1995, am participat la un târg de inventică, în America la Pittsburg, şi am semnat un contract de colaborare cu US Steel, căreia i-am furnizat tehnologia de circulaţie mixtă a gazelor şi dreptul de folosire a ei, contra unui procent din vânzarea acesteia către terţi. Ulterior, invenţia a fost brevetată pentru protecţie şi în alte ţări şi asta mi-a adus recunoaştere pe plan internaţional. Din păcate însă, nu şi banii promişi de US Steel şi asta a fost o lecţie despre cum să închei contractele următoare”. Şi nu este o lecţie inutilă câtă vreme Doru Tătar a lucrat şi lucrează la noi invenţii pentru care, după cum spune, deja şi-au exprimat interesul firme mari la nivel mondial, din domeniul metalurgiei. „Între timp am perfecţionat soluţiile tehnice, care deja aduc beneficii însemnate, nu numai la ArcelorMittal Galaţi, şi sunt pregătit să le vând combinatelor metalurgice care dispun de furnale. Prin cercetare, am reuşit să ridic gradul de performanţă al inovaţiilor care-şi demonstrază utilitatea de câţiva ani buni”, susţine gălăţeanul. L-am întrebat ce va face cu milioanele de euro acordate drept despăgubiri în cazul în care le va obţine şi ne-a răspuns simplu: „Voi cutreiera restul de lume prin care mi-a mai rămas de umblat, îmi voi completa colecţiile, care înseamnă foarte mult pentru mine, voi scrie şi voi continua să inventez”

Solicitând conducerii combinatului ArcelorMittal Galaţi să ne prezinte o poziţie oficială sau chiar o replică la afirmaţiile inginerului Doru Tătar, am primit următorul răspuns: “ArcelorMittal Galaţi înţelege să nu comenteze asupra chestiunilor care sunt subiectul unor procese aflate în curs de desfăşurare. Ne exprimăm încrederea că situaţia la care faceţi referire îşi va găsi o rezolvare în respectul deplin al legii”.

adevarul.ro

 

[LaurX82]

A aparut altul care sa... etc...

[dcp100168]

Doru Tătar, inventatorul gălăţean recunoscut pe patru continente

* "Trebuie să devii cel mai bun, ca să fii indispensabil" este principul după care se ghidează omul care a realizat aproape 20 de invenţii

Doru Tătar este unul dintre acei oameni fără de care progresul ar fi imposibil. Pasionat de munca sa, dornic să afle cât mai multe, însetat de noi şi noi cunoştinţe, celebrul inventator gălăţean este dovada vie că poţi face orice dacă urmezi o serie de reguli bine definite, dacă ai principii sănătoase şi, cel mai important, eşti conştient de propria valoare.
Inginer constructor ca formaţie, Doru Tătar şi-a dedicat viaţa inovării. În special în domeniul metalurgic, invenţiile sala fiind aplicate cu succes atât la combinatul de la Galaţi, cât şi în companii similare de pe întreg mapamondul. Banii obţinuţi din această activitate, pe care a ştiut să şi-o protejeze cu brevete pe mai multe continente, i-a folosit ca să vadă lumea.
Totul a pornit din nevoia de a supravieţui
De ce este Doru Tătar un profesionist? E simplu. Pentru că, în timp, a devenit cel mai bun în ceea ce face. Şi spune că totul a pornit de la "a supravieţui". "Când am primit repartiţia în Galaţi, în 1980, eram un simplu inginer stagiar, aveam o soţie şi doi copii. Am stat iniţial la căminele de nefamilişti de pe Viaduct şi a fost foarte greu. Atunci mi-am dat seama că problema supravieţuirii mele se punea foarte acut şi nu aveam decât o singură cale: altceva decât meseria în care mă instruisem nu puteam face. Singura metodă de a evolua era cea de tip profesional. Atunci mi-am spus că, indiferent ce faci, cel mai important principiu este cel al competenţei. Dacă devii cel mai bun, ajungi indispensabil", sintetizează Doru Tătar principiul care l-a ajutat să evolueze.
Aproape 20 de brevete internaţionale
Primul certificat de inovator l-a primit în 1989, pentru o invenţie care avea să fie aplicată la Combinatul Siderurgic Galaţi câţiva ani mai târziu. Este vorba despre un sistem care îmbunătăţea performanţele cauperelor de la furnale. Îmbunătăţirile pe care le-a adus sistemului au adus importante câştiguri pentru combinat de-a lungul timpului. "Sunt foarte mulţi bani. Prin sistemul inovat de mine se economisea jumătate de milion de dolari pe lună de cauper. Erau, pe vremea aceea, în combinat 24 de caupere. Asta însemna o economie de 12 milioane de dolari pe lună, adică vreo 150 de milioane de dolari pe an. Şi gândiţi-vă ce înseamnă asta în lume, unde există sute de furnale", susţine Doru Tătar. După această invenţie, au venit şi altele, Doru Tătar adunând până acum aproape 20 de brevete de invenţii, dintre care cam trei sferturi au fost aplicate în procesele de producţie.
Competenţă, informare, motivaţie, determinare
Doru Tătar este de părere că şcoala nu îţi oferă niciodată suficient pentru a ajunge în vârf. "A avea succes în viaţă depinde mai ales de ceea ce acumulezi după ce ai terminat şcoala. Eu mi-am propus să învăţ toată viaţa, aşa cum fac medicii, care merg mereu la simpozioane, congrese. În inginerie, treaba asta nu prea era valabilă. Aşa că am apelat la instituţiile care puneau la dispoziţia oricui tehnologii, metode de a face mai bine lucruri care deja se făceau. Am acţionat pe principiul competenţei. Am completat apoi cu motivaţie, cu determinare", susţine inventatorul gălăţean. Acesta mai spune că a reuşi în viaţă este la îndemâna oricui, dacă se urmează o serie de reguli simple. "În primul rând trebuie să vrea să aibă succes. Apoi, trebuie să conştientizeze că e nevoie să devină cel mai bun. În orice domeniu, există o anumită ierarhie de competenţă. Este de ajuns să devii cel mai bun şi atunci ai sigur un venit asigurat şi posibilitatea de a avansa. Principiul competenţei este imbatabil. De oameni buni este mereu nevoie. Poţi fi complet lipsit de pile şi relaţii, pentru că, în cel mai rău caz, cineva te va cumpăra. Toţi incompetenţii care au ajuns în posturi pe care nu le merită trebuie să apeleze la cineva care să le facă treaba. Chiar dacă se va folosi de tine, important este să faci în aşa fel încât să devii indispensabil. Iar apoi poţi negocia, poţi merge pe cont propriu", sintetizează Doru Tătar filozofia sa legată de viaţa profesională.
Cine este Doru Tătar
* Are 57 de ani, este căsătorit şi are doi copii
* Inginer constructor, absolvent al Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" Iaşi
* A lucrat, din 1985, pe platforma combinatului siderurgic Galaţi, la ICMRSG
* Are aproape 20 de brevete de invenţie, înregistrate pe patru continente, în România, Statele Unite, Japonia, Mexic şi Comunitatea Europeană
* Medaliat la cele mai importante târguri de inventică din lume

viata-libera.ro