Jump to content

Olimpiada Naţională de Ştiinţe Socio-Umane, la Galaţi


Recommended Posts

Posted

Olimpiada Naţională de Ştiinţe Socio‑Umane, la Galaţi

Timp de cinci zile, de miercuri până duminică, Liceul Pedagogic "Costache Negri" găzduieşte Olimpiada Naţională de Ştiinţe Socio‑Umane. La Galaţi au ajuns 350 de elevi din toate judeţele, cei mai buni din ţară la educaţie civică, cultură civică, psihologie, logică, economie, sociologie sau filosofie. Deschiderea oficială a concursului are loc miercuri, de la ora 15,00, la Teatrul Muzical "Nae Leonard", iar probele propriu‑zise se vor desfăşura vineri, la Liceul Pedagogic. Elevii vor afla rezultatele sâmbătă, când vor putea face şi eventuale contestaţii.

Posted

Concursul Naţional de Socio‑Umane, la sfârşit

Ieri s-au numărat olimpicii premianţi

* Gălăţenii au obţinut două menţiuni şi premii speciale

Fie ca cei mai buni să câştige, au invocat sorţii, la începutul concursului, organizatorii Olimpiadei Naţionale de Socio‑Umane. Iar cei mai buni au cules ieri laurii, la festivitatea de premiere ce a încheiat o competiţie la care s‑au întrecut aproximativ 300 de elevi de toate vârstele, la şapte discipline diferite. Inspectorul şcolar general adjunct Mitică Dudău, preşedintele comisiei olimpiadei, prof. univ. Petre Bieltz, şi reprezentantul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, inspector general Eugen Stoica, i‑au felicitat şi au dat mâna, pe rând, cu premianţii. Tinerii s‑au bucurat că recompenselor în bani ale ministerului li s‑au adăugat, în majoritatea cazurilor, alte premii, susţinute de Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, Liceul Pedagogic "C.Negri", Fundaţia "Al.I. Cuza", Universitatea "Dunărea de Jos" sau Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO).

Liceul "Spiru Haret" Tecuci a luat menţiunile

Gălăţenii au reuşit să obţină menţiuni şi mai multe premii speciale, remarcându‑se în mod deosebit Tecuciul, prin Liceul Teoretic "Spiru Haret". Echipajul de la gimnaziu, format din Cristina Zugun Eloae şi Andrada Crăciun, s‑a întors acasă cu un premiu special din partea IRDO, pentru cultura civică. Tot în municipiul de pe Bârlad au ajuns şi singurele menţiuni obţinute de gălăţeni la această olimpiadă, la elevii pregătiţi de doamnele profesoare Doina Nicolau şi Eugenia Olariu. Nicoleta Silvia Chicoş, elevă în clasa a XII‑a la "Spiru Haret", a participat la concursul de logică şi argumentare, disciplină la care anul trecut a obţinut, la aceeaşi olimpiadă, tot o menţiune. Una dintre menţiunile pentru psihologie i-a revenit colegei ei de la clasa XI‑a, Bianca Albu, care vrea să urmeze Dreptul şi să intre în magistratură.

Topul judeţelor câştigătoare

La cele şapte discipline de concurs, premiile I au fost împărţite între Târgu Mureş (educaţie civică, pentru elevii de ciclul primar), Suceava (cultură civică, la gimnaziu), Bucureşti (logică şi argumentare, Colegiul Naţional "Sf.Sava"), Timiş (psihologie, Colegiul Naţional Bănăţean), Neamţ (economie, Colegiul Naţional "Roman Vodă" Roman), Hunedoara (sociologie, Liceul Teoretic "Mihai Eminescu" Petroşani) şi Iaşi (filozofie, Colegul Naţional "Costache Negruzzi"). Echipajul de elevi de gimnaziu de la Şcoala cu clasele I‑VIII "Ion Creangă" din Suceava, clasaţi pe locul I, au primit şi cea mai mare notă din concurs, 9,70. Reprezentanţii Capitalei s‑au întors acasă cu diplome pentru fiecare loc de pe podium, cu un premiu I la logică şi argumentare, un premiu doi la filosofie şi, respectiv, un premiu trei la sociologie, precum şi cu menţiuni. Astăzi, când şcoala reîncepe după o vacanţă de o săptămână, elevii care s‑au odihnit mai puţin zilele acestea pentru că s‑au întrecut la concursurile naţionale, au, cu siguranţă, cu ce să îşi impresioneze colegii. Dacă nu cu un loc pe podium, măcar cu experienţa unei competiţii strânse ori cu cea a vizitării oraşului Galaţi.

Filosofie

Zece pentru internaţională

Primii 14 elevi, în ordinea notelor obţinute, de la Olimpiada Naţională de Socio‑Umane disciplina filosofie desfăşurată la Galaţi, au intrat, ieri, după festivitatea de premiere, la selecţia pentru participarea la internaţională. Din păcate, printre aceştia nu se află niciun elev gălăţean. Selecţia a constat într‑o probă care le‑a verificat cunoştinţele de limba engleză. Zece dintre ei s‑au calificat la faza superioară, pe locurile disponibile în acest an.

Interes pentru filosofia politică

Olimpiada Interna­ţională de Filo­sofie se va desfăşura în România, Iaşiul devenind, la sfârşitul acestei luni, centrul mondial al împătimiţilor după această disciplină. De altfel, locul I la Naţionala de Filosofie a fost ocupat de o ieşeancă. Arina Cristina Baibarac este elevă în clasa a XII‑a la Colegiul Naţional "Costache Negruzzi" şi a obţinut deja o bursă în Germania, la Universitatea Bremen, unde va studia ştiinţele politice. De aici şi interesul pentru filosofie, în special pentru cea politică, aşa cum ne‑a declarat ieri, la festivitatea de premiere, tânăra.

Un licean eseist

Calificat pe un onorant loc trei la aceeaşi olimpiadă, Sergiu‑Matei Lucaci, de la Colegiul Naţional "Gheorghe Vrânceanu" Bacău, a dovedit că are veleităţi pentru discursul filosofic prin câteva scrieri deja publicate. Despre lansarea, în timpul liceului, a celor două volume de eseuri ale adolescentului, "Muntele virtuţii" şi "Idealismul esoteric", am găsit referiri şi în presa băcăuană.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=23911

Posted

Cum am filosofat la Galaţi

De: Andrei Vornicu

Am ajuns şi la Galaţi. Nu mă aşteptam să ajung prea curând acolo şi nici n-aveam vreun motiv clar. Mi-l închipuiam ca un oraş industrial (în sensul negativ) dezolant, cenuşiu, îngreunat de uzine şi fabrici părăginite. M-am înşelat amarnic, dar ajung şi acolo. Am ajuns la Galaţi datorită Olimpiadei Naţionale de Ştiinţe Umane, la disciplina Filosofie.

Nu eram cel mai pregătit dintre toţi participanţii, dar apreciam faptul că voi vedea un oraş nou, că poate voi cunoaşte şi oameni de calitate. Am avut noroc în ambele sensuri. Galaţiul e un oraş frumos, curat, modern, doldora de clădiri istorice, plin de localuri interesante şi de atracţii. Să nu omit copacii uriaşi, verzi, vii. Vremea n-a ţinut cu noi în permanenţă şi ne-am pomenit în ultimele zile de şedere cu ploi semi-apocaliptice, dar nu m-au deranjat. M-am plimbat în parcuri, solitar, năpădit de jeturile de apă ce ţâşneau din cer ca dintr-o sită. Păşeam ciudat de împăcat cu universul, aveam impresia că levitez, că mă aflu într-un alt timp, în alt spaţiu, într-o altă carne şi că beatitudinea se-nfiripă-n mine ca un halucinogen. Ploaia spăla totul, amplifica verdele copacilor, al ierbii, al tufişurilor, ducând coloratura la o intensitate delirantă. Am simţit pentru prima dată comuniunea perfectă dintre apă şi natură, discursul extatic al cosmosului exprimat în stropii diamantini, în bălţi, în asfalturile ude şi întunecate, în cerul plumburiu şi-n mine. M-am clasat pe locul 17 din 45, ceea ce m-a satisfăcut, ţinând cont că m-am pregătit o lună şi ceva. A dispărut tensiunea unei probe, fiind înlocuită de confirmarea unei aşteptări. Am cunoscut oameni noi, oameni adevăraţi, lucru la care nu mă prea aşteptam. Mi-a părut rău că timpul scurt nu mi-a permis să aprofundez relaţia cu ceilalţi participanţi, dar ne-am promis să continuăm legătura prin Internet. Unii oameni apar subit în viaţa ta, ca o vis frumos la răsăritul Soarelui, şi rămân în tine, continuând să respire. Mă bucur că am întâlnit astfel de fiinţe. Au devenit deja prieteni. M-am plimbat pe faleză, pe străzi anonime, în grădina botanică, în biserici şi mănăstiri, în incinta vastă şi înverzită a internatului, am vorbit cu prietenii şi rudele, felicitându-mă de ziua mea pe 1 mai, m-am străbătut pe mine-n lung şi-n lat, adăugând o nouă filă în Scriptura propriei fiinţări. În mod ciudat, venisem la Galaţi ca să filosofez, dar mi-am dat seama că eu am fost în final cel filosofat. M-a postulat Viaţa sub formă de aforism, scânteitor şi deplin, mi-a amputat gândurile negre ce mă domină ocazional şi le-a înlocuit cu bucurie. Am plecat în cele din urmă, lăsând sub formă de amintiri, râsete, zâmbete, respiraţii, priviri intense, polemici savuroase, poze, schimburi de complimente, revelaţii, un trup diafan completat de-un spirit unic şi exuberanţa sa dionisiacă. Sunt o fire melancolică.

http://www.infoms.ro/home/detalii-stiri ... /1832.html

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.