Jump to content

Secţia de Chirurgie Plastică a Judeţeanului a fost modernizată


dcp100168

Recommended Posts

Secţia de Chirurgie Plastică a Judeţeanului a fost modernizată

Secţia Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Apostol Andrei a fost reinaugurată în această dimineaţă, după finalizarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a acesteia. Această secţie şi mai cu seamă Compartimentul Arşi din cadrul acesteia, nerenovat de la înfiinţarea spitalului în urmă cu aproape 40 de ani, ajunseseră într-o stare deplorabilă.

Lucrările de reparaţii capitale ale secţiei s-au realizat în decursul a şase luni cu începere din iulie 2011. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 966.000 lei, banii fiind suportaţi din bugetul Consiliului Judeţului Galaţi. „Am investit anul trecut în sistemul sanitar gălăţean aproximativ 6,7 milioane de euro, iar politica mea de alocare de fonduri pentru această zonă va continua şi în acest an" a declarat Eugen Chebac, preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi.

La nivelul Spitalului Clinica Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei" Consiliul Judeţului Galaţi are în derulare opt investiţii în valoare totală de peste 17,8 milioane de lei noi (4,1 milioande de euro).

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.