dcp100168 Posted April 30, 2008 Posted April 30, 2008 DNA Galaţi a trimis în judecată un vrânceanAdministratorul mai multor societăţi din Vrancea, Constantin Dan Radovici, a fost trimis în judecată, miercuri, pentru obţinere nelegală de fonduri europene în valoare de 45.000 de euro, în legătură cu o proiect de destinat persoanelor cu handicap. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată lui Constantin Dan Radovici, asociat şi administrator al mai multor societăţi comerciale din judeţul Vrancea, pentru folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor.Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 27 noiembrie 2002, între Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, în calitate de Autoritate Contractantă, Agenţia pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Sud-Est Brăila, în calitate de Autoritate de Implementare şi Inspectoratul de Stat Teritorial pentru Persoane cu Handicap Vrancea a fost încheiat un contract ce avea ca obiect finanţarea din fonduri Phare a proiectului intitulat "…şi NOI putem să muncim!". Scopul proiectului a fost acela de a integra socio-profesional un grup de 30 de tineri cu forme uşoare de handicap, persoane instituţionalizate într-un centru de ocrotire aflat în coordonarea Inspectoratului de Stat Teritorial pentru Persoane cu Handicap Vrancea. Conform planului de acţiune din proiect, prima activitate a fost amenajarea şi dotarea spaţiului în care urma să se desfăşoare cursul de calificare a grupului de tineri. Pentru realizarea acestei activităţi, Serviciul Public Judeţean de Asistenţă Socială (SPJAS) Vrancea a organizat o licitaţie de execuţie lucrări, la care au depus oferte trei firme din Focşani, controlate de Dan Constantin Radovici.În 26 august 2003, Radovici, înainte de a participa la această licitaţie, ar fi făcut o declaraţie inexactă privind îndeplinirea tuturor criteriilor de eligibilitate, respectiv de a nu avea niciun potenţial conflict de interese sau vreo relaţie cu oricare dintre părţile participante la licitaţie. "În acest mod, deşi nu respecta criteriile impuse pentru selecţie, licitaţia a fost câştigată de SC Raia Serex din Focşani (una dintre firmele ofertante), cu care SPJAS Vrancea a încheiat contractul de execuţie de lucrări pentru amenajarea unui atelier de croitorie şi a unui birou de consiliere, în valoare de 11.900 de euro", se arată într-un comunicat al DNA.Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor s-a constituit parte civilă în acest dosar pentru suma de aproximativ 45.000 de euro. Anchetatorii au înaintat dosarul instanţei Judecătoriei Focşani.
Recommended Posts