Jump to content

Va juca Ousmane Gueye pentru Oţelul?


Recommended Posts

Posted

Va juca Ousmane Gueye pentru Oţelul?

Conducerea clubului Farul Constanţa a anunţat că jucătorul Ousmane Gueye, aflat în probe, a părăsit zilele trecute cantonamentul "rechinilor" cu directia Galati. Senegalezul de doar 17 ani devenise deja golgeterul “fariştilor” în meciurile de pregătire, fiind cel mai bun om din lotul lui Viorel Tănase în amicalele disputate în acest stagiu de iarnă. Partea ciudată a fost anunţul făcut de preşedintele constănţenilor, Hacic Garabet, cum că tânărul atacant ar fi părăsit Constanţa cu destinaţia Galaţi, până în momentul în care FC Farul şi Oţelul vor ajunge la un acord, iar situaţia contractuală a jucătorului va fi clarificată.

Anunţul respectiv a apărut de nicăieri luând pe toată lumea prin surprindere, chiar şi pe noi trebuie să recunoaştem, deoarece nimeni nu ştia faptul că Ousmane Gueye ar aparţine Oţelului, aşa cum reiese de altfel din declaraţiile celor de la Farul. În aceste condiţii, Dunărea Bătrână a încercat să afle tot ce se poate despre tânărul din Senegal, care se pare că este sub contract cu noi, mai ales că echipa noastră i-a mai trimis împrumut la Farul pe Enes Sipovic şi pe Ionuţ Miron(ultima oară la ASC Bacău).

Astfel, am aflat că Ousmane Gueye este nimeni altul decât fratele mult mai “celebrului” Mansour Gueye, fost jucător la Servette II Geneva, FC Timişoara, CS Buftea sau Gloria Buzău. Ousmane este mezinul familiei Gueye, toţi cei trei fraţi ai lui fiind fotbalişti. De altfel, juniorul de 17 ani a fost adus în România chiar de Mansour şi a evoluat doar în Liga a IV-a la Poli 2002 Timişoara, cochetând apoi cu “satelitul” din Liga a III-a al bănăţenilor. Cu atât mai ciudată a părut vestea că jucătorul ar aparţine acum Oţelului, mai ales că odată adus în probe la Farul, el ar fi fost anunţat ca un jucător venit de la Timişoara nu de la Galaţi!

Totuşi patronatul Farului a anunţat că jucătorul a revenit la Oţelul, pentru a-şi rezolva niscaiva probleme cu actele. ”Vă pot spune că atacantul senegalez Ousmane Gueye a plecat înapoi la Oţelul Galaţi din cauza unor probleme contractuale pe care le are şi nu se ştie încă ce se va întâmpla. Mai multe detalii legate de el o să vă poată oferi conducerea clubului în zilele viitoare.” a declarat Hacic Garabet de la Farul.

Informaţia a fost confirmată şi de antrenorul Farului, Viorel Tănase: „Referitor la situaţia atacantului Ousmane Gueye, vă pot spune doar că el a revenit la Oţelul Galaţi din cauza unor probleme care le avea cu actele, şi rămâne de văzut în zilele următoare ce se va întâmpla.”

Testat de FC Farul, Ousmane Gueye a reuşit să devină golgeterul echipei în pregătiri, încântând la formaţia de Liga a II-a chiar dacă are doar 17 ani. Acum un an, fratele cel mai mic al lui Mansour Gueye, Ousmane, s-a mutat şi el la Timişoara, unde a evoluat pentru Poli 2002, în Liga a IV-a. Mezinul familiei Gueye a început ca fundaş sau mijlocaş dreapta, dar a devenit atacant central între timp. Nu se cunoaşte încă cum a devenit acesta “oţelar” şi aşteptăm lămurirea situaţiei în zilele următoare.

Ousmane Gueye: “Fratele meu e un model pentru mine. Când eram acasă, împreună cu familia, luam casetele cu meciurile în care a evoluat Mansour şi le urmăream atent. Este un vis al meu să ajung ca el şi chiar să-l depăşesc. Îmi doresc să jucăm împreună, să-i pasez fratelui meu şi voi munci cît pot de mult pentru asta. Îmi place la şcoală în România, toată lumea face poze cu mine, la profesori le place de mine. Doar că e foarte obositor şi din când în când mai adorm la cursuri. Îmi place România, e frumos aici. Singura problemă e frigul."

Mansour Gueye: “Ştiţi cum e în Africa, joci fotbal în cartier când eşti mic. Aşa am început şi eu şi Ousmane. Apoi el a jucat în campionat la juniori. E şi înalt, are şi forţă şi a jucat mereu cu băieţi mai mari decît el.”

dunareabatrana.com

Posted

Ousmane Gueye, legitimat de Oţelul

Directorul general al FC Oţelul, Marius Stan, a confirmat astăzi legitimarea atacantului senegalez Ousmane Gueye (17 ani),care se va antrena şi va juca, deocamdată, la Oţelul II. „Are 17 ani şi nişte calităţi admirabile. Este al nostru şi se va pregăti cu echipa a doua”, susţine conducătorul roş-alb-albaştrilor.

Ousmane este fratele mult mai cunoscutului Mansour Gueye de la Poli Timişoara şi s-a aflat zilele trecute în probe la Farul, reuşind să-l impresionase pe noul antrenor al echipei din Constanţa, gălăţeanul Viorel Tănase. "Eu aş fi vrut să-l transferăm, dar iată că a ajuns la Oţelul. Promite mult, are calităţi, la mine a dat trei goluri în două meciuri amicale", ne-a declarat Virel Tănase.

Altfel, deşi Marius Stan a afirmat că Oţelul şi-a încheiat campania de achiziţii din această iarnă, totuşi este de aşteptat să vină un al treilea portar, deoarece tehnicianul campioanei are numai doi la dispoziţie după întoarcerea lui Milos Buchta la Gaz Metan Mediaş. De asemenea, în turneul din Spania, care va începe săptămâna viitoare, ar putea sosi la probe un atacant african.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.