dcp100168 Posted February 26, 2012 Posted February 26, 2012 Un nou-născut a fost găsit în scara unui bloc din GalaţiUn nou-născut a fost găsit, duminică, în scara unui bloc din cartierul Micro 19 din municipiul Galaţi, de către o femeie care a anunţat autorităţile, bebeluşul fiind preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul de pediatrie "Sfântul Ioan" din oraş.Bebeluşul a fost găsit în scara blocului de către o femeie care locuieşte în imobilul respectiv, aceasta sunând la numărul de urgenţă 112 pentru solicita intervenţia unei ambulanţe. Echipajul Ambulanţei a preluat-o pe fetiţă şi a transportat-o la Spitalul de pediatrie "Sfântul Ioan" din Galaţi. "Un echipaj al Ambulanţei a fost solicitat să intervină pentru a prelua un nou-născut în vârstă de doar câteva ore, care, după primele cercetări, a fost abandonat în scara unui bloc. Ajuns la locul indicat, personalul medical de pe ambulanţă a consultat copilul şi a constatat că acesta era sănătos, deşi puţin deshidratat", a declarat dr. Mihai Polinschi, şeful Serviciului de Ambulanţă Galaţi. Fetiţa este ţinută sub supraveghere medicală. În acest caz se fac cercetări pentru identificarea mamei copilului, a declarat Bogdan Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi.realitatea.net
Rami Posted February 26, 2012 Posted February 26, 2012 (edited) Inca una . Dintre miile care fac asta . Mai ciudat e ca legea le protejeaza si abandonul nu mai e privit ca un delict . Edited February 26, 2012 by Rami
gabi Posted February 26, 2012 Posted February 26, 2012 Bine că a fost găsit în viață.Ce ironie... am rude, prieteni și cunoscuți (din fiecare categorie, de aia i-am înșiruit) care ar da orice, în limita posibilităților fiecăruia, pentru un copil al lor.
dcp100168 Posted February 26, 2012 Author Posted February 26, 2012 Nou-născut abandonat în scara unui blocPoliţiştii gălăţeni caută o femeie acuzată că şi-a abandonat fiica nou-născută în scara unui bloc din Micro 18. Este vorba de o fetiţă în vârstă de 1-2 zile. „Copilul nou-născut a fost găsit de o persoană în scara unui bloc. Facem cercetări pentru descoperirea autorului şi tragerea lui la răspundere sub acuzaţia de punere în primejdie a vieţii unei persoane care nu se poate îngriji singură”, a precizat Bogdan Cojocaru de la IPJ Galaţi.Fetiţa a avut norocul să fie găsită imediatMicuţa putea muri de frig şi foame dacă ar fi petrecut noaptea în scara blocului. A avut însă norocul să fie găsită de un bărbat. „Coboram când am văzut la ieşire ceva ca un pachet. Părea un copil dar nu mişca, aşa că m-am speriat, am crezut că e moartă. Când m-am apropiat de ea a început să se mişte şi să gângurească. Am dus-o repede la căldură la nişte vecini şi am anunţat poliţia”, povesteşte Gavrilă Şoldea. Omul a aflat mai apoi că o vecină ar fi văzut mama şi fetiţa chiar înainte de a avea loc abandonul. „Am văzut cum intră în scară o femeie cu un copil mic în braţe. Era murdară pe faţă, aşa că am crezut că e vreo săracă abandonată prin canale şi care vrea să intre să îşi alăpteze copilul în scară, unde e cald. Mai apoi am aflat că ea şi-a lăsat copilul. E inuman ce a făcut. Şi o căţea îşi căra puii cu dinţii. Nici animalele nu-şi aruncă aşa copiii. Mai bine o dădea direct la stat, nu să o lase aşa. Dacă murea?”, spune Veronica Simionescu.Copila a cucerit cadrele medicale ale Spitalului de CopiiNorocul copilei a fost că a fost găsită imediat după abandon. A fost dusă la Spitalul de Copii. „Este vorba de un copil nou-născut în greutate de 3.000 g, născut acum o zi sau cel mult două. Nu era într-o stare prea bună când a ajuns la noi. Era nemâncată. Acum e bine şi aşteaptă ca mama, poate, să se răzgândescă şi să o ia acasă. E un copil tare frumuşel, care a cucerit tot personalul”, a precizat dr. Victoriţa Ştefănescu, directorul Spitalului de Copii. Poliţiştii o caută pe mamă.monitoruldegalati.ro
George Posted February 27, 2012 Posted February 27, 2012 Un nou-născut a fost găsit, duminică, în scara unui bloc din cartierul Micro 19 din municipiul Galaţi, de către o femeie care a anunţat autorităţile (realitatea.net) A avut însă norocul să fie găsită de un bărbat. (Monitorul de Galati) Deci pana la urma cel care a gasit-o era barbat sau femeie?
Recommended Posts