Viena, altfel

[dcp100168]

Destinaţii europene

Incredibila Vienă

Despre Viena, ca despre orice altă mare capitală a lumii, se poate scrie într‑o mie de feluri. Fiecare om simte altfel oraşul, experimentează lucruri diferite şi, întors acasă, povesteşte ce l‑a impresionat. De aceea, n‑am să dau repere turistice clare despre capitala Austriei. Orice ghid o poate face, orice site dedicat de pe internet. Am să scriu despre Viena pe care am văzut‑o eu şi care, evident, nu e decât a mia parte din ceea ce este, în întregul ei, această frumoasă metropolă.

Raiul câinilor

În Viena, toţi câinii sunt fericiţi. Mă refer, evident, la cei cu stăpân, pentru că, fără stăpân, n‑am văzut niciunul. Patrupezii respectă regulile - adică nu merg pe stradă şi nu călătoresc în mijloacele de transport în comun decât cu lesă şi botniţă - dar, în parcuri, lumea e a lor. Aleargă peste tot, se tăvălesc în iarbă, latră după pofta inimii, vânează jucării, beţe sau porumbei (nu vă faceţi griji, nu‑i prind niciodată!). Pur şi simplu, se răsfaţă. Şi dacă, ajunşi în parcurile vieneze, veţi auzi peste tot clinchet de clopoţei, nu vă impacientaţi. Nu sunteţi candidaţi pentru spitalele de boli nervoase. La Viena, toţi câinii poartă clopoţel, a cărui dimensiune variază după cea a posesorului, ca să fie mai uşor reperaţi de stăpâni.

Picnic în centru

Şi fiindcă tot vorbirăm de parcuri, ele sunt un atu clar al Vienei. Sunt multe, sunt elegante, sunt incredibil de verzi, de bine îngrijite, de curate şi de accesibile. Nu au garduri, nu au paznici. Pe lângă rondourile cu flori, despre care este inutil să spun că sunt frumoase, parcurile din Viena au pajişti pe care, duminica, oamenii vin la picnic. Întind câte un pled pe iarbă, îşi aduc coşurile pline cu bunătăţi, îşi parchează bicicletele la umbra copacilor şi se simt bine. Râd, cântă, îşi petrec timpul liber afară, între prieteni. Nu le interzice nimeni să calce iarba, să stea pe ea. Evident, ei nu lasă gunoaie în urmă şi nu fac grătare.

Bicicleta omniprezentă şi tramvaiul‑fantomă

Bicicletele vienezilor sunt la fel de prezente în trafic precum maşinile, tramvaiele şi scuterele. Cu toate acestea, bicicliştii - familii întregi, cu copii cu tot ‑ nu sunt călcaţi, nu sunt claxonaţi să plece mai repede de la semafor, chiar dacă nu peste tot există piste special amenajate. De fapt, claxoane nu ştiu dacă am auzit de cinci ori în cinci zile. Şoferii nu înjură, nu scot capul, degetele sau obiectele contondente pe fereastră atunci când cineva greşeşte în trafic, i se opreşte motorul sau nu‑i reuşeşte demarajul. Tramvaiele parcă ar fi fantome. Cele mai multe aproape nu se aud, modelele mai noi au roţile acoperite până aproape de şină, ca să facă zgomot cât mai puţin şi să nu ridice praful în sus. Asta dacă ar fi praf, fiindcă eu una n‑am văzut.

Muzeele vii

Şi, evident, sunt muzee. Multe, mari, încălzite şi climatizate exact cât trebuie, cu incredibile comori înăuntru. Museumsquartier este o adevărată cetate fortificată (nu unica din Viena) a culturii. Dar una prietenoasă, vie, în care copiii de şcoală primară vin să deseneze după modele celebre. Se aşază pe jos, scot blocurile de desen şi dau frâu liber talentului pe care îl au sau nu. Nu li se spune să nu vorbească, fiindcă sunt la muzeu. Pot să ceară lămuriri, să înveţe să aprecieze cu adevărat arta, iar peste zece ani să vină la muzeu de plăcere. Şi, după ce vor fi savurat secole de pictură şi sculptură, pot să se aşeze la terasa aferentă şi să bea o bere, o cafea, un vin sau chiar să mănânce. Evident, fără muzică, dar cu o incredibilă stare de bine, de relaxare, o stare pe care dealtfel o simţi peste tot în Viena. Şi în Stepahnsplatz, acolo unde Catedrala Sfântului Ştefan, în renovare, este acoperită, pe porţiuni, de o folie de protecţie cu imaginea zidului de dedesubt, şi în faţa Primăriei, unde mereu se organizează câte o distracţie pentru vienezi, şi în staţiile de metrou, ale cărei automate pentru tichete "vorbesc" în patru limbi. Şi chiar dacă, în prima jumătate de oră, mi‑a fost furat portofelul cu toţi banii - se întâmplă, din păcate, şi din astea la Viena - tot n‑am reuşit să mă supăr pe oraş. Fiindcă este într‑adevăr incredibil. Nu mă credeţi pe cuvânt, mergeţi şi vedeţi‑l!

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=23858