dcp100168 Posted March 12, 2012 Posted March 12, 2012 Adăpostul derbedeilor din Micro 17Un cititor ne-a sesizat situaţia unei clădiri părăsite, amplasată în faţa scării trei a blocului B6 din Micro 17, în care locuieşte. Acesta ne-a spus că acolo sunt foarte multe gunoaie şi că, pe timpul nopţii, locatarii sunt deranjaţi de tinerii care se adună şi fac scandal.Am fost şi noi la locul cu pricina pentru a vedea care e situaţia şi ce spun locatarii. Construcţia imobilului, care trebuia să fie terminată în 12 luni, a fost aprobată de Primărie în luna ianuarie a anului 2006 şi începută în 2007. Finalizarea acesteia a fost abandonată şi acum este depozit de mormane de gunoi, existente atât la parterul clădirii, cât şi la subsolul acesteia.„Se adună derbedeii care beau şi fac numai prostii”„Este un focar de infecţie acolo! Nimeni nu ia nicio măsură şi noi stăm aşa, cu mizeria la câţiva metri de scara noastră. Noaptea se adună derbedeii care beau şi fac numai prostii. Din cauza mizeriei de acolo, umblă şobolanii liberi printre noi. Nu se mai poate. Tot am făcut reclamaţii, dar nu primim niciun răspuns. Proprietarul a vrut să deschidă un magazin, împreună cu chioşcul de alături, dar nu au mai avut bani şi nu au mai continuat. Aşa am auzit”, ne-a spus Crăciun Balancă, şeful scării.Nemulţumită de ceea ce se întâmplă în acea clădire este şi Măndiţa Golomoz, care locuieşte la parter. „Să o dărâme, să ştim o treabă. E mai bine decât să o lase aşa, abandonată. E plină de gunoaie şi unde mai pui că toţi golanii se strâng şi fac numai gălăgie. Îţi este şi frică să treci noaptea pe acolo, de teamă să nu păţeşti ceva. Poţi şti cine îţi trage una în cap? Şi copiii se mai joacă pe acolo şi poate se îmbolnăvesc din cauza mizeriei”, a explicat, revoltată, Măndiţa Golomoz.Pentru a afla şi punctul de vedere al Primăriei vizavi de situaţia creată, am contactat-o telefonic pe Nicoleta Manole, purtătoarea de cuvânt a instituţiei. Aceasta nu ne-a răspuns, deşi am sunat-o de patru ori.Nu există reclamaţiiDirectorul Poliţiei Locale, Cristian Gâscă, ne-a informat că nu a primit până în prezent nicio sesizare din partea cetăţenilor deranjaţi de tinerii care se adună în clădirea părăsită din Micro 17. În cazul apariţiei unor noi cazuri de tulburare a liniştii publice, şeful Poliţiei Locale îi îndrumă pe cei nemulţumiţi să apeleze la numărul de telefon 0236.314000 sau chiar şi la numărul unic 112.viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now