Jump to content

Partidele politice au uitat să-şi achite chiria pentru sedii


dcp100168

Recommended Posts

Partidele politice au uitat să-şi achite chiria pentru sedii

Să faci ce zice popa, nu ce face el, este o zicală veche care s-ar putea aplica destul de bine şi în cazul partidelor politice. Căci, în timp ce liderii partidelor propovăduiesc mai mereu corectitudinea, onestitatea şi simţul responsabilităţii, situaţiile din propria ogradă - a se citi din partid - nu au nimic de a face cu nota discursurilor oficiale. Exemplificare: datoriile pe care filialele locale ale partidelor din Galaţi le au la bugetul local, pentru sediile pe care le folosesc şi care se află în proprietatea şi administrarea municipalităţii.

Conform datelor furnizate de către Primăria municipiului Galaţi, administraţia locală are nu mai puţin de nouă clădiri în care îşi desfăşoară activitatea partidele politice din Galaţi. Vorbim despre următoarele partide: Forumul Democrat al Germanilor din România (Arieşului nr. 6), PC (Brăilei 58), PSD - organizaţia de tineret (1 decembrie 1918, bloc A, parter), PSD - organizaţia judeţeană (Domnească 55, vizavi de Prefectură), PNŢCD, UNPR, PER (Gării nr. 28, în camere diferite), Partidul Acţiunea Populară (Holban/Culturii nr.1) şi PNL (Universităţii nr. 6).

Chirii cu valori derizorii

După cum aţi observat din adrese, clădirile sunt amplasate, în general, în zona centrală a oraşului. Acest lucru nu se reflectă, însă în cuantumul chiriilor percepute de primărie. Raportând plata lunară a chiriei datorate de fiecare sediu la suprafaţa utilă închiriată, reiese că partidele au de plată, între 0,65 lei (PSD, sediul Judeţean) şi 1,36 de lei (Acţiunea Populară) pe metrul pătrat! Valoare care face ca pentru o clădire aflată în buricul târgului, cu o suprafaţă cuprinsă între 200 şi 300 de mp, să plăteşti lunar între 240 şi 330 de lei, chirie.

Record absolut: chirie neplătită de cinci ani!

Dacă raportezi valoarea datoriei la cuantumul chiriei stabilită de CL, reiese că partidul cu cel mai vechi debit este Partidul Acţiunea Populară. Potrivit datelor primăriei, pentru sediu - două camere uitate de timp şi timpuri în clădirea din Holban (Culturii) nr. 1 - există o datorie neachitată la primărie în valoare de 2798 de lei. Raportat la chiria lunară - 44,90 de lei - reiese că AP nu a mai plătit chiria de peste 62 de luni, adică peste cinci ani!

Singura „scuză” ar putea fi că AP – partid fondat de Emil Constantinescu – a fuzionat în 2008 cu PNL, deci, nu mai există ca entitate politică. Pe de altă parte, nici Primăria nu pare că a făcut vreun efort să reglementeze situaţia, căci locatarii care stau pe Holban nr. 1 (proprietari) spun că cele două camere ale căror ferestre sunt acoperite cu afişele AP sunt abandonate! Prefectul Paul Florea, care a activat câteva luni în AP, alături de alţi foşti liberali, precum Marian Debu, ne-a declarat că nici nu ştia de existenţa acestui sediu.

Conservatorii nu au plătit chiria de un an

Potrivit datelor furnizate de Primăria Galaţi, cel mai mare debit adunat la bugetul local (ca sumă) este cel rezultat din chiria neplătită de filiala locală a Partidului Conservator, pentru sediul de la Agenţia de Voiaj (strada Brăilei nr. 58). Pentru cei 27 de mp, PC ar trebui să plătească lunar 246,86 de lei, iar debitul neplătit este de 3.365 de lei. Raportat la chiria lunară datorată, rezultă că PC este restant cu chiria pe 13 luni şi jumătate, adică de mai bine de un an de zile. Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al PC, Bogdan Ciucă a spus că „nu ştiu de această situaţie, dar o voi verifica. Mereu am achitat datoriile, este drept, nu lunar, ci funcţie de cum se strânge cotizaţia de la membri. Cu siguranţă că ne vom achita datoriile”.

Ţărăniştii mai au de achitat chiria pe zece luni

Şi ţărăniştii au un debit de 2.599 de lei pentru sediul de 273 de mp din Gării nr. 28, pentru care chiria lunară a fost stabilită la 257,38 de lei. Liderul PNŢCD Galaţi spune că datoria a fost mult mai mare, de circa 8.000 de lei, în momentul în care a preluat şefia partidului, dar că a mai achitat din ea, ultima plată fiind chiar făcută în decembrie 2011 – 2.000 de lei. „PNŢCD e un partid de 1-2 la sută, aşa că nu prea avem bani, ca să achităm datoriile istorice… Dar o să facem eforturi să dăm banii Primăriei, ca să nu aibă, la rândul ei, probleme, să nu cumva să nu poată achita lucrările făcute de Vega prin oraş”, a declarat preşedintele filialei locale a PNŢCD.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.