Jump to content

Mafia cerşetoriei cu minori


dcp100168

Recommended Posts

Mafia cerşetoriei cu minori

* Deşi legea prevede chiar pedepse cu închisoarea, sunt părinţi care continuă să-şi trimită copiii la “produs”

Ne-am obişnuit ca minorii cerşetori să facă parte din peisaj. Îi vedem în intersecţii, pieţe, prin autobuz, curtea bisericilor sau zonele comerciale mari şi ne imaginăm că sunt copii din centrele de plasament, care nu au părinţi.

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) susţin însă că aceştia au de fapt părinţi care-i trimit să cerşească, încălcându-le astfel drepturile. “În cursul anului 2011, au fost depistaţi 135 de copii cerşetori. În general cei sub 8 ani sunt însoţiţi chiar de mama lor. Pentru 15 dintre ei a fost instituită măsura plasamentului în Centrul de primiri urgenţe”, declară purtătorul de cuvânt de la DGASPC, Tania Calcan.

Cui i-e frică de închisoare?

Deşi Legea nr. 272/2004 stabileşte că cei care îi trimit pe minori la cerşit pot fi pedepsiţi cu închisoare de la 1 la 5 ani, niciun adult nu a fost trimis în judecată pentru astfel de fapte. “Am efectuat acţiuni comune cu poliţia, i-am strâns de pe stradă, au fost amendaţi, au fost consiliaţi, dar nu a fost nimeni arestat. De altfel, să lăsăm o familie fără unul dintre părinţi şi să-l trimitem la închisoare, nu e tocmai ceea ce ne dorim. Rămaşi fără sprijinul părinţilor, copiii vor ajunge în centre de plasament sau vor îngroşa rândurile delincvenţilor”, consideră Tania Calcan.

Întotdeauna părinţii amendaţi promit ca vor renunţa să-i mai trimită la cerşit, dar de multe ori minorii revin în stradă imediat după plecarea poliţiei şi a reprezentanţilor DGASPC. “Cunosc echipele noastre de intervenţie şi fug de noi. Uneori este imposibil să discuţi cu ei, pentru că devin agresivi. Cei mai mulţi pot fi găsiţi în zona Modern, McDonald’s, Tiglina, depozitele din Micro 40, Piaţa Centrală”, mai spune reprezentanta DGASPC.

“Nu avem probe pentru dosare penale”

„Se fac periodic acţiuni pentru a-i strânge de pe străzi, dar degeaba. Nu putem decât să le dăm amenzi contravenţionale. Nu avem probe pentru a le întocmi dosare penale. Părinţii nu recunosc că i-au trimis la cerşit, iar copiii nu spun de teamă. Nici legislaţia nu ne prea ajută”, ne spune purtătorul de cuvânt de la IJP, comisar Cristina Tatulici.

„Nu le mai daţi bani”

Până când să se va întocmi o lege aplicabilă, soluţia rămâne la fiecare dintre noi: „Nu le mai daţi bani. Daţi-le fructe sau dulciuri, dacă nu vă lasă inima să-i lăsaţi cu mâna întinsă şi astfel îi vom descuraja pe părinţi să mai profite de ei, trimiţându-i la cerşit. În oraşele mari din Europa există chiar afişe care solicită acest lucru”, mai spune Tania Calcan.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.