Jump to content

Biserica „Buna Vestire”, în curs de restaurare


Recommended Posts

Biserica „Buna Vestire”, în curs de restaurare

Într-o zonă veche a oraşului, pe strada Română din Galaţi, dintre vile somptuoase, se înalţă din propria-i cenuşă vechea Biserică ”Buna Vestire”. Este unul dintre locaşurile care numără 153 de ani, fiind ridicat între anii 1856 şi 1859. Zidită din cărămidă îmbinată cu lut, Biserica „Buna Vestire” era în urmă cu patru ani într-o starea de avansată degradare, deşi, după vechime şi după frumoasa pictură semnată de pictorul Gh. Răducanu, locaşul s-ar putea include în lista clădirilor de patrimoniu.

Plan de restaurare

În anul 2008, părintele paroh Cătălin Oprea a demarat un program de restaurare a locaşului bisericesc. ”În toţi aceşti ani, cu ajutorul Administraţiei publice locale, al Ministerului Culturii şi Cultelor şi al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, am efectuat reabilitarea locaşului. A fost nevoie şi este încă de multă atenţie şi de mult profesionalism, fiindcă biserica este printre puţinele din oraş care nu are fundaţie”, ne spune părintele paroh Cătălin Oprea.

Reaşezată pe fundament

În anii care s-au scurs din 2008 şi până astăzi, fundamentul locaşului a fost reabilitat, iar biserica a fost încinsă cu mai multe rânduri de centuri, pe verticală şi pe orizontală. Încă nu s-a finalizat lucrarea, stadiul ei fiind la baza acoperişului. „Pe cât am putut, am încercat să păstrăm forma iniţială a locaşului, dar în acelaşi timp să dăm şi siguranţă zidirii. Trebuie pusă centura care susţine acoperişul şi apoi trebuie să facem toate eforturile pentru a achiziţiona materialul pentru acoperiş”, a continuat interlocutorul nostru.

Donatorii

În toţi aceşti ani, Consiliul Local şi Primăria municipiului Galaţi au alocat pentru complicata lucrare sume modice, dar care completate cu donaţiile credincioşilor au făcut ca lucrările să nu bată pasul pe loc. În anul 2009, Primăria Galaţi a dat de la bugetul local 20.000 lei, în 2010 - 40.000 lei, iar în anul 2011, locaşul a fost susţinut cu 40.000 lei de la administraţia locală şi 45.000 lei de la Ministerul Culturii şi Cultelor. Printre cei care au donat se numără familia Miron, dar şi cele 950 de familii din acest cartier, care după vilele una şi una pare unul boieresc, însă după daniile de la Biserică pare a fi între cele mai sărace…

Urgenţă

Urgenţa urgenţelor la Biserica "Buna Vestire" este însă acoperişul pentru care trebuie să se găsească neîntârziat fonduri. Tărăgănarea ar contribui vizibil la deteriorarea picturii, realizată în anii 1970 de pictorul Gh. Răducanu, ceea ce o face destul de valoroasă. Catapeteasma datează de la începuturi şi este de mare valoare, la fel şi câteva dintre icoane - cea mai veche fiind din 1860.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.