Jump to content

Recommended Posts

Posted

E bine să ştiţi

Topul vinurilor falsificate

* Vinuri cu coloranţi * Vinuri îndulcite cu chimicale * Otonelul de eprubetă!

Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în colaborare cu Ministerul Agriculturii, a dat publicităţii lista vinurilor descoperite cu grave deficienţe în ultimul an. Iată despre ce este vorba.

Vinuri cu coloranţi

Una dintre cele mai frecvente probleme este colorarea vinurilor. Se face din alb - roşu cu o consecvenţă demnă de o cauză mai bună. Vinurile găsite cu o astfel de deficienţă sunt: Vin de masă demisec "Casa de vinuri Huşi" (distribuit de SC Speed SRL Huşi), Vin de masă demidulce "Golden Odobeşti" (Vincon VRANCEA SA), Cabernet Auslese dulce 1999 "Karpaten Berge" (Vincon), Vin de masă demidulce "Muscatel roşu" (Vincon), Vin de masă demidulce "Podgoriile Vrancei" (Vincon), Vin de calitate superioară demidulce "Fetească Neagră" (Bucium SA Iaşi), Vin de masă demisec "Buciumeni" (Casa de Vinuri Zoreşti), Cabernet Sauvignon demidulce (VINEXPORT SA Vrancea), Vin de masă roşu nobil (ROM CAS SRL Dragomireşti Dâmboviţa), Vin de masă roşu sec "Maradona" (ALCOROM SRL Satu‑Mare), Vin de masă roze "Podgoriile Vrancei" (SHZ Manasia Ialomiţa), Vin de masă roşu demisec "Codreanca" (Prod Vin Alcom Buhoci Bacău), Vin Fetească Neagră (DYONISOS SRL Coteşti), Vin de masă superior sec "Colinele Zarandului" (FABBER PROD SRL Pâncota Arad), Vin de masă roşu demisec "Cramele Dragosloveni" (General Product International Focşani), Vin de masă roşu (Comsamickos SRL Telciu).

Vinuri îndulcite cu chimicale

Şi lista vinurilor cu adaosuri de îndulcitori de sinteză este destul de lungă: Vin selecţionat demisec "Sarica Niculiţel" (ASTRAL SRL Tulcea), Vin de masă (Smarald Clean SRL), Vin de masă sec "Dobrogean" (ZET VINAGRA SRL Tulcea), Vin alb de masă "Casa de vinuri IASSY" (ABV INVEST SA Iaşi), Vin de masă roşu nobil şi vin de masă alb nobil (ROM CAS SRL Dragomireşti Dâmboviţa), Vin de masă roşu nobil şi vin de masă alb nobil (Comsamickos SRL Telciu), Vin roşu Hamburg demidulce (DYONISOS SRL Coteşti Vrancea), Vin roşu de masă demidulce "Vinul casei" (VIE VIN EXPORT Bacău).

Trăiască Otonelul de eprubetă!

După ce că‑l colorează şi‑i pun îndulcitor sintetic, mai bagă‑n el şi "arome identic naturale" (ce formulare perversă!), obţinute din hidrocarburi. Gaz lampant ‑ tată!‑ nu Otonel. Iată lista celor prinşi cu eprubeta‑n poloboc: Vin de masă roşu nobil şi vin de masă alb nobil (Comsamickos SRL Telciu), Vin de masă roşu nobil (ROM CAS SRL Dragomireşti Dâmboviţa), Vin de masă roşu demisec "Codreanca" (Prod Vin Alcom Buhoci Bacău).

Acuma, că ştiţi cine vă otrăveşte cu aşa numite "vinuri", aveţi posibilitatea să fiţi mult mai atenţi când cumpăraţi. Falsificatorii de vinuri prosperă şi pentru că au clienţi.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=23893

Posted

Uite de asta m-am lăsat eu de cumpărat vinuri de prin magazine ... mai bine îţi faci o cunoştinţă pe la ţară ;)

Sau, dacă te pricepi, de duci toamna şi cumperi câţiva saci cu struguri de la basarabeni şi-ţi faci singurel 8-)

Posted
Uite de asta m-am lăsat eu de cumpărat vinuri de prin magazine ... mai bine îţi faci o cunoştinţă pe la ţară ;)

Sau, dacă te pricepi, de duci toamna şi cumperi câţiva saci cu struguri de la basarabeni şi-ţi faci singurel 8-)

Sunt absolut sigur ca lista este muuult mai lunga...

dar de asta ati mai auzit?

"Bautura cu aroma de vin"-asa cva scrie cu litere microscopice pe sticla care prezinta o eticheta frumoasa ,la 2 litri la 50.000 deci atentie!

nu cumparati!

Posted
Uite de asta m-am lăsat eu de cumpărat vinuri de prin magazine ... mai bine îţi faci o cunoştinţă pe la ţară ;)

Sau, dacă te pricepi, de duci toamna şi cumperi câţiva saci cu struguri de la basarabeni şi-ţi faci singurel 8-)

Am uitat:pe eticheta scrie VIN...dealurile nu -stiu-care

Posted

d`aia cand vin de pe afara imi iau vinuri din comunitate si gasesti vin natural de la un pret de plecare de 1 euro.In comunitate falsificarea vinului sau confectionarea din pastile a vinului=aceeasi ani care primesti ca si pt crima. :twisted:

  • 10 months later...
Posted

www.Petitieonline.ro - petia STOP BAUTURILOR DAUNATOARE SANATATII - SUBSTITUENTELE VINULUI

SEMNATI PENTRU DESFIINTAREA LEGII CARE PERMITE PRODUCEREA SI COMERCIALIZAREA BAUTURILOR FERMENTATE LINISTITE (un amestec de apa, alcool, arome, indulcitori, coloranti etc) CARE SUNT TOXICE SI AGRESIVE PENTRU ORGANISM DATORITA ALCOOLULUI (specialistii spun ca pe aceste pet-uri ar trebui scris CANCER), LEGE CARE A DUS VITICULTURA ROMANEASCA IN PRAGUL FALIMENTULUI (vezi greva viticultorilor - Ziarul de Vrancea - Editie Online din 4 decembrie 2008)

Voteaza si da mai departe!

Posted

N-am găsit petiţia :(

Cred că ar fi mai bine să nu cumpărăm astfel de produse. Dacă nu se vând, vor dispărea. A, da, e posibil să se vândă pe la cine ştie ce cârciumi obscure...

Posted

Unii si-au facut averi imense otravind oamenii cu chimicale. Statisticile arata ca anual se vin legal aproape patru milioane si jumatate hectolitri din asa zisul vin preparat din apa , alcool si chimicale. (vezi stirea din 11 martie 2009 de pe tvr -

www.tvr.ro/articol.php?id=59211&c=133 – 76k ).

Doar daca vom lua atitudine vom putea pune capat acestui genocid alimentar .

Semnati pentru desfiintarea legii care permite producerea si comercializarea vinurilor chimice (bauturi fermentate linistite) . Avem struguri pentru vin!

Intrati pe www.petitieonline.ro si semnati petitia STOP BAUTURILOR DAUNATOARE SANATATII – SUBSTITUENTELE VINULUI.! Popularizati si voi petitia!

Posted

Si pe realitatea am vazut niste reportaje de mi s-a incretit pielea. Nu-ti vine sa crezi ca oameni fac asemenea lucruri semenilor lor. Despre falsificarea vinurilor se stie de mult iar autoritatile nu fac nimic pentru ca sunt manjiti si ei. Bine ar fi ca oamenii sa se trezeasca odata , sa nu mai fie indiferenti la ce se intampla in jurul lor. Stiti cat timp iti sa dai o semnatura pe petitieonline? Nici 2 minute. Dar asa cum spunea si Mircea Badea suntem ceea ce meritam , pentru ca lasam pe altii sa hotarasca in locul nostru. Sa nu uitam ca in Romania a fost posibila infiintarea Politiei animalelor datorita unui numar mare de semnaturi care sau adunat de la iubitorii de animale. Sa speram ca vor citi acest mesaj cat mai multi iubitori de animale , pentru ca au dat dovada ca stiu sa fie uniti , sa apere drepturile celor neajutorati intr-un cuvant sunt oameni cu suflet mare.

  • 2 years later...
Posted

Lista celor 9 sortimente de vin romanesc, falsificate. Bem apa cu alcool

Chit ca ne place sau nu, incepem sa intelegem de ce vinul romanesc nu este laudat peste hotare. Unii dintre producatori isi fura singuri caciula si, in loc de licoare din struguri, vand amestecuri de apa, zahar si alcool. Expertii laboratorului oficial al Uniunii Europene au prelevat probe de la cinci companii, iar concluzia este amara: noua sortimente sunt falsificate.

Candva vinul romanesc era facut din struguri. Astazi pana si unii dintre marii producatori il fabrica din apa, zahar si alcool. Un fel de "punch" care nu-i deloc pe gustul expertilor europeni. Specialistii de la Inspectia de Stat pentru Controlul Tehnic Viti-vinicol au testat mai multe sortimente din hipermarketuri. Rezultatele laboratorului oficial al Comisiei Europene arata ca producatorii vindeau la sticla, pe post de vin, apa exogena si alcool din trestie de zahar sau porumb.

Potrivit raportului, sortimentele contrafacute sunt vinuri de masa demiseci. "Stramosesc" si "9 poloboace" produse de SC Vinexport Trade Mark Focsani contin zahar in proportie de 30, respectiv 40% si sunt suspectate ca ar avea si apa.

"Perla Dunarii" produs de SC Vinton Galati are zahar in proportie de 100% si apa in proportie de 80%. "Probele analizate de Comisia Europeana nu provin din depozitele noastre", se apara cei de la Galati.

Urmeaza "Buchet", vin de masa demisec rosu si alb produs de Casa de Vinuri Zoresti Buzau, care contine zahar adaugat in proportie de 30, respectiv 20%. Reprezentantii companiei comenteaza ca 2010 a fost un an capricios pentru vita de vie si ar fi cerut o derogare de la Ministerul Agriculturii ca sa adauge 34 de grame de zahar la litrul de vin.

Pe lista apare si "Babanul", un vin de masa rosu si alb, produs de Murfatlar. Autoritatile anunta ca ar avea in compozitie 60% adaos de zahar, 40% adaos de apa. Producatorii nu au dorit sa comenteze.

Testele au aratat si ca "Alb Nobil", un vin de masa demisec alb, fabricat de SC Rom Cas Srl Dambovita, este facut din zahar adaugat in proportie de 100% si 60% apa.

In urma verificarilor, unele firme risca, pe langa amenzi, sa li se ridice sau chiar sa li se suspende licenta.

stirileprotv.ro

  • 1 year later...
Posted

Direcţia pentru Agricultură monitorizează calitatea vinurilor

Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) are ca sarcină permanentă monitorizarea calităţii vinurilor care se vând în supermarketurile şi hipermarkerturile gălăţene. „Într-o acţiune a cărei primă etapă s-a încheiat în luna august, am retras de la comercializare 1.005 litri de vin bulgăresc, comercializat în Kaufland şi Metro. De fapt, conţinutul sticlelor nu era vin, ci doar alcool şi apă. Băuturile respective nu vor mai intra la raft, dar sarcina noastră permanentă este de a monitoriza calitatea vinurilor scoase la comercializare”, a precizat directorul-executiv al DADR, Profira Onode.

viata-libera.ro

  • 3 years later...
Posted

Acestea sunt vinurile care îţi fac praf ficatul!

Piata romaneasca este dominata de vinurile de calitate indoielnica, multe dintre ele falsificate, iar chimicalele pot provoca grave afectiuni de sanatate. O serie de controale au relevat, timp de mai multi ani, prezenta vinurilor falsificate in supermarketuri si magazine!

Aproape toate vinurile sub 15 lei sticla de 750 ml sunt periculoase pentru sanatate, a reieşit in urma unui control realizat de ANPC. Peste 30 de sortimente de vin au fost descoperite ca avand cantitati de alcool, zahar, conservanti si arome mult peste limita admisa. De fapt, vinurile ieftine romanesti sunt realizate din apa exogena si alcool din trestie de zahar sau porumb si zahar, scrie obiectiv.info.

Datele de piata sunt confirmate de un reputat somelier. "Imi permit sa afirm ca 80% din vinurile din Romania sunt contrafacute" spunea, pentru hotnews.ro, Marian Timofti, somelier cu 22 de ani de experienta.

Pentru ca unele sortimente sunt deosebit de periculoase pentru sanatatea populatiei, au fost date publicitatii si numele companiilor si produsele acestora care trebuiesc evitate.


Listă cu vinuri periculoase
Babanu - produs de Murfatlar, cel mai vandut produs dintre cele periculoase. Este realizat dintr-un amestec de coloranti, apa (60 la suta) si zahar (40 la suta).
Buchet - produs Casa de Vinuri Zoresti Buzau este un asa-zis vin de masa demisec alb sau rosu, ce contine proportii de peste 30 la suta zahar, restul apa si alte arome.
Stramosesc si 9 poloboace - vinuri ieftine produse de Vinexport Focsani contin zahar in proportie de peste 30 la suta, plus apa si alte arome.
Perla Dunarii - produs de Vitcom Galati este periculos tot din cauza amestecului zahar-apa.
Alb Nobil - produs de Rom Cas Dambovita are o concentratie de peste 30 la suta zahar, iar restul apa.
Craita Transilvaniei - produs de Jidvei.
Muscatel - vin de masa demidulce, produs de Vincon Vrancea
Tamaioasa Romanesca - Proles Pontica, vin alb dulce produs de Vincon Vrancea
Pinot Noir - Proles Pontica, vin rosu demidulce produs de Vincon Vrancea
Busuioc de Pietroasa si Tamaios de Pietroasa - vinuri contrafacute de Bachus Buzau.


Ovidiu Gheorghe, seful Patronatului National al Vinului, sustine ca in aceasta perioada a crescut invazia vinurilor ieftine si periculoase pe piata romaneasca. Asa-zisul vin care costa in vrac sub sase lei pe litru contine chimicale care dauneaza grav sanatatii. Asistam la o adevarata invazie de asemenea produse, care nu toate sunt produse in Romania. Exista pe piata si vinuri din Spania sau Italia care au un pret mic si o calitate indoielnica.

cancan.ro

  • 2 years later...
Posted

Vin contrafăcut, confiscat la Galați

Mare atenție ce vin cumpărați! Inspectorii ANAF și cei de la Direcția Agricolă din Galați au descoperit în depozitele unui distribuitor local de băuturi alcoolice mii de litri de vin contrafăcut, fabricat în Bulgaria. Alte loturi consistente de vin contrafăcut au mai fost descoperite în județele Buzău și Neamț, informează Ministerul Agriculturii. În total, din cele trei județe au fost retrase din vânzare aproape 30.000 de litri de vin bulgăresc contrafăcut. Echipele de control au aplicat amenzi contravenționale în valoare de peste 80.000 lei și au sesizat Poliția Economică. Rezultatele de laborator făcute la solicitarea Ministerului Agriculturii au confirmat prezența apei exogene și a alcoolului de altă origine decât cel provenit din fermentația mustului de struguri, ceea ce reprezintă elementele infracțiunii de falsificare a vinurilor, conform Legii viei și vinului. În continuare, Inspectorii ANAF și cei de la Ministerul Agriculturii monitorizează toate loturile de vin din Bulgaria existente pe piața românească.

expressdedunare.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.