Jump to content

Gălăţenii apără OTV-ul în faţa sediului CNA


Recommended Posts

Posted

Gălăţenii apără OTV-ul în faţa sediului CNA

Peste 600 de persoane s-au adunat joi pentru a picheta sediul Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), fiind nemulţumite de faptul că instituţia a decis că OTV nu va mai putea emite din 28 septembrie. Protestul lor nu este autorizat de către Primăria Capitalei.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Georgian Enache, a declarat că 600 de persoane se află la sediul CNA, jandarmii luând măsuri de delimitare a locului în care se află protestatarii, astfel încât să nu fie afectată circulaţia în zona Pieţei Constituţiei. În cursul dimineţii de joi, 300 de persoane au pichetat sediul CNA, jandarmii reuşind îndepărtarea lor întrucât nu îşi declaraseră protestul. Ulterior, aceştia au revenit, alăturându-li-se şi alţi nemulţumiţi. Ei au pancarde pe care sunt notate tot felul de lozinci de susţinere a OTV - dar şi alte mesaje gen "Jos CNA", "CNA dă mâna cu mafia", "Nu te pune cu poporu". Manifestanţii flutură steagul naţional care are mijlocul găurit, simbolul revoluţiei din '89.

Sunt oameni veniţi din Hunedoara, Galaţi, Constanţa, care manifestă la sediul CNA.

Protestul survine deciziei fără precedent a Consiliul Naţional al Audiovizualului, care i-a a aplicat, marţi, postului OTV cea mai drastică sancţiune posibilă - înjumătăţirea licenţei audiovizuale -, pentru că televiziunea difuzează continuu publicitate politică la Partidul Poporului Dan Diaconescu, în afara perioadei de campanie electorală. Astfel, postul mai poate emite doar până pe 28 septembrie.

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.