Jump to content

Traian Băsescu, dispus să demisioneze dacă Opoziţia acceptă revizuirea Constituţiei


dcp100168

Recommended Posts

Traian Băsescu, dispus să demisioneze dacă Opoziţia acceptă revizuirea Constituţiei

Preşedintele Traian Băsescu a trimis vineri o scrisoare liderilor Opoziţiei în care îşi exprimă disponibilitatea de a demisiona în cazul în care aceştia vor accepta revizuirea Constituţiei aşa cum ea a fost cerută prin referendumul din noiembrie 2009, dar şi propunerea sa de reducere a mandatului şefului statului la 4 ani, astfel încât alegerile legislative să se desfăşoare anul acesta simultan cu alegerile prezidenţiale.

''Consecvent ideii de respectare a votului electoratului şi principiilor Constituţiei îmi permit să vă reamintesc faptul că prin Referendumul din noiembrie 2009 electoratul a votat pentru Parlament unicameral şi maxim 300 de membri ai Parlamentului. Acest subiect cu propuneri adecvate l-am ridicat şi în cadrul consultărilor care au avut loc la Palatul Cotroceni în data de 6 februarie. Din păcate, propunerea mea cu privire la revizuirea Constituţiei pentru implementarea rezultatului referendumului din noiembrie 2009 a rămas până astăzi fără un răspuns oficial din partea partidului dumneavoastră'', a precizat şeful statului în scrisoarea adresată preşedinţilor PSD, PNL şi PC.

Acesta le cere liderilor Opoziţiei - Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin - să supună Congresului Extraordinar al partidelor pe care le conduc mai multe propuneri având ca obiectiv respectarea votului românilor.

În context, şeful statului le solicită liderilor USL ca Opoziţia să participe la procesul de revizuire a Constituţiei pentru punerea acesteia în acord cu rezultatul referendumului din noiembrie 2009: parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300.

Revizuirea ar trebui să includă şi reducerea mandatului Preşedintelui României la 4 ani astfel încât alegerile parlamentare şi prezidenţiale să se desfăşoare simultan, iar lucrările pentru adoptarea legii de revizuire a Constituţiei ar trebui să se desfăşoare astfel încât aceasta să fie supusă referendumului cu ocazia alegerilor locale din iunie - au fost propunerile transmise de şeful statului liderilor Opoziţiei.

''În cazul în care veţi accepta revizuirea Constituţiei aşa cum ea a fost cerută prin referendumul din noiembrie 2009, dar şi propunerea mea de reducere a mandatului preşedintelui la 4 ani, vă garantez că în timp util voi demisiona din funcţia de preşedinte al României, astfel încât alegerile legislative din noiembrie 2012 să se desfăşoare simultan cu alegerile prezidenţiale. Consider că o astfel de abordare este în măsură a da oamenilor politici ocazia să respecte înscrisul constituţional de la art. 2 din Constituţia României care precizează dreptul de exercitare a suveranităţii naţionale a poporului român prin referendum. În acelaşi timp, apreciez că revenirea la mandatul de 4 ani pentru Preşedintele României este necesară în perspectiva consolidării deplinei democraţii'', a afirmat Traian Băsescu.

agerpres.ro

Link to comment
Share on other sites

Eu ma astept la o mascarada a opozitiei. Basescu se va cine de cuvant, opozitia lacoma dupa ciolan va adopta legea, vine la putere unul de la USL prin fraudarea votului, apoi aia iar face din razbunare o lege de genul: parlament dublu cameral cu vreo 600 de indivizi si prelungeste mandatul presedintelui la vreo 6 ani. Timp in care ei sa fac aa legi peste legi sa ramana ei la putere vesnic. Asta e parerea mea. Dusman nu e Baescu. Dusmani sunt USL fosti PSD, PNL etc.. Care au furat tara mai bine de 20 de ani. Daca iesea presedintele Geoana, ajungeam ca Grecia sau mai rau ca Grecia. USL sunt niste hoti mincinosi care au profitat de imbecilitatea romanilor manipulandu-i sa creada ca Basescu a distrus tara nu ei care au distrus-o sistematic mai bine de 20 de ani.

Edited by George
Link to comment
Share on other sites

"Demisionez in cinci minute" - pentru cunoscatori...

Totusi, de cand a ajuns Constitutia obiect de targuiala?

George, nen'tu e presedinte de (prea) multi ani. Chiar crezi ca mai poate pacali multa vreme pe cetateni tarii asteia?

Link to comment
Share on other sites

prietene, tu pe ce lume traiesti???? Cine a fost in ultimii 4 ani in frunte??? PSD??? NU, Base' si ai lui si este direct responsabil cu tot ce s-a intamplat! Mai usor cu propaganda asta ieftina!

Eu nu vorbeam de ultimii 4 ani. Eu vorbeam de perioada 1989-2008. Tu pe ce lume traiesti Ai uitat sa citesti?

PSD stie ce face. Sunt ca hotii care fura gaina si incearca sa pice altii vinovati. Tu pe ce lume traiesti? Se vede ca esti manipuileast neica. Manipulat rau de tot.

Eu nu votez nici PSD, NICI PDL, NICI ALT PARTID,. eU NU TIN CU NICI UN PARTID. eU VOTEZ DE FOECARE INDEPENDNETI CHIT CA STIU CA NU PREA AU SANSE.

DAR SSA SPERAM INTR-O TREZIRE A CONSTIINTEI ROMANILOR. poate cand or dispare mosii pomanagii atunci nu va mai iesi nici PSD, nici alt partid mincinos si vor iesi independneti. Acum ca vin localele. Vreau sa vedeti ce a facut independentul la Sibiu. Sa votati un independent sa vedeti ce rapid se repatra panzarul, ce rapid se dezvolta Galatiul, etc.

Edited by George
Link to comment
Share on other sites

Antonescu şi Ponta spun că nu au ce negocia cu Traian Băsescu

Crin Antonescu si Victor Ponta au respins sambata orice discutie cu presedintele Traian Basescu pe tema demisiei acestuia in schimbul revizuirii constitutiei. "Constitutia unei tari este ca structura de rezistenta a unei cladiri. Asa ceva nu poti discuta in termeni de negocieri, de troc, daca un om demisioneaza sau nu", a precizat Crin Antonescu, la finalul mitingului USL de sambata.

El a precizat ca modificarea legii fundamentale a statului nu are nicio legatura cu mandatului lui Traian Basescu. "Nu pot sa-mi imaginez cum cineva care detine o astfel de functie se poate juca asa cu propriul mandat, cu propria imagine. Daca doreste poate sa demisioneze oricand", a comentat presedintele PNL.

El a precizat ca, din punctul de vedere al liberalilor, Constitutia va fi modificata atunci cand va exista "un parlament legitim" si se va putea asigura o majoritate de doua treimi. "Nu avem nicio negociere cu dl Basescu", a subliniat acesta.

La randul sau, Victor Ponta a precizat ca "nu negociezi cu mincinosii, cu coruptii si cu cei care au distrus Romania. Acestia trebuie sa raspunda in fata legii".

hotnews.ro

Link to comment
Share on other sites

USL a demonstrat cat le pasa de poporul roman, de decizia acestuia. Si-au dat arama pe fata ca sunt niste hoti care ii intereseaza doar ciolanul puterii sa distruga cat mai mult tara asta sau ce a mai ramas de distrus si de furat din ea. Si normal ca nu accepta modificarea constitutiei caci ei trebuie sa fie aproape 500 ca sa reuseasca mai repede.

Link to comment
Share on other sites

Eu nu vorbeam de ultimii 4 ani. Eu vorbeam de perioada 1989-2008. Tu pe ce lume traiesti Ai uitat sa citesti?

PSD stie ce face. Sunt ca hotii care fura gaina si incearca sa pice altii vinovati. Tu pe ce lume traiesti? Se vede ca esti manipuileast neica. Manipulat rau de tot.

Eu nu votez nici PSD, NICI PDL, NICI ALT PARTID,. eU NU TIN CU NICI UN PARTID. eU VOTEZ DE FOECARE INDEPENDNETI CHIT CA STIU CA NU PREA AU SANSE.

DAR SSA SPERAM INTR-O TREZIRE A CONSTIINTEI ROMANILOR. poate cand or dispare mosii pomanagii atunci nu va mai iesi nici PSD, nici alt partid mincinos si vor iesi independneti. Acum ca vin localele. Vreau sa vedeti ce a facut independentul la Sibiu. Sa votati un independent sa vedeti ce rapid se repatra panzarul, ce rapid se dezvolta Galatiul, etc.

Scrie pe tine PDL :)). De ei ai uitat sa mentionezi in primul post, convenabil nu?! :-) Incearca sa te linistesti cand postezi, ca sa poata cineva sa inteleaga ce anume vrei sa scrii. Nu e nevoie sa ai emotii.

Cat despre independenti, nu exista asa ceva :-) De ce? Pentru ca e foarte greu sa iti sustinn financiar o campanie electorala. Deci vei avea nevoie de "spate". Cam asa merg lucrurile peste tot in lumea asta. Restul sunt povesti :-)

PS. exista functia edit, asta ca sa nu te rog sa treci din nou prin 1-8! Cu respect!!

Edited by silviudeep
Link to comment
Share on other sites

Niste paparici si de o parte si de alta a baricadei. In rolul principal este printesa Basescu, fata mare care castreaza pe oricine incearca s-o pipaie, dar cand o apuca gandurile negre cum ca ramane fata batrana, se gandeste ca s-ar da pe breazda si da adunarea flacailor din imparatie (in speta opozitia in fata cu PSD si PNL). Ca-n fiecare poveste, fiecare combina jumatate de minciuna cu jumatate de adevar, facand rolurile si mai periculoase. Daca Basescu e fata razgaiata care minte in privinta adevaratelor intentii de tavaleala, paparicii ceilalti vin la preselectia pentru cea mai mandra scula pentru printesa, dar in loc sa minta pentru ei, mint tot referitor la intentiile fetei mari. Adica.. in loc sa-si aminteasca de porcaria aia de referendum care, bun sau rau, a fost votat de cetateni si sa tina cont de ea, ei bat apa in piua cu parlamentul si insasi Constitutia de care nu vor nicicum sa tina cont, dar pe care, chipurile, o tot apara.. Daca sunt atat de retardati incat sa nu inteleaga ca referendumul tre` sa duca la schimbarea Constitutiei in urma votului poporului, si nu in urma intereselor oricui poate supune 2/3 din Parlament, e tot pentru ca sunt niste sacali. Iar Basescu daca e atat de retardat incat sa creada ca mai poate sa creasca peste 15% in sondaje, e cel putin la fel de idiot ca si babele alea plangacioase din PSD si PNL.

Marea greseala ar fi din partea poporului in a alege pe oricare dintre astia in viitoarele alegeri. Macar sa-i schimbe naibii odata la 4 ani cu altii care n-au mai fost..

Edited by riaji
Link to comment
Share on other sites

Sigur bosorogi pomanagii avem destui, asa ca nu ma mira sa iasa USL din cauza lor. Romania o sa isi revina cand va dispare actuala generatie a 3-a +inca vreo 50 de ani dupa aia. Cand v-a dispare generatia a 3-a , ma refer la bosorogii si babele de peste 50 de ani, abia va incepe sa se vada o luminita la capatul tunelului. Apoi reconstructia tari va mai dura intre 50 si 100 de ani. Deci sa ne asteptam undeva prin 2150-2200 sa mai fie Romania ce a fost odinioara...

Edited by George
Link to comment
Share on other sites

:)) Corect!

Care odinioara!? :d

Adevarul e ca toti cei din politica actuala s-au perindat pe la putere si au dovedit ca sunt "niste tarani" (sa nu ii numim hoti)!

Independentii nu au nici o sansa, partidele nou create special pentru alegeri... hai sa fim seriosi!

Link to comment
Share on other sites

Eu ma refeream la anii de pe timpul cand a fost regat si inintea sa fie macinata de razboaie. Romania a fost o tara prospera. Cel putin asta stiu de la bunicii mei. Ma refer la perioada 1866-1912. Ei stiu de la parintii lor. Ca manualele de istorie nu au prea scris multe.

Edited by George
Link to comment
Share on other sites

Eu ma refeream la anii de pe timpul cand a fost regat si inintea sa fie macinata de razboaie. Romania a fost o tara prospera. Cel putin asta stiu de la bunicii mei. Ma refer la perioada 1866-1912. Ei stiu de la parintii lor. Ca manualele de istorie nu au prea scris multe.

100 de ani in urma nu inseamna "odinioara"

romania a fost prospera pe vremea lui stefan cel mare si vlad tepes :-?

acea "romanie moderna" a fost si este corupta de la primul razboi mondial incoace.

Link to comment
Share on other sites

Si eu ce am zis? De la primul razboi mondial incoace, a inceput sa decada. Asta pentru ca regele nu mai era putere ci era doar un simbol. Avea un rol mai mult onorific. Iar tara era coondusa cu adevart de generali ai armatei care erau comunisti corupti. In 1947, Regele mihai avea doar 18 ani. Deci era tinerel, fara minte, si prea milos si habar nu avea ce e acela santajul. probabil acei 100 de studenti cu care amenintau comunistii ca ii ucid, nici nu existau cu adevarat.

Apoi comunistii au inceput sa distruga tara si mai mult iar dupa 1989, coruptia a explodat.

Edited by George
Link to comment
Share on other sites

"tara era coondusa cu adevart de generali ai armatei care erau comunisti corupti"

Cine ti-a spus traznaile astea?

"In 1947, Regele mihai avea doar 18 ani"

Puteai folosi majuscula la nume, prima. A doua, Mihai I e nascut in 1921...

Link to comment
Share on other sites

Iar tara era coondusa cu adevart de generali ai armatei care erau comunisti corupti. I

@-) pana la 1942 cine a condus tara???

tinere....generalii armatei NU erau comunisti.

Dimpotriva, faceau parte din oamenii cu bani (nu orice sarantoc avea bani sa urmeze cursurile scolilor si academiei militare) :YMPRAY: de aceea au si fost epurati de comunisti, cand au ajuns la putere.

cat despre comunisti....Puterea corupe :YMSIGH:

Edited by Legumix
Link to comment
Share on other sites

Legumix, se pare ca tu ai facut scoala pe vremea comunismului. Eu la istorie si de pe la tv am auzit ca pe timpul regelui, in guvern, sub rege, s-au infiltrat comunisti in partidul puterii. Exemplu Antonescu. De ce? Tocmai pentru ca sa faca cumva sa dea jos regele.

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.