Jump to content

O tecuceancă, recompensată de Casa Regală Olandeză


dcp100168

Recommended Posts

O tecuceancă, recompensată de Casa Regală Olandeză

În afara celui oficial, România mai are un ambasador de seamă în Olanda. Născută la Tecuci şi plecată din România încă de pe vremea comuniştilor, Maricica Mobach-Cojocaru a promis părinţilor săi că-şi va ajuta conaţionalii ori de câte ori va putea. Ca atare, timp de 21 ani, aceasta a coordonat activităţile unei fundaţii, ale cărei acţiuni caritabile au fost apreciate de Casa Regală Olandeză. Drept urmare, pentru meritele sale, românca a fost numită membru în Ordinul Oranje-Nassau, alături de alţi 3.800 de olandezi.

Imaginile cu momentele Revoluţiei din 1989 au sensibilizat-o atât de mult, încât în primăvara anului 1990, Maricica Mobach-Cojocaru s-a decis să facă o vizită la o casă de copii din Buzău. Realitatea întâlnită acolo a fost dură. Copiilor le lipseau multe, dar poate cel mai mult dragostea şi căldura unei familii. În acel an, ajutoarele umanitare au început să ajungă în România prin intermediul fundaţiei olandeze, iar Maricica Mobach-Cojocaru, din postura de secretară, a stabilit relaţiile şi contactele cu autorităţile româneşti. Primul ajutor a fost dat la casa de copii din Buzău, iar apoi au urmat alte centre de plasament.

Dincolo de implicarea organizatorică, românca premiată de Casa Regală Olandeză, a lăsat o parte din sentimentele sale fiecărui om pe care l-a ajutat. Unul dintre cele mai emoţionante momente pe care le-a trăit s-a derulat în cartierul denumit popular Flămânda, din Râmnicu Sărat."Un tânăr orfan nu avea pe nimeni, trăia într-un bordei acoperit cu pungi de plastic, dormea pe jos, n-avea pantofi în picioare şi nu avea nicio perspectivă pentru ziua de mâine. Emoţia ne-a cuprins pe amândoi (n.r. pe ea şi pe fiul ei) şi dintr-o dată erau trei persoane care plângeau în bordeiul tânărului nefericit.", a rememorat doamna Mobach-Cojocaru.

Dincolo de acţiunile caritabile făcute, Maricica Mobach-Cojocaru este femeia care a trăit în două culturi, cea românească şi cea olandeză, dar care nu a uitat niciodată de unde a plecat.

Fundaţia a trimis primele ajutoare în 1989

Pe durata celor 21 de ani de ajutor umanitar, fundaţia olandeză a derulat proiecte deosebite, printre care finantarea construcţiei a 41 de case pentru familii fără adăpost din România, dar şi cumpărarea rechizitelor şcolare pentru mii de copii. De asemenea, s-au îmbunătăţit dotările şcolilor din zona judeţului Buzău, s-au predat lemne pentru iarnă la sute de familii şi s-au trimis mii de pachete cu îmbrăcăminte şi alimente, de Paşte şi de Crăciun. Finanţarea proiectelor pentru anul 2011 a costat 50.000 de euro, bani care au provenit din donaţiile familiilor olandeze.

libertatea.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 6 months later...

Maricica Mobach, două vieţi într-una singură

*„Sunt mândră de originea română, unde am adunat bazele esenţiale ale vieţii mele, dar sunt mândră şi de persoana care am devenit în cei 36 de ani în care am făcut tot posibilul să fiu un om al societăţii olandeze din care fac parte”

„Eu nu am fugit, ci am părăsit România legal, cu aprobarea statului român, după şase ani de corespondenţă cu cetăţeanul olandez care îmi este soţ”, aşa îşi începe tulburătoarea poveste Maricica Mobach, originară din Tecuci, care a fost numită membră în Ordinul Oranje-Nassau de către Casa Regală Olandeză, distincţie acordată doar persoanelor care realizează ceva deosebit şi pe o perioadă lungă de timp, în cadrul societăţii în care trăiesc. Iar aşa ceva nu i se întâmplă fiecărui olandez, cu atât mai puţin unuia care provine dintr-o ţară comunistă! „Sunt mândră că actualii mei concetăţeni m-au propus pentru obţinerea titlului de membru în Ordinul Oranje-Nassau şi asta îmi dovedeşte încă o dată faptul că m-am integrat total şi sunt acceptată în comunitatea olandeză unde trăiesc”, ne-a mărturisit dna Mobach. Românca a primit un gest de recunoaştere supremă pentru cei peste 22 ani de caritate neîntreruptă faţă de ţara natală. Povestea ultimilor şase ani într-o Românie care vedea străinătatea şi capitalismul ca pe ceva otrăvitor societăţii comuniste şi primii ani de integrare ai dnei Mobach în societatea olandeză ar trebui să-i pună pe gânduri pe cei care, atât de uşor, spun adesea: „Era mai bine înainte!”.

Oaia neagră din turma de oi albe

Aşa s-a simţit Maricica Mobach în ultimii şase ani trăiţi în România comunistă, luptând cu oficialităţile ca să-şi poată urma dorinţa inimii. Când l-a întâlnit pe olandezul care avea să-i devină soţ avea doar 18 ani. El era student în Olanda, şi era într-o vizită de lucru în Romania, ea se pregătea de examen la Academia de Sport din Bucuresti. Nefericirea a făcut ca în timpul examenului să aibă un accident şi asta a caracterizat negativ viaţa ei sportivă. În 1974, după patru ani de corespondenţă cu olandezul, când au decis să se căsătorească au apărut dificultăţi enorme. „Deoarece legile deveniseră drastice în privinţa persoanelor care doreau căsătoria cu un străin am decis să nu mai studiez. Dacă aş fi plecat din ţară după absolvirea studiilor superioare, eram obligată să le plătesc statului român şi asta ar fi fost peste puterile mele financiare. În toată perioada 1970-1976 am avut diferite servicii pentru a mă putea întreţine. Peste tot am întâmpinat probleme pentru că aveam o corespondenţă cu un străin şi doream să mă căsătoresc cu el. În cei doi ani de după depunerea cererii de căsătorie am primit de trei ori răspuns negativ. Am solicitat în nenumărate rânduri explicaţii, dar toate uşile erau închise. Abia în urma unei vizite de lucru în Olanda a ministrului român de Externe din acel timp am primit rezolvarea pozitivă la cererea mea de căsătorie. Şi asta aşa dintr-odată, şi mai ales fără vreo explicaţie!”, îşi aminteşte Maricica Mobach. Cununia civilă şi cea religioasă au avut loc în Buzău în vara lui ’76.

Dragostea, ca mersul pe sârmă

„Alegerea vieţii mele nu fusese influenţată de ofiţerii politici care au folosit metode diferite ca să mă împiedice. Ştiam că dragostea e ca mersul pe sârmă, la înălţime, şi eu eram atunci «acrobatul». Eram atunci între două vieţi: una pe care o cunoşteam perfect şi pe care trebuia s-o las în spatele meu pentru totdeauna, şi o viaţă nouă pe care nu mi-o puteam închipui, cu multe, multe necunoscute care mă înfricoşau”, ne-a mărturisit dna Mobach. Pe 2 septembrie 1976 a părăsit ţara şi în 24 de ore a devenit cetăţean olandez păstrând şi cetăţenia română. Şocul a fost mare pentru o tânără care toată viaţa ei nu fusese mai departe de 150 km în jurul Buzăului: era ca picată din cer la 2.400 km de locul de baştină, într-o ţară care nu semăna cu nimic din ce lăsase în România, într-o nouă familie, care nu vorbea limba ei. Părinţii o învăţaseră să muncească, să fie cinstită şi mai ales să urmeze sfatul interior al sufletului ei.

Primii paşi

Primul ei job a fost de asistent în cadrul orelor recreative într-un institut unde tinerii cu retard petreceau timpul liber. Colegii au ajutat-o şi încurajat-o să participe la discuţii în olandeză. În scurt timp a deprins mersul pe bicicletă (fiecare olandez o face indiferent de vârstă) şi şi-a luat diploma de înot, obligatorie din cauza multelor ape şi a existenţei pericolului de inundaţii şi carnetul auto. „Obiceiurile şi tradiţiile olandezilor le-am învăţat sub îndrumarea soţului şi a familiei care m-a acceptat din prima zi, tratându-mă ca pe un membru al ei. Când eşti fericit şi înconjurat de multă dragoste, treci cu mai multă uşurinţă peste obstacolele vieţii”, spune Maricica Mobach.

„Mă simt o persoană foarte bogată”

Maricica Mobach este mama a doi băieţi minunaţi: cel mare - medic biolog, docent de biologie, celălalt - artist plastic. Când copiii erau la vârsta grădiniţei, a lucrat 8 ani ca educatoare, asta dându-i posibilitatea să-i crească în armonia unui cămin cald, în cultura şi tradiţiile olandeze şi având ca hobby muzica clasică. Dna Mobach a lucrat într-un magazin local, a urmat cursuri de comunicare şi asistenţă medicală, hostess, fotomodel, modelling, iar de 15 ani lucrează ca asistent medical într-un cabinet dentar. „La ora actuală, lumea se închide perfect între cele două vieţi ale mele, vieţi în care am «îngrămădit» toate lucrurile pe care le-am iubit şi le-am trăit de-a lungul timpului. Am avut ocazia să trăiesc în două culturi şi astfel mă simt o persoană foarte bogată. Sunt mândră de originea română, unde am adunat bazele esenţiale ale vieţii mele, dar sunt mândră şi de persoana care am devenit în cei 36 de ani în care am făcut tot posibilul să fiu un om al societăţii olandeze din care aparţin. România a rămas în inima mea şi pentru că sângele nu se face apă, asta va rămâne veşnic”, ne-a mărturisit Maricica Mobach.

Acesta este unul dintre motivele pentru care, în decembrie ’89, împreună cu alţi olandezi, a înfiinţat o fundaţie de ajutor umanitar pentru regiunea Buzău, Fundaţia DIALOOG Holland-Romania.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Maricica Mobach, 23 de ani de caritate. Când Moş Crăciun vine din Ţara Lalelelor

* „Era orfan, trăia într-un bordei făcut de el, fără apă, curent electric, fără pat şi fără îmbrăcăminte, analfabet şi mai ales fără perspectiva zilei de mâine şi s-a aşezat în genunchi în faţa fiului meu, cerându-i ajutor, sărutându-i mâinile” * „Dintr-o dată, în bordeiul tânărului erau trei persoane care plângeau în hohote…”

„M-au impresionat întotdeauna oamenii simpli care, cu toate că-s sărmani, încearcă să facă ceva bun cu viaţa lor. De multe ori mă retrag câteva minute şi îmi şterg o lacrimă întrebându-mă: «Cine a aranjat ca eu, o muritoare ca şi ei, să joc rolul unui Moş Crăciun, şi să nu stau cu mâna întinsă alături de sutele de suflete întâlnite în anchete sociale sau care stau la gardurile Cantinei Sociale ca să primească un pachet cu ajutoare...?»”, ne-a mărturisit Maricica Mobach, originară din Tecuci, decorată de Casa Regală Olandeză pentru cei peste 20 de ani de caritate faţă de România.

Promisiune respectată

În septembrie 1976, când a plecat legal din România pentru a-şi urma soţul, în Olanda, Maricica Mobach le-a promis părinţilor că-şi va ajuta ţara. Şi asta a făcut din decembrie ’89 când, împreună cu câţiva concetăţeni, a înfiinţat o fundaţie de ajutor umanitar pentru regiunea Buzău - Fundaţia DIALOOG Holland-România. Ajutorul oferit a fost variat: construirea a 41 de locuinţe pentru familiile care trăiau în condiţii inumane, reparaţii la diverse locuinţe şi acoperişuri şubrede, racordarea la apă potabilă şi electricitate, rechizite pentru sute de elevi, dotări pentru spălătoriile unei şcoli ajutătoare şi a unui orfelinat, pentru bucătăria cantinei sociale şi finanţarea parţială a construcţiei unui cămin de bătrâni. Fundaţia a adus cărucioare pentru persoane cu handicap, lemne de foc, aragazuri şi butelii, seminţe de legume, pachete cu alimente de Crăciun şi Paşte la familiile nevoiaşe, dar şi de purcei şi găini. „Tot ajutorul se dă direct beneficiarului fără să rămână firimituri în buzunare nedorite”, ne-a precizat Maricica Mobach. În ultimii ani, un transport umanitar înseamnă ajutoare de circa 50.000 euro, fără a calcula şi conţinutul celor 700 pachete cu materiale pregătite în Olanda. Cu fiecare transport, Maricica Mobach a dat susţinut lecţii de informare legate de sănătate (SIDA) şi de necesitatea folosirii mijloacelor contraceptive, în aşa fel încât să nu ajungi să ai responsabilitatea creşterii unui copil în adolescenţă. Familiile cuprinse în proiectele fundaţiei poartă o corespondenţă intensă cu familii olandeze, iar dna Mobach traduce gratuit sutele de scrisori.

Între Rai şi Iad

Maricica Mobach şi-a educat fiii (cel mare, medic biolog, mezinul, artist plastic) în aşa fel încât să preţuiască viaţa şi valorile ei. „În timpul unei anchete în cartierul Flămânda fiul meu, pe atunci un tânăr de 20 de ani, mi-a spus că a fost în iad şi că e fericit să se reîntoarcă în raiul în care se născuse. Fiul meu întâlnise un tânăr de vârsta lui care se aşezase în genunchi cerându-i ajutor, sărutându-i mâinile. Era orfan, trăia într-un bordei făcut de el, fără apă, curent electric, fără pat şi fără îmbrăcăminte, analfabet şi mai ales fără perspectiva zilei următoare. Împreună cu fiul meu eram emoţionaţi şi, dintr-odată, în bordeiul tânărului eram trei persoane care plângeau în hohote. Din acel moment fiul meu se uită cu alţi ochi la viaţă şi o apreciază într-o altă formă, ăsta fiind şi scopul pentru care l-am luat cu mine”, ne-a povestit dna Mobach.

Sfaturi pentru cei care vor să devină olandezi

Aşa cum am scris în primul articol pe care i l-am dedicat, Maricica Mobach trăieşte de 36 de ani în Olanda şi a fost numită membră în Ordinul Oranje-Nassau de către Casa Regală Olandeză, distincţie acordată doar persoanelor care realizează ceva deosebit şi pe o perioadă lungă de timp, în cadrul societăţii în care trăiesc. Iar aşa ceva nu i se întâmplă fiecărui olandez, cu atât mai puţin unuia care provine dintr-o ţară comunistă! Tocmai de aceea am rugat-o să ne spună ce sfat le-ar da românilor care plănuiesc să înceapă o viaţă nouă în Olanda. Iată şi răspunsul: „Cei care plănuiesc o viaţă în ţări ca Olanda trebuie să se gândească de două ori până să facă pasul decisiv. Trebuie să ai un caracter tare şi mai ales ferm pentru o decizie aşa de MARE. În străinătate, în aceste zile de criză economică, cu mulţi şomeri este multă repulsie pentru cei din «blocul de est». Un tânăr roman nu poate ajunge direct la nivelul unui olandez care are aceleaşi studii şi care cunoaşte cultura ţării unde s-a născut. Trebuie întotdeauna s-o iei de la zero ca sa te integrezi în comunitatea olandeză şi asta durează câţiva ani. În momentul în care decizi sa emigrezi trebuie să ştii că laşi în ţară o familie după care tânjeşti şi mai ales trebuie să lupţi enorm ca să te integrezi total culturii noi, asta ca să te simţi «acasă». Trebuie să faci tot posibilul să fii total acceptat de societatea cea nouă, pentru că altfel nu există fericire. O viaţă nouă, pe Pământ nou NU este ca o vacanţă de câteva săptămâni, timp în care vezi şi ai ochi DOAR pentru părţile frumoase. Străinătatea are şi ea părţile ei negative pe care le descoperi în timp. Nu doar banii aduc fericire în viaţa unui om! Viaţa, ca şi dragostea, e ca mersul pe sârmă, sus, la înălţime şi fiecare om e un acrobat în anumite momente. Senzaţia de zbor şi bucuria stranie a libertăţii sunt mereu tensionate de existenţa centrului de greutate în căutarea echilibrului. Exuberanţa copleşitoare se împleteşte inexplicabil cu spaima de gol. Deci, cei care încep o aventură a vieţii lor în străinătate trebuie să se gândească mult de tot până să facă pasul cel nou....”, ne-a mărturisit Maricica Mobach.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.