Jump to content

Tatiana Volontir îşi câştigă fericirea "vânând" portrete


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Tania, corporatista care şi-a câştigat fericirea “vânând” portrete

„Felul în care Natalia şi-a întors capul în secunda aceea şi s-a uitat la mine îl ţin minte şi acum. Parcă o văd. Am simţit imediat că e ceva în privirea ei, în felul în care atunci a întors capul... şi ăla a fost momentul. L-am simţit în vârful degetelor. Am apăsat instinctiv butonul, nici nu mai ştiu cum. Eram acasă, în scara blocului şi îmi amintesc că lumina îmi cădea dinspre sud-vest”, povesteşte fotograful Tatiana Volontir.

Portretul Nataliei a ieşit atât de bine, încât a fost acceptat la un concurs internaţional în Serbia, ba chiar a luat şi un premiu naţional în ţară, la concursul Fotografia anului. Acum, Natalia – femeia alb-negru misterioasă, jumate goală, jumate înfăşurată în eşarfe negre, cu privirea magnetică peste umăr, clară şi directă – a ajuns unul dintre cele mai cunoscute şi mai apreciate portrete artistice pe site-urile de profil din România. „Simplu, clar şi curat”, l-a etichetat critica. Însă nu s-ar fi întâmplat nimic din toate astea dacă fotograful şi modelul n-ar fi avut împreună secunda aceea de aur în care s-au simţit reciproc.

Dar aceasta e una dintre fotografiile Tatianei cele mai cuminţi. Nu prin asta a şocat ea comunitatea foto, ci prin altele: prin nuduri contorsionate, femei care dorm cu capul pe şina de cale ferată, busturi şi sâni goi pe care se plimbă melci...

„Trecuse deja vara şi zic: Ah! Iar trece vara şi n-am făcut nici o fotografie cu melci. Şi într-o zi, scrie Alina pe Facebook: Am călcat ieri un melc şi l-am omorât. Şi zic: Cum l-ai călcat, mai sunt melci acum? Daaa, e plină grădina mea de melci, zice ea. Păi hai să mergem să-i culegem! I-am cules, apoi le-am spus Alinei şi Corei: Nu ştiu ce părere aveţi, dar eu aş vrea să fac o fotografie nud cu melcii mergând pe voi două!”, povesteşte Tatiana.

Ore întregi concentrată pe o rază de lumină

La 27 de ani, fotograful Tatiana Volontir trăieşte o viaţă ca-n filme. A plecat din Republica Moldova să facă liceul la Galaţi fiindcă simţea că acasă „şi-a consumat spaţiul”. Apoi s-a apucat de fotografiat acum trei ani, pe câmp, într-un orăşel britanic. Era studentă şi, ca să poată supravieţui, s-a dus să muncească într-o livadă englezească, prin programul Work and travel. Ea, micuţă şi fragilă ca o păpuşă, reuşea să care coşuri cu cârca şi să culeagă fructe de dimineaţa până seara. Muncea patru luni pe an ca să aibă cu ce trăi celelalte opt luni de zile. Cu banii câştigaţi, colegii ei îşi cumpărau telefoane şi haine frumoase. Tatiana, însă, şi-a cumpărat un aparat foto. A dat pe el câteva sute de lire, o mică avere pentru ea. Apoi s-a apucat de studiu: şi-a cumpărat reviste şi a învăţat din ele tot ce ţinea de ABC-ul tehnicii.

„Adică tot ce însemna timp de expunere, diafragmă şi ISO. Am început să-mi setez aparatul pe manual şi să nu mai folosesc funcţia automată. De fapt am început să gândesc”, îşi aminteşte Tatiana. Ce nu găsea în reviste, găsea pe internet. Ar fi vrut ea să facă şi un curs, dar n-a mai avut bani şi pentru asta. Când prietenele ei se relaxau în parc, ea stătea ore întregi concentrată pe o rază de lumină, să o studieze, să vadă cum pică şi cum se aşează bine în cadru.

Fotografii profesionişti mai bătrâni nici acum nu reuşesc să priceapă cum a reuşit Tatiana să înveţe de una singură să fotografieze atât de bine fără nici un fel de curs sau şcoală foto, fără seminarii, fără lecţii şi fără profesori. Şi apoi, în numai trei ani, să ajungă în top, să ia premii naţionale, să o caute lumea, să publice lucrări în revistele foto, să-şi deschidă expoziţii şi să-i apară lucrări pe coperte de cărţi şi pe afişe de filme. Şi să facă toate astea nu full time, ci numai în weekend sau în timpul ei liber, când vine de la serviciu.

„La semafor, pe oamenii din faţa mea îi văd aşezaţi într-o compoziţie”

Căci Tatiana este ca formaţie economist şi lucrează într-o multinaţională. Reuşeşte să trăiască fotografia stând pe scaun zi de zi, trimiţând emailuri, vorbind la telefon, gestionând comenzi şi... peste toate astea uneori închizând uşor ochii şi ţinându-i întredeschişi, cât să aibă impresia că priveşte prin obiectivul foto. Pe stradă i se întâmplă frecvent să vadă altfel decât oamenii obişnuiţi, fără să aibă aparatul foto la gât.

„Pur şi simplu, pe stradă văd abstract, îmi creeez singură cadre. La semafor pe oamenii din faţa mea îi văd aşezaţi într-o compoziţie. Dacă silueta unuia se suprapune cu a unui stâlp, vizual mă deranjează şi mă deplasez eu singură în dreapta sau în stânga, ca să echilibrez compoziţia, deşi nu fac nici o fotografie. Nu mă pot abţine”, ne povesteşte Tatiana. Şi la metrou face la fel: când dă de o figură expresivă, rămâne agăţată cu privirea de ea minute întregi. Se retrage doar când observă că omul o priveşte ciudat, neînţelegând de ce-l priveşte ea fix în ochi. Odată, tot drumul Dristor – Pipera a stat cu ochii lipiţi de o figură atipică: „Era în tren o fată cu ochii foarte mari şi cu fruntea exagerat de lată. Nu era frumoasă în tiparele estetice pe care le înţelegem noi, dar chipul ei era atât de expresiv, încât de şoca. Figura ei părea foarte directă şi deschisă”.

Cum îşi găseşte un fotograf apartamentul perfect

Când şi-a ales apartamentul, a reuşit să-l şocheze pe agentul imobiliar. Ea cerceta să vadă cum cade lumina pe el, agentul îi explica: „Bine, dar are maşină de spălat, are parchet şi mobilă...”. Dar ea nu vroia să ştie nimic din toate astea. Altele o interesau.

„Era noapte când am venit aici prima dată şi m-am interesat exact de unde cade lumina. Mi-au zis că soarele cade drept din faţă şi am zis, e clar: e estul. Mi-am dat seama imediat că o să am lumină până la 12, adică una foarte puternică, ce-mi lasă umbre adânci. Asta înseamnă că în fotografii îţi apar umbre de la tot, de la uşă, de la geam. Iar când pleacă soarele, chipul unui portret devine foarte uniform”, spune Tatiana. La serviciu, printre cifre şi emailuri, mintea ei continuă să inoveze. Nu acceptă nici un tipar dintre cele care se învaţă la şcolile foto; ea şi-a creat regulile ei. Şi culmea, reuşeşte să ia premii chiar şi aşa, spărgând toate tiparele.

„De exemplu, mai toţi fotografii fug de lumina de la amiază, atunci când soarele se află chiar pe centrul cerului. Lumina asta creează zone foarte arse. Şi atunci mulţi o evită, preferând să folosească lumina mai blândă de dimineaţă sau de seară. Dar eu am spus: nu! Trebuie să depăşesc asta! Aşa că mi-am luat trei fete cu mine, le-am dus în pădure ziua la orele 13 şi am lucrat contra regulei. Ce dacă faţa apare luminată atât de mult şi umbrele sunt atât de adânci? Lumina asta există şi ea trebuie explorată. De ce ar fi o lumină mai proastă decât alta?”, mai zice Tatiana. În comunităţile virtuale, ceilalţi fotografi au strâmbat din nas: „Fotografia ta e cam arsă”. Dar ea s-a ţinut tare: „Ba este exact aşa cum trebuie să fie. E o lumină care asta ne dă. S-o acceptăm aşa cum e”.

Şi aşa, căutând, inovând şi rupând tiparele, Tatiana îşi demonstrează sieşi şi altora ca ea un lucru fundamental: uneori, viaţa adevărată se află dincolo de serviciu.

jurnalul.ro

Tatiana Vaolontir s-a născut la Hînceşti (Bălţi) şi a absolvit Liceul de Marină din Galaţi în anul 2004.

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.