dcp100168 Posted May 5, 2008 Posted May 5, 2008 Vom avea o vară fierbinteDeşi prognozele iniţiale anunţau o vară normală, pentru iunie şi iulie se aşteaptă temperaturi mai mari decât normele climatologice şi cantităţi reduse de precipitaţii. Primăvara capricioasă anunţă o vară la fel de instabilă din punct de vedere meteorologic. Conform prognozei pentru următoarele trei luni, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, luna mai se anunţă cu temperaturi normale, dar şi cu ploi în averse, vijelii şi grindină. Pentru iunie sunt anunţate temperaturi mai mari decât normele climatologice, cantităţi reduse de precipitaţii, care ar putea face trecerea spre o lună şi mai secetoasă: iulie, mai călduroasă şi la fel de lipsită de precipitaţii. Dacă vara anului trecut a fost cea mai caldă din 1901 (când au început măsurătorile în România) şi până acum, în ceea ce priveşte seceta, a fost comparabilă cu vara deja intrată în istorie din 1946. S-a depăşit maxima absolută a lunii iulie la nivelul întregii ţări, iar în peste 140 de staţii meteorologice, maximele zilnice au bătut recorduri. Iată ce ne aşteaptă în ultima lună de primăvară şi primele de vară.MAI. Temperaturile medii lunare vor fi apropiate de valorile normale. Cu toate acestea, este posibil ca, în cele mai calde zile, termometrul să indice peste 30 de grade Celsius. La cealaltă extremă vor sta nopţile cu temperaturi apropiate de 0 grade C, dar asta doar în zonele depresionare din centrul şi nordul ţării. Din punctul de vedere al precipitaţiilor, nu vor fi depăşite limitele obişnuite pentru această lună, chiar dacă vremea va mai avea manifestări de instabilitate.IUNIE. Luna lui Cireşar se anunţă mai caldă decât în mod obişnuit, urmând traseul de anul trecut, când au fost depăşite maximele absolute ale lunii în peste 50 de staţii meteorologice. În cele mai calde zile, mercurul din termometre va urca deasupra însemnului cu 35 de grade Celsius. Cantităţile de precipitaţii vor înregistra un deficit în sudul şi estul ţării.IULIE. A şaptea lună a anului va fi un adevărat cuptor. Conform prognozei emise de ANM, sunt aşteptate atât zile caniculare, cât şi nopţi fierbinţi. Astfel, în cele mai fierbinţi perioade, temperaturile vor depăşi 35 de grade Celsius în vestul şi sudul ţării, iar nopţile cu temperaturi mai mari de 20 de grade Celsius vor fi mai frecvente în sud şi pe litoral. Estul ţării va fi, din nou, afectat de secetă. În restul ţării, meteorologii se aşteaptă la cantităţi normale de precipitaţii.http://www.evz.ro/articole/detalii-arti ... fierbinte/
Relu Posted May 5, 2008 Posted May 5, 2008 luna mai se anunţă cu temperaturi normale, dar şi cu ploi în averse, vijelii şi grindină.Plouă-n mai, avem mălai :roll:
dcp100168 Posted May 15, 2008 Author Posted May 15, 2008 Prognoze şi previziuniCE NE AŞTEAPTĂ ÎN ACEASTĂ VARĂ?* Călduri mai mari decât vara trecută * Pe 22 iulie 2007 s‑a înregistrat cea mai mare temperatură din ultimii 110 ani!* Anul trecut am rezistat eroic la 45 de zile şi 29 de nopţi tropicale * Poluarea, o problemă actualăCum sezonul estival s‑a deschis la 1 mai, este inutil să mai păstraţi, prin dulapuri, hainele cele groase; vine vara şi, chiar dacă temperaturile şi ploile vă mai joacă feste, nu mai este cale de întors. Va începe din nou goana după achiziţionarea de ventilatoare, aparate de aer condiţionat, vor creşte vânzările la îngheţată, bere şi apă minerală.Ca să vă faceţi o idee despre cum va evolua vremea, am stat de vorbă cu Irene Zamfir, şefa Staţiei de Meteorologie Galaţi. Unitatea, care în acest an împlineşte 111 ani, este unica staţie din ţară care are ieşire la Harta Internaţională a planiglobului!"Anul acesta se prognozează a fi mai secetos decât anul trecut, mai călduros şi, de asemenea, cu multe fenomene meteorologice extreme, furtuni. Poate fi o lună secetoasă, dar să avem precipitaţii de 100‑200 de l/mp în trei‑patru ore. Încă din mai avem temperaturi mari; din nou aşteptăm, în vară, temperaturi de peste 30 de grade Celsius", ne‑a spus doamna Zamfir.Şi dacă deja v‑aţi luat cu mâinile de cap, gândindu‑vă cu groază la ce vă aşteaptă, să ne îmbărbătăm puţin şi să facem o socoteală prin ce am trecut vara trecută. "Vara trecută, pe 22 iulie, la Galaţi s‑a măsurat temperatura maximă de 40,5 grade Celsius, cea mai mare temperatură măsurată de noi, iar staţia de la Galaţi monitorizează temperatura de 110 ani!", am aflat de la Irene Zamfir; înainte de acest moment fierbinte, temperatura maximă înregistrată la Galaţi era de 40,2 grade Celsius, măsurată în vara lui 2000. "Tot vara trecută am avut cele mai multe zile tropicale (zile consecutive cu temperaturi de peste 30 de grade Celsius), mai exact 45 de zile, dar şi cel mai mare număr de nopţi tropicale. Au fost înregistrate 29 de nopţi tropicale ‑ în care temperatura minimă este mai mare de 20 grade ‑ am avut nopţi cu 27 de grade, tot în perioada iulie‑august", continuă şefa Staţiei de Meteorologie Galaţi. Căldurile nu ne‑au lipsit, însă, de fenomenele meteorologice extreme: "în această perioadă s‑a înregistrat şi cea mai mare cantitate de precipitaţii; la Gohor, în 24 de ore, s‑a înregistrat o cantitate de 222,3 l/mp, în condiţiile în care, pentru Galaţi, media multianuală este de 440/mp". Cu alte cuvinte, în 24 de ore, la Gohor, a plouat cam cât plouă, în mod normal, în jumătate de an în judeţ!Avertismente serioaseŞi totuşi, ce se întâmplă? Că vremea a luat‑o razna, se vede şi se simte, însă de ce? Potrivit lui Irene Zamfir, temperaturile cresc de la an la an, iar fenomenul este urmărit cu îngrijorare la nivel planetar. În ultimii zece ‑ cincisprezece ani, temperatura planetei a crescut. Un exemplu local: temperatura medie multianuală, la Galaţi, este de 10,5 grade Celsius; anul trecut, temperatura medie multianuală în zona noastră a fost de 13 grade Celsius! "Media multianuală se face pe un interval de 20‑30 de ani. Se fac medii anuale, iar în funcţie de aceste studii se prognozează o temperatură medie, la care ne raportăm. Se ştiam că, anual, se depăşeşte temperatura medie cu 0,1‑0,2, dar deja am depăşit cu 2,5 grade!", ne‑a mai spus Irene Zamfir. Deşi şi în această vară se anunţă fenomene meteo extreme, şefa Staţiei de Meteorologie ne linişteşte: "Galaţiul nu se află într‑o zonă cu vânturi foarte puternice; la noi media este de 3 metri pe secundă. Au fost şi situaţii în care am avut rafale de 24‑27 m/s, dar aceasta sunt excepţii". Excepţii precum cele în care� în Micro 39 e soare, iar în centru plouă de rupe? Nu, ne linişteşte Irene Zamfir; astfel de fenomene au explicaţii simple � este vorba despre mărimea norului: "de pildă, când la Gohor a plouat 222 l/mp, la Galaţi s‑au înregistrat doar nouă litri/mp. Este diferenţă ca de la cer la pământ, dar la Galaţi avem combinatul". Deci, poluarea este motivul. "Este unul dintre principalele motive. Avem un oraş poluat, aglomerat de maşini, care şi ele emit noxe� dacă nu luăm măsuri, lucrurile se pot înrăutăţi. Încă nu ne‑am pierdut cele două anotimpuri, însă dacă nu facem ceva, în 20‑50 de ani le putem pierde". http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=24184
tigeratlantic9945 Posted June 10, 2008 Posted June 10, 2008 si o iarna de asemenea :? tara noastra parca se transforma intr-o tara africana...vara trecut la Galati numai soare a fost...
Recommended Posts