Jump to content

Câţi câini agresivi cresc ilegal gălăţenii?


dcp100168

Recommended Posts

Câţi câini agresivi cresc ilegal gălăţenii?

Săptămânal, ajung la Urgenţe circa zece gălăţeni, muşcaţi de proprii câini sau de cei ai altor stăpâni care nu reuşesc să îşi controleze animalele de companie, genetic agresive sau special instruite să atace. Printre pacienţi mai sunt, evident, şi cei „compostaţi” de câinii vagabonzi.

Pentru siguranţa fiecăruia dintre noi, dar şi pentru bunăstarea câinilor, există legi stricte şi instituţii abilitate să ne înveţe cum să trăim în linişte alături de cei mai buni prieteni ai omului. Foarte mulţi gălăţeni ignoră însă atât sfaturile specialiştilor în domeniu, cât şi legea dată acum 10 ani, care prevede că atunci când stăpânul nu face totul pentru ca animalul său să nu atace omul, se poate alege cu amenzi usturătoare şi poate chiar sta după gratii între şase luni şi cinci ani. Pentru că sunt ei înşişi agresivi, stăpânii îşi aleg câini periculoşi, îi declară la Poliţie doar dacă au chef şi îi plimbă pe stradă fără botniţe şi uneori, fără lese. Victimele nu întârzie să apară.

Copil atacat la Potcoava de Aur

Luminiţa Ifrim ne-a sesizat faptul că fiul său, în vârstă de şapte ani, a fost atacat de un câine agresiv, duminica trecută, seara, în parcul de lângă Potcoava de Aur. „A trecut prin parc un adolescent, cu vârsta de aproximativ 12-15 ani, care avea în lesă un câine agresiv de talie medie, dintr-o rasă încrucişată cu Rottweiller-ul. În pas alergător, tânărul s-a împiedicat, a scăpat lesa, iar câinele s-a repezit asupra băieţelului meu, care a rămas nemişcat, în stare de şoc, în timp ce animalul şi-a înfipt colţii în piciorul lui. Băiatul nu şi-a putut stăpâni câinele”, a declarat Luminiţa Ifrim. Cititoarea noastră era revoltată şi din pricina faptului că adolescentul respectiv a fugit din parc, imediat după incident. Mama copilului muşcat mai declară că a mers cu el la Spitalul de Boli Infecţioase, unde a primit îngrijiri, i s-a administrat un vaccin antitetanos şi a fost inclus în schema de vaccinare antirabică. Ar vrea să găsească acum câinele care a muşcat pentru a vedea dacă a fost vaccinat şi dacă fiul ei ar putea scăpa fără prea multe alte şedinţe de imunizare.

Doar 132 de câini înregistraţi la Poliţie

Încă de pe 30 aprilie 2002, Guvernul a dat Ordonanţa de Urgenţă nr. 55 care reglementează deţinerea câinilor agresivi şi periculoşi. Potrivit legii, există două categorii de câini periculoşi. În prima categorie sunt incluşi câini de luptă şi atac: Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor. Din categoria a II-a fac parte rasele Staffordshire Bull Terrier, American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor.

Proprietarii acestor câini, dar şi cei care îi plimbă ocazional, trebuie să aibă cel puţin 18 ani şi să nu aibă condamnări pentru săvârşirea unei infracţiuni împotriva unei alte persoane. Atunci când îşi cumpără câinele, stăpânul trebuie să îl declare la Asociaţia Chinologică din Galaţi şi la secţia de Poliţie de care aparţine.

În acest moment, nicio autoritate nu deţine o evidenţă clară a numărului de câini periculoşi din Galaţi. Poliţia a înregistrat doar acei câini pentru care stăpânii au adus acte, la secţii. „Avem în evidenţe 132 de câini periculoşi, dintre care 69 sunt Rottweilleri”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Galaţi, comisarul Cristina Tatulici. Evident, numărul de proprietari de câini cu potenţial agresiv, adesea nedresaţi, este mult mai mare. IPJ nu are însă suficient personal pentru a căuta fiecare stăpân care încalcă legea, nedeclarându-şi câinele. Se intervine abia atunci când câinele agresiv atacă o persoană.

Preşedintele Asociaţiei Chinologice din Galaţi, Florin Patriche, apreciază că mai puţin de jumătate dintre proprietarii de câinii de orice rasă vin să îşi înregistreze animalele de companie la Asociaţie.

„Câinele poate lua copilul drept vânat!”

De ce un câine atacă uneori copii sau alte persoane, parcă fără motiv, ne-a explicat medicul veterinar dr. Cornel Gingăraşu. „Atunci când un copil sau o altă persoană cade, poate declanşa reflexul de vânătoare al câinelui, care se repede la pradă. Copilul îndeplineşte perfect condiţiile vânatului. Se agită, ţipă, dă din mâini şi din picioare, iar comportamentul incită câinele la violenţă. Este un fenomen asemănător cu cel care îi face pe câini să fugă după maşini, imaginându-şi că autoturismele sunt o formă de vânat. Sunt şi câini blânzi, care nu atacă. Totuşi, referitor la incidentul despre care vorbiţi, Rottweiller-ul, ca şi profil psihologic, este un câine agresiv şi trebuie îngrijit în condiţii speciale. Cel mai bine ar fi să fie dresat, ca să-şi asculte stăpânul”, apreciază dr. Gingăraşu.

Autorităţile sunt indiferente

Primăria a îngrădit spaţiul de pe Faleza Inferioară din dreptul Pastilei, pe care gălăţenii îl folosesc de ani de zile pentru a-şi duce câinii la socializare. Din datele noastre, un alt spaţiu public în care câinii agresivi ar putea fi lăsaţi din lesă, să alerge şi să se joace, nu e amenajat în oraş. Bucureştiul are multe astfel de locuri, dar, la noi, se pare că problema care ţine totuşi de siguranţa cetăţeanului nu a trezit interesul niciunei autorităţi.

„Nu există câine prost, doar stăpân needucat!”

Preşedintele Asociaţiei Chinologice din Galaţi, Florin Patriche, apreciază că fiecare persoană ar trebui să consulte (în mod gratuit) specialiştii instituţiei, înainte de a-şi cumpăra un câine. Odată cumpărat, câinele trebuie înregistrat la Asociaţie. „Trebuie să ne alegem animalul de companie în funcţie de temperamentul şi caracterul nostru, de cele ale rasei de câine, de bani, de timpul disponibil etc. Sunt necesare actele de provenienţă ale câinelui, care vor confirma faptul că acel animal se va comporta potrivit caracteristicilor rasei sale. Şi este nevoie de educaţie pentru cuplul câine-stăpân. Numărul şedinţelor, în acest proces educativ, poate dura până la şase luni, pentru un ciobănesc caucazian, spre exemplu. Se lucrează cam o oră pe zi, cinci zile pe săptămână. Preţul poate ajunge la circa 300 de euro, dar nu se impune nicio limită de ore de lucru. Sunt multe greşeli pe care un stăpân le face, din neştiinţă. Spre exemplu, îşi mângâie câinele care vrea să muşte, pentru a-l linişti. De fapt, îi recompensează comportamentul agresiv. Dacă stăpânul îşi lasă câinele să meargă în faţă, i se subordonează. Toate aceste lucruri se pot învăţa, dacă stăpânul vrea o relaţie bună cu câinele”, ne spune Florin Patriche.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.