Jump to content

Bacalaureat 2012, la Galaţi


Recommended Posts

Inflaţie de olimpici internaţionali la Galaţi

Nu mai puţin de 21 de elevi din Galaţi, care vor participa în vara aceasta la olimpiade şi concursuri internaţionale, pot susţine bacalaureatul mai devreme, conform listei publicate pe site-ul instituţiei de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Sesiunea specială se va desfăşura, începând cu 21 mai, la Bacău, iar înscrierea candidaţilor se va face pe 19 şi 20 mai.

Este cel mai mare număr de olimpici internaţionali de clasa a XII-a înregistrat până în prezent, de regulă nefiind mai mulţi de zece. Dintre cei 21, doar doi sunt selectaţi la olimpiade de cultură generală - Dan Dănăilă (matematică) şi Mihai Răcoreanu (fizică şi astronomie).

Cu toate acestea, sunt unii olimpici pentru care pregătirea la bacalaureat devine mai importantă decât cea pentru olimpiada internaţională, aşa cum este cazul lui Dan Dănăilă. „Nu va participa la această sesiune specială pentru că vrea să se pregătească mai bine pentru bacalaureat şi are nevoie de timp. La facultatea unde vrea să fie admis îi trebuie note mari la examenul de absolvire, un eventual premiu internaţional la matematică nefiind la fel de important”, ne spune mama olimpicului, Mihaela Dănăilă.

Cei 19 pentru sport internaţional

Dintre cei 19 viitori absolvenţi de liceu care sunt calificaţi pentru competiţii sportive internaţionale, zece sunt de la Liceul cu Program Sportiv: Horia Cristiean, Andrei Petică, Robert Bolobita, Alexandru Pădineanu şi Gabriel Negoiţă la baschet, Hainalka Koti - la haltere, Marius Bodringa şi Marius Contofon - la kaiac-canoe, Leonard Buleandră - la lupte, Sabina Lupu - la tenis. „E într-adevăr un an bun pentru participarea la campionatele şi olimpiadele internaţionale la noi la liceu. De regulă, aveam mai puţini elevi care se prezentau la bacalaureatul special”, ne spune directorul Liceului cu Program Sportiv, Florin Păunescu.

Mai pot participa la bacalaureatul special şi sportivi de la alte licee: Eusebiu Darie („Elena Doamna”) şi Mirel Sandu (Liceul „Racoviţă”) – la atletism; Ioana Oprea („Elena Doamna”) – haltere; Andrei Păpădie, („Radu Negru”), Marius Stan („Traian”), Nicuşor Luşneac (Auto), Cătălin Berdilă („Asachi”) la hochei pe gheaţă; Sorina Iancu (Pedagogic) – patinaj şi Anamaria Berdilă (CNMK) – volei.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Se anunţă un nou dezastru la bacalaureat!

* În cinci şcoli generale, niciun elev nu a reuşit să ia notă peste 5 la simulare la evaluare naţională * De aceeaşi „performanţă” au fost capabili şi elevii de la Grupul Şcolar Tudor Vladimirescu * Alte 12 unităţi de învăţământ liceal şi gimnazial au avut o promovabilitate între 1 şi 9,9 la sută *

Istoria pare să se repete şi anul acesta la bacalaureat. La simularea probei la matematică, Gupul Şcolar din Tudor Vladimirescu a avut promovabilitate de zero la sută, în timp ce în alte şapte grupuri şcolare din judeţ s-a situat între 1 şi 9,9 la sută. În această situaţie se înscriu Colegiul „Aurel Vlaicu” (Metalurgic), Grupul Şcolar „Ov. Caledoniu”, Colegiul „Paul Dimo” (Energetic), Colegiul „Traian Vuia” (Auto), Grupul Şcolar de Marină, Colegiul „Elena Doamna” şi Grupul Şcolar din Tg. Bujor. Nici în alte unităţi de învăţământ situaţia nu este mai bună. În jumătate dintre liceele gălăţene se înregistrează o promovabilitate sub 50 la sută.

Simularea dezastrului

„La liceele teoretice notele sunt ceva mai mari, procentul general de promovare fiind peste 60 la sută. Situaţia este critică la grupurile şcolare unde mai puţin de 20 la sută dintre elevi au luat notă de trecere”, spune inspectoarea de matematică Viorica Bujor.

Inspectorul general-adjunct, Onuţ Atanasiu susţine că elevii ar trebui să pună mâna pe carte, mai ales că şi anul trecut la simulare rezultatele au fost foarte slabe, iar cele de la sesiunea de la bacalaureat nu s-au îmbunătăţit.

10 pentru un elev de la „Radu Negru”

Există şi licee unde peste 90 la sută dintre elevi au luat peste 5.00: CNVA, CNMK şi Pedagogic. Dar şi elevi care, în ciuda promovabilităţii scăzute pe liceu, au obţinut rezultate foarte frumoase. De exemplu, elevul basarabean Nicolae Cudlenco de la „Radu Negru” a obţinut 10 curat la simularea la matematică. „Faptul că acest elev a obţinut o notă aşa de mare este un mesaj pentru colegii săi că pot, dacă învaţă, să promoveze măcar examenul”, spune profesoara sa, Vişilina Guiţă.

10 gimnazii cu promovare sub 10 la sută

Nici la simularea la evaluare naţională situaţia nu este mai bună. În urban promovabilitatea e de peste 60 la sută, în timp ce elevii din rural abia au reuşit să treacă de 30 la sută. Sunt cinci unităţi de învăţământ în care nici un elev nu a reuşit să ia măcar 5.00: Şcoala Nr. 15 Galaţi, Şcoala Nr. 4 Tecuci, Şcoala Nr. 3 Iveşti, Şcoala Băneasa şi Şcoala Frumuşiţa. Acestora li se adaugă alte cinci unităţi unde procentul se încadrează între 1 şi 9 la sută. La polul opus se află CNVA, „Spiru Haret” şi Pedagogic, cu promovabillitate de 100 la sută.

„La CNVA, toţi elevii au luat la simularea la evaluare naţională note peste 8, iar zece dintre ei au atins nota maximă”, mai spune inspectoarea de matematică.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Normal! Daca profesorii nu ii triaza in timpul anilor de studii si asteapta bacalaureatul sa o faca pentru ei!

Asa! Sa se umple tara de harleti analfabeti cu 12 clase dar fara bac!

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Bacalaureat cu muncă aproape voluntară

Profesorii care vor face parte din comisiile de corectură la bacalaureat vor fi remuneraţi cu patru lei pentru fiecare lucrare corectată.

Plata pentru preşedinţii comisiilor centrelor de susţinere a examenului va varia în funcţie de numărul candidaţilor. Astfel, profesorii care se află la conducerea unei comisii ce arondează 450 de candidaţi vor fi răsplătiţi cu 400 de lei, iar dacă numărul elevilor testaţi depăşeşte 450 suma va creşte la 425 de lei, în conformitate cu ordinul semnat pe 2 mai de către ex-ministrul Educaţiei, Cătălin Baba. Secretarii, membrii şi vicepreşedinţii centrelor de examinare vor fi remuneraţi cu câte 275 de lei, în timp ce asistenţii se vor alege cu doar 25 de lei pe zi.

Centrele zonale de evaluare vor avea însă un alt standard de plată, preşedintele unui asemenea organism de testare fiind răsplătit cu 600 de lei, întrucât va răspunde pentru 1.000 de candidaţi. Dacă cifra elevilor testaţi va sări de 1.000, cadrul didactic responsabil cu preşedinţia comisiei va fi plătit cu 625 de lei. Cadrele didactice care fac parte din comisiile pentru testarea competenţelor lingvistice la română şi digitale vor fi plătite cu de doi lei pentru fiecare candidat examinat. Cei care participă la evaluarea într-o limbă modernă vor primi câte trei lei pentru fiecare elev. Asistenţii la probele de competenţe vor primi doar 20 de lei pe zi.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Elevii se tem să mai dea Bacalaureatul

Ca şi în anii precedenţi, la Bacalaureat şi evaluările naţionale vor fi montate camere de supraveghere în sălile de clasă. La Galaţi nu există, deocamdată, decât 200 de camere de supraveghere, în condiţiile în care necesarul ar fi de 500-600 de asemenea aparate. Autorităţile şcolare dau asigurări că diferenţa va fi asigurată de Ministerul Învăţământului, dar se pare că profesorii se confruntă cu o altă problemă.

„După experienţa de anul trecut, elevii s-au speriat de procentul mic de promovabilitate şi se tem că subiectele vor fi grele”, a declarat reprezentantul Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, Nicoleta Crânganu. În condiţiile de promovabilitate extrem de scăzută din 2011, nu mai puţin de 2.300 de candidaţi vor fi nevoiţi să se reînscrie la Bacalaureat în acest an, în perioada 28-30 mai, la care se adaugă alţi 5.500 de elevi care termină liceul în 2012. În cazul evaluărilor naţionale, perioada de înscriere este 18-20 iunie, examenul urmând să se desfăşoare în toate unităţile şcolare, mai puţin în şcolile din mediul rural care nu au personalitate juridică şi au mai puţin de 10 elevi în fiecare clasă.

Părinţii pot monitoriza examenele

Ca un element de noutate, bacalaureatul şi evaluările naţionale pot fi monitorizate de reprezentanţi ai asociaţiilor de părinţi sau ai organizaţiilor neguvernamentale, ce au trecut şi învăţământul ca obiect de activitate. „Nu e prima dată când se face această propunere, însă în ceilalţi ani nu s-au arătat foarte multe persoane dispuse să facă acest lucru”, a precizat Laura Marin, inspectorul şcolar general. Condiţia este ca niciunul dintre monitori să nu aibă rude de până la gradul al IV-lea în examen, iar dacă solicită să supravegheze examenele la un anumit centru din Galaţi, sunt obligaţi să îşi motiveze cererea pentru a nu exista suspiciuni legate de o eventuală fraudă. Există o problemă şi în ceea ce priveşte admiterea în clasa a IX-a, deoarece nici până acum nu s-a tipărit planul de şcolarizare şi, în consecinţă, nu s-au redactat broşurile. Conducerea ISJ Galaţi susţine însă că până luni, 29 mai, broşurile vor ajunge la copii pentru ca aceştia să se poată pregăti.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Luni începe înscrierea la bacalaureat

Absolvenţii de liceu din seriile anterioare care nu au promovat examenul de bacalaureat sunt aşteptaţi să se înscrie pentru sesiunea din iunie între 28 şi 30 mai. „Sunt peste 2.300 de picaţi la examenul din 2011. Dacă pierd înscrierea, vor fi nevoiţi să se prezinte abia în august”, spune inspectoarea generală, Laura Marin. Din seria curentă sunt în jur de 5.500 de candidaţi înscrişi.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Mitică Dudău: "Un elev cu media 7 trebuia să ia la examen 8,50"

Fața de anul trecut ambele variantele de anul acesta sunt mult mai ușoare, aceasta este părerea profesorului de matematică de la Colegiul Național "Costache Negri" din Galați, Mitică Dudău. "În opinia mea, un elev care a terminat clasa a 12-a cu media 7 la matematică ar trebui să ia nota 8,50 la testarea scrisă de la Bacalaureat din vară", ne-a spus dascălul.

Mitică Dudău ne-a mai explicat că subiectele din acest, din cele două variante de la Bacalaureatul Olimpicilor sunt mult mau ușoare decât cele de anul trecut. Cum subiectele oferite olimpicilor sunt în media celor care se anunță și la examenul iunie și iulie, Mitică ne-a oferit opinia lui legate de aceste variante în cazul în care ar fi rezolvate de un elev mediu.

Analiza profesorului de matematică Mitică Dudău la Varianta 1

La primul punct un elev mediu, de media 7, ar trebui să adune toate cele 30 de puncte și să rezolve tot subiectul.

La punctul următor, punctajul care ar trebui adunat de același elev este între 15 și 25 de puncte. Dificultățile pot să apară la a doua cerință de la acest punct.

La ultimul punct, elevul mai trebuie să adauge măcar 20 de puncte. Itemii greu de rezolvat sunt 1c și 2c.

Analiza profesorului de matematică Mitică Dudău la Varianta 2

La primul punct un elev mediu, de media 7, ar trebui să adune între 25-30 de puncte. Este posibil să greșească la a a treia și la a șasea cerință, adică să uite teorema cosinusului.

La punctul următor, punctajul care ar trebui adunat de același elev este între 20 și 30 de puncte. Dificultățile pot să apară la 2b și 2c.

La ultimul punct, elevul mai trebuie să adauge 25 de puncte. Itemul greu de rezolvat este 2c.

evz.ro

Link to comment
Share on other sites

Promovabilitatea olimpicilor - 34,2% înaintea contestaţiilor

Promovabilitatea la sesiunea bacalaureatului pentru participanţii la olimpiade şi competiţii internaţionale este, potrivit ultimei centralizări, de 34,2%, înainte de soluţionarea contestaţiilor, a declarat joi seară, pentru MEDIAFAX, Stelian Fedorca, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.

Din totalul celor 880 de candidaţi înscrişi, la examen s-au prezentat 877, iar 300 dintre ei au fost declaraţi admişi, potrivit lui Fedorca. Secretarul de stat a mai precizat că 106 candidaţi au reuşit să promoveze probele de examen, însă nu au obţinut media 6,00, necesară pentru a trece examenul. Din examen au fost eliminaţi 25 de candidaţi, care au fost prinşi având asupra lor fiţuici sau telefoane mobile.

Vineri, 1 iunie, vor fi soluţionate contestaţiile şi vor fi afişate rezultatele finale.

"Am întrebat la minister care a fost promovabilitatea anul trecut, la aceeaşi sesiune specială pentru candidaţii aflaţi în diferite loturi lărgite pentru concursuri. Mi s-a spus că, deşi nu există o situaţie, promovabilitatea a fost de 99%", a mai spus Stelian Fedorca.

Potrivit rezultatelor publicate pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, cea mai mare medie obţinută de vreun olimpic este de 9,90, la polul opus fiind media 1,63.

mediafax.ro

Link to comment
Share on other sites

Nouă olimpici gălăţeni au absolvit deja liceul

Elevii olimpici gălăţeni s-au situat deasupra mediei de promovabilitate pe ţară, la bacalaureatul special. Dintre cei 18 elevi care s-au prezentat la examen, nouă au obţinut medie peste 6,00 şi se pot considera deja absolvenţi de liceu. „Avem o promovabilitate de 50 la sută, deci elevii noştri nu sunt mai nepregătiţi decât alţi colegi de-ai lor”, spune inspectoarea generală Laura Marin. Dintre cei nouă elevi gălăţeni care au luat bacalaureatul, doar unul singur a promovat la limită, restul au avut medii peste 7.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Doar 5.000 de înscrişi

Deşi reprezentanţii ISJ se aşteptau să aibă în jur de 8.000 de candidaţi înscrişi la această sesiune (5.500 din seria curentă şi peste 2.500 din seriile anterioare), s-au înscris cu aproximaţie doar 5.000. Dintre cei care au picat examenul anul trecut, doar jumătate - 1.250 - şi-au depus cereri. Nici măcar din generaţia actuală nu s-au înscris toţi, rămânând în cursă doar în jur de 3.750 de candidaţi. Şi aceştia s-ar putea împuţina, în funcţie de numărul celor care au promovat clasa a XII-a.

viata-libera.ro

Galati: O treime dintre potentialii candidati nu s-au inscris

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean Galati, Nicoleta Cranganu, a anuntat ca doar 5.000 dintre cei aproape 8.000 de potentiali candidati s-au inscris pentru sustinerea examenului de bacalaureat, transmite Agerpres. Potrivit acesteia, la bacalaureat ar fi trebuit sa se inscrie aproximativ 5.500 de elevi care termina liceul in 2012, dar si in jur de 2.300 de elevi care nu au luat examenul in 2011 si ar fi trebuit sa se reinscrie in acest an. In realitate, s-au inscris la examen 4.950 de elevi, dintre care 3.688 din seria curenta si 1.262 din seriile anterioare.

hotnews.ro

Link to comment
Share on other sites

Peste 200.000 de elevi s-au inscris la examenele orale ale Bacalaureatului

Bacalaureatul 2012, sesiunea iunie-iulie, incepe luni la ora 12:00 cu examenul oral la Limba romana. Ministerul Educatiei anunta ca pentru sustinerea tuturor probelor orale s-au inscris peste 200.000 de elevi. Anul trecut, la prima proba a Bacalaureatului s-au inscris peste 210.000 elevi. O parte dintre inspectoratele scolare au anuntat ca anul acesta s-au inscris la BAC mai putini elevi decat se asteptau, pentru ca unii absolventi au considerat ca nu sunt suficient de bine pregatiti.

Prima sesiune a examenului de bacalaureat 2012 incepe luni, 11 iunie, ora 12:00, cu examenul oral de limba si literatura romana (proba A) ce se va desfasura in intervalul 11 - 13 iunie. In perioada 13 - 15 iunie va avea loc examenul oral in limba materna (proba B) - croata, maghiara, germana, sarba, slovaca, turca si ucraineana. Evaluarea competentelor digitale (proba D) se va desfasura in perioada 15-18 iunie, iar proba orala intr-o limba de circulatie internationala (proba C) intre 25 si 27 iunie.

Probele scrise ale examenului national de bacalaureat incep luni, 2 iulie, cu proba de limba si literatura romana.

Calendarul examenului de Bacalaureat - sesiunea iunie-iulie

11-13 iunie 2012 Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana - proba A

13-15 iunie Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna - proba B

18-22 iunie Evaluarea competentelor digitale - proba D

25-27 iunie Evaluarea competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala - proba C

25 iunie proba de intelegere a unui text audiat, urmata de proba scrisa

26-27 iunie proba orala

2 iulie Limba si literatura romana - proba E)a) - proba scrisa

3 iulie Limba si literatura materna - proba E)b) - proba scrisa

4 iulie Proba obligatorie a profilului - proba E)c) - proba scrisa (examen de Istorie pentru absolventii de la profilurile umanist, artistic, pedagogic, educatie fizica si sport, teologic, si examen de Matematica pentru absolventii de la profilurile real, servicii, resurse naturale si protectia mediului, tehnic, pedagogic si militar)

6 iulie Proba la alegere a profilului si specializarii - proba E)d) - proba scrisa (geografie, logica, psihologie, economie, sociologie sau filosofie pentru profilul umanist; fizica, chimie, biologie sau informatica pentru profilurile real si militar; geografie, logica, psihologie sau economie pentru profilul servicii; fizica, chimie sau biologie pentru profilul resurse naturale si protectia mediului si pentru profilul tehnic; geografie, logica, psihologie, economie sau filosofie pentru profilurile artistic, pedagogic, educatie fizica si sport si profilul teologic)

8 iulie Afisarea rezultatelor

9 iulie Depunerea contestatiilor (orele 08:00 - 12:00)

10-12 iulie Rezolvarea contestatiilor

13 iulie Afisarea rezultatelor finale

hotnews.ro

Link to comment
Share on other sites

Bacalaureat 2012 - Proba orală la limba română

Prima probă a Bacalaureatului, cea a competenţelor de comunicare orală în limba română, a debutat, luni, la prânz, urmând să continue marţi şi miercuri. După cum am aflat de la inspectorul şcolar general, prof.Laura Marin, 3.737 de elevi de la colegiile şi liceele din Galaţi trec în aceste zile prin emoţiile examenului de maturitate. Sălile de examen, dotate cu camere de supraveghere sunt altele decât cele în care s-a desfăşurat votarea, astfel că proba A din cadrul Bacalaureatului nu a fost perturbată de… numărarea voturilor la alegerile locale.

„Dacă îţi cunoşti interesul, lucrurile devin uşoare”

La Liceul de Artă „D.Cuclin” sunt 60 de elevi de clasa a XII-a. „Avem şi noi emoţii pentru elevi, chiar dacă în anii precedenţi am avut rezultate foarte bune la bacalaureat, care ne-au situat între primele cinci licee din judeţ”, declară Ioan Tudor, directorul de la „D.Cuclin”.

Andra Andrei, elevă în clasa a XII-a A, ne-a declarat înainte de intrarea în examen: „Ştiu că bacalaureatul este un examen de maturitate, uşor de luat dacă ne-am pregătit foarte bine, de-a lungul celor patru ani de liceu. Fiecare probă cred că are gradul ei de dificultate. Consider că în orice domeniu, indiferent dacă e greu sau uşor, dacă pui pasiune, dacă vrei să-ţi iasă şi dacă îţi cunoşti foarte bine scopul şi interesul, automat, lucrurile grele vor deveni uşoare”. Adrian Drosu ne-a mărturisit că limba română nu e tocmai punctul lui forte: „Fiind un liceu de artă, specialitatea mea e pianul, pe care îl studiez de 12 ani. Emoţii am la probele scrise”.

Conflictul între generaţii, subiect de examen

La Colegiul Naţional „Al.I.Cuza”, după cum am aflat de la directorul Gabriel Enache, sunt înscrişi la bacalaureat 137 de absolvenţi, dintre care trei din seriile precedente. Comisiile, la probele de verificare a competenţelor de comunicare în limba română, sunt alcătuite din câte doi profesori. „La proba orală, elevii primesc un calificativ. Din experienţa anilor trecuţi pot spune că nu au fost probleme la această probă, important este ca elevii să se prezinte la examen. În general, ei sunt bine pregătiţi şi au de comentat un text la prima vedere, ceea ce nu le ridică probleme de promovare. Pentru probele competenţe sunt optimist, mai departe vom vedea cum va fi la cele scrise”, declară Gabriel Enache.

„Păcat că legea se schimbă de la un an la altul”

Bianca Apostu (clasa a XII-a D) a ieşit bucuroasă de la proba orală de ieri: „A fost super! Am avut emoţii, dar spre uimirea mea, a fost mai bine decât credeam. Subiectul a fost conflictul între generaţii şi l-am abordat cu plăcere”.

Printre cei care îi aşteptau pe candidaţi să iasă se număra şi Elena: „O aştept pe verişoara mea, Alina. Îi ţin pumnii strânşi. Eu am dat bacul acum opt ani, am absolvit Liceul de Muzică dar am susţinut examenul la CNVA şi-mi amintesc cu plăcere de acel examen. Păcat că legea învăţământului se schimbă de la un an la altul, parcă vor să-i scoată academicieni pe toţi. În alte ţări se pune baza pe meserii şi nu pe un liceu pe care-l termini şi până la urmă fiecare îşi ia drumul lui în viaţă, care nu are legătură cu ce a învăţat în şcoală”, afirmă Elena.

După încheierea acestei probe, pe 13 iunie, calendarul bacalaureatului continuă, între 18 şi 22 iunie, cu evaluarea competenţelor digitale.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Elev gălăţean eliminat de la proba orală

Şaşe elevi au fost eliminaţi de la prima probă orală din cadrul examenului de Bacalaureat 2012, pentru frauda şi pentru că aveau asupra lor telefoane mobile, potrivit secretarului de stat Stelian Fedorca, preşedintele comisiei naţionale de examen, citat de Mediafax.

Un candidat este din Bucureşti, iar ceilalţi din Brăila, Constanţa, Galaţi şi Neamţ.

"Trei dintre candidaţii eliminaţi aveau asupra lor telefoane mobile, iar restul au fost eliminaţi pentru fraudă", a declarat secretarul de stat din Ministerul Educaţiei.

gandul.info

Link to comment
Share on other sites

Trei candidaţi eliminaţi la prima probă

Potrivit declaraţiei inspectorului general şcolar, prof.Laura Marin, la prima probă - cea a competenţelor de comunicare orală în limba română (proba A), trei candidaţi din judeţul nostru au fost eliminaţi din examen: „Unul pentru că a fost prins cu fiţuici, iar ceilalţi doi pentru că au refuzat să răspundă la subiect. Toţi trei şi-au pierdut astfel dreptul de a mai continua susţinerea Bacalaureatului în această sesiune”. Fără a dezvălui care sunt cele trei centre unde au avut loc incidentele, inspectorul şcolar a mai precizat că elevii care erau programaţi să intre în examen luni şi marţi, dar nu s-au prezentat, mai pot susţine proba A astăzi, cu condiţia să se adreseze comisiei, pentru a putea fi programaţi.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Peste 2.000 de utilizatori experimentaţi la limba română

Prima probă a examenului de Bacalaureat, cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare în limba română, s-a încheiat. „Au fost evaluaţi 3.598 de candidaţi, trei fiind eliminaţi. Dintre aceştia, 2.229 au fost consideraţi, ca nivel de competenţă, experimentaţi, 872 – avansaţi, iar 497 – medii”, după cum aflăm de la lector univ. dr. Nicoleta Crânganu. "Cu excepţia primei zile de examinare, când au fost eliminaţi cei trei candidaţi, proba a decurs fără incidente", declară reprezentanta ISJ.

Urmează proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare în limba maternă, pentru elevii care studiază în limbile minorităţilor. La Galaţi, următoarea probă este cea de evaluare a competenţelor digitale, programată, conform calendarului, în perioada 18-22 iunie, apoi proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare într-o limbă de circulaţie internaţională, în perioada 25-27 iunie. Din 2 iulie, urmează proba scrisă la limba şi literatura română.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Examenul de bacalaureat continuă luni cu evaluarea competenţelor digitale

Un număr de 146.713 candidaţi s-au înscris la proba D de evaluare a competenţelor digitale din cadrul primei sesiuni a examenului de bacalaureat, probă care începe luni şi se desfăşoară până în 22 iunie, potrivit unui centralizator al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Următoarea probă de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, proba C, se va desfăşura între 25 şi 27 iunie.

Prima probă scrisă, cea la Limba şi literatura română, proba E)a), va avea loc în 2 iulie, la ea înscriindu-se 171.720 candidaţi, în 3 iulie cea la Limba şi literatura maternă, proba E)b), probă scrisă, în 4 iulie proba obligatorie a profilului, proba E)c), probă scrisă.

Ultima probă, cea la alegere a profilului şi specializării, proba E)d), se va ţine în 6 iulie.

Afişarea rezultatelor va avea loc în 8 iulie, iar în 9 iulie, între orele 8 şi 12, se pot depune contestaţiile. Rezolvarea contestaţiilor se va face între 10 şi 12 iulie iar pe 13 iulie vor fi afişate rezultatele finale în urma contestaţiilor.

agerpres.ro

Link to comment
Share on other sites

Proba la care promovezi dacă îţi scrii numele corect

Candidaţii la bacalaureat au început ieri susţinerea probei de competenţe digitale, cea la informatică Dintre cei 3.441 de elevi înscrişi, ieri au dat examen 1.269, restul fiind programaţi în următoarele zile.

Inspectoarea generală Laura Marin susţine că n-au fost elevi eliminaţi. De altfel, acesta este singurul motiv pentru care elevii care au susţinut ieri examenul ar fi trebuit să fie îngrijoraţi. În rest, eşti considerat promovat chiar dacă nu ai reuşit să scrii nimic în fişierul de examen.

„Dacă obţin între 0-11 puncte, nu li se va da certificatul de competenţe digitale, dar vor putea participa în continuare la examen şi nu le va afecta promovabilitatea”, ne spune directoarea Colegiului „Elena Doamna”.

Elevii au primit patru subiecte, dintre care primele două li s-au părut foarte uşoare. La primele două cerinţe, care fac împreună 15 puncte, se cere să se găsească fişierul de examen de pe desktop, iar candidatul trebuie să scrie într-un document datele sale personale. Cu alte cuvinte, doar pentru că au ştiut să-şi treacă numele într-un fişier, au reuşit să obţină certificatul.

Celelalte subiecte i-au pus pe mulţi elevi de la liceele industriale în încurcătură, deşi generaţia Google ar părea că are cunoştinţele de calculator la degetul mic. Mulţi dintre candidaţii de la „Elena Doamna” au ieşit cam pleoştiţi din examen: „A fost destul de dificil, mai mult de calificativul mediu nu voi primi. În plus, deşi sunt utilizator de computer, mi s-au cerut lucruri pe care eu nu le folosesc niciodată”, ne-a spus Nicoleta Costea, de 30 de ani, una dintre candidatele care a terminat liceul la frecvenţă redusă.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Peste 100 de elevi au renunţat la Bacalaureat

A doua probă de Bacalaureat i-a speriat pe elevii de clasa a XII-a din Galaţi, deşi cunoştinţele de calculator cerute pentru promovarea examenului sunt minime. În prima zi de examen s-au prezentat 1.200 de elevi, deşi fuseseră programaţi 1.269 de candidaţi. Cu excepţia celor 13 elevi de la un liceu gălăţean, care au fost reprogramaţi după ce reţeaua electrică de la laboratorul de informatică unde susţineau testarea s-a ars, 56 de absolvenţi al clasei a XII-a au renunţat să participe la examen, iar deocamdată nimeni nu are vreo explicaţie.

În a doua zi de examen s-au prezentat 1.061 de elevi din 1.091 de înscrişi, iar ieri situaţia s-a repetat, după ce au dat proba de evaluare a competenţelor digitale doar 608 din cei 633 de tineri înscrişi iniţial. Astăzi este ultima zi în care elevii mai pot susţine examenul de competenţe digitale. Nivelul de pregătire al elevilor va fi notat de profesori în funcţie de anumite calificative specifice, acestea fiind utilizator experimentat, utilizator avansat, utilizator de nivel mediu şi utilizator începător.

Reţeaua Inspectoratului Şcolar s-a „prăjit”

Următoarea probă susţinută de absolvenţii clasei a XII-a din Galaţi este evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare într-o limbă de circulaţie internaţională, în perioada 25-27 iulie. Examenul va continua pe 2 iulie cu proba scrisă la Limba şi Literatura Română. Din cauza caniculei, o parte din reţeaua Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi a devenit ieri inutilizabilă pentru cel puţin câteva zile. Prejudiciul se ridică la câteva zeci de mii de lei, dar adevărata problemă o reprezintă datele privind înscrierea elevilor de clasa a VIII-a la evaluările naţionale. „Principala preocupare pentru noi o reprezintă recuperarea datelor ce vizează evaluarea naţională. Nu ştiu cine va suporta prejudiciul, noi sau Ministerul Educaţiei, dar vă pot spune că este vorba de foarte multe date care îi vizează pe elevii înscrişi la evaluarea naţională şi trebuie să avem acces la ele”, ne-a declarat inspectorul şcolar general, Laura Marin.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Bacalaureat 2012 - Proba scrisă la română

Luni, absolvenţii de liceu intră în focurile probelor scrise ale bacalaureatului. Primul examen programat va fi cel la limba şi literatura română, la care s-au înscris 4170 de candidaţi.

„Elevii trebuie să se prezinte la centrele de examen între orele 7:30 -8:30. Deşi subiectele se vor da la ora 9:00, conform metodologiei, nimeni nu va mai fi primit după 8:30, deoarece fiecare elev trebuie legitimat, trebuie să-şi lase cărţile şi telefoanele la sala de bagaje, operaţiuni care durează”, spune Laura Marin, inspectoarea generală.

Calendarul examenului

După proba la limba română, elevii gălăţeni se vor întoarce în sălile de examen, miercuri pe 4 iulie, când vor susţine proba obligatorie a profilului - la matematică sau la istorie.

Ultima probă scrisă - cea la alegere a profilului şi a specializării - a fost programată vineri, pe 6 iulie. Rezultatele parţiale se vor afişa duminică, 8 iulie, urmând ca luni, 9 iulie, între 8.00 şi 12.00 să se depună contestaţiile. Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor vor fi făcute publice, joi, 13 iulie.

Candidaţii care n-au promovat vor avea posibilitatea să mai susţină examenul în sesiunea a doua, care se va desfăşura între 20 august şi 5 septembrie. Atenţie! Înscrierea pentru sesiunea de toamnă are loc între 16-20 iulie.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Două eleve au leşinat la proba de limba română

* Una dintre ele nu va putea promova examenul în prima sesiune, deoarece a leşinat în timpul desfăşurării probei * Cea de-a doua şi-a pierdut cunoştinţa şi a căzut pe scări, după ce predase lucrarea *

Pe fondul emoţiilor amplificate de caniculă, două eleve din Tecuci au leşinat la prima probă scrisă, la limba şi literatura română. Una dintre ele, care susţinea examenul la centrul de la Colegiul de Agricultură şi Economie, a leşinat chiar în timpul probei.

Asistentele de la liceu au chemat Salvarea, iar adolescenta a fost dusă la spital. Din nefericire, fata nu va putea fi considerată promovată la această probă, deşi se va putea prezenta în continuare la examen. „Am văzut cu ochii mei când a fost luată cu Salvarea, pentru că eram chiar la centrul respectiv. Pentru promovarea probei la română va trebui să se prezinte în a doua sesiune” ne spune inspectoarea generală, Laura Marin. Informaţia ne-a fost confirmată de şeful serviciului de Ambulanţă, dr. Mihai Polinschi.

Cea de-a doua candidată care susţinea examenul la centrul de la Colegiul Naţional „Spiru Haret” a fost mai norocoasă. Ea a apucat să predea lucrarea şi i s-a făcut rău pe scări, în timp ce pleca acasă. A căzut şi s-a lovit la cot. A fost chemată, de asemenea Salvarea, care i-a acordat primul ajutor.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

La 50 de ani şi-a dat examenul de bacalaureat

O gălăţeancă de 50 de ani, proaspăt absolventă a liceului a trecut astăzi prin emoţiile primei probe de scris din bacalaureat. Chiar dacă are familie şi serviciu, gălăţeanca, trecută de mult de vârsta adolescenţei s-a prezentat foarte încrezătoare la examenul maturităţii. “Am avut şi probleme anul acesta. Mi-a murit soţul, dar cu toate acestea am găsit timp să mă pregătesc pentru bacalaureat”, a spus eleva de 50 de ani. Iar dacă anul acesta Mihai Eminescu le-a dat mari bătăi de cap tinerilor care trebuiau să prezinte “tema şi viziunea despre lume” dintr-un text poetic studiat din opera marelui poet naţional, pentru eleva de 50 de ani, “Luceafărul” a fost floare la ureche. ”Mi-a plăcut opera lui Eminescu şi mi-a făcut mare plăcere să învăţ Luceafărul. Am scris peste două pagini şi cred că voi lua notă mare”, a mai spus absolventa.

presagalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Mâine, a doua probă scrisă la bacalaureat

Cea de-a doua probă scrisă, cea obligatorie a profilului şi a specializării, la matematică sau istorie, va avea loc mâine, începând cu ora 9.00.

Link to comment
Share on other sites

Bacalaureat 2012: Matematica, dificilă la profilul tehnologic

* Doi candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă


Candidaţii care au susţinut proba la matematică M2 - subiecte pentru ştiinţele naturii şi profil tehnologic - au ieşit ieri sleiţi din examen. Nici de data aceasta, cei de la MECTS nu i-au iertat. Subiectele au fost dificile. În mod surprinzător, gradul de dificultate pentru ei a fost mai ridicat, comparativ cu subiectele date la clasele de matematică-informatică.

„A fost dificil, pentru profil tehnologic. Dacă ţinem cont de numărul de ore pe săptămână şi de programa lor, au fost dificile. S-au dat cunoştinţe de bază, pentru care vor putea ajunge la 5 sau 6, dar mai mult va fi greu. La matematică-informatică nu au fost probleme, subiecte accesibile şi frumoase”, ne spune inspectoarea generală, Laura Marin, profesoară de matematică.

„La istorie se poate lua uşor 7.00

Elevii de la profil uman, care au susţinut bacalaureatul la istorie, au avut norocul ca subiectele să fie accesibile: „Se poate lua uşor 7.00. Depinde cât de atenţi au fost. Din experienţă, ştiu că elevii citesc cerinţele în fugă şi greşesc la lucruri pe care le ştiau. La primul şi la al doilea subiect, primele 3-4 subpuncte au fost de genul „mănăstire într-un picior…”, spune profesorul Gabriel Enache, de la „Cuza”.

Telefoane şi fiţuici

Doi elevi care susţineau examenul la centrul de la „Radu Negru” au fost eliminaţi la a doua probă, pentru tentativă de fraudă. Unul a fost prins cu telefonul asupra lui, iar celălalt cu fiţuici.

Ultima probă - cea la alegere - se va desfăşura vineri, 6 iulie, iar rezultatele se vor afişa duminică, 8 iulie.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Mâine, ultima probă la bacalaureat

Candidaţii vor susţine mâine ultima probă a examenului de bacalaureat, cea la o disciplină la alegere a profilului şi specializării. De la inspectoarea generală, Laura Marin aflăm că elevii gălăţeni au optat pentru 16 tipuri de subiecte. Cei mai mulţi s-au înscris la geografie - peste 1400.

Candidaţii sunt aşteptaţi la centrele de examen cel târziu până la ora 8.30, deoarece la 9.00 se vor difuza subiectele.

Rezultatele se vor afişa duminică, 8 iulie, urmând la luni, 9 iulie, între orele 8.00-12.00 să se depună contestaţiile. Rezultatele finale vor fi date publicităţii vineri, 13 iulie.

Cei care nu vor promova în prima sesiune, mai au o şansă în a doua, care se va desfăşura între 20 august – 5 septembrie, cu înscrierea între 16-20 iulie.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Punct final la bacalaureat

Peste 4.000 de absolvenţi de liceu au susţinut astăzi ultima probă de maturitate la disciplina favorită. Au fost nu mai puţin de 13 tipuri de subiecte, în funcţie de materia agreată de elevi. Cei mai mulţi înscrişi - 1.360 au fost la geografie. Spre deosebire de celelalte probe scrise, niciun tânăr nu a încercat să fraudeze sau cel puţin nu a fost prins de supraveghetori sau camerele video.

4.124 de absolvenţi de liceu au dat examen la 13 discipline. 343 de tineri şi-au amânat proba şi au lipsit de la examenul de astăzi. Proba de astăzi a început cu 15-20 de minute întârziere din cauza numărului mare de subiecte care trebuiau multiplicate. Singura problemă a fost căldura. Pentru a evita incidentele medicale, au fost alese, acolo unde s-a putut, sălile cele mai răcoroase, geamurile au fost deschise, iar elevii au avut în permanenţă rezerve de apă. Emoţiile nu s-au terminat aici.

Duminică, 8 iulie, cel mai probabil seara, se vor afişa rezultatele. Pe 9 iulie între orele 8 şi 12 cei nemulţumiţi de note vor putea depune contestaţii, iar pe 13 iulie se vor afişa rezultatele finale.

presagalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.