Jump to content

Mariana Palade Syrotiak - din Măstăcani în toată lumea


dcp100168

Recommended Posts

Mariana Palade Syrotiak - din Măstăcani în toată lumea

* Cât de lung şi de frumos ar putea fi drumul de la Măstăcani la Vermont (SUA) şi de aici în toată lumea: Belgia, Canada, Franţa, Olanda, Nepal, India, Rwanda, Spania, Serbia?

"Muzungu" aşa i s-a spus în Rwanda, în Kigali, unde, fără să ştii istoria, cu greu ţi-ai putea imagina că oamenii care au reclădit o ţară foarte curată şi organizată au trecut în 1994 prin genocid. În Kathmandu, în decembrie, a tot auzit o melodie la radio şi fredonată de mulţi şi i s-a părut aşa de cunoscută! Abia în India a realizat că era colindul nostru “La Viflaim colo’n jos”, devenit coloana sonoră a filmului indian “The Bodyguard”. Şi, tot în India, a primit cadou un CD cu muzică Sufi şi a fost uimită să descopere similitudinile cu muzica tradiţională romă. Drumul Marianei Palade Syrotiak a început din comuna Măstăcani, a trecut pe la Galaţi şi Bucureşti, iar de pe scena Teatrului „Ţăndărică” şi de pe scenele festivalurilor internaţionale a ajuns la Vermont (SUA) şi în toată lumea: Belgia, Canada, Franţa, Olanda, Nepal, India, Rwanda, Spania, Serbia…

„De la ţară la Teatru? Ha!”

„Când am terminat clasa a opta la Măstăcani, chiar nu aveam idee în ce direcţie o să mă îndrept. Noroc că m-a luat de mână tatăl unei colege, domnul Ştefan Grigoraş, care i-a întrebat pe ai mei: «Da' nu o lăsaţi şi pe Mariana să meargă la şcoală cu fata mea Brazilia?» Ai mei au zis «Da' de ce nu». Şi aşa a început «trecutul graniţelor» şi la propriu şi la figurat. De la sat la oraş, dintr-un oraş în altul, de la pus legume şi fructe în borcane la teatru de păpuşi”, îşi începe povestea Mariana Palade Syrotiak.

„Toate graniţele şi fizice şi mentale le-am trecut cu ajutorul familiei şi a prietenilor care au avut încredere în mine câteodată chiar mai multă decât am avut eu în mine. Nu pot să subliniez îndeajuns: ÎNCREDEREA. Trebuie acordată din belşug înainte şi nu după. E pur şi simplu combustibilul progresului unei persoane. Dacă nu ai o Zoiţa sau un Stavru (părinţi n.a.) care ţi-o acordă din belşug, atunci uită-te spre prieteni”, spune Mariana.

Foarte mulţi i-au râs în faţă auzind că vrea să dea la Teatru. Credeau că-i glumă. N-a glumit. A concurat pentru unul din cele patru locuri valabile şi a fost imediat sub dunga roşie. S-a întors acasă dezamăgită, dar: „Într-o zi m-a oprit un vecin pe stradă să mă felicite, că am intrat la teatru: l-a văzut pe rectorul de atunci, Victor Rebengiuc, la televizor care a anunţat că s-au creat două locuri în plus la clasa de păpuşi pentru două candidate. Eu eram una dintre ele… Cei patru ani de facultate şi alţi patru de teatru în Bucureşti au fost de vis”, îşi aminteşte Mariana.

A lăsat cariera pentru familie

Teatrul „Ţăndărică” i-a deschis uşile spre lume, la festivaluri naţionale şi internaţionale. La Charleville Mezieres în Franţa a realizat ce mult îi place să cunoască alţi oameni, alte culturi. Tot acolo l-a cunoscut pe cel care i-a devenit soţ - David Syrotiak Jr. El era cu compania familiei „National Marionette Theatre”, iar ea, invitată de o colegă care ar fi vrut să colaboreze în festival. În anul următor, era cu „Ţăndărică” în Germania, la un festival în Saarbruken, unde s-a întâlnit cu părinţii lui David. I-a întrebat ce face David şi viitorul tată-socru i-a dat adresa fiului. I-a scris şi aşa a început totul. „Eram asistent universitar la Academia de Teatru şi Film, lucram cu UNITER la câteva proiecte în spitale şi orfelinate, dar începusem să-mi doresc o viaţă de familie. Când m-a invitat David în State, am realizat că avem foarte multe în comun. Nu ne-a trebuit mult să ne decidem că vrem să ne petrecem viaţa împreună. Am renunţat la viata bogată profesională din Bucureşti şi am ales să o iau de la început alături de David în Brattleboro, Vermont”, ne-a povestit Mariana.

Din nou de la zero!

„Când am venit în USA am crezut că o să lucrez cot la cot cu bărbatul în teatrul de păpuşi. Numai că în state, teatrul e ambulant. Când s-a născut feciorul Ştefan-Alexandru, nu am mai putut continua. Soacra mea mi l-ar fi crescut cu bucurie, dar nu prea mi-a surâs ideea. A trebuit să mă reprofilez. Şi am luat-o de la capăt. Am fost acceptată la programul de Masterat la School for International Training, care acum se numeşte SIT Graduate Institute www.sit.edu. Am absolvit cu un Masterat în Intercultural Service, Leadership and Management, şi apoi cel de al doilea masterat, Master of Arts in Teaching English as Second Language. Între timp am şi lucrat la aceasta şcoală, întâi ca asistent universitar, pe urmă coordonator de program, iar acum sunt directoare asistentă de programe”, spune Mariana.

CONTACT

Demersul ei prin toată lumea poartă un nume simplu – CONTACT - Conflict Transformation Across Cultures adică transformarea conflictului dintre sau între culturi. „Atunci când oamenii din diverse culturi sau ţări, se adună si au timp să vorbească unii cu alţii, să se cunoască şi mai ales să se înţeleagă, imaginea ‘duşmanului’ dispare, sau se diminuează”, explică Mariana. Când a venit în ţară după acel 11 Septembrie, un prieten i-a spus cât de îngrijorat a fost după atac şi a adăugat: „Ah…arabii, dacă aş avea puterea, i-aş omorî pe toţi”. Replica Marianei nu a întârziat: „Cunoşti vreun arab personal? – Nu! - Atunci cum poţi spune aşa ceva? Am văzut bărbaţi din Pakistan şi Afganistan plângând în hohote, pentru că s-au săturat să fie văzuţi ca terorişti, când ei vor să fie pace, şi să îşi trăiască viaţa în linişte cu familiile lor. Ei reprezintă pentru mine Pakistanul şi Afganistanul. Sau mai aproape, aici, suntem toţi aşa cum ne descriu italienii sau spaniolii supăraţi? Nu. Cam asta se învaţă în programul cu care lucrez”.

Visul cel mai de preţ

În prima pagină de Diaspora din acest an, Mariana Palade Syrotiak le ura gălăţenilor să-şi revizuiască colecţia de vise pentru că unele chiar s-ar putea împlini. Iată care este visul cel mai de preţ pentru ea în acest moment: „Mi-aş dori mult să mă întorc acasă o vreme, şi să fiu de folos. Să pun la treabă tot ce am învăţat în toţi anii. Să ofer o perspectivă multiculturală şi globală, şi în acelaşi timp să învăţ despre tineretul nostru. Am două nepoţele la şcoală şi le încurajez tot timpul să înveţe, să viseze şi să fie ele însele. Şi nu în ultimul rând să mai fiu lângă ai mei care m-au suportat şi m-au încurajat cu drag. Aş vrea să mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine. Nu dau nume de frică să nu uit pe cineva. Vă ştiţi cine sunteţi, şi cred că aţi auzit de la mine într-un fel sau altul. Începând cu părinţii, sora, fraţii, până la învăţători, profesori, prieteni, vecini. Toţi aţi fost şi sunteţi importanţi în formarea mea ca persoană. Un zâmbet, un cuvânt, o încurajare sunt cele mai preţioase daruri. Mulţumesc din suflet!”.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.