Jump to content

Combinatul închide UPSRS


Recommended Posts

Combinatul închide UPSRS

Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi renunţă la producţia de piese mecanice noi, una dintre principalele activităţi ale Uzinei de Piese de Schimb şi Reparaţii Siderurgice (UPSRS). "Analizǎm în prezent posibilitatea de a opri producţia de piese de schimb mecanice noi, una dintre activităţile Departamentului de Mentananţă şi Piese de Schimb şi de a trece la cumpărarea de piese de la furnizori externi", a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al companiei, Dorian Dumitrescu.

Directorul general, Bruno Ribo, a explicat că procesul a demarat cu mult timp în urmă. "Acest proces a început acum doi ani. Am externalizat deja producţia a 80 la sută din piesele mecanice noi, iar acum studiem paşii următori", a afirmat, joi, oficialul. "Nu poţi să faci totul. Este imposibil. Trebuie să găseşti parteneri care sunt specialişti şi care fac aceste activităţi mai bine decât le faci tu. Acest proces ne va creşte competitivitatea şi ne va ajuta să ne concentrăm pe activitatea de bază - producţia de oţel", a spus Bruno Ribo.

400 de salariaţi sunt în pericol

Dintre cei aproape 700 de siderurgişti din UPSRS, circa 400 lucrează în sectorul de producere a pieselor mecanice, la care combinatul va renunţa. Soarta lor nu a fost decisă încă. "Avem obligaţii sociale şi ne vom ocupa de aceste obligaţii sociale. Este tot ce pot să spun în acest moment", a declarat directorul general. El a precizat că o posibilitate ar fi aceea de a redistribui personalul de la piese mecanice în Laminorul de Tablă Groasă nr. 1, atunci când acesta va fi repornit.

Scenariul redistribuirii personalului de la piese mecanice a fost confirmat şi de purtătorul de cuvânt. “Atunci când se va lua decizia, aceasta ar putea implica realocarea unui număr de angajaţi, dar şi alte măsuri, cu respectarea politicii noastre de responsabilitate socială", a spus Dorian Dumitrescu, fără a nominaliza acele "alte măsuri".

În trecut, atunci când a închis o capacitate de producţie, combinatul a deschis o schemă de plecări voluntare, stimulându-i cu pachete financiare atractive pe salariaţii rămaşi fără activitate să renunţe la locul de muncă. Nu este exclus, aşadar, ca ArcelorMittal să deschidă o schemă de plecări voluntare şi de această dată, ca să scape de angajaţii din UPSRS care nu vor mai avea de lucru. La fel de posibilă este, însă, o concediere colectivă. Trebuie spus că, dintre angajaţii UPSRS, singurii care îşi vor păstra încadrarea vor fi cei de la mentenanţă, peste 200 la număr.

Liderii sindicali sunt revoltaţi

Solidaritatea apreciază că decizia combinatului de a renunţa la o activitate importantă din UPSRS este regretabilă, în timp ce Siderurgistul cere consultări de urgenţă cu managementul. "Este regretabil că se închide UPSRS. Ei urmăresc restrângerea activităţii şi a locurilor de muncă", a declarat preşedintele Solidaritatea, Gheorghe Tiber. "Nu suntem de acord pentru nimic în lume cu concedierile individuale sau colective şi cerem o întâlnire de urgenţă cu conducerea combinatului", a spus purtătorul de cuvânt de la Siderurgistul, Vasile Crişan.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

S-a încercat de câteva ori externalizarea uzinei. Dar cine să investească într-un sector cu utilaje vechi de cel puțin 30 de ani, ba chiar mai mult?

Sunt două paradoxuri. Primul ar fi că uzina are oameni de valoare, care nu odată au dovedit că știu meserie. Cu toate astea, uzina e practic desființată. Al doilea e că, cică „suntem scumpi”... Cum scumpi când salariile sunt așa cum sunt?

Nu va fi nici o concediere colectivă ... oamenii fie vor pleca spre alte sectoare, preponderent LTG1, fie vor opta pentru o nouă „ordonanță”, schemă de autodisponibilizare. Cât despre sindicate, ridică și ele praful de pe tobă ... interesele patronului contează.

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Moartea lentă a unei uzine din Combinat

În timp ce au început operaţiunile necesare repornirii LTG 1, laminor care va începe să producă efectiv începând cu data de 8 iunie, potrivit informaţiilor noastre, pe platforma siderurgică a început în acelaşi timp închiderea treptată a UPSRS.

Astfel, potrivit informaţiilor furnizate de prim-vicepreşedintele Sindicatului Solidaritatea, Vladimir Şandor, a fost închisă forja grea, unde lucrau 24 de oameni, turnătoria de aliaje speciale, unde lucrează 12 persoane, în timp ce activitatea turnătoriei mixte a fost redusă la jumătate. „La turnătoria mixtă mai lucrează jumătate din cei 210 de angajaţi, restul urmând să fie calificaţi în diferite meserii şi să lucreze la LTG1. În ceea ce priveşte cele două puncte de prelucrări mecanice, acestea mai lucrează doar în cazul recondiţionării pieselor de schimb”, ne-a declarat Vladimir Şandor.

Potrivit aceleiaşi surse, 145 de angajaţi ai UPSRS vor fi recalificaţi într-un număr de 4 meserii, urmând să lucreze la LTG1.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Măsuri interne menite să menţinǎ competitivitatea ArcelorMittal Galaţi într-un mediu exigent şi dificil

“ArcelorMittal Galaţi continuǎ măsurile interne adoptate în 2011 în scopul menţinerii competitivitǎţii, creşterii productivităţii şi reducerii costurilor fixe. Activitatea de producere a pieselor de schimb noi va fi oprită în mod treptat, începând cu luna iunie. Angajaţii vor fi transferaţi la Laminorul de Tablă Groasă nr. 1 - în funcţie de competenţele lor - sau în alte sectoare. Celelalte activitǎţi ale Departamentului de Mentenanţă Centrală şi Piese de Schimb vor fi menţinute”.

Dorian Dumitrescu, Country Communicator ArcelorMittal Galaţi

Link to comment
Share on other sites

400 de angajaţi de la UPSRS, mutaţi în alte sectoare

ArcelorMittal Galaţi a anunţat că angajaţii de la fosta UPSRS care lucrau pentru producerea de piese de schimb noi vor fi transferaţi în alte sectoare. Potrivit declaraţiei purtătorului de cuvânt al companiei, Dorian Dumitrescu, activitatea din acest departament va fi oprită în mod treptat, începând cu luna iunie. "Angajaţii vor fi transferaţi la Laminorul de Tablă Groasă nr. 1 - în funcţie de competenţele lor - sau în alte sectoare. Celelalte activitaţi ale Departamentului de Mentenanţă Centrală şi Piese de Schimb vor fi menţinute", a precizat sursa citată, adăugând că procesul de relocare a forţelor de muncă dislocate de la UPSRS este unul complex. Aproximativ 400 de angajaţi ai combinatului siderurgic se află în această situaţie.

Până acum, cei de la ArcelorMittal nu au anunţat oficial deschiderea unei noi scheme de plecări voluntare. Această variantă nu este însă una care să poată fi exclusă din ecuaţie, ci dimpotrivă. Într-un interviu acordat Vieţii libere, directorul general al combinatului, Bruno Ribo, a vorbit despre acest subiect. "Suntem în proces de studiere. Dacă restartăm LTG 1, vom avea nevoie de personal acolo. Trebuie să studiem imaginea globală", a răspuns acesta atunci când a fost întrebat dacă se va deschide o nouă schemă de autodisponibilizări.

În urmă cu o lună, peste 350 de muncitori din Departamentul de Mentenanţă şi Piese de Schimb (DMPS) au organizat o acţiune de protest spontană în faţa unei clădiri din incinta uzinei şi le-au cerut şefilor explicaţii referitoare la intenţia administraţiei ArcelorMittal Galaţi de a renunţa la producţia de piese mecanice în favoarea importului de piese. Deşi nu au primit explicaţiile cerute, muncitorii au renunţat la proteste.

La ora transmiterii acestei ştiri sindicaliştii de la ArcelorMittal participă la o întâlnire cu administraţia pentru a discuta acest subiect.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

Muncitorii de la UPSRS au încetat lucrul timp de câteva ore

Aproximativ 100 - 150 de muncitori de la Uzina de Piese de Schimb (UPSRS) de pe platforma combinatului siderurgic Arcelor Mittal au oprit astăzi lucrul timp de câteva ore pentru a cere explicaţii în legătură cu „trimiterea forţată în concediu” a unor angajaţi, a declarat Gheorghe Tiber, preşedintele Sindicatului Naţional „Solidaritatea” al Metalurgiştilor din România. „Muncitorii au fost informaţi că de luni urmează să intre în concediu, ceea ce i-a speriat. Oamenii s-au gândit că este primul pas spre a fi concediaţi, au încetat în mod spontan lucru şi au cerut explicaţii. Până la urmă au venit şefii acolo şi i-au convins ca de luni să intre în concediu de odihnă, după care unii, când se vor întoarce, se vor regăsi fie în lista de la LTG 1, fie în acel Talent Pool.

Între timp, conducerea Combinatului, cu oamenii trimişi în concediu, cu sindicatele date la o parte, vor finaliza listele cu oamenii care vor pleca din combinat şi forma prin care se va face acest lucru - concediere sau autodisponibilizare”, a precizat Tiber. Acesta a precizat că atmosfera pe platforma combinatului este foarte tensionată, iar oamenii sunt bulversaţi de planul de reducere a activităţii a combinatului gălăţean şi perspectiva pierderii locurilor muncă.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Ceee? Când, unde? Cel puțin la Ansamble Sudate și Prelucrări Mecanice, n-a fost nimic... La Turnătorii și Forje au rămas doar paznicii, la Tratamente și Fluxuri Speciale sunt puțini - sub 50 - mai rămân cei de la Reparații Siderurgice...

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Soarta angajaţilor UPSRS, subiect de discuţii

În cadrul comisiei de sănătate şi securitate în muncă desfăşurată la nivelul UPSRS s-a discutat despre soarta celor 750 de angajaţi care lucrează la nivelul uzinei.

Potrivit informaţiilor furnizate de către liderul sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber, reprezentanţii conducerii au informat că din cei 750 de angajaţi ai UPSRS un număr de 350 vor rămâne pe loc, în sensul că 200 îşi vor desfăşura activitatea la mentenanţa centrală, iar diferenţa la sectorul de recondiţionare a pieselor de schimb.

„În ceea ce priveşte restul angajaţilor de la UPSRS, s-a comunicat că vor fi distribuiţi în departamentul talent pool şi la Laminorul de Tablă Groasă 1”, ne-a declarat liderul sindicatului Solidaritatea.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

Continuă „exodul” spre talent pool

Încă 120 de angajaţi au UPSRS au fost transferaţi începând de ieri în departamentul denumit talent pool, unde în urma evaluării se va decide dacă vor primi un alt loc de muncă în Combinat, aceştia având şi posibilitatea de a decide să se autodisponibilizeze.

„Conform deciziei luate de conducerea Combinatului, circa 250 de angajaţi ai UPSRS care lucrează la serviciul de mentenanţă centrală îşi vor păstra locul de muncă, în timp ce restul ori va primi un alt loc de muncă, ori va pleca cu ordonanţa. Până la ora actuală 183 de angajaţi ai UPSRS au fost transferaţi la departamentul talent pool, iar începând de ieri acestora li s-a adăugat încă 120 de salariaţi ai acestei uzine. Oamenii care au fost transferaţi la acest departament vor fi evaluaţi şi fie vor decide să se autodisponibilizeze, fie vor fi transferaţi la alt loc de muncă”, ne-a declarat lideul sindicatului Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor, Gheorghe Tiber.

Acesta ne-a mai precizat că în ultimele zile a primit reclamaţii de la unii angajaţi de la LBC, care s-au plâns de faptul că unii dintre şefi ar face presiuni asupra lor, să se transfere în departamentul talent pool. „Am fost luni la LBC, am vorbit cu oamenii legat de ceea ce se întâmplă, deoarece unii dintre salariaţi mi-au sesizat faptul că unii şefi le-au spus că dacă nu se transferă în departamentul talent pool, atunci la toamnă vor fi disponibilizaţi în octombrie, fără plăţi compensatorii. Am vorbit cu şefii de la LBC care mi-au zis că ei nu ar fi zis asemenea lucruri, ci doar i-au informat pe angajaţi în legătură cu faptul că se face evaluarea personalului şi mi-au promis că nu vor face nicio presiune asupra angajaţilor. În ceea ce priveşte sectorul ajustaj de la LBC, în urma evaluării personalului ar urma să plece un număr de 40 dintre cei 150 de salariaţi”, ne-a mai declarat Gheorghe Tiber.

Este greu de prevăzut câţi siderurgişti vor decide până la sfârşitul lunii septembrie să plece din Combinat, dar este lăudabil faptul că aceştia nu se înghesuie să devină şomeri şi înţeleg importanţa păstrării locului de muncă, indiferent de zvonurile care circulă şi care ar avea drept scop determinarea acestora să se autodisponibilizeze.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.