Jump to content

Un an de la noaptea magică a Oţelului


dcp100168

Recommended Posts

Retrăim împreună clipele magice de acum un an

Fără tăgadă, 15 mai 2011 va fi ziua despre care gălăţenii ce au în suflet iubire pentru roşu-alb-albastru vor pomeni mereu cu mândrie, chiar şi atunci când adolescenţii de astăzi vor fi bunici. Este ziua în care s-a atins cerul şi noaptea când străzile Galaţiului au fost aleile Raiului, când s-a înfăptuit miracolul: Oţelul a câştigat titlul de campioană. Şi, pentru că performanţa Oţelului merită savurată la nesfârşit, vă propunem să retrăim momentele magice din seara zilei de 15 mai ca şi cum s-ar juca acum meciul cu Poli Timişoara, la finalul căruia în Galaţi s-a urlat din toţi rărunchii: „Suntem campioooooni!"

Ultimele minute de război

15 mai 2011! Egalează Timişoara, stadionul nu mai vuieşte câteva secunde. Un spectator stă cu fularul pe cap, aproape că îi dau lacrimile. Nu mai are puterea să se uite la meci. E 1-1 şi visul primului titlu din istorie se îndepărtează. Nu se poate, o dăm, se poate, e nevoie de puţină magie. O-ţe-lu! O-ţe-lu! Secundele de derută trecuseră, ovalul de beton din Ţiglina este din nou viu. Antal îi trimite lui Buş, care îi pune mingea pe cap lui Pena. Gooooooooolllll!!! IS-TE-RI-E!!! NE-BU-NI-E!!! Spectatorii se aruncă unul peste altul, suntem vii, trăim. Hai Oţelul, hai Oţelul, ole, ole, ole! Se cântă şi se scandează cu ultimele fărâme de laringe. Pasă simplă înapoi spre Grahovac, portarul scapă mingea, care se duce încet, încet spre poartă. Ce faci Brankooooo??!!! Branko sare ca un leopard şi pune piedică mingii. O ţine la piept ca un tată în maternitate, la prima întâlnire cu pruncul său. Offf, Doamne, suntem şi noi oameni, avem sentimente, nu suntem din plastic, Branko! Ai milă!

Ai noştri se aruncă peste toate mingile, îi scot cu fulgi cu tot pe timişoreni în aut. Se joacă doar cu sufletul, mingile trebuie trimise oriunde altundeva decât în careul dinspre Peluza Nord. Secundele trec greu, minutele se scurg infernal. Repriza a doua a început la 21,08, deci 8 plus 45 cât face? Când se termină? E fără zece, fără nouă, fără şapte, dacă am făcut bine calculul suntem în prelungiri. Cât mai ţine meciul ăsta? Publicul freamătă, banca de rezerve a Galaţiului e la tuşă, se ţin cu toţii de gât. Nu se mai poate întâmpla nimic. Sergiu Costin aruncă o ultimă minge spre cer. Spectatorii ţin mingea cu puterea minţii undeva în aer. Mai stai puţin acolo! Fluieră arbitrul?! Da, a fluierat. Gata, s-a terminat! Suntem campioni!

Unii spectatori se prăbuşesc pe scaune, fericirea este atât de copleşitoare încât nu mai au puterea de a se exterioriza. Alţii sar grămadă unul peste altul, dar cei mai mulţi invadează terenul. O mare de steaguri şi fulare roş-alb-albastre curge peste magnificii jucători ai Oţelului, publicul e gata să-i sufoce pur şi simplu cu toată dragostea lor. Campionii, campionii, ole, ole, ole! Campionii, campionii, ole, ole, ole! Din difuzoare se aud ritmurile Queen, „We are the champions”. La tribuna a II-a abia dacă se aud acordurile fine, de orchestră, ale imnului Champions League. Se cântă imnul pentru Oţelul! „La Păpădie, cu toţii la Păpădie!”.

Primele ore de dragoste

Oraşul e blocat, pe străzi se urlă din rărunchi bucuria răbufnită după luni şi luni de aşteptare. Sau chiar de ani. Doar o ambulanţă îşi mai poate face loc prin mulţime, cu sirenele. „E Iancu, l-au luat pe Iancu cu Salvarea”, se amuză câţiva suporteri. Marş în ritm de Oţelul spre Păpădie. Pe drum, chioşcurile sunt golite de bere, e vremea să stingem setea de victorie. În intersecţia de la Tribunal se cântă şi se dansează. Mii de oameni agită steaguri şi fulare, scandările se succed cu repeziciune. Campionii, campionii, ole, ole, ole! O oră şi ceva petrecerea se dă fără personajele principale, până când pe Coşbuc apare un autocar alb, iar suporterii simt că acolo sunt eroii lor. Se reped să îşi îmbrăţişeze idolii. Autocarul opreşte puţin, şoferul dă senzaţia că vrea să intre pe esplanada de la Casa de Cultură a Sindicatelor, dar se răzgândeşte.

În autocar, Milan, Sergiu, Liviu, Gabriel, etc plus cel mai euforic Dorinel pe care l-am văzut vreodată dansează de bucurie şi izbesc cu palmele peste geamuri. Nu coboară nimeni, e prea mare riscul, mulţimea ar fi gata, gata să îi sfâşie din dragoste. Autocarul zăboveşte aproape o oră prin mulţime, iar unii mai curajoşi se urcă deasupra, e petrecere în stil mare. Încet, autocarul iese din mijlocul mulţimii şi îi duce pe jucători să petreacă la un club privat din afara oraşului. La Păpădie, cineva se învârte repede şi face rost de zece artificii. Mulţimea izbucneşte în urale. Ar fi fost mult mai frumos ca un foc de artificii profesionist, dar cine s-a gândit? Cine ar fi avut curaj să pregătească petrecerea fără să ştie deznodământul? De fapt, cine s-ar fi aşteptat ca Oţelul să câştige campionatul.

Intrăm din cinci în cinci minute pe internet pe telefon să vedem reacţii. Porumboiu e fairplay, recunoaşte supremaţia Galaţiului, Gigi e fan Oţelul, curg felicitările. Pe GSP TV, disponibil live pe mobil, e Recursul Etapei. În bandă, jos, bucureştenii sărbătoresc în stilul lor primul titlu din istoria Galaţiului, din istoria Moldovei: „Ar trebui să continue Cosmin Olăroiu cu Steaua?”. Normal, se fac glume multe, e o euforie totală. Gălăţenii au câştigat campionatul! Ce zici, îi vrei la Steaua? Gata, e ultima ironie în istoria isteriei.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.