dcp100168 Posted June 5, 2012 Posted June 5, 2012 “Non Toxic”, singura trupă feminină de rock din Galaţi Non Toxic. Adică muzica lor nu are nimic „nesănătos”. Cinci adolescente de la Liceul de Artă, CNMK şi CN „Cuza” alcătuiesc singura trupă feminină de Alternative Rock din Galaţi. Deşi media de vârstă este de numai 16 ani, tinerele au deja trei piese proprii („Chameleon”, „Nothing” şi „When?Dy”), pe care le-au prezentat în deschiderea concertelor unor formaţii ca Luna Amară, Steelborn sau Trooper, pe scene din Galaţi, dar şi în garajul Europa FM, pe 15 mai, când, datorită voturilor ascultătorilor, s-au clasat pe locul I la concursul organizat de trupa Vama. Atunci, l-au impresionat pe Tudor Chirilă, care le-a spus să continue să cânte, că fac bine ceea ce fac. Alexandra Gomoescu (voce), Andra Anuţoiu (chitară solo), Oana Odagiu (tobe), Diana Ciubotariu (chitară ritm) şi Andreea Arhip (chitară bass/ backing vocals) vor să arate că pot crea şi promova rockul alternativ şi hardcore punk, nu prin înfăţişare provocatoare, aşa cum „se poartă” astăzi, ci prin muncă, studiu şi dedicaţie. Ovidiu Bulgaru, profesorul bateristei Oanei Odagiu, este cel care a încurajat-o să înfiinţeze, în 2009, alături de Andra Anuţoiu, formaţia „Non Toxic”: „Sunt atât de rare trupele de fete, iar cele cinci tinere de la Non Toxic sunt atât de serioase, încât le doresc să iasă din Galaţi şi să-şi promoveze muzica aşa cum merită”, spune Ovidiu Bulgaru. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now