Jump to content

Combinatul ar putea face primele concedieri colective


dcp100168

Recommended Posts

Combinatul ar putea face primele concedieri colective

ArcelorMittal Galaţi şi-ar putea reduce din nou numărul de angajaţi. După schemele succesive de plecări voluntare lansate după privatizarea din 2001, prin intermediul cărora peste 18.000 de siderurgişti au părăsit combinatul stimulaţi cu pachete financiare, numărul de salariaţi ar putea coborî anul acesta sub pragul curent de 8.200. Aşadar, deschiderea unei noi scheme de plecări voluntare este posibilă. La fel de posibilă este, însă, efectuarea de concedieri colective - primele de după privatizare - sau o combinaţie între cele două soluţii, au anunţat liderii sindicali.

Compania urmăreşte reducerea costurilor fixe

Purtătorul de cuvânt al combinatului, Dorian Dumitrescu, a declarat că, deocamdată, nu e luată nicio decizie privind o eventuală reducere a schemei de personal, dar că se face un studiu privind gradul de încărcare a forţei de muncă. Studiul, anunţat de companie încă de la începutul lunii mai, trebuie să fie gata la sfârşitul lunii viitoare, deşi termenul iniţial era martie 2013. “ArcelorMittal Galaţi continuă şi accelerează Proiectul său de Planificare a Forţei de Muncă. Acesta va stabili nevoile reale de personal pentru diverse sectoare de producţie", a spus Dumitrescu.

Deşi nu a pomenit nimic de autodisponibilizări sau disponibilizări, oficialul a lăsat să se înţeleagă că acestea reprezintă o consecinţă posibilă a studiului, în condiţiile în care compania urmăreşte reducerea costurilor fixe, deci şi a celor cu personalul. "Măsura este luată pentru a menţine competitivitatea combinatului, pentru a îmbunătăţi productivitatea şi pentru a reduce costurile fixe”, a spus purtătorul de cuvânt.

"În cel mai fericit caz, vor pleca 1.000 de siderurgişti"

Pe baza concluziilor studiului, unii salariaţi vor fi recalificaţi şi distribuiţi pe alte posturi, cum se întâmplă deja cu cei de la Piese de Schimb, care sunt instruiţi pentru a lucra în zona Laminoarelor. Alţii vor părăsi combinatul, voluntar sau la dispoziţia unităţii. "În cel mai fericit caz, vor pleca circa 1.000 de siderurgişti", a spus liderul Solidaritatea, Gheorghe Tiber. Potrivit acestuia, vor părăsi sectoarele combinatului 15 la sută din salariaţi, dar sunt vehiculate şi procente mai mari. "La Oţelărie se aude că vor pleca 25 la sută din muncitori şi din personalul TESA", a afirmat Tiber.

Şi liderii Solidaritatea, şi cei ai Siderurgistului se declară îngrijoraţi şi cer stoparea acestui demers, mai ales că el este realizat fără consultarea sindicatelor.

La concedieri se dau mai puţini bani decât la "ordonanţă"

Dacă ar face concedieri colective, combinatul le-ar plăti salariaţilor disponibilizaţi compensaţii cuprinse între 16.000 şi 20.000 de lei, la care s-ar adăuga 6 până la 12 salarii, potrivit contractului colectiv de muncă.

Sumele sunt mai mici decât cele oferite în cadrul schemelor de plecări voluntare. Anul trecut, de exemplu, siderurgiştii care au părăsit de bunăvoie combinatul au încasat compensaţii cuprinse între 15.000 şi 30.000 de lei, plus 8 până la 24 de salarii.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Deasupra Galatiului planeaza spectrul foamei.

Angajatorii mari se topesc pe rand iar prin sprijinul conjugat al clasei politice locale nu a rasarit nimic care sa absoarba forta de munca.

Deja Galatiul are cel mai mare numar de someri la nivel national si dupa cum evolueaza lucrurile isi consolideaza pozitia.

O sa ramanem un oras de croitorese platite cu minimul pe economie.

Singurele locuri de munca atractive raman cele in administratie dar astea sunt amanetate de famiglii de cameleoni politici, aciuate de ani de zile, care paraziteaza bugetul local: soti in primarii si sotii in administratia pietelor (asta e un exemplu) in CA ale societatilor de stat sau cele ale Primariei.

Greu......

Edited by gelu
Link to comment
Share on other sites

Doar agricultură și circuitul ăla local, asta-i rețetă sigură către sărăcie. Ca să faci doar agricultură, îți trebuie pluguri, seceri, sape... Pe astea de unde le luăm, de la fierarul satului?

Link to comment
Share on other sites

De unde stii ca e reteta sigura catre saracie, Relu? Nu zice nimeni c-o sa atingem bunastarea suprema, sau macar nivelul luxemburghezilor sau al evetienilor care stau cu fesu-n sus la munte asteptand bani multi de peste tot, dar ar fi singurul punct de plecare viabil! Mijloacele pot fi cu usurinta procurate de-afara sau produse tot pe undeva prin tara, nu e mare istorie..

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

ArcelorMittal nu renunţă la planurile de restructurare

* Grupul siderurgic reafirmă că unităţile sale vor face "o analiză şi mai detaliată" a schemelor de personal, dar tot nu spune clar dacă şi când va reduce numărul de angajaţi

Anunţul, cel mai recent dintr-o serie care i-a făcut pe salariaţii companiei să se teamă pentru slujbele lor, a fost făcut după întâlnirea Comitetului European de Întreprindere, care a avut loc miercuri la Luxemburg. "Luând în considerare contextul economic dificil din Europa, Divizia de Business Flat Carbon Europe (FCE, din care face parte din combinatul de la Galaţi, n.r.) a ArcelorMittal recunoaşte că este vital să îmbunătăţească şi să asigure competitivitatea afacerilor, pe toate nivelele. Având în vedere aceste lucruri, conducerea a ţinut o prezentare axată pe viitoarele principii de design organizaţional. Ştiind că îmbunătăţirea funcţiilor-suport reprezintă un proces continuu, fiecare unitate din subordinea FCE va dispune de acum o analiză şi mai detaliată", a anunţat grupul.

O restrucurare mascată

"Design-ul organizaţional" nu înseamnă altceva decât o rearanjare a personalului, care este foarte probabil să fie acompaniată de plecări. Compania evită să spună, însă, lucrul acesta. ArcelorMittal nu face lumină nici asupra perioadei în care ar putea renunţa la o parte din personal, nici asupra modului în care o va face - schemă de plecări voluntare, concedieri colective sau o soluţie combinată. "Reprezentanţii angajaţilor vor fi informaţi în timp util cu privire la evoluţia acestei analize", este tot ce comunică, deocamdată, grupul.

Ceea ce se ştie la ora actuală este că, în Europa, ArcelorMittal va redimensiona personalul TESA, în timp ce la Galaţi va redimensiona şi personalul din producţie. Conducerea combinatului a explicat că proiectul de planificare a forţei de muncă va stabili nevoile reale de personal pentru sectoarele de activitate, fiind impus de condiţiile grele de piaţă, şi că, dacă vor fi salariaţi care vor părăsi compania, ei vor primi compensaţii financiare. Dar liderii sindicali i-au cerut patronatului încetarea imediată a proiectului, declarându-se nemulţumiţi că nu au fost consultaţi într-o chestiune atât de importantă precum locurile de muncă şi manifestându-şi îngrijorarea legată de viitorul combinatului.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.