dcp100168 Posted June 14, 2012 Share Posted June 14, 2012 Operaţiunea "gândac în sandviş", glumă sau înşelătorie?* După ce a plantat un gândac într-un sandviş cumpărat de la un fast-food, un "băiat de băiat" a încercat "să dea la pace cu vânzătoarea", după care s-a adresat presei şi inspectorilor de la "Protecţia Consumatorilor"* Prins cu mâţa în sac şi ameninţat cu poliţia, tânărul a recunoscut înscenarea şi a declarat senin: "Îmi cer scuze"* Glumele lui puteau să afecteze serios lanţul de magazine fast-foodImaginaţia unora pur şi simplu nu are limite când vine vorba despre a mânca gratis sau de a câştiga respectul găştii. Un tânăr de doar 20 de ani din Galați a pus un gândac într-un sandviș cumpărat de la un fast-food, a încercat apoi, din câte se pare, să obţină "colaborarea" vânzătoarei şi, în cele din urmă s-a dus glonţ la presă şi "Protecţia Consumatorului".După ce a pus pe jar întregul lanţ de magazine din care făcea parte fast-food-ul, ameninţat astfel cu terfelirea reputaţiei, tânărul a recunoscut, într-un final, că a plantat singur gândacul. Deşi a pus pe drumuri inspectori şi se poate vorbi chiar de şantaj dacă s-ar dovedi că a cerut bani, "băieţaşul de cartier" nu a fost luat de nimeni la întrebări, iar acum probabil că face haz cu prietenii săi de isprava sa. O ispravă care era cât pe ce să pună în pericol o afacere construită cu multă trudă.Cu tupeu la instituţiile statuluiPersonajul principal din toată această întâmplare este Luigi, un tinerel plin de tatuaje, cu ceva antecedente, deci toate trăsăturile unui golănaș de cartier! Acesta a intrat, însoțit de mai mulți amici, într-un fast-food din zona centrală a orașului. A comandat un sandviș, a ieșit cu el, dar s-a întors după un sfert de oră reclamând că a găsit un gândac mare în el. „I-am spus doamnei de acolo „Ia uitați ce mi-ați dat”, la care ea îmi spune că n-avea cum să fie de acolo. Atunci i-am spus că mă duc la Protecția Consumatorului”, ne-a mărturisit Luigi în fața sediului OPC Galați. Tot de acolo, el a sunat și mai multe organe de presă, spunându-le jurnaliștilor sosiți la fața locului că nu vrea nimic decât ca acest fast-food "să nu mai facă mâncare stricată". După un control atent la care concluzia a fost că fast-food-ul este curat, inspectorii OPC au mirosit că la mijloc este cel puțin o farsă, dacă nu o acțiune de șantaj. „Am verificat imediat acest fast-food și am găsit totul în regulă. Vă putem spune clar că acel gândac nu avea cum ajungă în sandvișul reclamantului”, ne-a precizat Aurelian Pamfile, inspector șef în cadrul OPC Galați.Indicii clare că-i „petardă”Mai mult, și cei de la Direcția de Sănătate Publică (care au făcut ieri un control la fast-food) au constatat că acel gândac nu avea ce căuta în mâncare, el putând fi găsit în special în zonele umede, nicidecum într-o bucătărie. După două zile în care Luigi a susținut sus și tare că totul este adevărat, miercuri seară, tânărul, amenințat că va fi dat pe mâna Poliției, a recunoscut că a fost doar o minciună și și-a cerut scuze.„Da doamnă, am mințit! Am făcut o glumă proastă și-mi pare rău. Îmi cer scuze, n-o să mai fac așa ceva”, ne-a declarat, smerit, Luigi şi în prezenţa unui director al magazinului. Acesta l-a întrebat și dacă gestul lui a fost influențat de o întâmplare petrecută cu două zile în urmă. Atunci, vânzătoarele de la acelaşi fast-food au fost acuzate de un alt individ că i-au dat șaorma cu gândaci. Femeile i-au dat banii înapoi, iar individul a plecat fără să plătească practic pentru acea masă. Luigi a spus inițial că nu-l cunoaște pe acel tip, apoi că-l știe din vedere, după care a sfârșit spunând că a copiat gestul lui! Pentru moment, conducerea magazinului a renunțat la ideea de a-l reclama la Poliție pe tânărul farsor și încearcă acum să spele „mizeria” făcută de Luigi.„Nici nu vă imaginați cât rău ne-a făcut acest individ, dar n-are rost acum să ne apucăm să-l dăm în judecată. Important este că, într-un final, el a recunoscut că a greșit. Pentru noi, mai important ar fi ca viitorii noștri clienți să cumpere fără să se gândească la acest incident sau să conștientizeze că a fost o glumă proastă”, spune un director al magazinului.Poliţia susţine că nu are ce să-i facă tânărului, atâta vreme cât cei vătămaţi nu depun plângere. Dacă ar fi făcut-o, Luigi ar putea fi cercetat cel puţin pentru denunţ calomnios.Un precedent penalCu câteva zile în urmă, un bărbat din Bucureşti a fost reţinut de polițiști după ce ar fi şantajat una dintre cele mai mari firme de lactate din România. După ce a băgat mai multe insecte în pahare cu iaurt, a trimis mailuri producătorului prin care cerea bani sub amenințarea că va publica fotografii cu aceste pahare. Nu s-a oprit aici, a cumpărat mai multe cutii cu iaurt, le-a desigilat şi le-a umplut cu gândaci. Apoi le-a sigilat şi le-a lăsat pe rafturile unui magazin, produsele fiind găsite de cumpărători.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Relu Posted June 14, 2012 Share Posted June 14, 2012 Au citit băieții „Cișmigiu & Comp”... Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now