dcp100168 Posted June 18, 2012 Share Posted June 18, 2012 Suporterii Oţelului vor ieşi în stradăSituaţia din tabăra roş-alb-albastră continuă să fie anormală. Oţelul s-a despărţit în ultimele zile de câţiva dintre jucătorii emblematici: Antal şi Sălăgeanu au fost transferaţi la FC Vaslui pentru suma de 700.000 de euro, iar Paraschiv, Cojoc şi Frunză, ultimul la final de contract, nu mai intră în vederile antrenorului Dorinel Munteanu. Sâmbătă trebuia să fie anunţat noul director general al clubului dar în ultimul moment s-a amânat şi acest lucru. Din cauza unor datorii, momentan Oţelul are interdicţie să aducă jucători şi a fost penalizată cu două puncte pentru sezonul 2012-2013.Liga Suporterilor Gălăţeni nu putea sta cu mâinile în sân şi, încă din urmă cu 12 zile, a depus o cerere la Primăria Galaţi prin care solicita aprobarea unui miting de protest pentru situaţia gravă de la clubul fanion din oraşul nostru. Nu ştim cum, probabil forfota alegerilor locale din 10 iunie să fi fost de vină, în locul unui răspuns, organizatorii au aflat cu stupoare că pur şi simplu cererea s-a volatilizat. Dar reprezentanţii suporterilor gălăţeni sunt perseverenţi şi au revenit cu o nouă solicitare, data înaintată pentru protest fiind vineri, 22 iunie, între orele 18.00 - 21.00. Traseul, după toate probabilităţile, va porni de pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, aşa cum s-a întâmplat şi la primul miting ce a avut loc în 2009.monitoruldegalati.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted June 19, 2012 Author Share Posted June 19, 2012 Fanii Oţelului au primit autorizaţiaCererea depusă la Primărie de către reprezentanţii grupărilor de suporteri, ce alcătuiesc galeria echipei de fotbal Oţelul, pentru un marş pe străzile oraşului, a fost aprobată ieri dimineaţă. Liderii fanilor spun că vor protesta împotriva actualilor acţionari ai clubului. Manifestaţia va începe vineri la ora 17.00, pe platoului din faţa hotelului Dunărea, fiind autorizat un marş pe strada Brăilei, până la Păpădie.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted June 20, 2012 Author Share Posted June 20, 2012 Suporterii Oţelului, protest în stradă* Sub sloganul “Daţi-ne Oţelul înapoi!”, fanii au organizat un marş care va porni din centrul oraşului, la ora 18.00, până pe platoul de la PăpădieSuporterii ies în stradă mâine pentru un marş de protest la adresa acţionarilor FC Oţelul SA, pe un traseu care va porni de pe platoul din faţa hotelului Dunărea, până la „Păpădie”. Iniţiatorii acţiunii au precizat că totul se organizează transparent, pe banii suporterilor, fără nicio implicare din partea celor de la club.„Toţi suporterii adevăraţi sunt datori să iasă în stradă, să ia atitudine faţă de situaţia actuală de la club. Nu putem suporta batjocura la care este supusă echipa noastră favorită de cele cinci persoane care nu au nicio legătură cu tot ceea ce înseamnă Oţelul, simbolul tuturor gălăţenilor”, a spus Leonard, unul dintre cei patru care au depus cererea pentru protest.Ideea acestui miting există de mai multă vreme, dar s-a evitat perioada de campanie electorală, pentru a nu genera conotaţii politice, iar apoi s-au întâmpinat probleme în obţinerea autorizaţiei de protest. Documentele au fost depuse la Primărie pentru a doua oară, după ce iniţial cererea de protest a fost făcută dispărută, fără a se acorda un răspuns, deşi legal ar fi trebuit să se ia o decizie după maximum două zile lucrătoare. Şicanele au continuat şi după obţinerea documentelor necesare, doi dintre suporterii fiind amendaţi cu câte 500 de lei fiecare pentru lipirea de afişe anunţătoare ale protestului.„Scopul principal: îndepărtarea acţionarilor!”Suporterii spun că vor protesta cu scopul clar de îndepărtare a acţionarilor. „Ieşim să protestăm pentru toată situaţia incertă în care a se află clubul, nu putem sta cu mâinile în sân în timp ce se năruie un simbol al oraşului. Din cauza acţionarilor clubul are datorii de luni de zile, jucători cu memorii depuse, puncte luate ca sancţiune. Vrem să stopăm distrugerea clubului!”, a declarat Sebastian Constantinescu, unul dintre iniţiatori.„Considerăm că e cea mai bună soluţie pentru a demonstra dezaprobarea noastră faţă de acţiunile mârşave săvârşite de cei cinci care s-au trezit peste noapte acţionari”, a adăugat Leonard.Suporterii „oţelari” nu sunt la prima acţiune de acest gen. În februarie 2009 au ieşit în stradă aproximativ 1500 de persoane pentru a protesta cu privire la neimplicarea autorităţilor locale în sportul gălăţean.Activitatea clubului este blocatăAcţiunea de protest este generată de situaţia critică în care a fost adus clubul în urma divergenţelor dintre cei din conducerea executivă şi cei cinci acţionari persoane fizice care formează Consiliul de Administraţie.Conflictul datează de peste nouă luni de zile şi s-a acutizat odată cu trecerea timpului, ajungându-se ca activitatea clubului să fie paralizată aproape complet în acest moment.Cel mai important aspect care a afectat viaţa echipei a fost neaprobarea de către acţionari a efectuării anumitor plăţi importante. Printre acestea se află neacordarea bonusurilor financiare prevăzute în contractele unora dintre jucători, ceea ce a dus ca fotbaliştii să protesteze la adresa acţionarilor jucând cu banderole albe la partida de pe teren propriu cu Voinţa Sibiu, din returul ultimului sezon. Protestul lor nu a avut nici un efect, astfel că s-a ajuns ca patru fotbalişti importanţi să depună memorii la LPF pentru a fi declaraţi liberi de contract. Este vorba de Antal (transferat între timp la FC Vaslui pentru 500.000 de euro), Sârghi, Iorga şi Didi, cazurile lor fiind deja judecate şi „in pronunţare”, senţinţa prin care Oţelul îi poate pierde gratis fiind posibil să apară în orice moment.Gaură financiară provocată de acţionariUn alt contract important pentru care Oţelul nu a efectuat decât o treime din plată este cel cu firma arădeană Spiel Sport, cea care a efectuat lucrările de schimbare a gazonului sintetic de la stadionul Siderurgistul. Aceasta a dat în judecată FC Oţelul SA şi a câştigat procesul fără probleme.Pe lângă obligarea la plata sumei restantă, în valoare de 539.400 de lei, Tribunalul Arad a decis pe 23 mai că FC Oţelul trebuie să plătească penalizări foarte mari, cam cu 50 la sută peste suma cu care era datoare: 771.342 de lei. Plus 1 la sută penalităţi pentru fiecare zi de întârziere din momentul pronunţării sentinţei. Practic, doar pentru că acţionarii n-au fost de acord să se facă plata la timp, în condiţiile în care bani în contul clubului erau, FC Oţelul a suferit o pierdere de aproape 200.000 de euro.Se aşteaptă schimbarea acţionarilorMarius Stan, ales ca primar al Galaţiului, a spus că până în momentul când va fi obligat să renunţe la funcţia de director general al clubului – zece zile din momentul investirii oficiale ca primar, eveniment programat sâmbătă – este foarte posibil ca actualii acţionari să fie determinaţi să cedeze FC Otelul unor investitori. „Problemele se vor rezolva, vor veni investitorii mult aşteptaţi. Sunt investitori reali, care vor prelua clubul, iar Oţelul va intra într-o nouă eră”, a declarat Marius Stan.Ei sunt acţionarii de la Oţelul!Potrivit datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, pe lângă Ionel Borş (gălăţean, 56 de ani), care l-a şi adus la Galaţi în august 2005 pe Marius Stan, pe lista asociaţilor deţinători de acţiuni mai figurează Nicu Radu (născut la Brăila, 60 de ani, a fost director în Combinat, în prezent pensionar), Ioan Ungureanu (băcăuan la origini, 60 de ani, pensionar), Mirela Gătin (născută în judeţul Iaşi, 52 de ani, jurist la ArcelorMittal), Aurelian Mocanu (din Mărăşeşti - Vrancea, 53 de ani, activează în continuare în colosul siderurgic) şi Asociaţia Clubul de Fotbal Oţelul Galaţi. Borş, Radu, Ungureanu, Gătin şi Mocanu deţin câte 19,2 la sută din acţiuni, iar Asociaţia 4 procente.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted June 21, 2012 Author Share Posted June 21, 2012 Marius Stan consideră inoportun mitingul fanilorOficial încă director general al FC Oţelul, primarul ales Marius Stan a spus că acţiunea de protest anunţată de o parte dintre suporterii echipei de fotbal pentru vineri după-amiază nu este oportună în acest moment. „Nu astfel se rezolvă problemele clubului, mai astfel într-un astfel de moment. Singura cale este cea a dialogului raţional”, a declarat Marius Stan.Iniţiatorii acestui protest adresat acţionarilor clubului de fotbal spun că au primit autorizaţie pentru un marş între platoul din faţa hotelului Dunărea şi cel de la Păpădie, pentru vineri, cu începere de la ora 18.00.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted June 21, 2012 Author Share Posted June 21, 2012 Interesantă luare de poziţie a Combinatului...Declaraţie de presă ArcelorMittal Galaţi, ca membru responsabil al comunităţii, îşi reafirmă intenţia de a găsi cea mai bună soluţie profesională privind Oţelul Galaţi.Înţelegem dorinţa suporterilor de a avea o soluţie rapidă şi lucrăm din greu în acest sens. Poziţia noastră este clară: nimeni nu doreşte să oprească activitatea sportivă sau să vadă Clubul ajuns în faliment.Împreună cu Managementul Executiv al Clubului parcurgem paşii separării activităţii de sport profesionist de cea de bază – producerea oţelului. Toate părţile agrează faptul că rezultatul acestui proces de separare trebuie să fie continuitatea şi dezvoltarea activităţii sportive.Eforturile care sunt depuse acum sunt pe calea cea bună, din perspectivele respectării legalităţii şi a protejării intereselor suporterilor, a comunităţii şi a noastră, ca unitate economică. Dar acest proces complex necesită timp şi încadrarea în prevederile legilor sportive şi civile. În acelaşi timp, credem că nicio acţiune publică nu ajută cu ceva în circumstanţele actuale.În activitatea lor la Club, acţionarii acţionează ca reprezentanţi ai ArcelorMittal. Compania îşi rezervă dreptul de a apela la acţiuni legale împotriva acelor persoane care vor face declaraţii publice fără niciun fundament şi care pot afecta reputaţia şi imaginea sa ori a reprezentanţilor săi.Dorian Dumitrescu, Country Communicator ArcelorMittal Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted June 22, 2012 Author Share Posted June 22, 2012 Motivele protestuluiSuporterii gălăţeni au depus o cerere la Primăria Galaţi pentru a primi dreptul de a protesta cu privire la starea de incertitudine de la clubul de fotbal Oţelul. După câteva piedici cererea ne-a fost aprobată, iar suporterii vor ieşi în stradă azi, 22 iunie, cu începere de la ora 18.00, pe un traseu care va porni de pe platoul din faţa Hotelului Dunărea.Totuşi, în ultimele zile, atât conducerea executivă a Oţelului, cât şi fostul sponsor ArcelorMittal au declarat că situaţia este pe cale de a se rezolva şi că orice acţiune publică ar fi inoportună. Totuşi, nu putem trece doar la simplul capitol al coincidenţelor faptul că odată cu anunţarea protestului au apărut comunicate în care viitorul ni se prezintă roz, deşi până acum suporterii au fost bombardaţi cu ştiri care ne-au îngrozit.În rândurile de mai jos, Dunărea Bătrână vă va prezenta o serie de motive în virtutea cărora fanii nu se vor opri şi vor ieşi la manifestaţia de mâine:1. Comportamentul celor 5 acţionari, inexistenţi până la câştigarea titlului sau până la apariţia banilor de la UEFA , dar ultraprezenţi în viaţa echipei după aceste evenimente nu poate rămâne netaxat. De asemenea, faptul că Oţelul şi-a ratat obiectivul în sezonul trecut poate fi trecut tot în dreptul Consiliului de Administraţie, care a blocat cu bună ştiinţă sursele de venit la club.2. Din acest motiv, suporterii echipei roş-alb-albastre s-au unit din nou şi sunt hotărâţi să protesteze împotriva celor care prin acţiunile lor au demonstrat că vor răul unui simbol al Galaţiului, aşa cum este Oţelul. Fanii reprezintă forţa unui club, iar noi nu vom lăsa echipa la greu şi aşa cum am fost alături în stradă când ne-am bucurat, la fel de tare, sau poate chiar mai tare, vom striga când ne simţim simbolul în pericol.3. De 9 luni de zile, fanii campioanei au fost torturaţi cu ideea indusă de presa centrală, cum că Oţelul este în pericol de desfiinţare. Din păcate, ştirile venite dinspre club au menţinut această stare de nelinişte în rândul fanilor. Ni s-a promis că totul se va rezolva, că acţionarii vor pleca de la echipă fără pretenţii, dar acest lucru a întârziat să se întâmple, iar zilnic am primit ştiri din ce în ce mai grave: neplata salariilor către jucători, memorii, jucători ajunşi la rivale, depunctări, interdicţii la transferuri, etc. Acest lucru probabil că a compromis deja definitiv şi noul sezon, iar noi, suporterii, nu mai putem sta cu mâinile în sân.4. Oţelul aparţine de drept doar gălăţenilor, iar noi ca fii mândri ai acestui oraş vom fi mereu acolo când ni se pare că se întrece măsura. Atât timp cât echipa aceasta va avea suporteri, ea va trăi prin aceştia. Haideţi să arătăm că spiritul Oţelului n-a murit! 5. În 2009, când Primăria oraşului a aruncat cu bună ştiinţă sportul gălăţean la ghena de gunoi, am ieşit în stradă şi ne-am manifestat paşnic nemulţumirile. Am promis atunci cu toţii că ne vom întoarce de fiecare dată când lucrurile vor lua o turnură nefavorabilă sportului gălăţean. Iar NOI ne ţinem de cuvânt ! dunareabatrana.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted June 22, 2012 Author Share Posted June 22, 2012 Suporterii au ieşit în stradă: „Daţi-ne Oţelul înapoi!”În jur de 200 de fani ai echipei de fotbal Oţelul Galaţi s-au strâns vineri seară pe platoul din faţa hotelului Dunărea, punctul de start al marşului de protest la adresa situaţiei incerte în care se află clubul. Deşi anunţată iniţial ca o acţiune de protest împotriva acţionarilor, s-a scandat şi cântat mai mult pentru culorile roş-alb-albastre şi destul de rar la adresa celor cinci membri ai Consiliului de Administraţie, semn că lucrurile s-au mai temperat după comunicatul dat de ArcelorMittal cu o seară înainte, în care se anunţa că paşii separării echipei de combinat sunt parcurşi împreună cu cei din conducerea executivă.Lucian Bute i-a salutat pe manifestanţiAvând în faţă un banner pe care era scris sloganul acestui marş „Daţi-ne Oţelul înapoi”, s-a pornit spre platoul de la Păpădie, pe traseu alăturându-se coloanei de manifestanţi încă aproximativ 50 de gălăţeni de toate vârstele. Marşul a fost întâmpinat pe tot traseul cu aplauze ale gălăţenilor ieşiti la balcoanele blocurilor de pe strada Brăilei şi cu claxoane de susţinere din partea şoferilor maşinilor aflate în trafic. Printre aceştia din urmă s-a aflat şi o celebritate a sportului românesc, pugilistul Lucian Bute, care a salutat suporterii de la volanul unei maşini decapotabile.S-a ajuns cam după o oră la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde s-au întins mai multe bannere cu diverse mesaje, printre care şi unele adresate direct celor cinci acţionari ca persoane fizice: „Ne vom uni suporteri toţi şi vom scăpa clubul de hoţi”, „Noi nu vom renunţa până voi nu veţi pleca” sau „Management dezastruos = combinat distrus, la club vrei să faci la fel, eşti doar un intrus”.Nu mai cred în promisiuniSuporterii s-au declarat sceptici că promisiunile din ultimele zile, de rezolvare rapidă a problemelor clubui, vor fi onorate. „Am protestat împotriva situaţiei incerte în care a fost adusă echipa noastră. Suntem îngrijoraţi pentru că nu ştim ce se va întâmpla cu echipa, nu putem sta impasibili atât timp cât sunt prea multe probleme: datorii neplătite, memorii depuse de jucători, depunctare. Toate echipele se pregătesc pentru viitorul campionat, fac transferuri, dar la noi nimic, deşi antrenorul cere acest lucru. Nu putem sta indiferenţi, de fiecare dată când va fi nevoie, vom ieşi în stradă să ne apărăm echipa”, a declarat Leonard Gâbu, unul dintre iniţiatorii marşului.Protestul s-a încheiat la ora 19.40, fără să se înregistreze vreun incident.viata-libera.roFanii Oţelului Galaţi au făcut haos pe străzi!Au ţipat, au dansat, au strigat şi au aruncat cu fumigene în culorile Oţelului. Sute de suporteri gălăţeni s-au întâlnit azi după-amiaza în centrul oraşului şi apoi au mărşăluit circa trei kilometri prin oraş protestând împotriva acţionarilor clubului.Suporterii sunt nemulţumiţi că, deşi echipa are bani în cont, a fost depunctată pentru neplata unor datorii şi asta numai pentru că acţionarii nu s-au decis să dea drumul banilor către echipă. Oamenii mai spuneau că, la fel, din cauza aceloraşi acţionari nu sunt bani nici de transferuri."Jos labele de pe echipă", "Oţelul suntem noi", "Ceas de ceas, clipă de clipă luptăm pentru a noastră echipă" ori "Daţi-ne Oţelul înapoi" au fost doar câteva dintre sloganurile strigate de suporteri.libertatea.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now