Sute de gălăţence sunt abuzate de soţi în fiecare an

[dcp100168]

Corecţie ”gospodărească” la Tuluceşti

* O femeie din Tuluceşti a primit o ”corecţie” din partea soţului pe motiv că nu a spălat rufele fiicei vitrege. În prezent, victima se află internată în secţia de chirurgie toracică a spitalului „Sfântul Apostol Andrei“. După acest incident, femeia susţine că vrea să divorţeze.

Bătută pentru un motiv minor. Aşa se poate caracteriza păţania prin care a trecut Daniela Loghin, o femeie de 39 ani din Galaţi, stabilită în Tuluceşti de ceva vreme, care a fost bătută de către soţ pentru un motiv aparent banal. Femeia, care se află internată pentru a cincea oară în acest an, la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei“ Galaţi a povestit că a fost luată la bătaie de soţul ei, Costică Loghin, pe motiv că nu a spălat rufele fetei vitrege, dintr-o căsătorie anterioară a soţului. În prezent, femeia se află internată în secţia de Chirurgie Toracică din cadrul unităţii sanitare gălăţene. „La secţia de chirurgie toracică a fost internată o femeie de 39 ani din Tuluceşti, care a fost victima unui conflict domestic. A primit diagnosticul de traumatism toracic. Se află la a cincea internare anul acesta“, a explicat doctorul Mihai Bucatanschi, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei“. Poliţia a deschis o anchetă în vederea stabilirii vinovăţiei agresorului, care a declarat în faţa anchetatorilor că, de fapt, motivul agresiunii a fost o neînţelegere privind alegerea posturilor TV. Cu toate acestea, după cele întâmplate, victima a declarat că intenţionează să pună capăt căsniciei.

http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=5

[dcp100168]

Violenţa conjugală

Femei matratate de soţi

* Femeile bătute de soţi, paciente obişnuite ale Spitalului de Urgenţă * Ieri, o femeie era internată a cincea oară din motive "conjugale" * Violenţa în familii este cunoscută de poliţie * La Galaţi, aceste femei au la dispoziţie adăpostul Fundaţiei Familia * De numai 20 de locuri * Cele de la ţară vin la Urgenţe...

Drumuri repetate la spital

Lumea în care trăim este tot mai dură, iar violenţa este demult fapt divers. Deşi un spital este o instituţie destinată vindecării bolilor, zilnic cel puţin cinci‑şase persoane sunt internate la Spitalul Clinic de Urgenţă în urma unor agresiuni. Apariţia unei victime a violenţei este aproape un fapt comun. Din nefericire, şi atunci când aceasta a apărut ca urmare a violenţei familiale. Ei bine în cazul femeii în vârstă de 39 de ani, din Tuluceşti, aflată ieri în spital, ar fi de adăugat amănuntul că, de la începutul acestui an, din cauza bătăilor încasate de la soţul ei a fost internată a cincea oară. De astă dată, diagnosticul este "traumatism toracic provocat prin agresiune". Biata femeie spune însă că această ultimă bătaie, din cauza căreia necesită îngrijiri în secţia Chirurgie Toracică, este un mizilic pe lângă multe altele, de pomină, îndurate de‑a lungul anilor. Şi totuşi, tragedia acestei soţii nu se "rezumă" la nenumăratele lovituri cu pumnii. În urmă cu ceva vreme ea a "încasat" de la cel care‑i face viaţa un coşmar şi o boală infecţioasă deosebit de gravă. Nici copilul nu se află într‑o stare mai bună. Acum femeia se declară decisă să pună capăt coşmarului prin desfacerea căsătoriei. Se pare însă că a mai fost decisă şi în alte dăţi...

Resemnare şi neputinţă

Situaţia femeii maltratate sistematic de soţ este una cunoscută de poliţie. Purtătorul de cuvânt al IPJ, Cristina Tatulici, ne‑a confirmat faptul că la postul de poliţie din satul unde locuieşte această familie desele altercaţii dintre soţi sunt fapt divers. Atâta vreme cât peste fiecare se trece mai uşor sau mai greu, în funcţie de rapiditatea cu care se vindecă leziunile provocate femeii, şi nu există plângeri împotriva soţului violent, cine poate interveni? Pe de altă parte, surse din spital ne‑au confirmat existenţa altor cazuri vizibil asemănătoare, dar în care victimele refuză să recunoască adevăratul motiv pentru care ajung la Urgenţe.

Medicii din spital afirmă clar că acest caz cu atâtea internări la activ într‑un singur an nu este rarisim. În general, soţiile din mediul rural, care sunt victime ale violenţei în mod repetat, se resemnează acceptând mai degrabă situaţia lor nenorocită decât ideea unui divorţ. De aceea majoritatea acestui gen de paciente ale Spitalului de Urgenţă sunt de la ţară.

La oraş se poate divorţa mai uşor

"La oraş", soţiile bătute pot divorţa şi pot solicita mai lesne împărţeala agoniselii comune pe cale juridică. Dar şi aici, de ruşinea familiei sau a colegilor, multe dintre femeile bătute tac şi rabdă. Şi totuşi, la Galaţi victimelor violenţei conjugale le dă o mână de ajutor şi Fundaţia Familia punându‑le la dispoziţie un adăpost cu 20 de locuri. Curios, am căutat adresa şi numărul de telefon ale acestui adăpost în baza de date a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei, dar nu l‑am găsit. Mai mult, am avut surpriza să constatăm că din cele 41 de judeţe din România, doar 11, plus municipiul Bucureşti, oferă astfel de date. Şi asta în condiţiile în care o statistică, evident depăşită, dar alta mai nouă nu există, din anul 2004 până în 2007 au fost înregistrate 33.730 de cazuri de violenţă domestică la nivelul întregii ţări, în care 224 de persoane şi‑au pierdut viaţa. Să fie cifrele mortalităţii din cauza violenţei din familie la paritate cu cele cauzate de accidentele de circulaţie?

Doar 20 de locuri de linişte

După cum ne‑a precizat Anca Antohi, psiholog în cadrul fundaţiei Familia, în acest spaţiu, femeile agresate de soţi se pot refugia temporar: "Sunt cazate, în general pentru o perioadă de trei luni, timp în care primesc asistenţă psihologică, juridică, socială, fie până divorţează, fie până se reintegrează în familie". Psihologul a precizat că numărul femeilor care reuşesc să se reintegreze şi nu revin în adăpost este foarte mic. Majoritatea revin şi în final decid să divorţeze.

Din cauza recrudescenţei violenţei domestice, cele 20 de locuri ale adăpostului sunt vizibil insuficiente în raport cu solicitările. Să mai adăugăm, spre ştiinţa dumneavoastră o cifră. Zona în care ne aflăm, de Sud‑Est, este pe locul doi în ţară privind acest fenomen. Anul trecut procentul victimelor înregistrate ca urmare a violenţei din familii se ridica aici la 17,73 la sută, iar în 2006 era de 21,12 la sută. Cât poate ajuta un adăpost cu numai 20 de locuri? Şi, mai ales, ce măsuri se pot lua în sprijinul unei femei bolnave grav, internate a cincea oară din cauza bătăilor primite şi a copilului său? Împotriva flagelului violenţei conjugale se face prea puţin. Mult prea puţin!

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=27086

[dcp100168]

Violenta in familie, taxata de procurori

In justitia galateana s-a mai inregistrat o premiera, un individ a fost trimis in judecata pentru lovirea si amenintarea sotiei. Astfel, acesta este primul dosar referitor la violenta in familie care ajunge in instanta. Procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatorie au mai trimis in judecata, in vara acestui an, un stapan de caine. Patrupedul a atacat o persoana, iar plangerea penala facuta de victima a dus la rezultatul mai sus amintit. De data aceasta este vorba despre o familie, a carei identitate nu o vom face cunoscuta. Femeia, impreuna cu singurul copil pe care-l are, se afla internata intr-un adapost. Ea a depus o plangere penala impotriva sotului ei, H.V., dupa ce acesta a lovit-o si a amenintat-o cu moartea. Din rechizitoriul intocmit de procurorii galateni reiese ca pe 15 martie 2008, dupa ce a baut, H.V. si-a lovit sotia cu pumnii in cap, tragand-o de par. Speriata, aceasta s-a refugiat la o prietena, luandu-si si copilul.

Scene violente in preajma unui copil

Dupa aceasta bataie, femeia a avut nevoie de aproximativ patru zile de spitalizare. Un alt cosmar l-a avut si pe 5 aprilie, cand, fiind in stare de ebrietate, H.V. a lovit-o numai peste fata, provocandu-i o sangerare masiva. De mentionat este faptul ca toate aceste scene de violenta se petreceau in prezenta micutului, lucru care a determinat-o pe femeie ca in luna aprilie a acestui an sa se refugieze intr-un adapost special creat pentru cele aflate in situatia ei. Nu a scapat insa nici aici de sicanele barbatului. Dupa ce a aflat unde sta, H.V. a pus mana pe telefon si a amenintat-o cu moartea, atat pe ea, cat si pe copilul lor. Plangerea penala facuta de sotia - victima a fost solutionata prin trimiterea in judecata a celui care in acte este sot si parinte.

Pedeapsa modica

Barbatul va fi judecat de catre magistratii Judecatoriei pentru lovire sau alte violente savarsite asupra membrilor familiei, dar si pentru amenintare. Potrivit Codului Penal, H.V. risca pentru lovire, fie sa primeasca o pedeapsa cu inchisoarea de la sase luni la un an, fie o simpla amenda. Pentru amenintare, individul risca fie inchisoare de la trei luni la un an, fie o amenda. Ramane de vazut cat de aspru il vor pedepsi magistratii pentru modul in care si-a alungat sotia si copilul din propria lor casa.

Reamintim ca, anul trecut, in timpul campaniei impotriva violentei in familie, s-a spus ca in Galati se inregistrasera peste 300 de astfel de cazuri, acestea fiind insa o parte dintre femeile agresate de sotii lor. Atunci s-a mai spus ca foarte multe dintre cele batute refuza sa-si traga sotii la raspundere pentru ca sunt total dependente de acestia.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... &articol=6

[dcp100168]

"Violenţa naşte violenţă!"

Aproape 300 de cazuri de victime ale violenţei domestice au fost înregistrate în primele trei trimestre ale acestui an. Aceste cazuri au fost raportate de către cei de la Serviciul de medicină legală Galaţi - 78 de cazuri, Inspectoratul Judeţean de Poliţie - 46 de cazuri, Fundaţia de Sprijin a Vârstnicilor - alte 46 de cazuri, Fundaţia Familia - 74 de cazuri, iar Direcţia de Protecţie a Copilului - 20 de cazuri.

Aşa începe campania celor 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeii, cu nişte cifre care reprezintă, practic, 20% din realitatea îngrozitoare în care se zbat copii, femei şi bătrâni. Cel puţin aceasta este concluzia la care au ajuns reprezentanţii mai multor instituţii publice, ce s-au implicat în această campanie. Reprezentanţi ai Poliţiei, Primăriei, Direcţiei de Muncă, ai fundaţiilor, ai Inspectoratului Şcolar au căzut de acord asupra faptului că aceste cifre reprezintă doar cazuri raportate şi nu realitatea care este mult mai îngrozitoare.

Violenţa, ca o şcoală a răului

Debutul acestei campanii s-a făcut printr-o masă rotundă în care s-a vorbit despre modalităţile în care instituţiile statului pot interveni în familiile în care violenţa este în toi. S-a vorbit despre mediatorii, care există pe un tabel afişat la Palatul de Justiţie şi care pot fi contactaţi la nevoie, dar s-a spus că fără acordul celor doi parteneri nimic nu se poate întâmpla. S-a vorbit despre faptul că Poliţia nu poate face aproape nimic atunci când este vorba despre agresiune, decât să dea o amendă, care într-un final afectează bugetul întregii familii. S-a vorbit despre modificările legislative, care le-ar putea ajuta pe victime, dar care întârzie să se facă. Ar trebui să se introducă un ordin de restricţie împotriva agresorului, aşa cum ar trebui ca nu femeia bătută şi cu un copil în braţe să părăsească domiciliul, în vreme ce agresorul rămâne în casă. S-a mai spus că vecinii unor familii în care violenţa este o regulă nu intervin decât atunci când sunt extrem de deranjaţi de strigăte. Un lucru este cert: violenţa naşte violenţă. "Copiii crescuţi într-un mediu în care bătăile fac parte din rutina zilnică vor învăţa că aşa se face şi vor aplica acelaşi tratament propriilor familii pentru că violenţa naşte violenţă", a conchis directorul Direcţiei de Muncă şi Incluziune Socială, Niculina Olimpia Ralea.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... &articol=3

[Mikka]

Lasa, tata, ca la moaste si la biserici is cozile cat pamantul de mari... Popor crestin, bun si iertator, ce mama dreacului! :twisted:

[dcp100168]

Barbatii, victimele violentei in familie

» Analiza actelor de violenta in familie, pe primele zece luni ale anului 2008, atesta ca in judetul Galati sunt mai multi barbati, decat femei, care au cazut victima acestui gen de conflict.

In primele luni ale anului 2008, la nivelul judetului Galati s-au inregistrat 35 de cazuri de violenta in familie - sapte cazuri au fost inregistrate in mediul urban si 28 de cazuri in mediul rural. "In mod paradoxal, din cele 35 de cazuri, in 18 victime au fost barbatii, deci datele statistice contrazic partial ipoteza ca cele

mai multe victime sunt femeile", a declarat, ieri, subcomisarul Cristina Tatulici, purtatorul de cuvant al Politiei Galati. Din fericire, in urma acestor acte de violenta, in care a fost vorba despre lovirea unor rude, nu s-a inregistrat nici un deces. Cu toate acestea, ingrijorator este faptul ca victimele isi accepta in tacere situatia, deoarece se tem ca o plangere la politie i-ar supara si mai mult pe cei care le fac viata un cosmar. Asa se face ca foarte putini depun reclamatii. "Ceea ce s-a inregistrat reprezinta doar varful iceberg-ului. Aceasta analiza a actelor de violenta in familie are in vedere doar cazurile raportate la Politie sau cele in care am fost sesizati de unitatile din cadrul Autoritatii de Sanatate Publica Galati. De multe ori, cazurile nu ajung in atentia autoritatilor, pentru ca, din diverse motive, raman in cadrul familiei in care se produc", a spus Cristina Tatulici. Comparativ cu aceeasi perioada a anului 2007, numarul victimelor violentei in familie a scazut. Anul trecut au fost 55 de asemenea cazuri; in 30 de cazuri, barbatii au fost cei care au cazut victime, iar in 25, femeile.

http://www.romanialibera.ro/a141087/bar ... milie.html

[dcp100168]

"Azi bătaie, mâine bătaie, dar până când?"

Fără speranţă, îngrozită, cu chipul desfigurat şi trupul numai cicatrici de-atâta bătaie, cu un bebeluş bolnav scăpat viu ca prin minune după torturile pe care le-a îndurat mama lui, aşa a ajuns Maria în Centrul Maternal al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Nu auzise până atunci de o asemenea instituţie. Credea că i se cuvin bătăile, fiindcă nu tăcea în faţa bărbatului pus pe scandal şi cu creierul murat în băutură. Graţie educaţiei primite în Centrul Maternal, a învăţat că niciun om nu merită să fie bătut şi e gata să înceapă o viaţă nouă.

Centrul Maternal, primul pas spre o viaţă normală

Pe Maria am cunoscut-o în Centrul Maternal al Protecţiei Copilului. Până s-apară, am cunoscut un ţânc cu cei mai frumoşi ochi verzi din lume. Venise pentru porţia lui de joacă şi alintătură în braţele coordonatoarei centrului, dna Diana Mitrofan. În ziua respectivă nu se plimbase „cu motocicleta”. Puştiul se instalează comod în braţele dnei Mitrofan, care îl leagănă mărunt, ca un motor adevărat. Din uşă, ne spionează o zulufată pusă pe şotii. Dna Mitrofan s-a obişnuit să-şi împartă biroul cu cei mici, care şi-au extins şi acolo spaţiul de joacă. Copiii sunt chemaţi la masă. În adăpostul creat pentru a proteja cuplul mamă-copil, sunt acum două mame împreună cu copiii lor. Regula e clară: fraţii nu se despart. În centru domneşte o atmosferă de familie. E frumos, luminos, curat, există mâncare bună pe săturate, plus sfaturi necesare mamelor abuzate.

„Mă bătea, dar mi-era ruşine de lume”

Maria s-a măritat la 17 ani, când ar fi trebuit să dea bacalaureatul: „Am luat unul bogat, cu 18 ani mai mare ca mine. Am făcut trei copii, casă mare, cu opt camere, aveam avere, solar. Prima bătaie am mâncat-o la o nuntă pentru că am dansat. Mă apuca de păr şi mă bătea. De vină era diferenţa de ani. Când a murit soacra mea, nu mai avea cine să mă scape din bătaie. Până atunci nu plecasem, că mi-era ruşine de lume! Am început să plec cu copii cu tot”.

„A luat levierul şi mi-a dat în cap”

„Într-o zi, nu aveam bani ca să-i dau de ţigări. A luat levierul şi mi-a dat cu el în cap. Plină de sânge, m-a dus în pădure. M-a găsit socrul meu şi m-a dus la spital. Eram în comă. Am fost operată. Nu m-am mai întors la el”, povesteşte femeia. Din cauza mediului dominat de alcool şi de violenţă a prins patima băuturii, dar s-a dus singură la dezalcoolizare.

După ce şi-a părăsit soţul, şi-a găsit alt bărbat. O vreme a fost bine, dar, gelos pe copiii din prima căsătorie, a început s-o bată rău. I-a făcut un copil sperând că se va linişti, dar pruncul a murit. Era singura care muncea s-aducă bani în casă. El i-a dat foc la casa părintească. Pentru asta, a făcut trei ani de închisoare, deşi ar fi trebuit să facă cinci.

Ea şi-a lăsat copiii în grija fratelui şi a plecat la muncă în Spania şi Portugalia. Cu banii munciţi acolo, a făcut recurs şi l-a scăpat de puşcărie. S-a împăcat cu el şi l-a luat la patronul pentru care muncea ea.

„M-a tocat cu securea!”

„Care stă şi se plânge e puturos. Eu am muncit şi pe mâncare: pentru o bucată de pâine, pentru ulei, fasole, să aduc la copii. El s-a apucat de furat. Când l-am ameninţat că-l denunţ, a reînceput omorul, şi cu sapa şi cu furca, capete sparte. Am rămas însărcinată. Eram în cinci luni şi m-am dus la lucru, ridicam greutăţi”.

„În decembrie n-am mai putut munci. El era beat, a luat securea şi m-a tocat. Mi-a rupt mâna, piciorul. Mi-am apărat burta. Am stat toată noaptea în chinuri, iar dimineaţă, m-a pus să-i fac mâncare. I-am spus că nasc şi am hemoragie”.

„O lună am stat în spital, în ghips. Am născut şi când am venit acasă, iarna, singura sursă de căldură era un reşou mititel, căruia i s-a ars şi liţa. Copilul s-a îmbolnăvit, dar nu mă lăsa să-l duc la spital. Am ajuns cu copilul, în pijamale, în Centru”, spune femeia.

„Femeile să nu stea să sufere!”

„În patru luni am învăţat multe aici, la Protecţia Copilului. M-am şi îngrăşat, că eram o slăbătură, dar am primit şi educaţie. Pentru un timp, las copilul la un asistent maternal să aibă grijă de el. Eu o să muncesc să-i cresc pe copiii ceilalţi. O să vin să-l văd. Femeile care sunt bătute să nu stea să nu sufere ca proastele. Mă duc în toată lumea şi mi-aleg un suflet să mă înţeleagă şi pe mine”, a conchis femeia.

Pentru Maria şi pentru copiii ei, Centrul Maternal şi oamenii de la Protecţia Copilului, în frunte cu dna Doina Mitrofan, au însemnat şansa unei vieţi noi.

N.A. Maria e un nume fictiv, dar povestea ei e teribil de adevărată!

http://www.viata-libera.ro/articol-Azi_ ... _cand.html

[dcp100168]

Psihologii avertizeaza: Criza economica duce la violenta domestica!

Criza financiara loveste si indirect, avertizeaza psihologii. Mai exact, prin intermediul barbatilor ramasi someri, care isi varsa nervii si frustrarile asupra sotiei si chiar a copiilor. Directia de Munca si Protectie Sociala Galati a inregistrat peste 100 de cazuri de femei agresate in primele trei luni ale anului, adica exact de cand au inceput valurile de disponibilizari. Desi exista solutii ca femeile sa scape din infernul de acasa, putine au curajul sa plece si sa caute ajutor intr-un centru specializat. Fundatia Familia din Galati gazduieste in prezent mai mult de 20 de cupluri, mama- copil. Psihologii care se ocupa de consilierea victimelor spun ca inmultirea cazurilor de violenta domestica are legatura si cu rata somajului, care a crescut la Galati. Si agresorii pot primi ajutor, dar putini dintre ei au cerut sa fie consiliati de psihologi. Reprezentantii fundatiei se tem ca va fi si mai rau, pe masura agravarii crizei economice.

http://stirileprotv.ro/stiri/social/psi ... stica.html

[dcp100168]

Peste 200 de gălăţence sunt abuzate anual de soţi

În fiecare an, sute de femei din Galaţi sunt abuzate fizic, psihic şi sexual de bărbaţii cu care convieţuiescTeama de a o lua de la capăt, dar şi ruşinea faţă de vecini, determină femeile agresate să sufere în tăcere, în loc să ceară sprinul autorităţilor De cele mai multe ori, violenţa în familie apare din cauza alcoolului consumat de soţ şi a neajunsurilor.

Un exemplu elocvent în acest sens este povestea tristă a Lilianei M, care din nefericire, a cunoscut din plin violenţa sălbatică. Problemele femeii au apărut în urmă cu patru ani. De atunci, a suportat cu stoicism violenţa soţului ei. Mariana a îndurat cât a putut şi, în cele din urmă, şi-a făcut curaj şi a cerut ajutorul Primăriei, care a îndrumat-o către Centrul de primire a femeilor abuzate. De şase luni, Liliana şi cei trei copii ai săi trăiesc în Centru. Zilnic, încearcă să o ia de la capăt. Cicatricele încă se mai cunosc. „Bărbatul era foarte violent. Din cauza băuturii şi a lipsei banilor, au început să apară neînţelegerile. Mă bătea şi vorbea urât. Nu am mai suportat şi am cerut ajutorul Primăriei. Casa era a părinţilor lui. Eu nu aveam niciun drept, deoarece nu am fost căsătoriţi cu acte”, ne-a povestit femeia. Situaţia femeii maltratate de soţ este cunoscută şi de Protecţia Copilului. Majoritatea cazurilor provin din familii dezorganizate şi în general au la bază relaţii de concubinaj. „Anul acesta, am asistat 50 de victime ale violenţei în familie. În realitate, sunt însă mult mai multe. În mediul urban, oamenii au mai lesne acces la informaţie şi în general ştiu că pot cere ajutor autorităţilor. În mediu rural, femeile sunt mai puţin informate”, ne-a spus purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului, Tania Calcan.

Un fenomen care ia amploare sunt problemele sexuale ale soţilor. „Aceştia vizionează site-uri dedicate adulţilor şi apoi pe fondul consumului de alcool, vor să aplice cu soţia ceea ce au văzut pe internet. Unele femei mi-au povestit că nici nu mai ţineau cont că sunt copii în preajmă”, ne-a spus directoarea centrului, Mariana Robea. "Să pleci dintr-o casă cu patru copii după tine, să nu ai niciun venit, şi să vii undeva să o iei de la capăt este de admirat. În adăpost femeile primesc asistenţă psihologică, socială”, a mai adăugat directoarea centrului. Centrul de Adăpost pentru femei maltratate funcţionează din 2005 şi are o capacitate de 20 de persoane. Legislaţia prevede că o persoană poate sta în centru trei luni, dar, în cazuri excepţionale, internarea se poate prelungi până la 180 de zile. În această perioadă, femeile sunt consiliate şi ajutate să-şi găsească un loc de muncă, iar copii merg la grădinţă şi şcoală. Anul acesta au fost în jur de 200 de cazuri.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Ca ... 82992.html

[dcp100168]

Evacuat din locuinţă pentru agresarea soţiei

În urmă cu aproximativ o lună scriam de cazul unei gălăţence care a avut curajul să ceară în premieră instanţei de judecată un ordin de protecţie şi un ordin de restricţie faţă de soţul agresor. Judecătorii au admis cererea victimei, R.N., la sfârşitul săptămânii trecute, astfel că femeia a devenit prima victimă a unei agresiuni conjugale din Galaţi care reuşeşte să obţină un ordin de interdicţie împotriva soţului în ultimii 22 de ani.

“Instanţa a dispus evacuarea soţului din imobil pentru o perioadă de trei luni de la data pronunţării hotărârii. Instanţa a dispus, de asemenea, ca soţul să păstreze o distanţă minimă de 50 de metri faţă de soţie, faţă de copiii minori ai părţilor, precum şi faţă de locuinţa acestora pentru o perioadă de trei luni de la data pronunţării prezentei hotărâri”, ne-a declarat Biatrice Martiş, avocatul victimei.

Reticenţa victimelor agresiunilor conjugale faţă de sistemul judiciar şi teama de represalii din partea soţilor au făcut ca până acum nicio gălăţeancă să nu uzeze de prevederile unei legi adoptate în 2003, care incriminează violenţa conjugală şi oferă posibilitatea de a cere protecţie din partea autorităţilor statului.

11 ani de bătăi şi ameninţări

Până acum, femeile agresate din Galaţi au apelat la o asociaţie care se ocupă de protecţia persoanelor supuse agresiunii conjugale, un lucru bun, dar care nu a rezolvat problema de fond. În cazul lui R.N., bătăile, ameninţările şi insultele au durat nu mai puţin de 11 ani, iar femeia a crezut că va cădea victima unuia dintre accesele de furie ale soţului său.

“Soţul meu m-a lovit cu mâinile, m-a tras de păr, m-a strâns de gât! Nu mai puteam respira! L-am rugat să se calmeze, cu lacrimi în ochi l-am implorat, l-am rugat frumos să înceteze şi să folosească un limbaj adecvat. Pentru mine, ca femeie, soţie şi mamă, căminul este sinonim cu pericolul. A ajuns să mă ameninţe cu moartea, despre divorţ nici nu vrea să audă. Îmi este frică să ies din casă!“, susţinea femeia în cererea de chemare în judecată.

După crearea acestui precedent este de aşteptat ca şi alte gălăţence să apeleze la justiţie pentru a-i ţine la distanţă pe soţii violenţi. Legea 213/2003 le dă dreptul să ceară un ordin de protecţie cu caracter provizoriu, iar instanţa îl poate obliga pe soţul agresor să suporte cheltuielile medicale, de judecată şi cele generate de adăpostirea soţiei agresate, dar şi să îi interzică orice contact telefonic sau corespondenţă cu aceasta.

monitoruldegalati.ro

[dcp100168]

Zeci de ordine de protecţie împotriva soţilor violenţi

În primele şase luni ale acestui an, Judecătoria Galaţi a emis peste 50 de ordine de protecţie, în special la cererea soţiilor, care sunt supuse la violenţe şi ameninţări din partea soţilor sau foştilor parteneri de viaţă, ce nu se împacă cu ideea că relaţia s-a încheiat. Alte zeci de astfel de solicitări sunt în curs de judecată, instanţele dispunând ca agresorii să fie evacuaţi din locuinţă, să păstreze o distanţă minimă faţă de fostul partener, de locuinţa acestuia şi de locul său de muncă, de regulă 100 de metri. Acestora li se interzice practic orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu foştii soţi sau concubini.

Un astfel de caz este cel al gălăţencei R.N., care a obţinut iniţial evacuarea soţului din imobil pentru o perioadă de trei luni. Judecătorii au hotărât ca soţul să păstreze o distanţă minimă de 50 de metri faţă de soţie, faţă de copiii minori ai părţilor, precum şi faţă de locuinţa acestora pentru o perioadă de trei luni de la data pronunţării hotărârii. Timp de un an, cât ordinul de protecţie a fost reînnoit, soţul agresor nu a avut curaj să se apropie de soţia sa. Asta până recent, când judecătorii au decis, în mod inexplicabil, să nu mai prelungească ordinul de protecţie, iar bărbatul a profitat de ocazie pentru a-şi agresa şi insulta din nou soţia.

Bătută şi ameninţată timp de 11 ani

În cazul lui R.N., bătăile, ameninţările şi insultele au durat nu mai puţin de 11 ani, iar femeia a crezut că va cădea victima unuia dintre accesele de furie ale soţului său. „Soţul meu m-a lovit cu mâinile, m-a tras de păr, m-a strâns de gât! Nu mai puteam respira! L-am rugat să se calmeze, cu lacrimi în ochi l-am implorat, l-am rugat frumos să înceteze şi să folosească un limbaj adecvat. Pentru mine, ca femeie, soţie şi mamă, căminul este sinonim cu pericolul. A ajuns să mă ameninţe cu moartea, despre divorţ nici nu vrea să audă. Îmi este frică să ies din casă!“, susţinea femeia în cererea de chemare în judecată.
Legea 213/2003 le dă dreptul celor agresaţi să ceară un ordin de protecţie cu caracter provizoriu, iar instanţa îl poate obliga pe soţul agresor să suporte cheltuielile medicale, de judecată şi cele generate de adăpostirea soţiei agresate, dar şi să îi interzică orice contact telefonic sau corespondenţă cu aceasta.

monitoruldegalati.ro

[dcp100168]

Coşmarul femeilor prinse în capcana mariajelor violente

* "La prima palmă, am zis că aşa e în căsnicie!" * Mentalitatea, posibilităţile materiale limitate şi copiii le ţin pe multe gălăţence captive în relaţii violente

"L-ai luat, ţine-l, că e al tău, bun, rău, cum o fi!". Este sfatul pe care generaţii întregi de românce l-au primit cu capul plecat şi ochii în lacrimi de la părinţi sau de la apropiaţi convinşi că paza cu străşnicie a valorilor familiale este indisolubil legată de acel „împreună până când moartea ne va despărţi”. În spatele uşilor închise şi cu frica de a nu fi blamate, mii de românce au trăit şi trăiesc şi în secolul XXI coşmarul unor căsnicii în care vorba grea se împleteşte adesea cu palme, pumni şi teroare.

Punct, după 15 ani

Ioana are 43 de ani şi face parte din prima categorie, a femeilor modeste, soţie de muncitor, care a trăit o viaţă obişnuită cu ideea că o căsnicie înseamnă mai multă suferinţă decât fericire. De fapt, este fostă soţie, pentru că după 15 ani de mariaj sinonim cu chinul a decis să pună punct. Am găsit-o în Adăpostul pentru Victimele Violenţei în Familie, dispusă să îşi spună povestea. O poveste comună, dar din care ea a avut curajul să iasă.
Ioana este originară din Valea Mărului şi s-a măritat la 28 de ani cu un bărbat mai mare cu şase ani, pe care l-a cunoscut la Galaţi, unde munceau amândoi. „Luna de miere” nu a ţinut prea mult. „Latura lui violentă am văzut-o de la început. Era violent în toate felurile, şi fizic, şi verbal. Chiar prima palmă nici nu am luat-o în seamă, am tratat-o ca pe ceva minor, am zis că aşa e într-o căsnicie!”, ne spune Ioana despre felul în care a făcut cunoştinţă cu „viaţa de femeie măritată”. La scurt timp de la cununie, în viaţa celor doi a apărut primul copil, o fiică. Şi singurul, pentru că în 15 ani de convieţuire nu a mai fost loc de atâta iubire încât să mai apară urmaşi. „Au tot fost conflicte, certuri. Mă bătea cu pumnii. Ultimele lovituri le-am avut în inimă. Înainte de divorţ a fost cel mai rău, de-o violenţă dusă la extrem. Nu am vrut ca fata să crească într-un astfel de mediu”.

Amenzi şi sfaturi

La fel ca majoritatea victimelor violenţei în familie, primul ajutor l-a căutat la Poliţie, sperând că aşa bărbatul, poate de frică, poate de ruşine se va potoli şi nu le va mai face viaţa un calvar. Ioana avea însă să afle curând că reclamaţiile la Secţia 4 nu erau decât noi motive de scandal. „Nu mai ştiu câte reclamaţii am depus la Secţia 4 şi solicitări la 112, cel puţin în ultimii trei ani. De fiecare dată când îl reclamam, se răzbuna, devenea şi mai violent. Poliţia îl amenda şi cam atât”, explică femeia.
De cealaltă parte, părinţii, oameni simpli, de la ţară, au îndemnat-o să suporte. „Mi-au spus şi părinţii că trebuie să stau să suport. Să merg pe principiul cum erau ei, să stau acolo o veşnicie lângă soţ. Ori eu puneam la mijloc şi copilul. Dar acum sunt hotărâtă să merg pe picioarele mele. Am un singur copil, nu-mi este frică să muncesc”, conchide femeia, care a divorţat anul trecut, iar în urmă cu două săptămâni a părăsit garsoniera pe care încă o mai împărţea cu fostul soţ. A cerut sprijin la Adăpost şi speră să îşi găsească o slujbă de vânzătoare.

Adăpostul, refugiu temporar

La fel ca Ioana, în Adăpostul care funcţionează pe lângă Direcţia de Protecţia Copilului şi Asistenţă Socială Galaţi mai sunt alte câteva femei. Puţine, raportat la numărul real al celor care ar avea nevoie de sprijin şi ajutor. „La noi în adăpost avem 20 de locuri pentru femei şi copii. Adăpostul ar trebui să ofere servicii pentru judeţ şi municipiul Galaţi, dar pentru că a rămas singurul din Regiunea 2 Sud Est, primim solicitări şi de la Constanţa, Brăila şi chiar Craiova. Ceea ce trebuie să ştie în general victimele violenţei, chiar dacă ajung la noi sau nu, este că pot beneficia de consiliere psihologică gratuită prin sistemul de protecţie. Oricine poate primi un sfat astfel încât să poată ajunge, ulterior, să ia deciziile cele mai bune vizavi de problemele cu care se confruntă”, ne-a explicat Mariana Robea, directorul Fundaţiei „Familia” Galaţi.

O problemă care se poate rezolva

Un sfat competent, venit de la un profesionist, ar putea fi cheia spre a rezolva sau pune punct calvarului de acasă, însă la el apelează mai mult femeile şi mai puţin bărbaţii, identificaţi în majoritatea cazurilor cu rolul de agresori. Şi asta pentru că majoritatea nu înţeleg că au o problemă. „Violenţa în familie este cauzată de tarele cu care vin partenerii din familia de bază, mediul în care aceştia trăiesc şi muncesc, lipsa respectului faţă de cei din jur, un nivel scăzut al educaţiei sau probleme emoţionale pe care nu şi le pot rezolva”, explică psihologul Lucian Lungu.
Indiferent de cauzele violenţei, trebuie ştiut că efectele acestea pot fi dezastruoase pe termen mediu şi lung. „Violenţa în familie duce la scăderea stimei de sine a partenerului agresat. În societate, acesta ajunge să fie perceput la o persoană incapabilă să-şi rezolve problemele. Copiii, dacă există, au de suferit, pentru că vor ajunge să perceapă situaţia ca una de normalitate şi la rândul lor se vor manifesta violent pentru că aşa învaţă că se rezolvă problema”, completează specialistul.

Cum sunt pedepsiţi agresorii

Prima măsură pe care o persoană agresată o poate lua este solicitarea unui ordin de protecţie. Hotărârea, care se emite de instanţa de judecată, are o valabilitate de maxim şase luni de la data emiterii şi poate fi reînnoită, dacă motivele persistă. În ultimii trei ani, judecătoriile de pe raza judeţului Galaţi au avut peste 150 de solicitări de ordine de protecţie, mai mult de jumătate fiind înregistrate în cursul anului 2014. Printr-un ordin de protecţie, agresorului îi poate fi interzis să se apropie de victimă şi copii, de locuinţa unde stau aceştia, de locul de muncă al victimei, să se deplaseze în localităţile unde victima merge frecvent şi, de asemenea, este obligat să predea Poliţiei armele, în cazul în care deţine aşa ceva.
O altă măsură este plângerea penală. Noul Cod penal incriminează, la art. 199, infracţiunea de violenţă în familie, prin care pedepsele pentru lovire, vătămare corporală, omor sau omor calificat sunt majorate cu o pătrime faţă de cuantumul de bază. În aceste condiţii, agresorii ar avea, teoretic, şanse destul de mici să scape cu pedepse cu suspendare, numai că ceea ce stă de multe ori între bătaia de acasă şi pedepsirea „teroristului” este fie nedepunerea plângerii prealabile de către victimă, fie retragerea acesteia sub imperiul fricii sau pentru o nouă şansă.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Traumele femeilor abuzate de parteneri. Explicațiile coordonatoarei unui centru pentru astfel de victime

Mariana Robea coordonează un centru pentru victimele violenței domestice din Galați și, de-a lungul anilor, a ajutat sute de femei să se despartă de trecutul traumatizant alături de foștii parteneri și să își refacă atât propria viață, cât și pe cea a copiilor lor.

Mariana Robea, directorul fundației „Familia” și coordonatoarea Centrului de Recuperare pentru Victimele Violenței Domestice din Galați, a vorbit, în exclusivitate pentru „Adevărul”, despre dramele femeilor care ajung în centru, despre teroarea la care au fost supuse de către soți și cât de greu le este să depășească traumele prin care au trecut și să își reconstruiască viața.

Care este procedura prin care femeile care au fost victime ale violenței în familie se pot caza pentru o perioadă în centrul pe care îl conduceți?
Vin fie singure, fie trimise de Poliție sau de către Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC). Cam toată lumea știe de existența centrului. Cazarea se face pe 6 luni, cu posibilitarea prelungirii acestei perioade, în baza cererilor depuse de femeile care sunt victime ale abuzurilor în familie, în limita capacității centrului.
Dacă nu sunt locuri, căutăm soluții temporare cu DGASPC și Direcția de Asistență Socială până se eliberează un loc. De regulă, după 6 luni reușesc să își găsească o locuință unde să stea cu chirie și să fie astfel independente.

Câte femei sunt cazate acum în centru și câte dintre ele au copii?
Centrul de Recuperare pentru Victimele Violenței Domestice din Galați are o capacitate de 15 locuri, iar în acesta pot fi cazați doar mame și copii care au fost victime ale violenței domestice. În prezent, toate locurile de cazare din centru sunt ocupate. Sunt 5 mame și 10 copii.
Este singurul ONG din regiunea de sud-est a României care oferă și cazare pentru victimele violenței în familie. Sunt și situații în care mamele au copiii mari și decid să vină la noi în centru din cauza violențelor la care sunt supuse de către soți. În 2022, 61 de mame și copiii lor au fost cazate în centru.

De ce facilități beneficiază în perioada cât sunt cazate în centru?
Toate serviciile sunt gratuite cât timp sunt cazate la noi. Vorbim de cazare, masă, consiliere juridică, psihologică și de orientare în carieră. Lipsa jobului la multe dintre ele este o problemă serioasă. Fie nu au avut niciodată un loc de muncă, fie au muncit pe perioade scurte de timp.
Pentru că au mulți copii acasă, nu au putut niciodată să facă și altceva, dar nici nu au fost sprijinite de soți sau concubini. Odată ajunse în centrul nostru, lucrurile se schimbă semnificativ. Copiii sunt transferați la o școală din apropierea centrului pentru a fi ușor de supravegheat.
Vorbim cu fiecare victimă a violenței în familie pentru a vedea ce studii are, dacă a mai muncit undeva și ce și-ar dori sa facă, iar în funcție de toate aceste aspecte, le recomandăm diverse locuri de muncă și am reușit să le angajăm. De multe ori, sunt femei din centru care s-au angajat și care recomandă la locul de muncă alte victime ale violenței în familie.

Sunt protejate în cazul în care partenerii de viață află unde stau și vin ca să le amenințe sau poate chiar să le facă rău? 
Centrul este păzit în permanență, dar suntem sprijiniți și de polițiști atunci când situația o impune. Una din condițiile pe care le punem femeilor din centrul nostru este să nu le comunice soților sau concubinilor unde sunt cazate, pentru că astfel se pun atât pe ele în pericol, cât și pe celelalte beneficiare ale centrului.
De multe ori, femeile abuzate de parteneri sunt urmărite de aceștia, iar unii dintre ei încearcă să comunice cu ele. Au încercat să intre și în centru, dar nu au reușit niciodată.
Dacă forțează nota, sunt ridicați imediat de polițiști. Victimele violenței în familie sunt în pericol când părăsesc centrul, pentru că nu le mai putem asigura protecție. Dacă se reușește obținerea unui ordin de protecție, polițiștii pot interveni și mai rapid, iar agresorul se alege și cu dosar penal.

Câte din femeile abuzate de parteneri revin înapoi la agresori?
Până acum doi ani, majoritatea dintre ele se întorceau la partenerii de viață, dar în prezent nu mai avem femei abuzate de soți sau concubini care să se reîntoarcă la ei. Acest lucru se datorează unui cumul de factori. În primul rând, conștientizează că sunt multe alte femei în aceeași situație cu a lor.
Dispare astfel încet sentimentul de marginalizare și lipsa de încredere pe care o au în ele. Prind curaj și găsesc permanent noi motivații ca să își reia viața de la zero. În plus, copiii învață din ce în ce mai bine la școală pentru că au ieșit din acel mediu toxic pentru ei. Implicăm mereu familia extinsă a victimei în demersul nostru de reintegrare în societate.

Care sunt principalele motive pentru care femeile ajung victime ale violenței în familie?
Principalul motiv este lipsa de educație. Multe femei abuzate de parteneri au doar câteva clase sau chiar nu au niciun fel de școlarizare. Un alt factor important este implicarea într-o relație la o vârstă mică, de regulă în adolescență.
Preferă să plece de acasă pentru că acolo se confruntă cu sărăcia, crezând că vor scăpa de lipsuri intrând într-o relație sau căsătorindu-se în unele cazuri cu persoane mult mai în vârstă decât ele.
După ce apar copiii, sunt legate cumva de agresor și încep să se obișnuiască cu situația și acest statut de victimă. Am avut recent o campanie de conștientizare a violenței în familie în mediul rural și am descoperit multe femei care nu își cunoșteau drepturile și nu știau la cine să apeleze ca să scape din această situație.
A fost șocant să aflăm că erau victimele violenței în familie și credeau că așa este normal să fie. Am reușit să ajutăm multe din aceste femei.

Dați-mi un exemplu sau două de femei ale căror povești de viață v-au impresionat.
Un caz fericit a fost în comuna Frumușița, unde o femeie care a avut o viață de coșmar timp de 20 de ani alături de soțul ei, a hotărât să plece de acasă cu cei șase copii. Niște oameni de bine i-au dat o casă bătrânească unde să locuiască cu copiii și am văzut ce impact major a avut asupra lor plecarea de lângă acel tată abuziv.
Au început să învețe bine și au reușit în timp să depășească traumele psihice, emoționale și fizice cu care se confruntau. De pildă, când avea un examen, unul din copii leșina, iar altul se deranja la stomac. Secretul este încrederea. Este puțin greu la început până când reușești să le reconstruiești încrederea în ele că pot să se rupă de parteneri și că pot să își refacă viața chiar dacă au mulți copii de crescut.
Nu e ușor să treci peste ani de violență fizică și psihică și peste jigniri care îți reduc mult stima de sine. La un moment dat chiar ajung să creadă că sunt așa cum le cataloghează partenerii lor. Dacă depășesc acest prag, rezultatele sunt uimitoare. Unele dintre aceste femei au reușit să finalizeze și o facultate, iar acum una este farmacistă, iar alta este inginer.
Am avut în centru mamă cu șapte copii care au văzut pentru prima dată cum curge apa la chiuvetă și au înțeles ce este curentul electric. De acolo s-a plecat în unele cazuri. Aceste exemple demonstrează că îți poți reface viața. Trebuie doar să îți dorești cu adevărat asta. Dacă mamele își redobândesc încrederea în ele, o transmit și copiilor.

Cum se poate diminua fenomenul violenței în familie?
Cred că acest fenomen s-ar diminua semnificativ prin înființarea unor centre pentru consilierea agresorilor. Baza legală există, dar nu s-au găsit deocamdată fonduri pentru a le crea. Cred că se pune prea mult accentul pe victimele violenței în familie și foarte puțin sau deloc pe agresori. Legea 217/2003, actualizată în 2020, prevede într-un articol că și agresorii trebuie consiliați.
Nu au existat până acum linii de finanțare pentru crearea acestor centre, iar fără bani nu poți face nimic. Dacă s-ar reuși acest lucru, agresorii ar fi consiliați și monitorizați o perioadă de timp, iar cel puțin unii dintre ei ar renunța la atitudinea agresivă față de partenerele de viață.
Acum, în cazurile mai grave, se emite ordinul de protecție, iar după expirarea lui sau dacă nu se mai prelungește, victima este din nou la mâna agresorului.

Ce le sfătuiești pe femeile abuzate de parteneri?
În primul rând, să aibă curaj. Nu vorbesc de curajul de a-l înfrunta pe agresor, pentru că asta l-ar irita și mai tare. Vorbesc de curajul de a pleca de lângă el într-un moment prielnic și de a cere ajutor, pentru că îl vor primi cu siguranță.

Cât de mult contează educația sexuală în cazul abuzurilor psihice, emoționale și fizice în familie?
Impactul este important, pentru că de cele mai multe ori acest subiect nu se discută, iar asta duce la adevărate drame. Vorbesc de fete mici care se trezesc în situația de a avea la rândul lor copii. Nu recunoaștem că avem această problemă ca societate și această negare ne-a adus unde suntem astăzi.

De la ce vârstă ar trebui inclusă în programa școlară pentru a reduce fenomenul violenței în familie?
Cred că educația sexuală trebuie să înceapă de la vârsta de 11-12 ani. Chiar dacă nu pare la prima vedere, copiii de această vârstă știu destul de multe despre actul sexual. Am făcut un experiment vara trecută la centrul de zi alături de câțiva medici.
Fiecare copil a scris anonim pe un bilet ce curiozitate sau nelămuriri are vizavi de relațiile sexuale și am constatat cu surprindere că știau foarte multe lucruri pe acest subiect. Una este să afli aceste informații de pe internet sau de la prieteni și cu totul altceva este să îți explice un medic specialist cum funcționează organismul la băieți și la fete, cum să previi contractarea anumitor boli și mai ales la cine să apeleze când se confruntă cu astfel de probleme.
Și asta pentru că de multe ori în familie părinții evită astfel de discuții cu copiii de rușine, iar în multe cazuri nici nu au cu cine să discute pentru că sunt crescuți de bunici. Și ceea ce văd la televizor îi influențează negativ. Sunt modele de bărbați și femei care nu reușesc în viață prin muncă, ci prin cu totul alte mijloace, iar educația nu contează aproape deloc.
Așa pot ajunge ușor într-un anturaj nociv, care îi poate duce pe un drum de multe ori fără întoarcere. O educație sexuală corectă cred că ar preveni nu numai violența domestică, ci și violența socială, care își are rădăcinile în această lipsă de informare.
Vorbim de fete bătute de alte fete pentru un băiat și invers. Nu în ultimul rând, ar scădea semnificativ numărul de copiii care au copii, acele mame adolescente ai căror micuți sunt abandonați și ajung în sistemul de protecție a copilului.

adevarul.ro

[dcp100168]

Interdicții și brățări de monitorizare, într-un județ cu tradiție în violență

Zilnic, aproape 300 de români cad victime sau, cel puțin, semnalează că sunt victime ale violenței domestice. Cel puțin cinci dintre aceștia sunt gălățeni, cifrele raportate anul trecut în județul nostru fiind în creștere. Nu e vorba neapărat de o amplificare reală a violențelor, ci de faptul că victimele au învățat să ceară ajutor, ne asigură polițiștii care au dobândit în ultimii ani diverse instrumente de a proteja persoanele aflate în dificultate. Despre ordine de protecție, brățări de monitorizare și vulnerabilități care se strecoară printre eforturile de a salva vieți ne-a vorbit comisar-șef Cristian Mihail, ofițer specialist în cadrul Serviciului de Ordine Publică al IPJ Galați.

- Domnule comisar-șef, cum stăm noi, ca județ? Cum a evoluat fenomenul în Galați, știind faptul că în această parte de țară sunt probleme mai delicate și axate pe anumiți factori specifici, să spunem, zonei?

- Nu știu dacă putem cataloga dacă stăm rău sau bine, bineînțeles că există o creștere de la an la an, poate că de la lună la lună, cel puțin a intervențiilor pe acest segment, dar putem privi și partea pozitivă a acestui fenomen. De ce? Pentru că, până nu demult, violența domestică era cumva ținută în sânul familiei, se considera că este ceva normal. Astăzi încercăm și prin legislație, și prin ordinul de protecție, ordinul de protecție provizoriu sau monitorizarea electronică să le dăm curaj victimelor violenței în familie, indiferent dacă sunt femei, copii, bătrâni sau bărbați. Pot veni mai aproape de noi și, chiar dacă asta duce aparent la o creștere a fenomenului, considerăm că în felul acesta cunoaștem situația operativă și, mai mult decât atât, avem posibilitatea de a proteja aceste victime. Bineînțeles că niciodată măsurile nu vor fi suficiente. Tot timpul vor fi cârcotași, că poliția nu face nimic sau societatea nu face, dar trebuie să conștientizăm că orice început este un pic mai greu sau tot timpul va trebui să avem un început, tot timpul va trebui să încercăm mai mult să venim în sprijinul persoanelor vulnerabile.

- Violență în familie sau violență domestică?

- Codul Penal definește "membru de familie" ca fiind ascendenții, descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoane devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude, soțul sau persoanele care au stabilit relații asimilatoare celor dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc împreună. Cam asta era și prima definiție a membrului de familie în Legea 217. Acum vorbim de violență domestică pentru că aceste relații de familie cumva s-au extins. Ne referim la soțul, soția, copiii, foștii parteneri, cei care trăiesc în concubinaj și mai mult de atât, indiferent dacă au locuit împreună.

- Ce factori potențează această perpetuare a tradiției de violență în spațiul domestic? Ce îi determină pe gălățeni să fie violenți și să suporte violența?

- Cred că, în mare parte, consumul de alcool. Nu neapărat consumul dus la stadiu de beție. Nu vorbim neapărat nici de un consumator de alcool care necesită o internare la o instituție de dezalcoolizare. E cumva consumul ăsta frecvent, zilnic și deranjant la un moment dat, și atunci persoana zice "dom'le, m-am săturat!". După care se suprapun tot felul de mici neînțelegeri în casă. Am avut situații în care s-au certat și ne-au solicitat sprijinul de la diferite certuri gospodărești, minore. Este vorba despre acele familii în care există o frecvență a conflictelor și nu mai există acea simpatie reciprocă și dorință de a fi împreună.

- Există riscul de escaladare a acestor mici conflicte în familiile în care situația materială și educația sunt mai precare?

- Nu știu neapărat dacă sărăcia influențează decisiv astfel de escaladări. Au fost situații în care omul a luat cuțitul și l-a înfipt de câteva ori în partenera de viață, deși chiar aveau o situație materială relativ bună. De regulă, aceste conflicte pe tema neajunsurilor nu merg atât de departe. În buletinele de evenimente care ne parvin zilnic, cu intervențiile la care merg colegii noștri, nu putem spune că sunt neapărat violențe extreme. Sunt și multe împingeri, tras de păr, eventual o palmă după cap, adică e divers. Avem violență verbală, psihologică, fizică, sexuală, economică, socială, spirituală sau cibernetică. Deci și partea asta de violență poate îmbrăca mai multe forme, iar ordinul de protecție provizoriu pe care îl emite polițistul, da, este un act administrativ, adică nu întotdeauna trebuie să avem în spate un dosar penal. Ce înseamnă, de exemplu, violență economică: să nu-i dea voie să muncească, să aibă un ban, să nu-i dea voie să-și cumpere anumite produse, să dețină obiecte mai de valoare. Violență e tot ce duce cumva și spre umilință, spre îngrădire.

- Cât de gravă trebuie să fie violența pentru ca cineva să ceară ajutorul poliției și un ordin de protecție? O palmă sau o formă de agresiune mai ușoară pot constitui premisele unor situații mai grave, care să escaladeze în timp?

- Legea 217 spune că pentru emiterea ordinului de protecție provizoriu se va face o evaluare a riscului. Noi avem la dispoziție un formular cu trei capitole, cu o serie de întrebări la care victima va trebui să răspundă cu "da" sau "nu". Acest formular ne permite să emitem ordin de protecție provizoriu. Bineînțeles că sunt și situații în care victima poate exagera. Polițistul nu are alte soluţii decât să emită ordinul de protecție provizoriu, în cazul în care constată anumite aspecte. Nu se poate opune sau să spună "știți, eu consider că dumneavoastră nu sunteți chiar sinceri". Deși avem la formularul de evaluare o semnătură a victimei, care își asumă falsul în declarații, care se poate pedepsi. Avem în prima parte a formularului de evaluare șapte întrebări, la care, dacă s-a răspuns de două ori cu "da", înseamnă că există un risc și va trebui să emitem un ordin de protecție provizoriu. După aceea, avem un alt set de întrebări, de la 8 la 21. Dacă la cel puțin șase întrebări răspunsul este "da", atunci există un risc iminent și emitem un ordin de protecție provizoriu. Ulterior, avem termen de 24 de ore de a înainta formularul de evaluare și probele adunate către parchet. Parchetul face evaluarea, pe baza formularului și, am spus, interpretarea probelor adunate, după care decide prin rezoluție dacă îl înaintează mai departe către instanța de judecată sau spune că nu-l confirmă și că încetează măsurile.

- Aveți un procent în care ordinele de protecție provizorii emise de poliție sunt confirmate de către instanță?

- Din zece, opt sunt confirmate. În cazul celor două, în mare parte, victima renunță la cererea de chemare în judecată. Victima poate să o facă atât în fața procurorului, cât și în fața instanței. Din astea zece, sunt confirmate de procuror, să zicem, nouă, iar confirmate de instanță, circa șapte sau opt.

- Se întâmplă același lucru și în cazul dosarelor pentru violență în familie? Pentru că, de cele mai multe ori, emiterea unui ordin este însoțită de deschiderea unui dosar. Iar aceste infracțiuni se cercetează la plângerea prealabilă a victimei, plângere care ori nu se face, ori se retrage.

- Cred că sunt foarte dese situațiile astea. Simpla lovire, o palmă după cap, o palmă peste ochi. E o violență în urma căreia noi facem și acest formular, facem și dosar penal. Sunt multe situații în care, la supărare, bineînțeles, cheamă toată lumea să-i vină în ajutor. Ulterior, probabil, poate că reevaluează situația și constată că s-a exagerat și în privința emiterii unui ordin de protecție. Ulterior, merge în fața instanței și spune că nu mai dorește.

- Sunt și cazuri în care, într-un fel sau altul, victima depinde material de agresor. Agresorul este singurul întreținător al familiei sau e o altă relație care implică prezența lui în familie și în felul ăsta sunt determinate victimele să renunțe.

- Cei de la DGASPC au, în această privință, o mare responsabilitate, pentru că intervine componenta socială a fenomenului. Spre exemplu, o familie din Galați s-a mutat undeva la țară, a vândut apartamentul de aici. Bărbatul, ca agresor în această speță, îi ținea în condiții mizere pe mamă și pe copilul care avea și probleme locomotorii, și ceva probleme de ordin psihic. Pe lângă condițiile mizere, frig în casă, mâncare insuficientă, banii care îi aveau era cheltuiți mai mult prin baruri. Cumva, a ajuns speța la urechile noastre, s-a sesizat și DGASPC, iar ei au luat-o pe doamna și pe băiat, i-au ținut un an într-o locuință protejată, după care i-au găsit mamei un loc de muncă şi o gazdă, iar femeia n-a mai fost astfel nevoită să se întoarcă în acel mediu, este pe picioarele dumneai și întreține în continuare copilul. Adică, sunt și lucruri frumoase, pozitive, care cumva încep să intre într-o normalitate și instituțiile statului, nu doar poliția, să implice și alte structuri pentru rezultate pozitive.

- Cât de des sunt încălcate ordinele de protecție?

- Destul de des. N-aș putea să zic că din zece se încalcă cinci sau opt sau nouă. Ideea este că, la un moment dat, mai avem câte un agresor care încalcă efectiv de mai multe ori ordinele de protecție. Acum, avem posibilitatea totuși să luăm și măsura legală a reținerii, cumva și pedeapsa, pe partea asta de nerespectare a ordinului de protecție, s-a mărit. Dacă până acum vorbeam de 6 luni, acum mergem până la 5 ani de închisoare. Cumva reușim, zic eu, să luăm o măsură a reținerii, ulterior poate a arestului preventiv, dar depinde și de forma, modalitatea de încălcare. Am avut, spre exemplu, o situație în care omul se ducea acasă la mama sa, care obținuse împotriva lui un ordin de protecție, iar el avea nebunia să dea apă la animale. Era frustrant pentru femeie, avea ordin de protecție, noi ne duceam și constatam, dar nu deranja, nu existau elemente pentru care să luăm măsuri privative de libertate.

- Ce se întâmplă atunci când ordinele de protecție sunt încălcate cu concursul victimei? Ce trebuie să știe beneficiarii ordinelor de protecție pentru a nu se pune singuri în pericol și a nu favoriza situații mult mai grave?

- Da, ar trebui respectat și de o parte, și de alta ordinul de protecție, bineînțeles că victima se poate pune în pericol pe ea, dar în același timp îl poate pune în pericol pe agresor. Adică, sunt situații în care emitem un ordin de protecție, nu sunt violențe extreme, nu sunt situații în care să se ajungă mult mai departe, la o infracțiune cu violență gravă. Și poate ulterior agresorul își revine, se mai liniștește, iar victima îi spune că poți să te întorci sau să vii să îți iei nu știu ce de acasă. Dar atunci, pe de o parte, se pune în pericol victima, pe de o parte îl pune în pericol pe agresor. O dată pentru că un conflict se poate reactiva din diverse motive mărunte, dar cu consecințe imprevizibile, iar în al doilea rând, pe același fond, agresorul poate fi reținut și chiar arestat pentru că a încălcat ordinul.

- Ordinele pe care le emiteți dumneavoastră, dar mai ales instanța implică evacuarea din locuința comună. Sunt situații când sunt încălcate aceste ordine exact pe acest motiv, al agresorilor care nu au unde să stea și sunt nevoiți astfel să se întoarcă acasă?

- Avem, într-adevăr, și această problemă pe partea de agresori. Tot timpul se apelează cumva la familie, la prieteni, ca agresorul să-și găsească un loc de găzduire. Am avut, într-adevăr, situații în care a venit agresorul și a zis că nu are unde să se ducă. Noi, în situații din astea, sesizăm Serviciul de Protecție Socială. La fiecare primărie ar trebui să existe un centru rezidențial pentru agresori, dar, din păcate, nu s-au găsit banii necesari pentru așa ceva. Noi avem grijă ca agresorul să nu vină înapoi către victimă. Avem obligația, dacă stabilim o anumită distanță, să îl îndepărtăm, să îl ducem până la limita pe care am stabilit-o. Bineînțeles, omenește trebuie să-și ia lucrurile de care are nevoie, după care să folosească locuința dacă este cazul. Dar sunt situații în care și victima pleacă din proprie inițiativă către centre rezidențiale sau adăposturi oferite de stat sau către alți membri din familie.

- Ce forme juridice îmbracă cel mai des violența domestică la noi?

- Violența îmbracă mai multe forme. Cele mai multe sunt loviri, dar și amenințările sunt frecvente. Iar violențele grave sunt cumva mai puține. Am avut totuși, anul trecut, cinci astfel de evenimente, toate în partea a doua a anului. Într-o situație, să spunem, era cunoscută relaţia dintre cei doi, soț - soție, doar că la un moment dat, deși victima a ajuns la spital, nu a spus cine a lovit-o. S-a înregistrat un dosar cu autor necunoscut. Ulterior, și-a retras plângerea. Mai târziu, peste circa un an, s-au certat probabil mai tare, probabil au consumat mai mult decât trebuie, iar soțul a lovit-o de mai multe ori și practic nu i-a acordat primul ajutor. A lăsat-o în casă, iar a doua zi, când a vrut să încălzească mâncarea, a constatat că de fapt femeia decedase. În celelalte cazuri, nu am avut probleme în care să fie cunoscute situațiile dintre cei doi. Anul acesta am avut deja trei astfel de fapte. Au fost doi frați în mediul rural, ulterior a fost mama cu fiica (n.r. - cazul Alexandra). Și ultimul, tânărul care și-a înjunghiat părinții, declarat iresponsabil și internat la Buzău, într-un centru specializat. Deci nu este liber. Am mai avut cazuri de amenințare, tentativă de violență domestică, lipsire de libertate și chiar un caz de distrugere, în care agresorul a dat foc casei.

- Să vorbim despre aceste sisteme de monitorizare care au intrat în dotarea Poliției de la 1 ianuarie şi încep să fie folosite. Vor victimele să fie monitorizați agresorii?

- Suntem, bineînțeles, la început cu Legea 146, care privește această monitorizare electronică. Monitorizarea se aplică doar pe partea de ordin de protecție, ordin de protecție provizoriu și ordin de protecție european, nu pe partea de control judiciar, nu pe partea de arest la domiciliu. Trebuie spus că nu va deveni obligatorie montarea brățării de monitorizare. Monitorizarea electronică este o măsură pe care o luăm în situația în care este necesar și se stabilește obligația de a păstra o anumită distanță. Ce presupune monitorizarea electronică? Presupune două telefoane, unul al victimei și unul al agresorului. Agresorul va mai primi un dispozitiv electronic, brățara, care, practic, emite semnalele de alarmă către sistem. Acest dispozitiv se montează pe piciorul agresorului. Bineînțeles că, în cazul în care un agresor invocă probleme care ar împiedica montarea brățării, este necesar avizul medicului. Mai trebuie spus că monitorizarea electronică se face doar pe teritoriul României. În momentul în care agresorul vrea să părăsească România, este obligat să ne comunice, noi să comunicăm instanței de judecată, care se va pronunța cu privire la acest aspect. În baza hotărârii instanței care îngăduie, vom putea demonta brățara persoanei respective.

- Care este principalul și cel mai mare câștig al monitorizării electronice?

- Câștigul este că, monitorizând agresorul, putem fi cu doar un pas în urma lui, chiar dacă fizic nu îl putem împiedica să se apropie de victimă, încălcând astfel ordinul. În cazul în care se apropie și eventual comite o nouă agresiune, putem ști asta și ajunge la victimă în scurt timp. Astfel, chiar dacă nu mai găsim autorul și nu putem lua măsuri, putem salva viața victimei.

viata-libera.ro