Tânăr gălăţean mort în Germania

[dcp100168]

Germania: Un alt muncitor român a murit când fura haine dintr-un container

La sfârşitul lunii februarie, un român a fost găsit mort într-un container cu haine vechi, pe o stradă din Hanovra. Pentru că nu existau semne de violenţă, cazul a fost clasat repede de poliţiştii germani, relatează publicaţia Der Spiegel, în ediţia electronică. "Moartea mizerabilă a tânărului român, care şi-a pierdut viaţa pentru câteva haine uzate, ilustrează situaţia muncitorilor la negru din Bulgaria, România, Slovacia, Polonia, Cehia şi Slovenia", comentează cotidianul.

Sărăcia din ţările lor îi impinge să devină muncitori necalificaţi, să lucreze la negru în construcţii, restaurante ori agricultură sau să-şi vândă trupurile la colţ de stradă. Zeci de mii de est-europeni trăiesc la limita sclaviei numai în Germania.

Cristian Şerban avea 23 de ani şi provenea dintr-o familie săracă din Galaţi. Cu o soră mai mică la liceu, Cristian n-a avut încotro şi a trebuit să încerce să contribuie cu cât de mult la cheltuielile familiei. De aceea, a hotărât să plece la muncă în străinătate. A plecat mai întâi în Italia, cu unchiul lui, unde îl cunoaşte pe M., viitorul lui patron din Germania. "Îmi era tare drag băiatul", poveşte M. pentru Der Spiegel. Totuşi, M. omite să spună că muncitorilor români nu le plăteşte asigurări de sănătate, iar salariile lor sunt mult sub media salariilor muncitorilor germani.

Cristian a lucrat în construcţii, iar seara era angajat la un restaurant, ca spălător de vase. Pentru că nu cunoştea prea bine limba germană, nu ieşea decât foarte rar în oraş.

În seara morţii lui, s-a dus la magazinul unui emigrant turc să cumpere bere. Erau -13 grade afară, iar Cristian purta un pulover subţire. "L-am întrebat dacă nu a îngheţat", îşi aminteşte Sari Catalan. La 50 de metri în spatele chioşcului este containerul cu haine purtate. Acolo şi-a găsit sfârşitul Cristian: a încercat să fure nişte haine mai groase, însă şi-a pierdut echilibrul şi a murit sub greutatea capacului containerului. Dimineaţa, poliţiştii l-au găsit cu sacoşa de bere lângă el, iar banii economisiţi îi avea în portofel.

M. a plătit costurile repatrierii corpului neînsufleţit al tânărului, pentru că părinţii lui nu şi-au permis. Unchiul lui a găsit un alt tânăr pe care să-l ia la muncă în Germania.

romanialibera.ro

[dcp100168]

Tragedia unui român scoate la iveală situaţia precară a muncitorilor străini din Germania

Cristian Şerban a venit în Germania, în oraşul Hanovra, pentru a munci şi a trimite bani acasă, familiei rămase în ţară. Dar bărbatul în vârstă de numai 23 de ani a murit în timp ce încerca să fure nişte haine dintr-un container de donaţii de îmbrăcăminte folosită. Moarta lui tragică scoate la iveală viaţa dificilă tipică zecilor de mii de muncitori din Europa de Est, comentează revista germană Der Spiegel, care acordă un spaţiu foarte amplu unui reportaj pe această temă.

Într-o dimineaţă geroasă de februarie, doi trecători au făcut o descoperire macabră - două picioare ieşind dintr-un container pentru îmbrăcăminte uzată, în cartierul Oststadt din Hanovra. Un bărbat rămăsese blocat cu capul în jos, parţial prins în deschiderea capacului metalic al containerului. Nu mai respira, iar membrele sale erau îngheţate. Pompierii au avut nevoie de echipamente speciale pentru a recupera corpul neînsufleţit. Autopsia a arătat că victima se sufocase.

Puţine persoane din Hanovra îl ştiau pe tânărul în vârstă de 23 de ani, necăsătorit, care se numea Cristian Şerban.

Cazul a fost rezolvat rapid de biroul procurorului. Deoarece nu a fost implicată nicio terţă persoană în moartea lui, cazul a fost prompt îndosariat şi tratat drept nu mai mult decât un accident tragic. Dar moartea mizerabilă a tânărului român, care şi-a pierdut viaţa pentru câteva articole de îmbrăcăminte folosită, scoate în evidenţă situaţia lucrătorilor imigranţi din Bulgaria, România, Slovacia, Polonia, Republica Cehă şi Slovenia, comentează Der Spiegel.

Sunt zeci de mii la munca de jos

Zeci de mii de bărbaţi şi de femei din Europa de Est muncesc din greu în Germania. Ei lucrează ca muncitori în construcţii, spălători de vase în restaurante, culegători de sparanghel şi mere în zone rurale, iar unele dintre tinere îşi vând chiar corpul ca prostituate. Mulţi lucrează fără autorizaţiile necesare, sunt plătiţi cu salarii mizerabile şi locuiesc în case dărăpănate. Cu toate acestea, preferă viaţa din Germania condiţiilor mizerabile din ţările lor de origine, subliniază jurnaliştii de la Der Spiegel.

Venea din Galaţi

Dintre cele aproximativ 14.000 de persoane fără loc de muncă din Galaţi, oraşul natal de pe Dunăre al lui Cristian, peste 10.000 nu mai primesc ajutor de şomaj de la stat. Cei care pot găsi de lucru în oţelăria din oraş sunt relativ norocoşi. Tatăl lui Cristian are un astfel de loc de muncă, dar salariul său lunar este de numai aproximativ 150 de euro (188 dolari) iar împreună cu cel al soţiei, care este bucătăreasă, de abia le ajunge pentru a întreţine familia, mai ales că sora lui Cristian, care este în vârstă de 17 ani, este încă la şcoală şi nu contribuie cu nimic la veniturile casei.

Cristian a fost nevoit să-şi asume de timpuriu responsabilitatea în viaţă şi a renunţat la visul de a studia electronica. De îndată ce a terminat şcoala a trebuit să aducă bani acasă, iar construcţiile au fost cea mai bună opţiune. Dar chiar dacă era un muncitor calificat şi plin de zel, aducea mai puţini bani decât tatăl său. Cristian, care îşi dădea cea mai mare parte din salariu familiei, nu îşi putea permite niciunul dintre lucrurile la care râvnesc tinerii de obicei, precum un celular, haine la modă şi o maşină.

Era timid, nu vorbea limbi străine

Planul său de a pleca în Europa de Vest i-a speriat pe părinţii săi. Aveau nevoie de bani, dar erau, de asemenea, îngrijoraţi de faptul că singurul lor fiu, un tânăr timid, care nu vorbea nicio limbă străină şi nu a plecat niciodată de acasă, nu avea calităţile necesare pentru a se adapta într-o ţară străină. Singura mângâiere era faptul că acesta avea un contact în Occident, pe unchiul său. Acesta a spus familiei că se pot face o mulţime de bani în Italia şi a promis că va avea grijă de Cristian. "Promite-mi că o să ai grijă de el!”, i-a zis tatăl lui Cristian fratelui său, care i-a răspuns că aşa va face.

Întâlnirea cu domnul M.

În timp ce lucrau la recoltarea măslinelor în Toscana, cei doi români l-au cunoscut pe M., un om de afaceri italian care urma să fie viitorul lor angajator. Acesta deţinea pe lângă plantaţia de măslini din Italia mai multe clădiri în Germania. S-a gândit că poate folosi doi oameni capabili precum cei doi români.

M. deţine o clădire mare cu apartamente la Hanovra, un fost hotel, care trebuia renovat de urgenţă. Bătând palma, românii au fost de acord să lucreze la el în Germania şi au plecat în toamna anului 2011. Cei doi au muncit din greu de dimineaţa până seara. Au astupat conducte vechi, au scos toalete dărăpănate, au demolat pereţi din rigips, au construit noi pereţi, au instalat podele şi au cărat saci grei de ciment. Au înghiţit mult praf şi în fiecare seară cădeau epuizaţi.

Un alt fel de exploatator

Angajatorul lor nu era un exploatator clasic. A dat o mână de ajutor şi nu s-a ferit să facă orice muncă. Lua micul dejun cu muncitorii, le cumpăra cafea, se tutuia cu ei şi le-a plătit munca. Îl aprecia în mod deosebit pe Cristian. "A fost ca un fiu pentru mine”, îşi aminteşte M, citat de Der Spiegel.. Dar el era şi foarte conştient de avantajele angajării de lucrători români. M. nu plătea contribuţiile la asigurările sociale sau primele de asigurare şi ştia foarte bine că salariile muncitorilor germani sunt mult mai mari.

Cei doi români nu au aplicat niciodată pentru un permis de muncă, deşi muncitori ca ei pot lucra în Germania, cel puţin teoretic, potrivit Der Spiegel. În realitate, însă, permisele pentru o astfel de muncă sunt eliberate numai în condiţii specifice. Una dintre ele este faptul că angajatorii trebuie să aibă în vedere în primul rând germanii şomeri cu calificări similare.

Mai pe lângă lege

Pentru a evita problemele, M. i-a pus pe ambii români să semneze un certificat comercial şi i-a înregistrat la autorităţi drept contractori independenţi. Dar această independenţă nu este decât o prefăcătorie, potrivit Der Spiegel. Contractorii independenţi îşi găsesc propriile locuri de muncă, lucrează pentru mai mulţi angajatori şi au diferite opţiuni. Cei doi români lucrau numai pentru M., astfel că de fapt erau angajaţi, şi nu contractori independenţi.

Românii duceau o existenţă sumbră, muncind, mâncând, dormind şi revenind apoi la muncă. Cristian împărţea o cameră mică cu unchiul său şi trimitea cea mai mare parte din salariu familiei sale. Pentru a avea un câştig suplimentar lucra în unele seri ca spălător de vase în restaurantul italian pe care M. i l-a închiriat altui italian.

Viaţa lui Cristian în Germania

Cristian îşi petrecea cea mai mare parte a timpului liber uitându-se la televizor cu unchiul său, bând câte o bere, dar nu mai mult de unul sau două pahare. Nu ştia decât câteva cuvinte în germană, astfel că rareori se aventura singur în oraş. Uneori mergea la o discotecă, dar, deşi îşi dorea o prietenă, nu a întâlnit niciuna acolo.

Unor persoane din afară tânărul le părea introvertit, aproape inhibat. Se simţea izolat într-o lume care nu-l înţelegea şi pe care nu o înţelegea. A ajuns să aibă încredere în Sari Catalan, un german de origine turcă, proprietarul unui chioşc, şi în vecinul său italian Marcel, chelner la o cofetărie. Prin gesturi şi câteva cuvinte în germană i-a povestit uneori lui Catalan viaţa lui de zi cu zi. Uneori se uita la fotbal la televizor, cu Marcel, sau mergea la unul dintre barurile din apropiere cu acesta. Îşi permitea puţine. Punea deoparte banii care nu erau destinaţi familiei. I-a spus şefului său că vrea să cumpere un apartament în România, chiar dacă va fi nevoie de încă 20 de ani pentru aceasta. Cristian îşi cumpăra hainele de la un lanţ cu reduceri.

Blestemul containerului

Mulţi vecini din clădirile din jur din Oststadt, lucrători imigranţi precum Cristian, duc o viaţă modestă similară. Printre ei se află bulgari, croaţi şi polonezi, precum şi indieni şi pakistanezi, dar ceea ce au în comun este faptul că trăiesc cât mai frugal posibil, astfel încât să-şi poată trimite câştigurile acasă.

Containerul mare pentru donaţii de îmbrăcăminte folosită, plin cu tricouri, pulovere, pantaloni şi pantofi vechi este o atracţie pentru comunitatea locală de imigranţi. El este dotat cu un mecanism antifurt, dar ''acrobaţi'' inteligenţi au reuşit să eludeze mecanismul. Şi Cristian a reuşit să ajungă în interiorul containerului de mai multe ori. Principiul este simplu: când dispozitivul proiectat să primească îmbrăcămintea este apăsat în sus, se creează un spaţiu de aproximativ 20 cm, suficient pentru a ajunge în interior şi a trage articole de îmbrăcăminte, de obicei ambalate în pungi de plastic. Tehnica necesită concentrare, un bun control al corpului şi să fii slab. Ceea ce era cazul la Cristian.

O moarte stupidă

Cu o săptămână înainte de tragedie, Cristian şi unchiul său au văzut cu ochii lor cât de periculoasă este această metodă. Pe drumul spre casă au auzit strigăte disperate de ajutor venind din container. Un lucrător, tot român, alunecase în recipientul de oţel în timp ce încerca să fure haine şi fusese blocat în interior, respirând cu greu. Când compatrioţii săi au reuşit să-l scoată, omul era în stare de şoc.

La 9 februarie, temperatura era sub punctul de îngheţ. Cristian părea deprimat în acea zi şi cu greu scotea un cuvânt. Mama lui era la spital, iar situaţia financiară de acasă era mai tensionată decât de obicei. Cristian a pus 500 de euro în buzunar, cu intenţia de a-i trimite în România.

După muncă a băut mai multă bere decât de obicei, în speranţa de a uita de necazuri. S-a dus cu Marcel la pub-ul tradiţional german ''Spectacle'', unde Cristian cel econom i-a cumpărat o bere prietenului său pentru prima dată. Sari Catalan a fost ultima persoană care l-a văzut în viaţă. Cristian a cumpărat de la chioşcul său patru sticle de bere pe care le-a pus într-o pungă de plastic. Sari a fost surprins de faptul că avea pe el doar un pulover subţire în acea noapte în care temperatura scăzuse la -13 de grade Celsius.

Ajutor pentru înmormântare

Containerul se afla la numai circa 50 de metri distanţă. Nimeni nu a ştiut ce a încercat Cristian să scoată din el. O jachetă groasă de iarnă, deoarece şi-o pierduse pe a lui? Pantofi vechi, deoarece nu vroia să dea bani pe unii noi? Haine rezistente de lucru, deoarece ale lui erau purtate şi murdare? Este clar că şi-a pierdut echilibrul, a rămas blocat şi nu a putut să se elibereze. În dimineaţa următoare, pompierii au găsit punga de plastic cu sticlele de bere pe trotuar şi banii pentru mama lui în buzunar.

Trupul lui Cristian a fost pus într-un sicriu de zinc şi trimis în România. Angajatorul său, M. a plătit o parte din costurile de transport, deoarece părinţii lui nu-şi puteau permite acest lucru. Angajaţii de la restaurantul italian unde Cristian spăla vase au făcut chetă pentru înmormântare. Peste 400 de persoane au participat la funeralii, la Galaţi.

Gest

Primăria oraşului Hanovra a dispus ca acel container în care a murit Cristian Şerban să fie mutat. Potrivit unui purtător de cuvânt al primăriei, a fost scos "din respect pentru îndoliaţi''.

Activitatea de construcţie la clădirea italianului M., care a fost întreruptă scurt timp după moartea lui Cristian, este din nou în plină desfăşurare. Unchiul lui Cristian a găsit deja un înlocuitor pentru nepotul său decedat, aducându-şi o altă rudă din România, în Germania, îşi încheie Der Spiegel povestea, ca într-un epilog de film, dar despre o realitate incontestabilă.

jurnalul.ro