dcp100168 Posted July 2, 2012 Share Posted July 2, 2012 Violeta Obiloiu, noua şefă a Regionalei CFR GalaţiLa puţin timp de la instalarea Guvernului Ponta, reprezentanţii Puterii au demarat şi primele schimbări la nivelul conducerii regionalelor gălăţene, aflate în subordinea Ministerului Transporturilor. Directorul Regionalei CFR Infrastructură Galaţi, Ionel Filimon, a fost înlocuit cu o femeie. Aceasta este Violeta Obiloiu, de meserie inginer, care a lucrat la serviciul trafic. La nivelul Regionalei CFR Infrastructură Galaţi lucrează nu mai puţin de 1.800 de persoane.Dacă înlocuirea directorului Filimon s-a făcut cu o persoană care are expereienţă în domeniu, nu acelaşi lucru s-a întâmplat la nivelul capilor care conduc, de la Bucureşti, destinele sectorului feroviar. Acest lucru a stârnit nemuţumirea sindicaliştilor, sceptici că noii şefi ar putea schimba ceva în bine, în domeniul feroviar. „La Compania Naţională de Călători a fost pus director un istoric, Ştefan Roşianu, care a fost nominalizat de PSD pentru ocuparea acestui post. În ceea ce priveşte Compania Naţională CFR, acolo a fost pus director Cristian Ghibu, care a lucrat în domeniul asigurărilor, nominalizat de PNL, şi care nu are nicio experienţă în domeniul feroviar. Cât despre noul ministru al Transporturilor, Aurel Silaghi, nominalizat de PNL pentru acest post, suntem sceptici că, până la toamnă, atunci când vor avea loc alegeri parlamentare, va lua vreo decizie importantă. Fostul ministrul al Transporturilor, Anca Boagiu, cu care sindicatele au avut discuţii ce s-au lăsat de multe ori cu scântei, a reuşit totuşi să pornească anumite proiecte cu finanţare europeană pentru calea ferată. Lucru care nu s-a întâmplat, de exemplu, atunci când ministru al Transporturilor era liberalul Ludovic Orban”, ne-a declarat liderul Sindicatuilui Mişcare Comercial Galaţi, Viorel Istrate.nepasadegalati.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted August 6, 2012 Author Share Posted August 6, 2012 Fostul director de la CFR Marfă, şef la CFR CălătoriAndone Bourceanu, cel care a condus sucursala locală a companiei naţionale de transport feroviar de marfă în ultimii ani, a preluat conducerea sucursalei de călători. Numirea în funcţie a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. "Sucursala feroviară din Galaţi a CFR Călători este condusă, din data de 2 august, de către domnul Andone Bourceanu. Acesta i-a luat locul domnului Ştefan Costin", a declarat, luni, Alina Predescu, de la Biroul de Presă al companiei de transport feroviar de persoane.Desemnarea unui nou director la sucursala CFR Călători din Galaţi le urmează numirilor făcute deja la unităţile locale ale CFR Marfă şi CFR Infrastructură. La Marfă director este Săndel Dumitru din data de 16 iulie, iar la Infrastructură director este Laurenţiu Seceleanu din 18 iulie.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 27, 2012 Author Share Posted September 27, 2012 Director nou la CFR Marfă GalaţiMihai Ştefan, susţinut de PNL Galaţi, a fost numit directorul general al CFR Marfă Galaţi. Mihai Ştefan, care a mai deţinut această funcţie în anul 2007, pe vremea când la cârma Ministerului Transporturilor era liberalul Ludovic Orban, este considerat un bun specialist, acesta lucrând tot în domeniul feroviar după ce a fost debarcat din funcţie.Mihai Ştefan i-a luat locul lui Dumitru Săndel, care a ocupat timp de câteva luni şefia CFR Marfă Galaţi tot la propunerea PNL Galaţi, potrivit surselor noastre. Înscăunarea lui Dumitru Săndel la şefia CFR Marfă Galaţi a ridicat la acea vreme semne de întrebare deoarece acesta ieşise de câţiva ani la pensie şi a fost în urmă cu câţiva ani liderul sindicatului din domeniul căilor ferate. Potrivit informaţilor noastre, semnul de întrebare a fost legat de faptul că nu a putut fi nominalizată o persoană care să lucreze în sistem, fiind preferat un pensionar căruia nu îi contesta nimeni activitatea.monitoruldegalati.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted May 21, 2020 Author Share Posted May 21, 2020 Cumătrul ministrului „Grindă“, salt spectaculos în carieră. Cum a ajuns un banal şef de regulator director general de regională CFR Sorin Mihăilescu a fost, până la promovarea surpriză, şef al regulatorului de circulaţie feroviară Adjud, o funcţie minoră în angrenajul CFR. El a fost numit director al Regionalei Galaţi printr-un ordin al directorului general al SNCFR, Ioan Pintea, adică fără concurs. Vrânceanul Ion Ştefan, ministrul Dezvoltării (zis şi „ministrul Grindă”), este „pe cai mari” în numirile la conducerea instituţiilor publice regionale cu sediul în judeţul Galaţi. Astfel, după ce şi-a instalat nepotul pe postul de director general adjunct al Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice (în două zile trecând, prin promovări succesive, de la simplu vameş la director regional la Fisc), a făcut un lucru asemănător şi pentru cumătrul lui, Sorin Mihăilescu. Aceasta a fost ridicat în rangul de director general al Regionale CFR Galaţi, după ce până atunci (respectiv până pe 6 mai 2020) ocupase o funcţie destul de neimportantă în angrenajul CFR, aceea de „şef de regulator” la Adjud. Numirea în funcţie s-a făcut fără ca decizia să aibă în spate, cum ar fi firesc, un concurs, ci doar un ordin semnat de directorul general al CFR SA, Ioan Pintea. „Începând cu data de 6.05.2020, domnul Mihăilescu Sorin Valerian, şef Regulator circulaţie la RC Adjud – Divizia Trafic din cadrul Sucursalei Regionale CF Galaţi, îndeplineşte temporar atribuţiile funcţiei de director la Sucursala Regională CF Galaţi din cadrul CNCF CFR SA, în conformitate cu prevederile art. 26 din Contractul Colectiv de muncă în vigoare”, se arată în document. Sursele din cadrul Regionalei Galaţi ne-au confirmat că noul director general şi-a întrat în atribuţiuni pe 7 mai 2020, însă în împrejurări legale destul de controversate deoarece, juridic vorbind, instituţia are acum doi directori. Spunem acest lucru deoarece cel pe care ar trebui să-l înlocuiască Sorin Mihăilescu, respectiv Ion Anchidin, nu poate fi destituit legal (cel puţin deocamdată), fiincă este în concediu medical. De altfel, joi, 21 mai 2020, pe site-ul oficial al SNCFR nu se operase nicio modificare în privinţa conducerii Regionalei Galaţi, pe poziţie figurând tot Ioan Anchidin, deşi postul este deja ocupat de cumătrul ministrului Ion Ştefan, care ia deciziile aferente. Trebuie spus şi că în ultimele două luni, la adăpostul vidului informaţional impus de situaţia de urgenţă, în marea majoritate a instituţiilor de la Galaţi au fost schimbaţii şefii, noii ocupanţi ai funcţiilor fiind instalaţi prin numire, fără concurs, pe baza apartenenţei lor la PNL, PMP sau ALDE sau a relaţiilor de rudenie cu o serie de personaje de prim-rang din amintitele partide. Vom reveni cu detalii în ediţiile viitoare. adevarul.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 27, 2023 Author Share Posted September 27, 2023 Un fost director gălățean, pe lista candidaților la șefia CFR Călători Șapte candidați s-au înscris la concursul pentru ocuparea postului de director general al Companiei CFR Călători pentru următorii patru ani, informează clubferoviar.ro. Pe lista lungă a candidaților se află și Andone Bourceanu, fost sindicalist și director la Galați al sucursalelor CFR Marfă și CFR Călători. Andone Bourceanu este unul dintre cei care au trecut de la sindicate de cealaltă parte a... barierei. Absolvent al Facultății de Mecanică, promoția 1987, și-a început cariera profesională ca inginer stagiar în cadrul SNCFR, a devenit inginer exploatare în Barboși Triaj și dispecer circulație în centralul Regionalei CFR Galați, potrivit CV-ului său. Timp de patru ani a fost profesor la Liceul CFR, după care, șapte ani, a fost liderul Sindicatului TESA din cadrul Sucursalei CFR Marfă Galați. Au urmat funcțiile de șef Birou patrimoniu, apoi de director al Sucursalei CFR Marfă Galați, după care, în 2012, a fost director al Sucursalei CFR Călători Galați. Și-a completat studiile cu un curs de specializare în Integrare Vagoane și două masterate, absolvind și Facultatea de Drept din cadrul Universității "Dunărea de Jos" din Galați. Cititorii fideli ai "Vieții libere" își amintesc faptul că Andone Bourceanu a fost implicat într-un proces ciudat, acuzat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. El a fost trimis în judecată pentru neglijență în serviciu, fiind că, în aprilie 2010, pe când era directorul Sucursalei CFR Marfă, ar fi concediat o fostă angajată pe baza unei declarații de interese a acesteia, a cărei actualitate nu a verificat-o la Registrul Comerțului. Femeia avea o firmă care ar fi avut contracte cu CFR Marfă, au susținut avocații, și, pentru că știa care erau condițiile concedierii colective, a mers la Registrul Comerțului și a ieșit din societatea respectivă. Două instanțe, Judecătoria și Curtea de Apel, au decis definitiv că fapta lui Bourceanu nu este prevăzută de legea penală, achitându-l pentru acuzația de neglijență în serviciu. Pe lista lungă a candidaților înscriși la concursul pentru postul de director general al CFR Călători se mai află, potrivit sursei citate, Răzvan Robert Dobre (director în Ministerul Transporturilor și fost președinte al Autorității pentru Reformă Feroviară), Traian Preoteasa (actualul director general), Iosif Szentes (fost director general în perioada 2015-2018), Dragoș Floroiu (director pentru Cercetare-Dezvoltare în cadrul AFER), Mihail Victor Manole (director de Material Rulant al SNTFC CFR Călători) și Bogdan Timiș (fost director de Tracțiune la CFR Călători). Clubferoviar.ro scrie că selecția inițială, pentru lista scurtă, ar fi trebuit să se încheie pe 25 septembrie. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now