Jump to content

A doua încercare de suspendare a lui Traian Băsescu


Recommended Posts

Posted

A doua încercare de suspendare a lui Traian Băsescu

Viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a anunţat, miercuri, că USL va depune la Birourile permanente reunite documentele pentru declanşarea procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Eugen Nicolăescu a spus că principalele acuzaţii aduse şefului statului vor fi aflate de către presă în momentul în care cererea de suspendare va fi depusă.

Liberalul a spus că după depunerea cererii Birourile Permanente vor stabili calendarul constituţional privind procedura de suspendare a şefului statului. El a mai arătat că după depunerea cererii de suspendare la Birourile Reunite, acestea trebuie să convoace o sesiune extraordinară, să stabilească ordinea de zi, urmând ca în ziua în care plenurile reunite se vor întruni pentru citirea sesizării să fie invitat şi preşedintele Traian Băsescu pentru a da explicaţiile necesare.

mediafax.ro

Posted

Ne complaceam bucurosi ca suntem in rahat numai pana la gura, asa ca evitam sa zicem ceva si credeam ca dacam tinem gura inchisa inca mai putem trai in conditii rezonabile.

Dar iata ca, in lupta oarba dupa putere, imbecilii vin si ne sar pe cap poate poate ne scufundam naibii odata! Darama tot: institutii care cel putin pareau ca fac ceva, legile sunt bune doar daca nu ii derajeaza altfel le ignora, Constitutia este un moft, totul este relativ si cativa indivizi fac tot ce le tuna si actioneaza dupa cum vor muschii lor!

Oare o sa ne trezim ca societate civila si o sa iesim in strada pentru a cere un singur lucru "normalitate si respect fata de lege"? In orasele mari oamenii au inceput sa-si ceara dreptul la normalitate! Noi? Ramanem in continoare cu eticheta: Galashi?

Posted (edited)

Gabi se vede ce IQ-ul ai din moment ce tii cu USL-ul care calca CONSTITUTIA si legile in picioare!!!

Edited by George
Posted (edited)

George, vezi-ți naibii de IQ-ul tău că nu știi ce te-ar putea călca în picioare peste puțină vreme ;). te rog, nu întinde coarda.

LE: George, m-am informat asupra situației tale (ai reușit să mă enervezi) și am înțeles cam cum stă treaba cu tine. te rog frumos să mă ignori și voi proceda la fel. mulțumesc.

Edited by gabi
Posted (edited)

gelu, ia tricoul portocaliu (sau poate verde) și ieși în stradă, nu te oprește nimeni.

Trebuie sa ai neaparat un tricou de o anumita culoare culoare pentru a cere sa fii respectat de catre alesi?

Ca sa nu ma simt batjocorit de Mircea Toader (care a furat prin rude/cumetri etc) trebuie sa iau un tricou rosu?(sau de mama lui Necula, sau de Udrea si lista e lunga)

Ca sa nu ma simt jignit de puscariasul Voicu (de la PSD care a stat in puscarie si acum l-au scos) pe care il vad la tv cum lucreaza in Parlament la suspendarea lui Basescu incalcand Costitutia, legi etc ar trebui port un tricou portocaliu? Ca sa nu vorbesc de tiganul de Paslaru care merge pana in panzele albe cu fii su angajat la cabinetul parlamentar desi incalca legea! Si plagiatorul de Ponta care spune ca e cinstit cand e evident ca e hot, sau pulifriciul de Antonescu care vrea musai si neaparat sa fie presedinte, cu toate ca nu l'a votat nimeni!

Vreau doar sa ma imbrac intr-un tricou alb si sa atrag atentia politrucilor ca m-am saturat de indolenta si nesimtirea lor si ca vreau sa fiu respectat ca cetatean!

Edited by gelu
Posted

@gelu - înțeleg din mesajul tău mai mult decât crezi, și dacă tot vorbim de culori, ar trebui să subliniez că în politică nu există alb sau negru iar în practica legislativă există termenii de literă și spirit.

1. de respect beneficiem toți. ia de la tata, ia de la Băsescu, ia de la Anastase, ia de la mama, ia de la Toader, ia de la Voicu, ia de la Pâslaru Pescogal, ia de la CCR, ia de la Durbacă etc. toți au de dat, numai că vei primi exact atât cât ai de primit, în funcție de statutul tău. nu te mai amăgi.

2. sunt un mic retardat și recunosc că mi se rupe de doctoratul pontonescian. dacă nu e plagiat, să și-l pună pe CV, dacă e plagiat, să-l ardă. știu că sunt nuanțe mai subtile, dar pe mine mă interesează mersul economiei. democrația n-o să fie fracturată, nu că nu ar vrea unii, ci pentru că nu e posibil în condițiile actuale.

3. despre viitorul președinte, atât pot spune: e un plan foarte bine pus la punct. despre vot, peste câteva săptămâni.

Posted (edited)

Si ti se pare ca economia merge atat timp cat politrucii de toate culorile isi fac mendrele cu dezinvoltura. In Romania actuala cine are puterea, are acces la bani, restul, "pulimea" cu s-ar zice, firimituri!

Uite iti dau exemple locale:

-Comsa (si nu mai stiu cum) in virtutea faptului ca e neam cu Toader a luat curent ieftin de la Hidroelectrica si a intrat in randul baietilor destepti. Am inteles ca tranzactia undeva la 40 mil euro. Cu banii astia in Galati esti un mic imparat!

- Stancic de la Tancrad pe linie de partid a lucrat pe Braila cu Bunea Stanciu si am inteles ca are amanetat bugetul judetului vecin pe cativa ani, deci bani cu lopata,

- Vega care a inghitit tone de bani exclusiv lucrari publice date pe linie de partid, construit blocuri acolo unde n'avea voie si politicul a inchis ochii (Nica are si el o viluta mititica cadou pe malul Dunarii sa-si racoreasca neuronul)

Acum concluzionand: viata economica in orasul asta se face doar pe linie de partid. Iar cand economia merge pe baza de partide atuci acea economie nu prea merge: doar inghite bani publici si nu produce nimic util!

Si iarasi zic: daca nu tipam inseamna ca acceptam situatia si boii ajung sa zica la televizor ca ne place iar ceea ce fac ei este in asentimentul nostru!

Edited by gelu
Posted

Cele sapte motive oficiale invocate de USL in cererea oficiala de suspendare a lui Traian Basescu

1.Presedintele a uzurpat rolul Prim-ministrului si s-a substituit in atributiile constitutionale ale Guvernului.

2.Presedintele a incalcat in mod repetat drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor prevazute in Constitutie.

3.Presedintele a incalcat in mod repetat principiul separatiei puterilor in stat si independenta justitiei.

4.Presedintele a initiat un proiect neconstitutional de revizuire a Constitutiei si a incalcat procedura de revizuire a Constitutiei prevazuta de legea fundamentala.

5.Presedintele a instigat la nerespectarea deciziilor Curtii Constitutionale si a facut presiuni directe asupra judecatorilor Curtii, facandu-le "vizite" inaintea unor decizii importante.

6.Presedintele a incalcat sistematic principiul neapartenentei politice a persoanei care ocupa functia prezidentiala si a abandonat rolul constitutional de mediator in stat si in societate.

7.Presedintele a incalcat in mod grav prevederile Constitutiei si principiul fundamental al democratiei reprezentative, atunci cand declara ca nu va numi un Prim-ministru din partea USL, chiar daca aceasta formatiune politica va obtine majoritatea absoluta in Parlament.

hotnews.ro

Posted

Cum zicea unu la televizor mai devreme: "poti punei numele lui Ponta in locul lui Basescu in lista de motive si toate afirmatiile ar fi la fel de adevarate"! Toti o apa si un pamant! Oare luni cat o sa fie euro? 45.700 cum estimau aia de la Capital?

Posted

obișnuiește-te cu gândul că în administrația locală cei care au de dat bani se vor pupa cu cei care-i pot cheltui legal.

câștigă beneficiarul (comunitatea) că și-a rezolvat o nevoie, câștigă cel a decis, că a luat o decizie pentru comunitate (de decident nu spunem nimic;)), câștigă mediul local (locuri de muncă etc.), câștigă partidul, că și-a îndeplinit promisiunile, câștigă executantul (profit). ce lipsește? LEGALITATEA și BUNUL SIMȚ.

tu, gelu, și eu, gabi, nu avem de partea noastră decât vorba și votul. punct.

Posted (edited)

Si dreptul de a protesta!

Societatea civila ar trebui sa existe si sa se manifeste! M-am saturat de defetismul asta din miorita: "asta e, n-avem ce le face!".

Logica ta (cea cu cheltuitul banului) in principiu e corecta dar are o mica problema: nu se pupa cu realitatea. Administartia locala da bani celor care pot asigura aparentele ca-i pot cheltui legal dar care pot asigura parandaratul!

Si comunitatea se alege (din banii ei, de pe impozite) cu: drumuri proaste sau investitii facute execrabil (ISPA, parcul de langa SELGROS etc) cu locuri de munca pe durata determinata (asa face Vega si toti marii constructori - tin oamenii cateva luni si apoi ii pun in bratele statului, sa primeasca somaj pe durata iernii)!

Edited by gelu
Posted (edited)

Gelu...sunt de mare acord cu tine. fiecare gasca colorata, la momentul venirii la putere i-a persecutat pe cei dinaintea lor.

problema e ca cei de la usl, la acest moment, se joaca cu focul - soarta economica a romaniei:

- datorita tembelismului lor, cursul valutar a luat-o razna (influenta politicului asupra economicului este de necontestat) - la acest moment s-a depasit maximul istoric - 4.47!

- romania va pierde MARI fonduri de la coana europa

- se vor mentine sub observatie si semnul intrebarii, de catre aceeasi coana europa, institutiile statului

ROMANIA va pierde datorita spiritului revansard ale sacalilor dezlantuiti

Edited by Legumix
Posted

după ce se va fi terminat cu acest blitzkrieg lucrurile vor intra în normal, cred și sper.

cu struțo-cămila asta de situație, cu guvern ponta care-și ia leapșa la fiecare colț de la il presidente cu ale lui instituții, prefer s-o luăm de la 0.

@gelu: am spus aceleași lucruri, dar tu nu poți citi printre rânduri.

- amenajările peisagistice de peste Selgros sunt făcute de firma lui Borcea de la Pibunni. trebuia să faci tu o ofertă mai competentă și să faci lucrarea. ai fi putut?

- munca sezonieră (turism, construcții) nu e o problemă a României, este prezentă în toată Europa și ține de logică, nu de legislație.

Posted

Nu stiu ce o sa insemne 0 ala.

Treaba-i oabla: bani la bugete nu sunt, de la UE o sa primim __UE (azi ne-au anuntat ca nu mai fac plati pe 4 programe operationale iar cu POSDRU treaba-i grie, la anul am inteles ca avem scadente de vreo 6 miliarde de euro (bani care nu stiu de unde-i scoate un guvern de stanga in afara de cresterea impozitelor si taxelor sau lasarea cursului sa se duca sus de tot), imprumuturile de afara or sa fie foarte scumpe si peste toate astea alegerile din iarna nu stiu daca o sa limpezeaca treaba! Din pacate banii care veneau de la capsunari sunt din ce in ce mai subtiri iar Europa nu prea mai poate absorbi imigranti din Romania! Mi-e teama de tot ce e mai rau!

Cred ca e cum spuneam la inceput: eram in rahat pana la gura: acum boii ne danseaza pe cap ca sa ne ducem cu totul la fund!

Posted

Cum zicea unu la televizor mai devreme: "poti punei numele lui Ponta in locul lui Basescu in lista de motive si toate afirmatiile ar fi la fel de adevarate"! Toti o apa si un pamant! Oare luni cat o sa fie euro? 45.700 cum estimau aia de la Capital?

Azi toate au crescut: http://www.cursbnr.ro/ (leul a luat-o in jos rau)

Explicatia: http://www.wall-stre...etter-Alert#_=_

Personal incerc sa fiu cat mai echilibrat si sa-i inteleg si pe unii si pe altii insa cand sunt atins la "buzunar" e nashpa.

Astia numai de treaba nu se tin, economia o ia la vale iar daca unii inainte latrau cum ca ceilalti pun botu' la FMI si Banca Mondiala numai ce zilele trecute Ponta se gudura ca Romania a fost laudata la Bruxelles pentru politicile economice tinute in frau. Mai mult, daca cu ceva timp in urma, inainte sa fie la guvernare, tineau coada in sus cum ca de ce se tot imprumuta Romania zilele astea aud ca iar trebuie sa ne imprumutam.

Fiecare cum ajunge la putere cum isi schimpa discursul cu 180 de grade !!! Si asta fara nicio exceptie! ... Si unii si altii fac acelasi lucru.

Sper ca dupa ce este schimbat presedintele sa se termine toata tevatura asta. Ma tem ca nu va fi chiar asa de usor, am inteles ca va fi si referendum deci rahatul se intinde si nu-s prea optimist. Nu de alta dar pe toti ne costa.

In conditii normale, de stat european civilizat mi s-ar "falfai" ce presedinde si ce premier o sa avem. Ca-i Popeye, Chucky sau Mickey Mouse putin ar conta. Dar cum noi suntem la marginea Europei si inconstienta politicienilor o platim tot noi si generatiile urmatoare.

PS

O sa vina in toamna si alegerile si, ca de fiecare data, o sa apara pomenile electorale, mariri de ... etc. Vor fi rezolvate prin inflatie, oamenii se vor bucura pe moment de bani mai multi si vor vota pe cine trebuie, nu conteaza ca preturile explodeaza. Simplu, intotdeauna a fost asa.

Posted

bani la bugete sunt și câți erau acum două luni, plățile pe acele programe sunt suspendate pe nereguli derulate pe ani în urmă, împrumuturile de afară sunt scumpe nu neapărat datorită nouă.

0 pentru mine însemnă 01.12.2012, după ce s-o termina tot balamucul ăsta.

și de la ce am plecat cu comentariile: __suntem in rahat numai pana la gura__ @gelu 14.37. eu mă voi zbate să nu fiu în această situație, indiferent de regim. mult succes.

Posted

Care este procedura de demitere a presedintelui

USL a demarat miercuri procedura de suspendare a lui Traian Basescu. Potrivit Constitutiei Romaniei, presedintele tarii poate fi suspendat din functie in cazul savarsirii unor fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei, iar acesta poate da Parlamentului explicatii cu privire la faptele ce i se imputa. Suspendarea sefului statului trebuie adoptata de Parlament cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor. Totodata, pe perioada cat presedintele de drept este suspendat, interimatul este asigurat de presedintele Senatului, in acest caz Crin Antonescu.

In cazul savarsirii unor fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei, Presedintele Romaniei poate fi suspendat din functie de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, dupa consultarea Curtii Constitutionale. Presedintele poate da Parlamentului explicatii cu privire la faptele ce i se imputa. Propunerea de suspendare din functie poate fi initiata de cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor si se aduce, neintarziat, la cunostinta Presedintelui. Daca propunerea de suspendare din functie este aprobata, in cel mult 30 de zile se organizeaza un referendum pentru demiterea Presedintelui.

Dupa ce Guvernul a dat miercuri o Ordonanta de Urgenta care a modificat Legea de functionare a CCR astfel incit Curtea Constitutionala sa nu mai dea aviz obligatoriu pe hotaririle Parlamentului, procedura de suspendare a presedintelui este simplificata. Avizul pe care Curtea Constitutionala trebuie sa-l dea, prevazut in Constitutie la articolul 95, alin 1 este un aviz consultativ.

Potrivit legii referndumului in vigoare, referndumul este valid si presedintele poate fi demis cu voturile a jumatate plus unu din numarul cetateniilor cu drept de vot. USL vrea sa se foloseasca de o hotarare a Curtii Cosntitutionale din 2007 care spune ca presedintele Romaniei poate fi demis cu votul a jumatate plus unu din numarul cetatenilor care si-au exprimat votul.

Daca presedintele este suspendat interimatul functiei este preluat de Crin Antonescu.

hotnews.ro

Posted

Referendumul pentru suspendarea presedintelui ar putea avea loc pe 29 iulie

USL intentioneaza sa programeze referendumul pentru suspendarea presedintelui Traian Basescu pentru data de 29 iulie, au declarat surse politice pentru HotNews.ro.

USL a demarat miercuri actiunea de suspendare a presedintelui Traian Basescu. Joi, la ora 10:00, incepe sesiunea extraordinara a celor doua Camere in care se va citi propunerea de suspendare. Votul final in plenul reunit este asteptat vineri dupa-amiaza.

Posted

Posibila suspendare a preşedintelui, comentată de parlamentarii gălăţeni

Ministrul gălăţean al Administraţiei, Victor Paul Dobre - "Guvernul funcţionează!"

Deputatul PNL Victor Paul Dobre, actual ministru al Administraţiei, crede că "este o procedură care s-a mai aplicat, nu este prima oară, iar România şi-a continuat drumul ei. Toţi sunt trecători în funcţii... Este vorba despre o dispută politică, care se rezolvă în cadru constituţional.

Pe de altă parte, cum să susţii că este vorba despre o lovitură de stat din partea Parlamentului? Este o contradicţie de termeni! Majoritatea decide, în condiţiile legii, iar eu cred că formularea cu lovitura de stat este excesivă. Premierul deja a precizat, este o dispută între preşedinte şi Parlament, dar România funcţionează, Guvernul funcţionează!".

Paul Ichim, senator PNL - "Parcă e un blestem, să nu putem discuta!"

Senatorul PNL Paul Ichim era marcat încă de evenimentul care a avut loc la Senat, înlocuirea lui Vasile Blaga cu Crin Antonescu: "Prin suspendarea preşedintelui pierdem cu toţii, dar, din păcate era o situaţie fără întoarcere, nu a existat o altă soluţie. Sunt adeptul dialogului, dar situaţiile anormale determină măsuri anormale. Din acest război politic nu vor exista mari învingători şi doar pierderi pe toate părţile, iar la mijloc, poporul. Starea de beligeranţă a ajuns la paroxism după un război continuu, de ani de zile, marcat de dorinţa paranoică a unora de a fi neapărat jucători. Situaţia nu bucură pe nimeni, dimpotrivă, am inima grea. Nu sunt bătut în cuie, şi eu îmi fac griji pentru viitor. Parcă e un blestem să nu ne putem aşeza şi noi la masă, să discutăm. Poate dacă ajungem la vot cu toţii, măcar aşa îşi găseşte şi România liniştea”, ne-a declarat Paul Ichim.

Deputaţii PSD Roşca şi Pâslaru - "Nu avem nimic de pierdut, doar de câştigat!

Deputata PSD de Galaţi Roşca Lucreţia crede că "prin demiterea preşedintelui, facem ceea ce ne cere poporul de ceva timp deja... Nu cred că avem ceva de pierdut. Eu cred că pierdem dacă nu o facem. Va fi un nou început, cu nişte conducători aleşi democratic, după voinţa românilor şi respectându-se principiile democraţiei. Eu nu cred că imaginea României este alterată în străinătate prin toată această acţiune. Cred că şi în afară se ştie că ceva timp preşedintele conduce ţara în locul Guvernului, iar Curtea Constituţională îl ajută pe preşedinte".

Colegul ei, deputatul PSD de Galaţi Florin Pâslaru spune că "după 10 iunie, majoritatea s-a schimbat şi era normal ca acest lucru să se reflecte şi la nivelul Parlamentului. Este normal să demarezi acţiunea de suspendare a preşedintelui, atât timp cât şeful statului nu conduce ţara, ci doar un grup de interese. Nu cred că avem ceva de pierdut, doar de câştigat! Cred că am avut de pierdut până acum, cât PDL a fost la guvernare şi cât Traian Băsescu a fost preşedinte".

Bogdan Ciucă, deputat PC - "Punem în operă ce a cerut Piaţa Universităţii"

Deputatul PC Bogdan Ciucă a identificat două câştiguri şi un minus pe care le va genera suspendarea preşedintelui Traian Băsescu: "În primul rând se stinge conflictul permanent între preşedinţie, Parlament şi Guvern, conflict care duce adesea la un blocaj instituţional. Doi, se pune în operă ceea ce a cerut Piaţa Universităţii. Starea de nelinişte, tensiune, de nesiguranţă pe care o creează un astfel de demers poate fi considerată un minus”, ne-a declarat Bogdan Ciucă.

Marius Necula, senator PDL - "Asalt fără precedent asupra democraţiei"

Senatorul PDL Marius Necula nu găseşte niciun câştig în suspendarea preşedintelui şi consideră că altfel ar fi fost situaţia dacă s-ar fi explicat, pe puncte unde a încălcat Traian Băsescu Constituţia: "Cred că se pierde foarte mult la capitolul imagine, imagine externă şi spirit democratic. Asaltul asupra democraţiei şi instituţiilor statului al USL este incredibil, fără precedent şi de neconceput. Mi-am gândit bine şi nu câştigăm ceva nici ca exerciţiu democratic. Modul în care se desfăşoară lucrurile, faptul că doar presiunea externă a oprit schimbarea judecătorilor Curţii Constituţionale este un grav atentat la spiritul democraţiei. Şi noi, PDL când eram majoritari am fi putut să-l schimbăm pe Mircea Geoană de la şefia Senatului, dar n-am făcut-o până când PSD nu i-a retras sprijinul politic", ne-a declarat Necula.

viata-libera.ro

Posted

Băsescu: Suspendarea are ca obiective punerea instituţiilor sub controlul PSD şi PNL

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, în Parlament, că documentul de suspendare are ca obiective de fond punerea sub controlul PSD şi PNL a instituţiilor statului, în principal a justiţiei şi nepunerea în aplicare a referendumului din noiembrie 2009.

Potrivit şefului statului, documentul de suspendare are patru mari obiective, trei de fond şi unul conjunctural. El a precizat că unul dintre obiective este punerea sub controlul PSD şi PNL a instituţiilor statului, în principal a justiţiei. Băsescu a precizat că un alt obiectiv este punerea instituţiilor sub controlul de partid. De asemenea, el a arătat că un alt obiectiv este nepunerea în aplicare a referendumului din noiembrie 2009, în care românii au decis că vor Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari.

mediafax.ro

Posted

CCR trebuie să dea avizul consultativ asupra cererii de suspendare până vineri, la ora 12,00

Curtea Constituţională a României trebuie să dea un aviz consultativ privind cererea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu până vineri, la ora 12,00, a decis, joi, plenul reunit al Parlamentului.Decizia a fost luată cu 221 de voturi favorabile, niciun vot împotrivă şi opt abţineri.

agerpres.ro

Posted

Referendumul pentru suspendarea presedintelui ar putea avea loc pe 29 iulie

Mai e valabila regula cum ca referendumul sa fie validat ar trebui ca prezenta la vot sa fie 50% + 1 din pop---tia cu drept de vot?

... in plina vacata!!!??? Hmmmm

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.