Jump to content

Fetele de la CSU Metal Galaţi - reginele voleiului românesc


Recommended Posts

Posted

Fetele de la CSU Metal Galaţi - reginele voleiului românesc

CSU Metal Galaţi a câştigat pentru a doua oară consecutiv titlul de campioană a României. Formaţia noastră a intrat în posesia titlului după doar trei meciuri disputate în compania celor de la Dinamo Bucureşti. 3-2, 3-0 şi 3-1 au fost rezultatele cu care campioanele de la Metal au reuşit să-şi învingă adversarele.

În ultimul meci, disputat în această după-amiază, la Galaţi, CSU Metal s-a impus cu 3-1 (15-25, 25-21, 25-23, 25-23). "Am început mai greu meciul, însă pe parcurs ne-am revenit şi am obţinut victoria care ne-a adus pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană naţională. Cred că am demonstrat şi în acest sezon, câştigând eventul, că suntem cea mai bună echipă a României", a declarat antrenorul echipei CSU Metal, Zoran Terzici. La meci au asistat peste 1.500 de spectatori.

Lotul echipei campioane este alcătuit din următoarele jucătoare: Adriana Dumitru, Alexandra Trică, Alina Albu, Brizitka Molnar, Daiana Mureşan, Diana Neaga, Ioana Pristavu, Ivana Ostojici, Maja Ognjenovici, Dragana Marinkovici, Mayvelis Adlum Martinez, Nneja Onyejekwe, Sabina Miclea şi Tatiana Liulenova. Antrenori: Zoran Terzici, Nenad Djurovici şi Bogdan Paul.

Posted

Trupa lui Zoran Terzic a dominat competitia interna

* “Metalistele” au castigat pentru a doua oara consecutiv eventul, dupa Cupa Romaniei adjudecandu-si vineri si titlul national. Maja Ognjenovic a fost desemnata cea mai buna jucatoare a sezonului.

Atmosfera incendiara vineri dupa-amiaza la cel de-al treilea episod al finalei Campionatului National de Volei feminin. Chiar daca au dat ceva emotii fanilor, voleibalistele de la CSU Metal au reusit pana la urma sa obtina cea de-a treia victorie, care le-a adus un nou titlu national. Chiar daca ne asteptam la o simpla formalitate, lucrurile nu au stat deloc asa. Din fericire oaspetele si-au adjudecat doar primul set, dupa care galatencele s-au concentrat mai bine si, intr-un final incendiar, au intors soarta partidei. Rezultat final: CSU Metal - Dinamo Bucuresti 3-1 (-15, 21, 23, 23).

Dupa fluierul final s-a declansat fiesta, voleibalistele galatene primind cupa, medaliile si tricourile de campioane alaturi de staff-ul tehnic si conducerea administrativa. Capitanul echipei, Maja Ognjenovic, a primit trofeul pentru cea mai buna jucatoare din campionatul intern.

Campioanele sunt: Daiana Muresan, Ioana Pristavu, Brizitka Molnar, Nneka Onyejekwe, Alexandra Trica, Tatiana Liulenova, Diana Neaga, Maja Ognjenovic, Alina Albu, Ivana Ostojic, Sabina Miclea, Dragana Marinkovic, Mayvelis Martinez, Adriana Dumitru. Staff-ul tehnic si administrativ a fost format din: presedinte - Corneliu Mangalea, vicepresedinte executiv - Petre Alexandru Deju, organizator de competitii - Dan Delcea; antrenor principal - Zoran Terzic; antrenori secunzi - Nenad Djurovic si Bogdan Paul; maseur - Eugen Pascale.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... articol=12

Campioanele!

* CSU Metal Galaţi a reuşit, ieri, cel de-al doilea event consecutiv * După ce anul trecut a cucerit Campionatul şi Cupa, performanţa s-a repetat întocmai şi în acest sezon * Ieri după-amiază, gălăţencele au primit o splendidă cupă, tricourile şi medaliile de campioane, după ce s-au impus cu 3-0 în cele trei confruntări cu bucureştencele de la Dinamo

Voleiul feminin gălăţean a marcat o frumoasă ascensiune odată cu trecerea la Clubul CSU Metal. De la început, echipa Galaţiului s-a numărat printre protagonistele competiţiei. De două sezoane, lotul s-a restructurat substanţial, la Galaţi ajungând un cuplu de antrenori de mare valoare: Zoran Terzici (selecţionerul Serbiei) şi Nenad Djurovici. Odată cu aceştia au venit şi câteva jucătoare valoroase, care, alăturându-se lotului, au creat un nucleu deosebit de puternic. Astfel a fost posibil ca în ultimele sezoane Galaţiul să-şi fixeze ca obiectiv cucerirea ambelor trofee naţionale - Campionatul şi "Cupa României".

Anul trecut, CSU Metal a obţinut cele două trofee, pentru ca, în acest sezon, frumoasa performanţă să se repete.

Jocul s-a disputat la cea mai înaltă tensiune

Gălăţencele au întâlnit, ieri după-amiază, eterna rivală - Dinamo Bucureşti, în faţa căreia s-au impus şi anul trecut. Meciul de ieri, dintre cele două echipe, a pornit de la 2-0 pentru CSU Metal, scor fixat cu o săptămână în urmă, când fetele noastre s-au impus în chiar fieful dinamovistelor! Conform regulamentului, echipa campioană este decisă după câştigarea a trei din cinci meciuri. Aşa că meciul de ieri era decisiv pentru realizarea celui de-al doilea event ("Cupa României� fusese adjudecată deja cu două săptămâni în urmă: 3-0 cu Dinamo şi 3-0 cu Ştiinţa Bacău în întâlnirile decisive).

Întâlnirea din Sala "Siderurgistul� a debutat într-o atmosferă sărbătorească, numeroşi suporteri ţinând să fie alături de echipa favorită într-un moment deosebit de important.

La fluierul arbitrului Cornel Malaxia (Bucureşti), secondat de Ovidiu Iliescu (Braşov), pe teren au pătruns formaţiile:

CSU METAL: Nneka Onyejekwe, Tatiana Liulenova, Maja Ognjenovici, Alina Albu, Ivana Ostojici, Mayvelis Martinez - Alexandra Trică (libero). Au mai jucat Daiana Mureşan şi Ioana Pristavu.

DINAMO: Claudia Cârstoiu, Alida Markovici, Daniela Mincă, Zrinka Petrovici, Iliana Goceva, Ana Maria Hâncu - Lucija Cigici (libero). A mai intrat în joc Irina Radu.

Debut nefavorabil

Începutul meciului a surprins pe toată lumea. Deşi susţinute frenetic de o sală întreagă, fetele noastre nu-şi găsesc ritmul şi cedează punct după punct: 3-6, 5-11, 7-16, 8-18. O uşoară revenire şi gălăţencele duc tabela la 14-19. Dar numai atât, pentru că bucureştencele nu pot fi oprite! Setul secund are aceeaşi desfăşurare până la 10-10. A fost 14-12 şi 17-14, dar din nou egalitate la 19. Elevele lui Terzici îşi strâng rândurile şi câştigă setul: 1-1, după 45 de minute de joc îndârjit!

Se întrevedea victoria

Emoţii au avut spectatorii (şi telespectatorii - meciul a fost transmis de Sport.ro) şi în setul următor: 2-4, 2-6, 6-6, 6-10, 12-12, 14-14, 20-20, 21-22. La acest scor, cubaneza - care nu s-a aflat în apele ei în acest meci - a punctat decisiv până la 23-22. Dar din nou 23-23! Cu un ultim efort, tabela a urcat la 25-23.

Setul decisiv - tot palpitant

Am crezut că setul al patrulea - care avea să fie şi ultimul - ne va scuti de emoţii. Nu a fost să fie aşa. Iată evoluţia palpitantă a scorului: 3-0, 5-5, 8-7, 10-12, 16-14, 16-19, 21-23. Puţini credeau în reuşita fetelor noastre. Şi totuşi a fost cineva care a avut încredere. Antrenorul Terzici şi-a dirijat măiestru jucătoarele, a fost alături de ele şi soarta meciului s-a schimbat în favoarea lor: 23-23 şi 25-23.

Victorie cu 3-1 (-15, 21, 23, 23) şi titlul de campioane ale României revine gălăţencelor pentru a doua oară consecutiv. Felicitări acestor talentate jucătoare - autentice regine ale voleiului românesc.

La frumoasa reuşită şi-au mai adus contribuţia Sabina Miclea, Dragana Marinkovici, Adriana Dumitru şi Brizitka Molnar (accidentată în ultimele săptămâni). Din lotul gălăţean a făcut parte şi Diana Neaga - accidentată de la începutul campionatului.

* Imediat după meci, antrenorul Zoran Terzici şi Maja Ognjenovici au plecat la Belgrad, unde este reunit lotul naţional de volei al Serbiei. Echipa va pleca în Japonia, unde va participa la turneul de calificare pentru Jocurile Olimpice.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=24045

CSU Metal Galaţi, din nou campioană

* Campioane şi în 2007, voleibalistele din Galaţi au început să colecţioneze trofee. Ieri l-au obţinut pe al patrulea

Campioane şi în 2007, voleibalistele din Galaţi au început să colecţioneze trofee. Ieri l-au obţinut pe al patrulea

Pentru al doilea an consecutiv, titlurile naţionale la volei iau calea provinciei. După Tomis Constanţa la masculin, ieri a fost rândul fetelor de la CSU Metal Galaţi să sărbătorească triumful în campionat. Întins pe durata a circa 90 de minute, cel de-al treilea meci dintre gălăţence şi dinamoviste a avut o desfăşurare palpitantă. Spre surprinderea celor 800 de spectatori prezenţi în Sala Siderurgistul, în majoritate din Galaţi, oaspetele au controlat primul set, pe care şi l-au adjudecat cu un sec 25-15. Cu experimentatele Dana Mincă (36 de ani) şi Alida Marcovici (35 de ani) pe teren, Dinamo a vizat o victorie cât mai rapidă, prin care să rămână în cursa pentru titlu. N-a fost însă posibil, trupa antrenorului sârb Zoran Terzic revenind imediat la jocul exact cu care ne-a obişnuit în ultimii doi ani. Chiar dacă au fost ţinute sub presiune de adversare, Maja Ognjenovic şi colegele sale au avut capacitatea de a câştiga următoarele trei seturi (25-21, 25-23 şi 25-23). Cubaneza Mayvelis Martinez a „torpilat“ terenul dinamovist, Alina Albu a servit impecabil pentru punctele în serie ale Metalului, Tatiana Liulenova a atacat suprinzător din linia a doua, iar Nneka Onyejekwe a făcut diferenţa pe centru. Metal şi-a permis chiar să o introducă pe junioara Daiana Mureşan (17 ani), şi nu oricând, ci în setul 4, atunci când Dinamo a avut, până spre final, 3-4 puncte avans. Victorioase şi în campionat (scor general 3-0), şi în Cupă, gălăţencele îşi doresc o participare în Liga Campionilor, însă invitarea lor la respectiva competiţie depinde de forul continental şi de rezolvarea problemei sălii, care nu respectă cerinţele CEV.

http://www.prosport.ro/alte-sporturi/vo ... na-2625777

Bis Galaţi!

* Jucătoarele au sărbătorit cu trandafiri victoria * Titlul de campioană e pentru a doua oară consecutiv în oraşul de pe malul Dunării.

Metal a devenit campioana României în 2008 şi a păs­trat trofeul cucerit sezonul trecut. În meciul al treilea al finalei, echipa din Galaţi a învins pe teren propriu pe Dinamo Bucureşti cu 3-1(-15, 21, 23, 23) şi s-a impus la ge­ne­ral cu 3-0 în ultimul act care s-a disputat după regula “cel mai bun din cinci întîlniri”. “Sîntem bu­cu­­roa­se că am reuşit să dăm satis­fac­ţie încă o dată su­porterilor din acest oraş. Fericirea este la fel de mare ca şi în urmă cu un an. Am cre­zut că n-o să am emoţii în acest meci, dar ele s-au văzut”, spus Alina Albu. Metal a reuşit şi în acest an, la fel ca în 2007, să facă eventul, elevele lui Zoran Terzici fiind şi deţinătoarele Cupei României. La finalul meciului, pe lîngă medalia de campioană, Maja Ognjenovici a primit şi trofeul de cea mai bună jucătoare a întregului sezon, din partea Radio România.

http://www.gsp.ro/stire/bis-galati-68019.html

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.