Jump to content

Obiective turistice gălăţene, pe Google Maps


 Share

Recommended Posts

Obiective turistice gălăţene, pe Google Maps

Imagini cu obiectivele turistice ale României, din 39 de oraşe mari, vor fi disponibile în Street View pe Google Maps, la capătul unui proiect lansat luni la Ateneul Român din Capitală, în cadrul căruia vor fi parcurşi 40.000 de kilometri în ţară, cu un automobil şi o bicicletă. Reprezentanţii Google au anunţat acest proiect luni în faţa Ateneului Român, pe treptele căruia a fost plasată o hartă mare a României, cu imagini ale unor obiective celebre ca Peleşul, Branul şi Voroneţul. Parcul Naţional Retezat, centrul istoric al Sighişoarei, bisericile de lemn din Maramureş, mănăstirile din Moldova, satele cu biserici fortificate din Transilvania, Castelul Peleş, Cheile Bicazului şi multe altele vor fi reflectate în imagini pe Google Maps.

Astfel, acoperirea Street View în România se extinde cu încă 39 de oraşe, printre care Craiova, Focşani, Baia Mare, Râmnicu Vâlcea, Alba Iulia, Galaţi, Deva, Hunedoara, Sfântu Gheorghe, Zalău. Iniţial, Street View a acoperit opt oraşe mari din România, Bucureşti, Arad, Oradea, Braşov, Timişoara, Cluj, Sibiu şi Constanţa, principalele staţiuni de schi de pe Valea Prahovei şi cele de pe litoralul Mării Negre, fiind parcurşi atunci 6.000 de kilometri.

Link to comment
Share on other sites

Acoperirea serviciului Google Street View va fi extinsă, în România, cu încă 39 de oraşe mari - printre care Craiova, Focșani, Baia Mare, Râmnicu Vâlcea, Alba Iulia, Galați, Deva, Hunedoara, Sfântu Gheorghe, Zalău, adăugând peste 40.000 km la acoperirea iniţială. Românii pot urmări zonele în care se deplasează automobilele Street View pe pagina Google, la google.ro/streetview.

În plus, echipa Street View va pleca la drum pentru a aduna imagini ale unora dintre cele mai frumoase locuri din România.

Google Trike – o bicicletă special concepută și prevăzută cu un aparat de fotografiat – şi mașinile Google Street View vor străbate România în lung şi-n lat, adunând imagini ale celor mai frumoase obiective turistice, cum ar fi Parcul Naţional Retezat, centrul istoric al Sighişoarei, bisericile de lemn din Maramureş, mănăstirile din Moldova, satele cu biserici fortificate din Transilvania, Castelul Peleș, Cheile Bicazului și multe altele.

Punctul de plecare al mașinii și trike-ului Google Street View a fost marcat, astăzi, la Ateneul Român - unul dintre cele mai frumoase repere culturale naţionale inclus printre obiectivele care urmează să fie adăugate în Street View.

Google Trike a fotografiat până în prezent locuri din întreaga lume care pot fi vizualizate astăzi în Street View, cum ar fi Stonehenge din Marea Britanie, Pompei din Italia, Legoland din California şi Versailles în Franţa.

Google Trike poate colecta imagini din locuri care nu sunt accesibile mașinii Street View, cum ar fi domeniile din jurul castelelor, parcurile sau zonele pietonale. Google este invitat de parteneri din întreaga lume pentru a fotografia şi include un obiectiv în Street View, pentru a contribui la atragerea mai multor vizitatori. De exemplu, în Italia, Mario Resca, Directorul General al Ministerului Culturii, a declarat că după adăugarea oraşului antic Pompei pe Street View, numărul vizitatorilor a crescut cu 25% pe an.

Imaginile adunate de Google Trike vor fi prelucrate şi îmbinate cu grijă, proces care poate dura câteva luni de zile. Ulterior, imaginile vor fi disponibile în Street View, pe Google Maps.

Street View pentru Google Maps a fost lansat în decembrie 2010, fiind primul serviciu localizat introdus după deschiderea biroului Google din România, în noiembrie 2010. Iniţial, Street View a acoperit opt oraşe mari din România, principalele staţiuni de schi din Valea Prahovei şi litoralul Mării Negre, oferind utilizatorilor posibilitatea de a vizualiza şi naviga prin imagini panoramice de 360 de grade ale unor oraşe mari din România, printre care Bucureşti, Arad, Oradea, Braşov, Timişoara, Cluj, Sibiu şi Constanţa. În total, 6.000 de kilometri din România au fost acoperiţi inițial de Street View.

Surse:

http://chip.ro/stiri...tins-in-romania

http://maps.google.r...aps/streetview/

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Google a ajuns şi pe malul Dunării

La finele săptămânii trecute am întâlnit pe Faleză o maşină cu număr străin, pe capotă cu un dispozitiv demn de Star Trek: o sferă cu obiective fotografice de mare rezoluţie, pe care şoferul le ştergea - de, praful Galaţiului nu trebuie să-i împiedice pe turiştii din lume să ne vadă aşa cum suntem! Pe portiere scria mare „Google” şi, deşi reprezentantul cunoscutului motor de căutare nu a avut dezlegare să ne dea amănunte, am aflat măcar că ceea ce scrie pe portiere este real. Deci vom avea şi noi în sfârşit parte să fim văzuţi prin „Google Maps Romania”! Conform site-ului invocat: „Street View vă permite să exploraţi locaţii din întreaga lume cu ajutorul imaginilor la 360 de grade, la nivel de stradă. Puteţi arunca o privire în restaurante, puteţi vizita cartiere sau vă puteţi face planuri pentru următoarea călătorie.”

1ac768f46c4d2f352c1462bae8714481_L.jpg

Wikipedia explică: „Google Street View (de la Google Maps) este un serviciu on-line de vizualizare (360°) a străzilor unei localităţi. Programul a fost lansat pe data de 25 mai 2007, iar din data de 16 aprilie 2008 s-a putut accesa şi pe Google Earth. Din 8 decembrie 2010, serviciul acoperă şi teritoriul României. În decembrie 2010 erau acoperite opt oraşe şi câteva drumuri naţionale. Din iulie 2012, acoperirea Street View va fi extinsă cu încă 39 de oraşe mari”, printre care şi Galaţiul!

Pe lângă faptul că ne vom promova imaginea în faţa românilor sau străinilor care, spre o destinaţie turistică adevărată, se vor gândi să treacă şi poate să şi adaste puţin la Galaţi, vom putea să ne vedem şi noi străzile de acasă, fără să călcăm în gropi, să fim prăfuiţi, înjuraţi sau călcaţi pe trotuar de maşini.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 9 months later...
Galaţiul poate fi „explorat” până la cea mai mică stradă, prin opţiunea Street View
Fotografiile au fost realizate în luna iulie 2012. Beneficiarii principali ai acestora vor fi toţi cei care vor dori să afle informaţii despre Galaţi. Autorităţile locale spun şi ele că vor avea un mare beneficiu, odată cu lansarea acestui serviciu: vor putea vedea „cum era” un anumit obiectiv la un moment dat!
Hărţile Google cu Street View vă permit să exploraţi locaţii din întreaga lume cu ajutorul imaginilor la 360 de grade, la nivel de stradă. Puteţi explora monumente, puteţi vedea minuni ale naturii, puteţi naviga pe itinerariul unei călătorii, puteţi intra în restaurante şi întreprinderi mici.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 6 years later...

Mașinile Google Street View vor străbate România în această vară

Mașinile Google Street View vor străbate România în această vară, pentru a actualiza imaginile din țara noastră disponibile pe Google Maps Street View. Preluarea de noi imagini demarează la începutul lunii iunie și se va concentra pe cele mai importante orașe din România și zonelor adiacente acestora: din București și Ilfov, Brașov și Valea Prahovei, Constanța și litoralul Mării Negre și până la Iași, Piatra Neamț, Cluj, Târgu Jiu, Timișoara și Arad.

Anul acesta, imaginile vor fi preluate de noile mașini Google Street View, care utilizează cea mai recentă versiune de cameră pentru imagini la 360o. Noua tehnologie de fotografiere utilizată de mașinile Google permite realizarea unor imagini mai precise și de calitate. Pe lângă noua cameră, a fost schimbat și exteriorul mașinilor Street View, pentru a reflecta câteva dintre frumusețile naturale ale lumii care se pot vedea pe Street View, precum Marele Canion, Mont Blanc sau Marea Barieră de Corali. Cinci mașini se vor afla în România în această vară, iar mai multe informații despre unde se află mașinile Street View în orice moment și ce zone din România vor acoperi se pot găsi aici.

Alături de mașini, echipele Street View vor avea la dispoziție pentru preluarea de imagini și dispozitivul trekker. Acesta va fi folosit în 31 de orașe din România, pentru fotografierea trotuarelor, zonelor pietonale, parcurilor și altor obiective publice unde mașinile nu au acces. Lista orașelor unde va fi folosit trekker-ul: București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Constanța, Galați, Brașov, Ploiești, Brăila, Oradea, Bacău, Arad, Pitești, Sibiu, Târgu-Mureș, Baia Mare, Buzău, Botoșani, Satu Mare, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Piatra Neamț, Drobeta-Turnu Severin, Târgu Jiu, Tulcea, Târgoviște, Bistrița, Reșița, Slatina, Focșani.

Dispozitivul trekker este un rucsac pe care este montată cel mai nou model de cameră Steet View pentru preluarea de imagini 360o. Trekker-ul este dus în spate de un operator, iar camera fotografiază automat în timp ce acesta merge.

Până în prezent, trekker-ul a „călătorit” în numeroase zone de pe glob pentru a fotografie frumuseți ale naturii, obiective turistice sau situri aflate în patrimoniul universal, precum Marele Canion, Taj Mahal, Angkor Wat, Insulele Galapagos, străzile din Veneția sau Delta Dunării.

Ce este Google Street View

Street View este un serviciu popular oferit de Google Maps, în prezent fiind disponibil în mai mult de 85 de țări de pe tot mapamondul, inclusiv în Arctica și Antarctica. În Street View, oamenii pot vedea imagini la 360° din numeroase locuri ale lumii, fie șosele, orașe, monumente istorice, repere culturale, natura sălbatică (pe pământ, pe apă sau sub apă) și chiar spațiu. Serviciul este disponibil și în Google Earth și aplicația Google Maps pentru telefoanele mobile.

Serviciul Street View este disponibil în România începând cu 2010, când au fost publicate primele imagini din cele mai importante orașe pe Google Maps.

Acoperirea Google Street View la nivelul întregii țări s-a realizat în 2012, atunci când au fost preluate imagini de pe 40.000 de km de drumuri, 39 de orașe și sute de obiective turistice. Extinderea Street View în România a continuat constant, fiind actualizate imaginile din marile orașe și adăugate diferite obiective turistice, precum Salina Turda, Castelul Bran, Cetatea Alba Iulia, Muzeul Național Brukenthal sau fluviul Dunărea. Cea mai recentă actualizare a imaginilor Street View în România a avut loc vara trecută, când au fost preluate imagini de pe șoselele și drumurile care leagă localitățile. Tot anul trecut, peste 1500 de kilometri de canale și drumuri din Delta Dunării au fost fotografiate, pentru ca orice persoană cu o conexiune la internet să poată explora virtual frumusețile ei prin imaginile Street View.

europafm.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 9 months later...

Puteți ieși în oraș online, prin „Street View”. Galațiul este prezentat cu imagini din iunie 2019

În această perioadă, în care foarte mulți gălățeni sunt autoizolați la domiciliu și duc dorul unei ieșiri în oraș, acest lucru este posibil în varianta online, prin aplicația „Street View”. Este o posibilitate la un click distanță, pentru că descărcarea gratuită a aplicației „Google Earth” durează câteva secunde.

Imaginile prin care Galațiul este prezentat pe aplicația „Street View” a „Google Earth” au fost „updatate”, vechile imagini, din vara anului 2012, fiind înlocuite cu imagini din luna iunie 2019.

În vechile imagini, cele din 2012, multe zone din Galați arătau deplorabil, pentru că reprezentanții „Google Street View” au ajuns în oraș la 2-3 zile după o puternică vijelie și pe trotuare încă mai erau grămezi de frunze și crengi care așteptau echipele Ecosal.

În noile imagini, camerele de „Google” au surprins la Galați șantierul de la „Spicu”, pe care în iunie 2019 erau în plină desfășurare turnările de betoane, dar și săpăturile de pe strada Domnească, care erau la începerea lucrărilor. Modernizarea de la „Potcoava de Aur” era finalizată.

Noul dispozitiv, „trekker”-ul, a permis fotografierea zonelor pietonale

Noile maşini „Google Street View” utilizează cea mai recentă versiune de cameră pentru imagini la 360 de grade. Noua tehnologie de fotografiere permite realizarea unor imagini mai precise şi de calitate, pentru a reflecta câteva dintre frumuseţile naturale ale lumii care se pot vedea pe „Street View”, precum Marele Canion, Mont Blanc şi Marea Barieră de Corali.

Echipele „Street View” au avut la dispoziție la filmările din România, din iunie 2019 și un dispozitiv trekker. Acesta a fost folosit în 31 de oraşe din România, pentru fotografierea trotuarelor, zonelor pietonale, parcurilor şi altor obiective publice unde maşinile nu au acces.

Dispozitivul trekker este un rucsac pe care este montat cel mai nou model de cameră „Street View” pentru preluarea de imagini la 360 de grade. Trekker-ul este dus în spate de un operator, iar camera fotografiază automat în timp ce acesta merge. Până în prezent, trekker-ul a „călătorit” în numeroase zone de pe glob pentru a fotografia obiective turistice sau situri aflate în patrimoniul universal, inclusiv Delta Dunării.

„Street View” este în România din 2010

„Street View” este un serviciu oferit de „Google Maps”, în prezent fiind disponibil în mai mult de 85 de ţări de pe tot mapamondul, inclusiv în Arctica şi Antarctica. Serviciul este disponibil şi în „Google Earth” şi aplicaţia „Google Maps” pentru telefoanele mobile.

Serviciul „Street View” este disponibil în România începând cu 2010, când au fost publicate pe „Google Maps” primele imagini din cele mai importante oraşe. Acoperirea Street View la nivelul întregii ţări s-a realizat în 2012, atunci când au fost preluate imagini de pe 40.000 de km de drumuri, 39 de oraşe şi sute de obiective turistice.

galati365.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.