Jump to content

Kauflandul de la Ultimul Leu a fost deschis


dcp100168

Recommended Posts

Al treilea Kaufland din Galaţi va avea parcare deasupra

Retailerul german se pregăteşte să înceapă lucrările de construcţie a celui de-al patrulea hipermarket din judeţul nostru, a dezvăluit, ieri, la Tecuci, şeful Biroului Avize şi Autorizaţii din cadrul Kaufland România, Cornel Petcu. Magazinul va fi amplasat în Galaţi, la intersecţia străzilor Brăilei şi Prelungirea Brăilei, în groapa de la Ultimul Leu.

Oficialii companiei au anunţat că au obţinut toate autorizaţiile de care aveau nevoie pentru a demara construcţia, iar acum încearcă să găsească o soluţie de stabilizare a terenului. Ei au dezvăluit un amănunt interesant: din cauza reliefului special al zonei, acest hipermarket va fi diferit de celelalte, în sensul că parcarea pentru clienţi va fi amenajată chiar deasupra magazinului.

În prezent, Kaufland are peste o mie de magazine în şapte ţări europene. Mai bine de 60 dintre hipermarketurile retailerului german sunt în România.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 9 months later...

Kauflandul de la Ultimul Leu, gata în 2013

Noul supermarket Kaufland din oraşul nostru, a cărui construcţie a început pe 31 mai, va fi gata în mai puţin de 12 luni, a declarat compania. "Vom deschide al treilea magazin Kaufland în Galaţi, cel mai probabil în prima jumătate a anului 2013", a informat Biroul de Relaţii cu Presa.

Panoul de pe şantier indică, însă, o cu totul altă dată de finalizare a lucrărilor, şi anume 31 mai 2015. E posibil ca perioada de execuţie declarată, de trei ori mai mare decât cea obişnuită pentru un magazin Kaufland, să fie doar modalitatea constructorului de a se asigura că nu va depăşi termenul, având în vedere complexitatea lucrărilor programate la Ultimul Leu. În primul rând, acolo trebuie stabilizat terenul, care s-a surpat de mai multe ori în anii anteriori. Apoi, construcţia în sine este una total atipică pentru companie: parcarea va fi amenajată deasupra magazinului, după cum au dezvăluit anul trecut oficiali ai companiei.

Lucrările, autorizate de Primărie în 2011, sunt executate de compania constănţeană Convas Construct, după proiectele întocmite de firmele clujene Archi Team Consult şi Plan 31 şi de firma vâlceană Proimsat.

Kaufland nu a dezvăluit, deocamdată, valoarea investiţiei pe care o derulează la Ultimul Leu, precizând doar că "investiţia medie pentru un nou magazin Kaufland, în funcţie de oraş şi de valoarea terenului, variază între 6 şi 9 milioane de euro". La Kaufland 1 (inaugurat în 2006) investiţia s-a cifrat la 8 milioane de euro, la Kaufland 2 (deschis în 2010) peste 9 milioane de euro, iar Kaufland Tecuci (inaugurat în 2011) 5 milioane de euro.

Noul Kaufland 2?

Indicativul atribuit de Kaufland România noii sale unităţi din oraşul nostru este Kaufland 2, după cum arată panoul din şantierul de la Ultimul Leu. Alegerea este surprinzătoare în condiţiile în care la Galaţi există deja un magazin cunoscut drept Kaufland 2. Este vorba de cel din strada Henri Coandă, pe care toţi gălăţenii îl numesc astfel. Până de curând, îl numeau astfel şi angajaţii magazinului. Acum, aceştia din urmă îi întâmpină pe clienţi cu formularea "Bună ziua! Kaufland 4".

Reprezentanţii retailerului german spun că unitatea din Micro 40 a avut indicativul 4 dintotdeauna. Site-ul companiei îi contrazice, însă. Pe www.kaufland.ro, în secţiunea "Căutare filiale", magazinul din Henri Coandă are în continuare indicativul 2.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Marius Stan face dezvăluiri despre ”afacerea Kaufland”

Galațiul a beneficiat în ultimii ani de investiții puține spre deloc. Motivul este strîns legat de felul în care și-au făcut treaba politicienii și funcționarii din instituțiile cheie, în ultimii 20 de ani. S-a tot vorbit de șpăgi, licitații trucate sau învîrteli imobiliare, dar foarte rar lucrurile au ieșit la iveală.

După modelul ”afacerii Unicom”, primarul Marius Stan a mai făcut azi o dezvăluire, ale cărei rădăcini conduc spre aceeași corupție care a bălăcit în primăria condusă de Dumitru Nicolae. Totul se învîrte în jurul construirii magazinului Kaufland, de la ultimul leu.

În anii 2006-2007, Dumitru Nicolae vindea terenul respectiv firmei Terra Invest, asta deși o parte din acesta nu aparținea primăriei, el fiind cîștigat în instanță de familia Ciocan. Prețul vînzării a fost de aproape două milioane, iar firma SC Terra Invest se obliga să construiască pe acesta un supermarket Kaufland. N-a făcut asta, ci a vîndut mai departe terenul cu un profit ”modest” de un milion.

În același contract a existat o clauză prin care Primăria Galați se obliga să facă, pe cheltuiala ei, lucrările de deviere a utilităților. Clauză ulterior anulată, tot de cineva din Primărie. Marius Stan nu a vrut să spună cine e personajul misterios, în jurul căreia se pare că se învîrte toată afacerea, dar cert e că pînă la urmă lucrările au fost făcute, cel puțin în acte, și de cei de la Kaufland, și de Primăria Galați. E drept că la particular au costat doar 200.000 de euro, iar la stat doar de trei ori mai mult, dar asta nu mai miră pe nimeni.

Mai mult, rețeaua de canalizare de pe strada prelungirea Brăilei a fost făcută la mișto de firma ICMRSG, manageriată de Anton Coman, pentru că ea nu funcționează nici în ziua de azi. Asta deși banii au fost păpați de mult. În cele două filmulețe de mai jos, primarul Marius Stan povestește, cu lux de amănunte, cum s-a desfășurat mînăria din jurul investiției Kaufland de la Inelul de Rocadă.

antidotul.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Afacerea Kaufland a ajuns pe mâna mafiei imobiliare din Galați: 9 revendicatori cer în instanță terenul

Revendicările au ajuns o sursă bună de venit pentru speculanţii şi profitorii din domeniul imobiliar din Galaţi. Reţeaua mafiei imobiliare este una bine pusă la punct şi vizează acapararea terenurilor pe care se realizează proiecte publice sau private. Multe dintre aceste revendicări sunt „aranjate” după modelul folosit de fostul deputat Mihail Boldea. Scandaloasă este încrengătura imobiliară din jurul Primăriei și a terenurilor vândute, informații ce pleacă direct de la sursă, cu „ajutorul” juriștilor și a directorilor din Primărie. Concret, este vorba de șpăgi grase, licitații trucate, terenuri vândute la prețuri derizorii, documente falsificate etc.

Caracatița din jurul Kaufland-ului

Lucrările la viitorul supermarket de la Inelul de Rocadă au scos la iveală încă o afacere urât mirositoare. Imediat cum au început să construiască, investitorii s-au trezit pe cap cu nu mai puțin de 9 persoane care revendică terenul respectiv. Una dintre revendicatori se referă la o parcelă de 400 de metri pătrați, situată chiar în mijlocului supermarketului. Culmea, procesul pentru cei 400 metri pătrați din mijlocul suprafeței deținute de Kaufland, care a cumpărat cu acte în regulă de la Primărie, datează din 2004. Din asta reiese că se știa de acest proces înainte de vânzarea acelui teren. Cu toate acestea, funcționar din Primărie au preferat să ascundă acest lucru.

Tranzacții dubioase

Terenul pe care se construieşte supermarketul a aparţinut Primăriei, care l-a vândut, firmei Tera Invest, în anii 2006-2007, cu un preţ de 1,9 milioane de euro (plus TVA). Asta deși o suprafață considerabilă din acesta nu aparținea primăriei, el fiind obținut prin sentință judecătorească de soții Ciocan.

În contractul cu Primăria se stipula clar că firma este obligată să construiască un hipermarket. Ei bine, firma respectivă a făcut imediat altceva, a vândut terenul mai departe cu un milion de euro în plus. Tot în același contract, Primăria se obliga, pe propria cheltuială, să devieze reţelele de pe terenul devenit proprietate privată. Numai că, la puțin timp, clauza respectivă a fost anulată, tot de cineva din Primărie. Așa se face că, pînă la urmă, lucrările au fost făcute, cel puțin în acte, de cei de la Kaufland și de Primăria Galați. Ei bine, dacă la privat a costat doar 200.000 de euro, Primăria a plătit de trei ori mai mult. Şi, ca să fie povestea completă, reţeaua de canalizare plătită de Primărie, de pe prelungirea Brăilei, în zona Inelului de Rocadă, nu funcţionează nici astăzi, deși firma ICMRSG, manageriată de Anton Coman, a încasat de mult banii publici.

nepasadegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

S-a pus piatra de temelie la Kaufland 3

* Noul complex comercial va fi deschis în primăvara anului viitor şi va fi al doilea de acest tip ca mărime din ţară

Ieri, Kaufland România a pus piatra de temelie a celui de-al treilea magazin al companiei la Galaţi. „Este un element simbolic pe care noi, firma Kaufland, îl facem nu numai în România, ci în toate ţările în care noi suntem prezenţi. Acest obicei al nostru reprezintă faptul că noi am deschis lucrările acestui hipermarket şi că sigur această construcţie se va face aici”, a declarat Cornel Petcu, şeful Biroului Avize - Autorizaţii Kaufland România.

Kaufland 3 va fi supraetajat şi include palierele subsol, demisol, parter şi etaj 1. În acest moment, lucrările de consolidare a terenului sunt finalizate şi urmează ca în perioada următoare să se pună pe picioare construcţia propriu-zisă. Magazinul va fi deschis în perioada aprilie-mai 2013 şi este considerat al doilea centru Kaufland ca mărime din ţară. Va avea o suprafaţă de peste 8.000 de metri pătraţi, spre deosebire de celelalte magazine care au în jur de 5.500 - 6.000 de metri pătraţi. Va pune la dispoziţia clienţilor peste 17.000 de articole, în jur de 280 de locuri de parcare şi va asigura peste 120 de locuri de muncă. Kaufland a dezvăluit că valoarea investiţiei se ridică la peste opt milioane de euro.

La Kaufland 1 (inaugurat în 2006) investiţia s-a cifrat la 8 milioane de euro, la Kaufland 2 (deschis în 2010) peste 9 milioane de euro. De la eveniment nu au lipsit nici oficialii Galaţiului, care au contribuit şi ei la turnarea pietrei de temelie.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 months later...

Kaufland se pregateste sa deschida al treilea magazin in Galati
Retailerul german Kaufland urmeaza sa deschida un nou magazin in Galati, al treilea din acest oras. Potrivit presei locale, constructia a inceput in luna mai a anului trecut, iar inaugurarea este planificata pentru perioada aprilie-mai 2013.

Noul centrul comercial, amplasat la intersectia strazilor Brailei si Prelungirea Brailei, va fi supraetajat, incluzand subsol, demisol, parter si etaj 1. Hipermarketul va o suprafata de 8.000 mp, mai mare decat media - care se situeaza la aproximativ 5.500-6.000 mp -, si va comercializa peste 17.000 de articole, iar parcarea va cuprinde circa 280 de locuri. Investitia medie intr-o unitate Kaufland variaza intre 6 si 9 milioane de euro, in functie de oras, valoarea terenului si dimensiunea constructiei.
In Galati, Kaufland mai detine doua magazine, unul deschis in 2006 si unul in 2010, valoarea investitiei ridicandu-se la peste 17 milioane euro.

modernbuyer.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Mamutul de la Inelul de Rocadă va fi inaugurat pe 17 aprilie

Construcţia noului magazin Kaufland - al treilea din oraş, după cele din Micro 19 şi Micro 39 - a intrat în linie dreaptă. Unul dintre muncitorii de pe şantierul de la Inelul de Rocadă ne-a declarat, fără să accepte să fie citat, că supemarketul se va deschide pentru public miercurea viitoare, pe data de 17 aprilie. A doua zi, pe 18 aprilie, ar urma să se deschidă şi magazinele din galerie. Omul ne-a spus că în magazin este deja marfă, informaţie pe care o putem corela cu ceea ce am reuşit să vedem cu ochii noştri: tiruri cu marfă care parcau în zonă.

Precendentul magazin Kaufland, cel din Micro 39, a fost inaugurat în luna septembrie a anului 2009.

Atât supermarketurile Kaufland, cât şi cele Lidl fac parte din concernul Schwarz Gruppe deţinut de omul de faceri german Dieter Schwartz, care are, la cei 74 de ani ai săi, o avere de 21,9 miliarde dolari.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

S-a deschis, oficial, noul magazin Kaufland

Cel de-al treilea magazin Kaufland, situat la Inelul de Rocadă, îşi aşteaptă, începând de astăzi cumpărătorii. Supermarketul face parte dintr-un complex comercial amenajat de concernul Schwarz Gruppe, în care sunt şi alte magazine atât de haine, cât şi de încălţăminte.
Toate magazinele din galeria Kaufland au fost inaugurate astăzi, gălăţenii putând merge deja la cumpărături. Precendentul magazin Kaufland, cel din Micro 39, a fost inaugurat în luna septembrie a anului 2009.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Un nou magazin Kaufland în Galaţi

Kaufland deschide astăzi, pe lângă cele două magazine deja existente - pe străzile Oţelarilor şi Henri Coandă - un nou magazin, pe strada Brăilei nr. 144. Programul magazinului este de luni până sâmbătă de la ora 7.30 la 22.00 iar duminica de la ora 8.00 la 20.00.
Kaufland pune la dispoziţei o clădire modernă, construită după toate standardele actuale, cu o parcare generoasă, un spaţiu atractiv şi un sortimentul foarte variat de produse. Accentul se pune pe raioanele de produse proaspete: fructe şi legume, delicatese şi lactate, carne, mezeluri, brânză, un aspect foarte important fiind servirea. Clienţii pot alege dintre numeroasele articole de marcă, produse regionale, marci proprii la preţuri atractive şi produse Bio. Oferta este completată de articole pentru uz casnic, articole electro, textile, birotică, jucării şi articole de sezon. De remarcat sunt şi mărcile propii, dar întreaga gamă de produse din noul magazin va atrage atenţia clienţilor, mai ales la deschidere, oferta de articole cu preţuri reduse fiind extrem mare şi variată.

monitoruldegalati.ro
 

Link to comment
Share on other sites

Real, Selgros, 2 magazine Billa, 3 Kaufland-uri, Metro, Lidl, 2 Penny, XXL, nu stiu cate Carrefour-uri, Praktiker si urmeaza altele ca Dedeman sau Cora. Intr-un oras mort din aproape toate punctele de vedere, astea-s singurele investitii acceptate si promovate de alesii nostri. De ce? Sunt atat de multi bani de castigat din asta? Categoric nu. Mai mult au de castigat marile multinationale din 'omorarea' oricarei farame de comert ramasa vie, indiferent ca vorbim de tarabe, chioscuri sau alte magazine autohtone ale caror vremuri au apus de mult. E lesne de vazut faptul ca marile firme si-au dat mana, pentru acapararea in totalitate a pietii, pentru ca in curand vor face preturile la absolut orice produs. Altfel nu se explica investitii de milioane de euro, pentru un oras ca Galatiul si cheltuirea banilor pe niste locuri de munca, in conditiile in care, in orice supermarket ai intra astazi la noi in oras, nu vei vedea mai mult de 2 case deschise. Pentru ca bate vantul prin toate asa cum bate in buzunarele oamenilor.

De ce au permis alesii si oamenii asa ceva? Sunt curios.. din ce-si vor mai scoate impozitele si taxele cand super/hyper-marketurile vor fi singurele firme ramase deschise, iar ele vor fi aprovizionate, ca si pana acum, de oriunde, mai putin din Romania? Care e logica acceptarii unei astfel de subjugari pentru un oras ca al nostru? :)

Link to comment
Share on other sites

Real, Selgros, 2 magazine Billa, 3 Kaufland-uri, Metro, Lidl, 2 Penny, XXL, nu stiu cate Carrefour-uri, Praktiker si urmeaza altele ca Dedeman sau Cora.

Billa mai are 3 (a avut 4), Lidl are deja 2 si l-a inceput pe-al 3-lea, Penny l-a inceput pe-al 3-lea, iar cu "va urma" (Cora a renuntat) mai sunt...

Link to comment
Share on other sites

Mai e si Profi, dar sunt mai mici, la complex Siret si Ancora... Si toate sunt pline de oameni si aproape toti cumpara, mai ales de sarbatori sau zile mai speciale, deci putere de cumparare este, chiar daca in Galati sunt multi someri si uni chiar si fara venit...  Deci lumea are bani :)

Link to comment
Share on other sites

Kaufland a plătit scump pentru a putea construi în "Răpa Galaţiului”, dar a făcut o treabă „nemţească”

Firma constănţeană, care a ridicat într-un timp record supermarket-ul, le-a servit o lecţie constructorilor gălăţeni, atât în materie de eficienţă, cât şi de respectarea termenelor şi condiţiilor contractuale.
Supermarketul Kaufland III, inaugurat în această săptămână, poate fi asemuit metaforic cu o operaţie estetică prin care a fost ascunsă şi vindecată parţial o rană infectată, „Râpa”, care a supurat mult prea mulţi ani pe obrazul Galaţiului fără să deranjeze autorităţile. Şi nu oriunde, ci în apropierea celui mai important nod rutier din Galaţi, „Inelul de rocadă”.

Priveliştea „zonei libere de civilizaţie” s-a schimbat radical şi nu oricum, ci printr-o veritabilă lecţie despre cum trebuie să lucrezi ca să poţi construi pentru nemţi. Firmele de construcţii gălăţene au avut ce învăţa de la SC Convas Construct srl din Constanţa. Le-a demonstrat, nu numai că se poate construi în mocirla din „Râpă”, ci şi că, la nevoie, golăniile lăsate în urmă de constructorii gălăţeni pot fi surmontate fără încălcarea termenenului asumat pentru finalizarea lucrării.

După doar opt luni (inclusiv cele ale iernii), constructorii constănţeni au predat „la cheie” clădirea, a doua de acest tip şi mărime din reţeaua comercială a lanţului Kaufland, în România.

Clădirea, care include subsol, demisol, parter şi un etaj, are o suprafaţă de peste 8.000 de metri pătraţi.

Valoarea investiţiei se ridică la aproximativ 8,5 milioane de euro.

Unul dintre elementele care individualizează acest supermarket este parcarea, situată practic pe acoperiş.

Nu este însă singura soluţie tehnică prin care proiectantul a realizat adaptarea clădirii la condiţiile diferenţei de nivel din fosta „râpă”. Un alt exemplu este accesul clienţilor in incinta magazinului (din parcarea de pe acoperiş) pe benzi rulante înclinate.

Cu toate că termenul inaugurării a fost respectat „nemţeşte”, atât investitorul, cât şi proiectantul şi constructorul, au întâmpinat o serie de „greutăţi” absolut penibile pentru Galaţi şi reprezentanţii urbei.

Terenul, vândut de Primărie deşi era revendicat

Astfel, primele greutăţi întâmpinate au fost legate de statutul juridic al terenului.

„Terenul a aparţinut Primăriei, care l-a vândut firmei Tera Invest, cu un preţ de 1,9 milioane plus TVA. În contractul cu Primăria, se stipula clar că firma este obligată să construiască un hipermarket. Ei bine, firma respectivă a vândut terenul cu un milion în plus", declara Marius Stan, în octombrie 2012, la scurt timp după începerea lucrărilor.

Prin contractul de vânzare-cumpărare, Primăria s-a obligat să suporte cheltuielile de relocare a reţelelor de canalizare, apă şi energie electrică. Ulterior, un funcţionar din cadrul municipalităţii a anulat această clauză, şi, până la urmă, lucrările de relocare au fost plătite de investitor, adică de Kaufland. Totuşi cursa cu obstacole a investitorului german nu s-a oprit aici.

Tot în octombrie 2012, primarul anunţa şi că o bucată din fosta râpă, situată chiar în mijlocul supermarketului, este revendicată: „Extrem de penibil este faptul că procesul, care are ca obiect această revendicare, datează din 2004, deci Primăria a vândut terenul firmei Tera Invest ca şi cum ar fi fost liber de sarcini, deşi se ştia despre proces.”

Aşadar investitorul va fi, probabil, nevoit să adauge la valoarea investiţiei şi despăgubirile pe care este de presupus că le vor obţine cei care revendică terenul pe care s-a construit.

Haznaua, dată în vileag de Kaufland

O altă surpriză urât mirositoare, la propriu, de care au avut parte investitorul german şi constructorul a fost legată de „haznaua” pe care aceştia au descoperit-o sub strada Prelungirea Brăilei.

Conform proiectul iniţial, instalaţia de canalizare a supermarket-ului trebuia branşată la „noua” conductă colectoare „îngropată” sub asfaltul Străzii Prelungirea Brăilei. N-a fost cu putinţă din cauză că, după cum explica Marius Stan în august 2012: „Dacă ICMRSG, care a realizat modernizarea străzii Prelungirea Brăilei şi a instalat o conductă colectoare de canalizare, o făcea corespunzător, ca pentru banii pe care i-a încasat pe lucrare, pentru Kaufland era suficientă realizarea unui branşament la această conductă. S-a făcut însă o expertiză tehnică din care a rezultat că acea conductă este inutilizabilă pentru că se află mult mai sus decât nivelul apelor!".

În consecinţă, a fost necesară reproiectarea instalaţiei de canalizare, iar soluţia tehnică la care s-a recurs a presupus subtraversarea străzii Brăilei şi implicit costuri mai mari şi strangularea traficului rutier.

Cum însă în cazul conductei colectoare nu se mai poate face nimic, mirosul pe care trebuie să-l îndure, mai ales vara, gălăţenii care străbat strada Prelungirea Brăilei, se va simţi inevitabil şi în preajma noului şi modernului centru comercial.

În atari condiţii, mai are rost să ne mirăm de ce nu s-a făcut o inaugurare cu tăiere de panglică în prezenţa oficialităţilor? Şi de ce nu vin marii investitori şi la Galaţi, unde şomeri, şi deci mână de lucru ieftină, există berechet?

Post Scriptum: Ar fi şi mai penibil ca, după toate cele relatate mai sus, strada Nămoloasa, aflată în spatele supermarket-ului, să rămână tot necanalizată şi neasfaltată meritându-şi în continuare numele.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

Nu sunt de acord cu cei care spun ca in Galati lumea nu are bani,nu toti au bani poate.Intradevar odata cu inchiderea combinatului siderurgic,a cam disparut clasa de mijloc a societatii galatene si s-a creat o mare diferenta intre cei care au bani si cei care nu au.Dar asta nu inseamna ca nu mai exista putere de cumparare.Am revenit in Galati de curand dupa 2 ani de zile si am ramas surprinsa de asa zisa "saracie"din Galati,masinile sunt atat de multe ca numai au loc pe sosele,comenzile la taxiuri curg valuri cel putin seara,barurile/cluburile sunt de cele mai multe ori pline si asa mai departe.Deci ce sa mai zicem de magazinele de alimentatie,ca doar omu trebuie sa manance oricum nu?Cat depre inchiderea chioscurilor din cauza supermarketurilor nu vad un lucru rau in asta ca oricum acele chioscuri practica preturi cu mult mai mari in cele mai multe cazuri.Asa se intampla si in tari mai civilizate......Totusi aceste supermarketuri creaza niste locuri de munca lucru care nu face decat un bine orasului avand in vedere un numar destul de mare de someri in Galati.

  Cat depre Kaufladul de la Ultimul Leu,a dat in sfarsit infatisarea bn meritata a zonei de acolo,considerand ca Tiglina 1 este centrul comercial al Galatiului.Astept cu nerabdare sa vina cineva cu o idee,care sa modernizeze si Complexul comercial Tiglina 1...sa speram ca cineva va face ceva si in privinta asta.

Link to comment
Share on other sites

Majoritatea asteapta cu nerabdare sa vina altii cu ideile, eventual si cu banii si cu munca, pentru orice. In schimb, cu totii avem o parere. Ciudat, nu? Sa speram ca Cineva va face ceva si in privinta asta.

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

City_of_Galati_Romania_by_Air_1.jpg pano_RAM.jpg

Pozele sunt gasite pe internet, dar ilustreaza perfect cat de frumos s-a transformat acea zona. Dintr-o groapa mizerabila acum este o constructie superba. De s-ar moderniza Galatiul cat mai mult, din toate punctele de vedere, cred ca galatenii ar aprecia si ar fi mult mai fericiti.

Link to comment
Share on other sites

Asa e, fabrici noi cu locuri de munca pentru orice om sa se faca, dar demolam fabrici si facem magazine, putere de cumparare este, oamenii sunt plin de banii, masini scumpe etc, e paradox total in Galati-ul asta...

 

Nu zic de asta de la ultimul leu, aici nu a fost fabrica, aici e bine venit.

Link to comment
Share on other sites

  • 11 months later...
La 11.04.2015 la 18:39, Damian a spus:

City_of_Galati_Romania_by_Air_1.jpg pano_RAM.jpg

Pozele sunt gasite pe internet, dar ilustreaza perfect cat de frumos s-a transformat acea zona. Dintr-o groapa mizerabila acum este o constructie superba. De s-ar moderniza Galatiul cat mai mult, din toate punctele de vedere, cred ca galatenii ar aprecia si ar fi mult mai fericiti.

Poate vor moderniza, reabilita si parcul Coposu iar zona va fi cum nu a fost niciodata mai frumoasa fata de ce era inainte. Alte doua poze gasite cu acea zona si incercati sa va aduceti aminte cum arata inainte zona de la rondou cu acel "buboi" de groapa plina cu gunoi de dinaintea aparitiei Kauflandului:

Galati from the air - Spring 2015.jpg

11167703_10205570289569248_1469724872051188635_o.jpg

 

Cat despre zona numita La Popescu, vizavi de parc, aceea cu magazine, cocioabe, buticuri ce vand piese auto si tot felul de nimicuri, briz-briz-uri pentru masini poate le vor muta in Talcioc iar aici vor face niste parcari sau spatii verzi, ca prea aglomerata si plina de mizerii este zona.

 

La Popescu:

https://www.google.ro/maps/uv?hl=ro&pb=!1s0x40b6deeeb696457f:0xdd4dc2c867618ba3!2m5!2m2!1i80!2i80!3m1!2i100!3m1!7e1!4s/maps/place/La%2BPopescu%2BGalati/@45.4261583,28.0246683,3a,75y,106.93h,90t/data%3D*213m4*211e1*213m2*211sC7JcCeGr3QUzZ9a6eXXLjg*212e0*214m2*213m1*211s0x0:0xdd4dc2c867618ba3!5sLa+Popescu+Galati+-+C%C4%83utare+Google&imagekey=!1e2!2sC7JcCeGr3QUzZ9a6eXXLjg&sa=X&ved=0ahUKEwiwlOCYj_LLAhXMFywKHWuwAjwQpx8IaTAK

 

Orasul se poate moderniza in ansamblul sau numai daca se vrea.

Edited by Damian
Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.