Jump to content

Steaua - 7 puncte penalizare, Becali - 2 ani suspendare


Recommended Posts

Posted

Gigi Becali, urmarit penal de procurorii DNA pentru dare de mită

Directia Nationala Anticoruptie a confirmat ca procurorii sai au inceput urmarirea penala impotriva lui Gigi Becali, pentru infractiunea de dare de mita. Procurorii sustin ca, in acelasi dosar de corputie, sunt urmariti si Anton Dobos, presedintele Clubului de fotbal „Universitatea Cluj”, Teia Sponte, persoana din anturajul lui Becali, precum si o cunostinta a lui Dobos, Traian Bendorfean. DNA confirma astfel informatiile aparute ieri ca Becali este urmarit penal in cazul valizei cu 1.7 milioane de euro ce ar fi trebuit sa ajunga la jucatorii U Cluj.

Prima infractiune de dare de mita retinuta in sarcina lui Becali dateaza din 2006, cand finantatorul stelist "a facut o promisiune ferma jucatorilor de fotbal de la FC „Gloria 1922 Bistrita” oferind acestora cate 5.000 euro in cazul obtinerii unui rezultat de egalitate sau cate 10.000 euro in caz de victorie in meciul cu echipa FC „Rapid Bucuresti” ce urma sa aiba loc a doua zi".

In al doilea caz, procurorii sustin ca, in perioada 5-7 mai 2008, Becali "a oferit direct si indirect suma de 1,7 milioane euro lui Dobos Anton, presedintele clubului „Universitatea Cluj”, precum si unor jucatori ai acestei echipe, pentru ca, in ultima etapa a campionatului de fotbal al Romaniei 2007-2008 din data de 7 mai 2008 clubul universitar sa isi apere corect sansele de joc si sa faca tot ce este posibil pentru a obtine cel putin un rezultat de egalitate in meciul cu echipa „CFR 1097 Cluj”, contracandidata echipei FC „Steaua Bucuresti” la castigarea titlului de campioana".

DNA sustine ca miercuri "asupra lui Sponte Teia, aflat in Cluj Napoca, a fost gasita suma de 1,7 milioane de euro" asupra carora s-a instituit sechestru.

Cazul Bistrita

In 2006, Gloria Bistrita urma sa evolueze in Bucuresti impotriva Rapidului. Meciul se disputa in etapa 27. Bistritenii s-au cazat cu o zi inainte de meci la Crystal Palace, hotelul lui Dumitru Dragomir. Atunci, Becali i-a alergat practic prin tot orasul pe bistriteni si s-a dus cand acestia erau la masa, oferindu-le public bani pentru a incurca Rapidul. Becali le-ar fi dat 5000 de euro pentru un egal si 10.000 de euro pentru victorie in Giulesti. Bistritenii au pierdut cu 1-0 in Giulesti, prin golul reusit de Daniel Pancu in minutul 67.

Procurorii DNA incearca sa il aduca pe Becali la audieri, insa povestea citarii finantatorului Stelei starneste rasul. Ei au vrut sa ii dea citatia pe strada, Becali mototolit-o si a plecat. Apoi un politist s-a deplasat la resedinta acestuia, insa nu l-a gasit acasa. Bodyguardul a refuzat sa primeasca citatia, asa ca a lasat-o in cutia postala, desi putea sa o lipeasca de usa imobilului.

Gigi Becali i-a anuntat pe procurori ca se va duce la DNA cand va avea timp. "Daca au zis ca e urgent sa ma citeze, atunci am luat citatia, am mototolit-o si am aruncat-o pe strada! Daca-i asa urgent, uite, sa o ia ei de pe strada! O sa ma prezint la DNA conform legii, dar cand o s am timp", a spus finantatorul Stelei.

Urmarit penal in dosarul "Servieta", Tea Sponte a plecat din tara

Urmarit penal in cazul "Servieta", Teia Sponte a parasit tara, anunta Realitatea Tv. Astazi DNA a anuntat numele persoanelor fata de care s-a inceput urmarirea penala iar Sponte, prins de procurorii DNA la Cluj cu o geanta 1,7 milioane de dolari, a parasit Romania.

Un comunicat al Politiei de Frontiera precizeaza urmatoarele: "Astazi, in jurul orei 9.00, prin P.T.F. Aeroport Henri Coanda, a iesit din tara, in directia Barcelona, cetateanul roman Teia Sponte, in varsta de 49 ani. Pana la momentul prezentarii in punctul de frontiera, institutiile competente in cercetarea cazului, in care acesta este implicat, nu au solicitat masura de restrangere a dreptului la libera circulatie sau interdictia de a parasi tara".

Toată România comentează faptul că Gigi Becali îşi bate joc de autorităţi şi, în acelaşi timp, toţi sunt convinşi că finanţatorul stelist va scăpa nepedepsit. Până unde poate merge această "afacere"?

  • 4 weeks later...
Posted

Steaua - 7 puncte penalizare, Becali - 2 ani suspendare

Echipa Steaua Bucureşti a fost penalizată cu şapte puncte, iar formaţia Universitatea Cluj cu şase puncte de către Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal (FRF), după scandalul "valiza cu bani" din ultima etapă a Ligii I, sezonul 2007/2008.

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, şi preşedintele Universităţii Cluj, Anton Doboş, au fost suspendaţi timp de doi ani şi li s-a interzis accesul "pe orice stadion" pe aceeaşi perioadă, după ce Comisia de Disciplină a FRF a judecat, miercuri, scandalul "valiza cu bani" din ultima etapă a Ligii I. "Conform articolului 60, punctul 2, raportat la articolul 60, punctul unu, literele a şi b, Gigi Becali a fost sancţionat cu măsura interzicerii oricărei acţiuni legate de fotbal şi cu interzicerea accesului pe orice stadion timp de doi ani şi amendă de 200.000 de lei. În baza articolului 60, punctul 2, raportat la articolul 60, punctul unu, litera a şi b, se sancţionează Anton Doboş cu interzicerea oricărei acţiuni legate de fotbal şi cu interzicerea accesului pe orice stadion timp de doi ani şi amendă de 200.000 de lei", a declarat preşedintele Comisiei de Disciplină, Daniel Marin Cernat.

Potrivit acestuia, Comisia de Disciplină a constatat că sesizarea FRF în ceea ce-i priveşte pe vicepreşedintele CA al FC Steaua, Teia Sponte, şi pe jucătorul Dorin Goga, de la Universitatea Cluj, este nefondată întrucât faptele lor nu au întrunit elementele constitutive ale unei abateri disciplinare.

  • 4 weeks later...
Posted

Steaua a scapat basma curata

Curtea de Arbitraj pentru fotbal a decis, dupa o sedinta care a durat aproximativ trei ore, ca Stelei i se ridica suspendarea de sapte puncte dictata in urma cu cateva saptamani. De asemenea, Gigi Becali este suspendat pentru numai sase luni, dupa ce pedeapsa initiala era de interdictie pe stadioane pentru o perioada de doi ani de zile. Petre Marin va putea juca in continuare fotbal pentru formatia din Bulevardul Ghencea, suspendarea sa pe o durata de sase luni fiind ridicata. In aceste conditii, singurele interdictii la adresa finantatorului stelist ar fi acelea ca acesta nu poate reprezenta Steaua la Comisiile de Disciplina si ca nu are acces la cabine pentru urmatoarele sase luni.

De asemenea, a fost anulata si sanctiunea de sase puncte dictata impotriva formatiei Universitatea Cluj.

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.