dcp100168 Posted July 19, 2012 Share Posted July 19, 2012 Topul liceelor slabe din GalaţiPe lângă liceele care sunt în topul promovabilităţii la examenul de maturitate există şi altele aflate la cealaltă extremă, unde au fost consideraţi reuşiţi doar trei din 85 de elevi prezenţi la examen. Directorii acestor instituţii susţin că, în ultimii ani, forma aleasă pentru bacalaureat îi dezavantajează în mod cert şi că, oricâte pregătiri ar face cu elevii, de unde nu e, nici Dumnezeu nu poate cere.Cadrele didactice sunt de părere că examenul ar trebui să se dea diferenţiat pentru liceele cu profil tehnologic, unde elevii vin din şcoala elementară cu medii de 3 şi 4 la matematică şi română. În plus, subiectele la limba şi literatura română sunt aceleaşi pentru toţi candidaţii, fie că sunt absolvenţi ai profilului filologie, fie că sunt de la filiera tehnologică şi au numai trei ore pe săptămână în loc de cinci. Nu mai vorbim de matematică, unde subiectele s-au menţinut an de an la un standard ridicat. „Doar 10 la sută din matematica ce se studiază în liceu le foloseşte în meserie. De ce trebuie să fie testaţi la matematică la ieşirea din liceu? De ce nu ar fi suficient un examen diferenţiat pentru liceele tehnologice care scot meseriaşi şi nu oameni de ştiinţă? Cei care vor să dea mai departe la facultate pot da un tip de bacalaureat. Dar elevilor noştri, ce se vor angaja în diferite domenii de construcţii, le trebuie doar certificat de competenţe. De ce să trecem anual prin frustrările acestui examen şi elevii noştri, şi profesorii care chiar îşi dau silinţa să-şi facă munca cum trebuie?”, se întreabă retoric Nicoleta Constantin, directoarea Grupului Şcolar „Anghel Saligny”, instituţie aflată pe primul loc în topul rezultatelor slabe.Ideea bacalaureatului diferenţiat nu este nouă. De ani de zile profesorii vorbesc. S-a scris în mass media, s-au trimis rapoarte la Ministerul Educaţiei în care s-a propus acest lucru. Dar legile sunt făcute în continuare de oameni care nu cunosc realităţile. Au trecut prin şcoală, dar nu mai ştiu ce se întâmplă acum într-un liceu tehnologic. Şi nici n-au de gând să afle!Clasamentul 1. Grupul Şcolar „Anghel Saligny” - 3,52 la sută2. Grupul Şcolar din Tudor Vladimirescu - 6,34 la sută3. Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” - 6,5 la sută4. Grupul Şcolar „Ov. Caledoniu” - 6,77 la sută5. Liceul Particular „Concord” - 10,00 la sută6. Colegiul Tehnic „Paul Dimo” - 12,12 la sută7. Colegiul „Elena Doamna” - 16,18 la sută8. Colegiul Tehnic „Radu Negru” - 16,74 la sută9. Grupul Şcolar Industrial Tecuci - 17,43 la sută10. Colegiul Tehnic „Traian Vuia”- 17,6 la sutăCu decizii luate de oameni rupţi de realitate şi fără finalitate, situaţia dezastruoasă din învăţământ îşi arată acum colţii în toată splendoarea. Iată topul celor mai slabe licee din Galaţi, după promovabilitatea la un examen care pentru cele mai multe dintre unităţile respective nu are relevanţă. Le testează absolvenţilor acumularea unui bagaj de cunoştinţe sterile şi inutile, care nu-i ajută să fie buni meseriaşi.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now