Picturi ce merită văzute la Galaţi

[dcp100168]

Picturi ce merită văzute la Galaţi

Patrimoniul Muzeului de Artă Vizuală din Galaţi cuprinde lucrări valoroase, semnate de nume de prim rang ale artei plastice româneşti. Criticul şi muzeograful Mariana Cocoş Tomozei ne prezintă astăzi câteva dintre acestea, invitându-vă, totodată, să le descoperiţi, alături de alte exponate interesante, în expoziţiile instituţiei.

„Expoziţia de la parterul muzeului prezintă numeroşi artişti - repere ale picturii şi sculpturii româneşti: Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Ştefan Popescu, Vasile Popescu, Nicolae Dărăscu, Nicolae Tonitza, Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu şi mulţi alţii pe care publicul îi poate descoperi”, declară criticul.

„Santa Maria - Venezia”, de Nicolae Dărăscu

În prima sală de la parterul muzeului ne atrage atenţia lucrarea intitulată „Santa Maria - Venezia”, a lui Nicolae Dărăscu, „pictor în tradiţia postimpresionismului, un foarte bun peisagist. Este înfăţişat aici unul dintre numeroasele monumente ale Veneţiei, Santa Maria, o biserică impunătoare, cu o arhitectură barocă, pe care pictorul o surprinde într-un peisaj foarte bine construit din punct de vedere compoziţional. În partea de sus se află zona arhitecturii care, în partea de jos, se reflectă în Canal Grande, în apele Veneţiei. Artistul reuşeşte să surprindă atât structura imaginii cât şi atmosfera, aerul care circulă şi învăluie ambianţa, dând dinamism lucrării. Fiind în tradiţia post-impresionistă, artistul este foarte atent la nuanţă, fără ca aceste nuanţe excesive să dizolve forma, cum s-a întâmplat uneori în picturile impresioniste. O lucrare impresionantă, care evocă foarte bine peisajul veneţian”, afirmă Mariana Cocoş Tomozei.

„Balerina” lui Iosif Iser

În a doua sală a muzeului întâlnim „Balerina”, de Iosif Iser: „Unul dintre marii noştri artişti, afirmaţi la începutul secolului XX, în lucrările căruia se simte influenţa cubismului, într-o anumită măsură, dar şi a expresionismului. Lucrarea aceasta are nişte calităţi speciale: imaginile cu personaje din zona teatrului, a circului, sunt caracteristice picturii expresioniste dar şi celei din prima jumătate a sec.XX şi Iosif Iser a fost şi el interesat de astfel de imagini. Personajul ocupă toată înălţimea compoziţiei, lucrarea fiind realizată în contraste de culori complementare: accentele de roşu de la costumul balerinei, în relaţie cu fundalul pe griuri verzui. O gamă dinamică, ce atrage privirea. Interesant, şi aici este calitatea pictorului, acest contrast nu devine violent, strident, ci totul se păstrează în zona armoniei, cu accentele de alb de la tulul balerinei. Pensulaţia, vie, construieşte figura, ne dă mişcarea personajului, dar şi efecte foarte frumoase de transparenţă”.

„Ştrengarul” de Camil Ressu

„Camil Ressu, unul dintre marii noştri pictori, care au lucrat şi după 1944, un artist care a fost şi profesor la Academia de Artă din Bucureşti, originar din Galaţi. Un foarte bun portretist, un foarte bun interpret al figurii umane, reuşeşte să redea specificul figurii pe care o reprezintă. În „Ştrengarul”, imaginea este în deplină concordanţă cu titlul: un copil într-un peisaj de ţară, într-o vestimentaţie puţin răvăşită de joc, iar pe figura copilului este acea expresie ştrengărească, ghiduşă, pe care o au când au făcut o poznă sau când pun la cale aşa ceva. Camil Ressu este un foarte bun desenator: planurile sunt bine sugerate, personajul are chiar o anumită monumentalitate, chiar dacă e vorba de un copil, pentru că el se desfăşoară pe toată înălţimea compoziţiei. Pe lângă aceste calităţi, de expresie, ale figurii, există un ritm al formelor, al liniilor, care dă o anumită armonie compoziţiei: preferinţa pentru linii curbe, în mişcarea puţin rotită a personajului şi a capului copilului. Este o lucrare într-o paletă caldă de culori, în contraste foarte bine definite. Cămaşa albă, de o anumită puritate, concentrează privirea celui care se află în faţa lucrării”.

„Portretul lui Ilarie Voronca”, de Victor Brauner

În ultima sală a expoziţiei de la parter se află lucrarea lui Victor Brauner intitulată „Portretul lui Ilarie Voronca”: „O lucrare de o factură diferită de celelalte amintite, realizată în 1925, îi aparţine unui mare pictor, afirmat în special în zona suprarealismului, chiar dacă această lucrare nu aparţine suprarealismului. Muzeul nostru îl are prezent prin acest portret al lui Ilarie Voronca, în stil cubist, realizat de artist în tinereţe. O lucrare care şi-a păstrat în timp prospeţimea coloritului, care este în concordanţă cu prospeţimea şi cu un dinamism accentuat al formelor. Fiind o lucrare în stil cubist, este vorba despre planuri geometrice, în care este transformată, interpretată, figura poetului. Există un anumit ritm al acestor forme geometrice, care ne aminteşte într-un anumit fel şi de ritmurile de jazz, ale unei muzici noi la începutul secolului trecut. Lucrarea este interesantă atât prin modul de realizare, cât şi prin circuitul recent - a făcut parte dintr-un proiect al Institutului Cultural Român, numit „Culorile avangardei”, expoziţie organizată de Erwin Kessler, care a circulat, din 2009, prin Lisabona, Praga şi Roma”, conchide criticul de artă.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Un Tonitza din categoria Tezaur, în Muzeul de Artă Vizuală

Nu, nu trebuie să mergi tocmai la Luvru sau la Tate Gallery ca să vezi capodopere, scumpe şi la propriu! Muzeul de Artă Vizuală Galaţi găzduieşte multe comori, una dintre ele fiind un tablou în ulei, semnat de Nicolae Tonitza: "Portret de băiat".  Cel mai important pictor interbelic, maestrul culorilor calde, culori ce se păstrează, iată, excellent, proaspete, de peste jumătate de secol (fotografie pusă la dispoziţie de Muzeu), fascinează întotdeauna prin ochii personajelor sale, care te străpung, negri, absorbind parcă realitatea ca un tunel între două lumi.

O valoare incontestabilă

Criticul de artă Mariana Tomozei Cocoş, muzeograf la Muzeul de Artă Vizuală Galaţi, ne-a oferit o descriere detaliată a artistului şi a operei: “Una dintre cele mai frumoase lucrări din expoziţia permanentă a Muzeului de Arta Vizuală, aflata la etajul muzeului, este “Portret de băiat” de Nicolae Tonitza (1886-1940). Tonitza este unul dintre creatorii care au continuat lecţia picturii lui Ştefan Luchian şi au avut o importantă influenţă asupra dezvoltării ulterioare a picturii româneşti. Trăsăturile esenţiale ale picturii sale sunt vizibile şi în această lucrare: capacitatea de a transpune caracteristicile proprii copilăriei, expresivitatea coloritului şi decorativismul tratării suprafeţei compoziţionale. Personajul este văzut din faţă, îmbrăcat într-un costum extrem oriental şi reţine atenţia prin puterea de expresie a coloritului şi prin acea capacitate de a surprinde candoarea şi prospeţimea expresiei copiilor, elemente specifice stilului lui Nicolae Tonitza. Fondul, tratat decorativ, pune în valoare personajul, subliniindu-i delicateţea trăsăturilor. Făcând parte din patrimoniul de artă modernă româneasca a muzeului, lucrarea a fost clasată în categoria tezaur.”

Şi nepreţuitul are preţ(uri)…

Dacă americanii sunt vestiţi pentru uşurătatea de a cumpăra tablouri pentru… preţul lor de piaţă şi nu pentru valoarea artistică, emoţie, sentiment, piaţa românească este mai sentimentală. Deci putem spune fără să greşim că un Tonitza este pur şi simplu nepreţuit! Chiar dacă este vulgar să vorbim despre bani şi despre Artă în acelaşi timp, am căutat şi să ne orientăm totuşi mai lumeşte, uitându-ne şi după cota de piaţă europeană a marelui maestru interbelic. Astfel, pe Gratificate.ro apare “Piaţa de artă”, care îl numeşte, fixând o dominantă cred cam categorică, “pictorul capetelor de copii”, dar şi “considerat în anii 30 cel mai important pictor roman în viaţă”. Notăm deci: “Preţul mediu annual (sic!) pentru picturile lui Tonitza era în 1995 de 10.232 euro” şi, comparând cu alţi maeştri cotaţi, este un preţ foarte mare.  “În iatac” “făcea”, în decembrie 2011, chiar 290.000 euro, fiind cel mai scump tablou vândut la Bucureşti, depăşindu-l şi pe Grigorescu (rămas la maxim 270.000), cel atât de cunoscut, încât îl vedem şi pe bancnotele de zece lei. Şi el în categoria Tezaur, din Patrimoniul Naţional, “În iatac” îşi datorează preţuirea, aflăm din aceeaşi sursă, faptului că, confiscat de comunişti dintr-o colecţie particulară, tabloul era celebru după expunerea îndelungată la Muzeul Naţional de Artă. Un alt portret Tonitza, ca şi în cazul portretului gălăţean, “Fiul pădurarului”, era cotat în 2011 la 115.000 euro. Ştefan Dimitrescu, prietenul maestrului, se vindea cu “doar”. 20.000 euro, cel mai scump. Colecţionarilor particulari li s-au retrocedat lucrări, dar foştii nomenclaturişti sau urmaşii lor s-au îmbogăţit după revoluţie vânzând scump tabloruri. Presa cita, printre alţii, cazul fostului ministru de Externe comunist şi ambasador în SUA George Macovescu, ale cărui tablouri, inclusiv Tonitza, medalii etc. au fost vândute excelent anul trecut de casa de licitaţii Artmark…
Dar la Galaţi nu vorbim despre piaţă şi colecţii particulare, ci despre  şansa şi celui mai sărac locuitor de a privi în Muzeu, la preţul modic al unui bilet de intrare,  o minune în ramă!

Un artist de talie internaţională

Născut la Bârlad în 1886, într-o familie cu cinci copii, şi stins în capitală, în preajma războiului  mondial, în 1940, pictorul şi graficianul a luptat în Primul Război Mondial, fiind luat prizonier la Turtucaia. În lagărul de prizonieri din Kirjali, Bulgaria, având ocazia… de a picta peisaje însorite, ca şi mai târziu, în Dobrogea, alături de Şirato. A realizat portrete, peisaje şi compoziţii, dar şi pictură bisericească. Se spune că a fost pictorul "tristeţelor luxuriant colorate" şi a durerii celor săraci. Wikipedia informează că a urmat, din 1908,  la München,  Königlich Bayerischen Akademie der Bildenden Künste (Academia Regală Bavareză de Arte Frumoase). În plină la belle époque, este influenţat de postimpresionişti, de pictura decorativă şi expune în atelierul său din Montparnasse. A expus la Veneţia, Amsterdam, Barcelona sau Bruxelles. Profesor şi rector al Academiei de Belle-Arte Iaşi, grafician de ziar, redactor la revista "Artele Frumoase"- sunt alte câteva faţete ale artistului.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Lucrarea "Struguri", de Theodor Aman - operă de artă de valoare inestimabilă

 

 

Muzeul de Artă Vizuală Galaţi se poate lăuda cu o lucrare impresionantă care se află în patrimoniul instituţiei încă de la înfiinţarea acestuia, în 1967. Este vorba despre lucrarea „Struguri”, pictată de Theodor Aman (1831-1891), un tablou de o valoare inestimabilă, cu dimensiunile 63x39 centimetri, despre care se poate spune că a fost executată cu mult realism şi sensibilitate, artistul urmărind să transmită privitorului imaginea familiară a unui interior liniştit, calm, în care veleităţile stilistice se resimt cu putere.

Theodor Aman a fost pictor, grafician, academician, întemeietorul primelor şcoli româneşti de arte din Iaşi şi din Bucureşti, fiind şi unul dintre reprezentanţii de vârf ai artelor plastice culte din România.

Lucrare apreciată de iubitori ai artei

„Muzeul de Artă Vizuală se naşte având la începuturile existenţei sale câteva opere de mare valoare, o pinacotecă în care prezenţa lui Theodor Aman cu lucrarea „Struguri” a suscitat interesul atâtor generaţii de iubitori ai artei, a contribuit,  prin valoarea sa artistică, alături de opere semnificative aparţinând unor artişti de la sfârşitul secolului XIX şi ai perioadei interbelice, completate ulterior cu arta contemporană, la consolidarea prestigiului unei instituţii care avea să fie cunoscută şi apreciată pe plan naţional şi internaţional”, ne-a explicat Gheorghe Andreescu, muzeograf şi artist plastic.
Pictura reprezintă o natură statică cu fructe, mere, pere şi struguri, alături de o carte şi un pahar cu picior. Lucrarea nu se înscrie în genul preferat de pictor, el având o afinitate pentru tematica istorică. Însă, fără a zăbovi pe o singură tematică, Aman a produs un număr însemnat de lucrări ce aparţin genului, precum peisagistică sau natură statică, cel din urmă fiind şi cel căruia îi putem atribui această lucrare.
O calitate artistică deosebită
Conform spuselor muzeografului, lucrarea merită văzută de gălăţeni, întrucât este un exemplu tipic pentru această perioadă şi valoarea sa constă în echilibrul compoziţional, culoare locală caldă, realism şi calitate artistică deosebită. „Lucrarea este printre puţinele pe care le are muzeul din această perioadă şi este tipică pentru creaţia artistului, trădând marele său talent şi, de asemenea, patriotismul său - demonstrabil prin titlul ziarului”, a mai explicat Gheorghe Andreescu. De asemenea, se poate remarca influenţa şcolii pariziene, unde a studiat, aspect care face ca ansamblul compoziţional, modul în care reuşeşte să confere viaţă, culoare şi căldură elementelor ce compun lucrarea să contribuie fundamental la valoarea operei sale. În pictură se pot observa uşor veleităţile artistului faţă de un desen precis, riguros, unde nu aşază culoarea întâmplător, ci dă dovadă de o atenţie sporită astfel încât elementele din compoziţie să aibă un corespondent clar de materialitate - sunt evidenţiate în mod clar diferenţele între fructe şi celelalte aspecte (hârtie, sticlă, lut sau porţelan). Lucrarea nu vibrează, nu deranjează, nu are culori exaltate sau ţipătoare, cu toate că prezintă strălucire.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Un tablou al avangardistului internaţional Maxy, la Muzeul de Artă

A fost pictor, scenograf şi profesor universitar din România şi a trăit în perioada regalităţii în atmosfera culturală europeană, în apropierea unor artişti uriaşi precum Klee, lucrând scenografii pentru Gide sau Pirandello! Sub comunişti, a avut tupeul de a promova cubismul, gen de artă nonconformist, considerat chiar „decadent” şi „imperialist”, în opoziţie cu realismul dogmatic de tip sovietic şi „realismul socialist”, realizat în perioada relativului „dezgheţ” cultural de după moartea liderului comunist al ţării, Gheorghe Gheorghiu Dej. Poate şi pentru că, numit director al Muzeului de Artă al României - recunoscut astfel pentru faima internaţională încă de pe vremea mişcărilor socialiste din Germania de după Primul Război Mondial - a reuşit să expună în continuare o artă îndrăzneaţă. Ca pictor, la tinereţe a aderat la curentul Constructivismului, trece apoi la un modernism moderat. Face pionierat, utilizând de pildă colajul. A fost şi un grafician de marcă, ilustrând cărţi şi reviste.

Un artist excelent cotat

În 2012, casa de licitaţii de artă Artmark vindea cu 44.000 de euro lucrarea lui Maxy întitulată „Construcţie umană”! Un membru al aceluiaşi curent, Victor Brauner, găzduit de acelaşi muzeu gălăţean, este artistul  plastic român cel mai bine vândut în străinătate  (în 2003 i se vindea o lucrare cu 700.000 de euro), figurând, după capul de listă, Brâncuşi, în topul celor mai valoroşi (mai vânduţi) 100 de plasticieni români, întocmit recent de către revista „Capital”. Mai puţin cunoscut în ţara sa, „Maxy” se bucură şi de mai multă binemeritată recunoaştere internaţională.
Muzeul Brăilei deţine foarte multe lucrări ale brăileanului, dar din lipsă de spaţiu expoziţional acestea şi altele nu au putut fi expuse până acum câţiva ani, scria în 2010 Cristina Dosuleanu în „Vocea Brăilei”: „Cele mai valoroase colecţii ale muzeului sunt de artă avangardistă, constituite din sute de lucrări ale artiştilor Max Herman-Maxy şi Mimi Şaraga-Maxy, o singură lucrare putând fi evaluată la 500.000 de euro. De la Max Hermann-Maxy muzeul are în colecţiile sale 121 lucrări de pictură, grafică şi piese de artă decorativă proiectate şi realizate între 1924-1934: covoare, mobilier, obiecte utilitare din metal, legături de carte”. Situaţia tristă a lipsei de spaţiu expoziţional suficient loveşte însă acum şi Galaţiul, cu un muzeu de artă înghesuit într-un spaţiu suficient pentru o galerie de artă, nu şi pentru depozitarul unui patrimoniu atât de valoros!

Artist al marii avangarde româneşti

Muzeograful Gheorghe Andreescu, de la Muzeul de Artă Vizuală, ne-a oferit o descriere minuţioasă a tabloului în ulei pe PFL de dimensiuni mari - 100/70 cm.: „Titlul: „Compoziţie” Autor: Maxy Max Hermann. Născut: 1896 la Brăila. Decedat: 1971 la Bucureşti. Tehnica: tehnică mixtă, ulei, colaje volumetrice, amestecuri lemnoase şi nisipoase, fragmente textile şi de broderie, de oglindă. Datat 1966, semnat şi datat dreapta jos. Lucrare de mare valoare artistică, în care sunt înglobate elemente ale modernităţii epocii, atribute ale profesionalismului, vaste cunoştinţe tehnologice, o bogată şi fecundă imaginaţie creatoare.

Pictura se află în colecţia Muzeului nostru din perioada când se făceau achiziţii de către Ministerul Culturii şi acesta, la rândul său, repartiza, pe importantele centre muzeale din ţară, opere de pictură, grafică, sculptură, artă decorativă, îmbogăţind astfel patrimoniul de artă contemporană cu  creaţii ce ilustrau „realizările” vechiului regim [comunist, n. red.], dar şi valoroase opere de artă ale unor mari personalităţi artistice, ca în cazul operei de faţă.
Lucrarea, portret compoziţional cu mâini, reprezintă o construcţie umană feminină, tratată în manieră cubistă, în culori tari, dominând violetul, negrul vibrat, tonalităţi de verde şi albastru închis, puţine străluciri de alb şi griuri calde, ce dinamizează compoziţia cromatic şi grafic.
Compoziţia se înscrie într-o arhitectură, într-o geometrie inteligent şi echilibrat realizată, suprapunerea colajelor şi a volumetriilor contribuind la obţinerea unor plasticităţi sporite. Contururile cu negru subliniază şi delimitează suprafeţele colorate, intrând în armonie cu ansamblul – factori generatori de valoare şi geniu.
Lucrarea se află în expunerea permanentă a Muzeului de Artă Vizuală Galaţi încă de la începuturi şi completează în mod strălucit epoca marilor realizări ale avangardei româneşti, autorul fiind unul dintre exponenţii de bază a acestor tendinţe şi lucrările acestuia reprezintă una dintre atracţiile majore ale muzeului nostru”, ne mai spune plasticianul Gheorghe Andreescu, curator al multor expoziţii pe teme mari, ce au cuprins artişti români şi străini de renume.

Max Hermann Maxy , brăileanul care a condus Muzeul de Artă al României

Max Hermann Maxy sau M. H. Maxy, pictor, scenograf şi profesor universitar, născut la Brăila, ajunge cu familia încă din copilărie la Bucureşti. Îi are profesori pe marele Frederic Storck  (autorul statuii lui Eminescu de la Galaţi) şi pe celebrul gălăţean Camil Ressu (fiul primarului teilor gălăţeni Constantin Ressu) la Şcoala de Arte Frumoase din capitală.

Maxy a luptat în Primul Război Mondial şi în 1920 are o primă expoziţie, la Iaşi, cu scene de război. Studiază la Berlin. E membru în numeroasa grupare Novembergruppe, de orientare socială, romantic-revoluţionară (numele vine de la revoluţia bolşevică începută în noiembrie 1917) şi expune alături de extraordinarul Paul Klee, la galeriile ”Der Sturm”.

Expune mai târziu, în ´24, alături de Brâncuşi, Klee, Marcel Iancu, brâncuşiana Miliţa Petraşcu sau Brauner, în expoziţia internaţională generată de grupul „Contimporanul”, dovedind că şi spiritualitatea noastră poate fi un centru de propagare artistică internaţională.

Max Hermann Maxy rămâne foarte important şi ca fondator: în 1924 creează Academia de Artă Modernă şi Decorativă. Este cultivat aici spiritul grupării moderne Bauhaus, o şcoală artistică îndrăzneaţă, care susţinea modernitatea, „ideea unităţii de stil dintre toate formele artei”. Academia devine Studioul de Artă Decorativă şi promovează Art Deco-ul - un stil distilat al artei plastice, cu linii drepte, zvelteţe, stilizări, în arhitectură utilizând avantajele betonului armat lansat de şcoala arhitectului inovator Le Corbusier (în acelaşi timp urbanist, sculptor, pictor, realizator de mobilier, teoretician -  un Brâncuşi al arhitecturii, un pionier).

Fondator al unei reviste de avangardă, Maxy a semnat şi la Paris scenografia la piese de Pirandello şi Gide. A primit, pentru artă decorativă, Medalia de aur la Expoziţia Internaţională de la Barcelona din ´29! În ´41, în plin antisemitism de stat, el are curajul să preia conducerea Teatrului evreiesc „Baraşeum” din Bucureşti, ca director, conducând alături de regizorul Alexandru Finţi şi de actriţa Beate Fredonov. Tot atunci a fost şi profesor la Şcoala de Artă pentru Evrei, o şcoală privată pentru tinerii excluşi din motive rasiale.        

În 1949 a fost numit chiar director al Muzeului de Artă al României şi profesor universitar la Institutul de Artă Plastică „Nicolae Grigorescu”.

viata-libera.ro