riaji Posted June 14, 2012 Share Posted June 14, 2012 Nu stiu, dar mie mi s-au parut chiar foarte gustosi! Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted August 25, 2012 Author Share Posted August 25, 2012 În pieţe, legume de patru ori mai scumpeDupă ce am trecut prin mai multe pieţe de gros de prin judeţ şi pe drumurile la care oamenii îşi expun legumele şi fructele cultivate lângă casă, chiar ne e greu să înţelegem de ce mare parte din această marfă ajunge pe mesele gălăţenilor la preţuri şi de patru ori mai mari.În piaţa de gros de la Cosmeşti, roşiile se dădeau şi la 1 leu kilogramul, mai ales pentru cumpărătorii care plăteau cu banii jos câteva zeci de kilograme. Ieri, în Piaţa Centrală, „roşiile de câmp”, cum le-au numit comercianţii, se vindeau ieri la prânz cu 4 lei kilogramul. Mai ieftine sunt roşiile mici, dar încă bune de salată, pe care le mai puteţi cumpăra şi la 2 lei, deşi de pe tot mai puţine tarabe. Castraveţii se vând uneori şi la preţ dublu faţă de pieţele de gros. În cantităţi mari îi luaţi la 1 leu kilogramul, iar de pe tarabă preţul ajunge şi la 3 lei. Dar dacă aveţi suficientă răbdare să căutaţi, o să daţi şi peste comercianţii care vând castraveţi cu 2,5 lei. Şi la vinete diferenţa de preţ e similară. La en-gros se dau cu 1 leu sau 1,2 lei kilogramul, iar pe tarabe preţul urcă până la doi lei. La ardei mai aveţi o şansă. Kapia se vând din camion sau din căruţă cu 3,5 lei şi pe alocuri mai sunt şi comercianţi cu tarabe închiriate în pieţe care practică aproximativ acelaşi preţ. Evident sunt şi cei care cer 5 lei pe kilogram sau chiar 5,5 lei. Usturoiul se vinde, deocamdată, cam la aceiaşi bani peste tot. E drept că producătorii îl dau cu 8 lei, dar numai la sac. Pe un kilogram veţi plăti cam 10 lei într-o piaţă de gros şi cu un leu mai mult, dacă îl luaţi de la tarabele din oraş.Din păcate, preţul îl fac intermediarii şi, cum cei mai mulţi dintre noi nu pot cumpăra sute de kilograme de fructe şi legume o dată, nu prea avem ce face. Respectăm preţul şi ascultăm vântul care ne suflă prin buzunare.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 14, 2012 Author Share Posted September 14, 2012 Cât ne costă florile pentru prima zi de şcoală?* Un buchet începe la 25-30 de lei şi urca până la peste 100 de leiE regulă pentru toţi elevii mici şi mari, premiaţi, mediocri sau repetenţi: în prima zi de şcoală nu se prezintă nimeni fără flori la clasă. În cazul elevilor de ciclu primar şi, uneori gimnazial, goana după flori cade în sarcina părinţilor. Oricum ar fi, cutuma de a duce buchete şi aranjamente florare învăţătoarei, dirigintei sau oricărei alte profesoare care s-a implicat în educaţia elevului (sau de care acestuia îi e frică) s-a încetăţenit şi se respectă.Cine are cel mai mult de câştigat - economic vorbind - în prima zi de şcoală? Nu părinţii elevilor, care cheltuiesc, uneori, o mulţime de bani pe buchete şi aranjamente florale şi nici profesorii care pleacă acasă cu braţe de flori ce se vor usca oricum, în câteva zile. Câştigaţi, cu adevărat, sunt florarii care pot să crească preţurile în voie, că oricum vor avea vânzare.Firul de crizantemă se vindea cu 5 lei, ieri, în hala de flori Piaţa Centrală. Un buchet cu cinci fire ar putea arăta foarte frumos, mai ales dacă mai daţi vreo10 lei şi pe un corset asortat, la care să se adaugă plantele decorative. Freziile sunt frumoase şi se vând la doar 3 lei firul. Bine ar fi să aveţi şi aici un buchet din cinci fire, cu un aspect proaspăt şi cu un parfum pe măsură. Trandafiri cu care să mergeţi la sigur veţi găsi la 7 lei firul, fie că îi cumpăraţi din florărie, fie că îi luaţi de la comercianţii stradali din Piaţă, Trei Star sau Ţiglina. E de la sine înţeles: cu cât e mai mare numărul trandafirilor din buchet, cu atât e mai intens respectul faţă de profesor! Atenţie, însă, există reguli! Un buchet de trandafiri albi cu un singur fir roşu sau invers trimite cu gândul la sentimente ceva mai năbădăioase decât respect, aşa că nu prea merge să îl oferiţi unui profesor, în cadru oficial.Crinii parfumaţi se vând pe stradă la 15 lei firul, iar azaleele costă 29 lei. Pentru un fir de anturium veţi plăti 10 lei, iar pentru un aranjament floral cu această specie poate ajunge la 50 lei. Şi acmeea înflorită este spectaculoasă, dar costă tot 50 lei, iar floarea are un aspect uşor ţepos, aşa că profesorul s-ar putea gândi pentru o clipă măcar că aţi intenţionat să-i oferiţi un cactus, dar se terminaseră şi aţi ales o soluţie de mijloc. E mai sigur să alegeţi o soluţie clasică.Buchete gata pregătite găsiţi şi în florăriile de prin oraş, şi la comercianţi stradali la preţuri care încep de la 20 lei şi urcă până peste 50 lei.Luni dimineaţă, de regulă, preţurile florilor rămase explodează. Aşa că trebuie să faceţi un calcul precis şi să stabiliţi în ce moment al zilelor de astăzi şi mâine veţi cumpăra florile, ca să fie şi puţin mai ieftine şi nici să nu se ofilească până luni dimineaţă!viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 19, 2012 Author Share Posted September 19, 2012 Legume autohtone la preţuri exotice* Căldura sufocantă din ultimele luni n-a lăsat legumele să se dezvolte, aşa că piaţa e scumpă, în această toamnă * Nici în pieţele de gros nu vom mai găsi roşii cu 50 de bani kilogramul, ca în 2011, ci de patru ori mai scumpe * Producătorii vor să îşi scoată în acest an pierderile din toamna trecută, iar intermediarii umflă preţul cât pot * În total, ar trebui să cheltuim câteva sute de lei numai ca să ne pregătim cămara pentru iarnăArşiţa care ne-a chinuit toată vara ne va arde la buzunare cel puţin un an de-acum încolo. Temperaturile din solariile de prin judeţ au sărit şi peste pragul de 50 de grade, în iulie şi august, iar pe câmpuri soarele a stors legumele de vlagă. Producţia de roşii, castraveţi, ardei şi rădăcinoase nu a fost compromisă, dar cantităţile produse au fost mult mai mici decât în anii trecuţi. Şi cum piaţa nu este copleşită de mărfuri, comercianţii nu vând la preţ de avarie, aşa că plătim scump şi ca să avem ce pune pe masă, în fiecare zi, dar şi ca să ne umplem cămările cu murături şi alte conserve pentru iarnă. Potrivit directorului Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi, Profira Onode, situaţie clară a producţiei de legume din judeţ se va putea întocmi abia la începutul iernii, după finalizarea campaniei de recoltare a leguminoaselor. Oricum, producţia acestui an a fost mai mică decât cea din toamna anului 2011.Şi de patru ori mai scump, în pieţele de grosŞansa de a lua legume la un preţ acceptabil ar fi să le cumpărăm din pieţele de gros, în cantităţi mai mari. Nu vă aşteptaţi, însă, să găsiţi preţurile de anul trecut. La Matca, spre exemplu, roşiile se dădeau, la începutul săptămânii, cu 2 lei kilogramul. Unul dintre marii producători din zonă, Costel Condrache, a spus că un mare supermarket i-a propus un contract de livrarea a roşiilor mari şi frumoase cu 1,2 lei, dar că preţul nu i s-a părut avantajos, aşa că a refuzat. Castraveţii se dădeau cu circa 1 leu, deşi fuseseră şi cu câteva zeci de bani mai ieftini, în cursul săptămânii trecute. Conopida costa 3,5 lei kilogramul. Vinete, direct din căruţă sau din portbagajul maşinii, puteţi lua cu 2 lei kilogramul, iar păstăile ar putea să scadă şi pe la 6 lei sau 7 lei kilogramul.Potrivit vicepreşedintelui Asociaţiei Legume-Frcute de la Matca, Petrică Pohrib, anul trecut roşiile au rămas şi la 50 de bani, pentru că piaţa era suprasaturată. Anul acesta, noi, cumpărătorii, nu mai avem şansa să prindem asemenea chilipiruri. În piaţa de gros de pe Calea Prutului, preţurile sunt similare, la vinete spre exemplu, dar sunt cu câteva zeci de bani mai mari la aproape toate celelalte produse.Cartofi buni cu mai puţin de 1 leu pe kilogram nu prea aveţi de unde cumpăra în această toamnă, iar preţul ardeilor graşi nu scade sub 1,8 lei. Kapia şi gogoşarii sar de 2 lei.Pieţarii dublează preţul producătoruluiDacă vreţi să cumpăraţi conopidă de pe tarabele din Piaţa Centrală, ar fi bine să vă gândiţi de două ori. De la preţul de 3,5 lei pe kilogram practicat de mătcaşi, pieţarii au ajuns să vândă la 7 lei sau chiar 8 lei kilogramul. Ieftine nu sunt nici păstăile, la preţul cărora se pot adăuga şi până la 4 lei. Astfel, păstăile ajung să coste şi 10 lei kilogramul. Diferenţe mai mici sunt la vinete, care se vând cu 2 lei la producător şi tot cu 2 lei sau cu 2,2 lei pe tarabe. Castraveţii scad până la 1,5 lei kilogramul, în sectorul de producători, iar murăturile care la Matca se vând cu 2 lei sunt cu un leu mai scumpe pe tarabe. Pepenii de murat, care sunt cam 1 leu kilogramul la producător, ajung în pieţe la 3 lei sau 3,5 lei. În supermarketuri, preţurile sunt şi mai mari decât în pieţe. Roşiile ajung şi la 4 sau 5 lei pe kilogram, la fel ca ardeii kapia, castraveţii mai sar de 2,5 lei, iar vinete cu siguranţă nu veţi găsi la doar 2 lei.Proviziile pentru iarnă ne usucă bugetulPer total, gălăţeanul ajunge să cheltuiască de două ori mai mult pe legume decât în toamna anului trecut. Dacă punem la socoteală, spre exemplu, cheltuiala pe care trebuie să o facem pentru câteva borcane de zacuscă (vreo 6 kilograme de vinete de 2 lei, 3 kilograme de ardei gras de 2 lei şi alte 3 de gogoşari de 2,5 lei kilogramul, vreo 5 kilograme de roşii de 3 lei, 2 kilograme de ceapă de 1,5 lei) ajung, cu tot cu ulei şi condimente, ajungem la concluzia că trebuie să scoatem din buzunar aproape 50 de lei, numai pentru ingredientele unui singur tip de conservă. Cum să-şi permită un gălăţean cu salariul minim pe economie să mai pună şi murături de 3 lei kilogramul, şi să mai spere şi la pepeni muraţi sau la castraveţi în oţet de 1,5 lei? Nu prea vedem soluţia. Poate doar să ieşim din iarna care vine numai cu pâine şi murături!viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 20, 2012 Author Share Posted September 20, 2012 Piaţa cărnii, ca un câmp de luptăScumpirea energiei şi a carburanţilor a generat un adevărat efect de bulgăre de zăpadă. Carnea, care nu ar trebui să lipsească de pe mesele noastre, tinde să devină un "accident" care se produce în bucătărie doar la zilele mari. Producătorii şi procesatorii de carne susţin că scăderea puterii de cumpărare a populaţiei, asociată cu scumpirile utilităţilor au transformat această piaţă într-un câmp de luptă pe care rămân din ce în ce mai puţini protagonişti.Dincolo de chestiunile strict economice, ca o povară a venit şi slaba producţie de cereale din acest an secetos. Efectul? Posibile noi majorări de preţuri care afectează în primul rând consumatorul şi duce la strâmtorarea şi mai aprigă a producătorilor.Preţuri mai mari cu 20 la sută"Carnea şi produsele din carne s-au scumpit în acest an de mai multe ori. Aceste creşteri de preţuri se datorează scumpirilor la electricitate şi gaz, iar dacă mai adăugăm şi scumpirea repetată a carburanţilor vedem exact care sunt motivele pentru care producătorii şi procesatorii au fost nevoiţi la rândul lor să aplice majorări de preţuri. La o evaluare rapidă, vă pot spune că preţul la produsul din galantar a crescut de la începutul anului cu 20 de procente", ne-a declarat Gheorghe Caruz, unul dintre oamenii de afacere brăileni care derulează afaceri importante în domeniu şi la Galaţi.Acesta a mai precizat şi că, în contextul crizei economice, puterea de cumpărare a populaţiei a scăzut dramatic, motiv pentru care mulţi investitori din domeniu s-au văzut nevoiţi să renunţe la afaceri sau să îşi reducă activitatea."Scumpirile acestea permanente au avut un efect zdrobitor. Multe firme de profil au sucombat, s-au desfiinţat pur şi simplu. Este greu să supravieţuieşti în condiţiile în care chiriile au rămas la aceleaşi valori ca înainte de începerea crizei, iar celelalte scumpiri au venit în cascadă. Producătorii s-au văzut nevoiţi să recurgă, la rândul lor, la creşteri de preţuri, iar acest lucru a dus la scăderea vânzărilor cu 40 de procente, faţă de perioada de dinaintea izbucnirii crizei", a mai spus Caruz.Acesta a vorbit şi despre faptul că, în toată această perioadă, producătorii de carne nu au primit nici un fel de sprijin din partea autorităţilor. Mai mult, susţine Caruz, au fost impuse, din exces de zel, anumite norme obligatorii care nu se aplică în Uniunea Europeană, dar de care trebuie să ţină cont producătorii autohtoni."Aplicarea acestor norme, pe care nu o să le găseşti decât în România şi care sunt impuse de nişte funcţionari care nu au avut niciodată legătură cu domeniul despre care vorbim au avut la rândul lor efecte negative. Cunosc situaţii de firme care s-au închis din aceste motive", a declarat afaceristul, spunând că astfel de situaţii duc la dispariţia locurilor de muncă, şi la reducerea numărului de investitori care să susţină bugetul prin taxele pe care le plătesc.Cât costă carnea la GalaţiÎn galantarele din Galaţi, carnea de porc poate fi cumpărată cu preţuri care încep de la 18 lei pe kilogram (pulpă cu os, carne pentru tochitură). Preţurile cresc însă până la 23 de lei pe kilogram pentru cei mai pretenţioşi. Carnea de vită pare însă pregătită doar pentru tipsiile împărăteşti: cel puţin 25 de lei kilogramul, dar în funcţie de calitate se poate ajunge şi la cota 30. Ceva mai ieftină este carnea de pui. Pentru pulpele congelate (majoritatea provenite din import), gălăţenii pot plăti cel puţin 8 lei, iar carnea de pui refrigerată poate fi cumpărată cu 12 până la 15 lei.Ceva profit pentru retaileriO parte importantă a cărnii de porc care se comercializează la Galaţi, atât la supermarket, cât şi în magazinele mai mici vine din import, cu predilecţie din Ungaria. Preţul impus de către societăţile care intermediază vânzarea este de 2 euro pe kilogram la carcasa de porc, după cum se poate vedea de pe site-urile de profil sau din anunţurile pe care intermediarii le publică în diverse medii. Cum preţul de galantar ajunge, în medie, la 4,4 euro se poate constata cel puţin o dublare a preţului la vânzarea către populaţie. Practic, chiar dacă luăm în calcul costurile de transport, păstrare şi tranşare, vom constata că, în bună măsură, cei care câştigă sunt comercianţii.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 21, 2012 Author Share Posted September 21, 2012 Noua hală de legume din Micro 39 se deschide luniÎncepând de luni dimineaţă, cei mai mulţi dintre comercianţii de legume şi fructe din piaţa din Micro 39 se vor muta de la tarabele amplasate acum în aer liber într-o hală nouă, cu aer condiţionat şi climatizare, pe timp de iarnă.«Sperăm că vom reuşi să definitivăm procesul de transfer în cursul nopţii de duminică spre luni, astfel ca noua piaţa să se deschidă de dimineaţă, în prima zi a săptămânii. Avem acum, în piaţa de afară, circa 140 de comercianţi, iar în hala acoperită sunt doar 127 de tarabe. Sunt însă şi societăţi care au licenţă plătită pentru două sau trei tarabe. Aceste societăţi vor primi un singur loc în noua hală, pentru că vrem să asigurăm un acces corect pentru toată lumea la noile tarabe. Evident, societăţile cu mai multe tarabe îşi vor putea păstra spaţiile cu licenţă, în piaţa de afară», a precizat directorul-executiv al Administraţiei Pieţelor Agroalimentare, Eugen Zaharia.Preţurile pentru cumpărarea licenţelor lunare pe tarabe nu vor creşte pentru pieţarii care se vor muta din perimetrul exterior al pieţei de legume fructe în noua hală.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted March 14, 2013 Author Share Posted March 14, 2013 Tecuciul are piaţă mai scumpă ca GalaţiulPieţarii din Tecuci nu ţin cont de faptul că oraşul lor este de mai bine de zece ori mai mic decât Galaţiul, că locurile de muncă sunt mai puţine şi că puterea de cumpărare este mult mai mică! Preţurile legumelor şi ale fructelor sunt la fel sau chiar mai mari decât cele din pieţele gălăţene. Asta, în condiţiile în care Matca este la o aruncătură de băţ de Tecuci, iar legumicultură se face prin multe ferme mici şi medii, în apropiere de oraş. Verdeţurile proaspete, spre exemplu, se vindeau la început de săptămână cu un leu, la fel ca la Galaţi. La preţ mic nu se găsea nici ceapa verde, care ajungea şi la 2 lei legătura, cu 50 de bani mai ieftină decât legătura de ridichi. Ardeii graşi la 9 lei mai pot fi găsiţi, prin Galaţi, şi la 7 sau 8 lei kilogramul. Roşii se vindeau tot la 8 lei kilogramul, la fel ca şi castraveţii gigantici, importanţi, cel mai probabil, din Grecia sau Italia. Dacă prin Piaţa Centrală sau prin cea din Micro 17 mai găsim mere şi cu 1,8 lei sau 2 lei kilogramul, la Tecuci nu aveam această posibilitate. Or fi sau nu de aur, merele tecucenilor nu se dau cu mai puţin de 2,5 lei, iar pe cele mai multe dintre tarabe costă chiar 3 lei.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted April 12, 2013 Author Share Posted April 12, 2013 Măsură pentru preţuri mici. Chirii reduse pentru tarabagiii din pieţeVeşti bune pentru pieţari şi nu numai. Printr-un comunicat de presă remis redacţiei, Primăria municipiului Galaţi şi Administraţia Pieţelor aduc la cunoştinţă că, pentru a determina producătorii şi comercianţii de fructe şi legume să practice preţuri mici, va fi menţinută reducerea de zece la sută a chiriilor pentru tarabele din pieţele gălăţene pe tot parcursul anului, ceea ce înseamnă un efort financiar de aproximativ 400.000 de lei. Aplicând această reducere, cea mai mare chirie pentru tarabe este în Piaţa Centrală pentru tarabele de 4 metri pătraţi – 10,7 lei pe zi, iar cea mai mică este tot în Piaţa Centrală, pentru tarabe de 2 metri pătraţi, de 5 lei pe zi.La nivelul Galaţiului, din cele 1159 de tarabe destinate comerţului cu fructe şi legume, 633 sunt gestionate de societăţi comerciale, 127 de producători autorizaţi, iar alte 167 sunt rezervate de producători care şi-au anunţat prezenţa în pieţe. Primăria precizează că, în cazul producătorilor autorizaţi, închirierea tarabei se poate face doar dacă produsele puse în vânzare sunt menţionate explicit în certificatul de producător care trebuie vizat în trimestrul respectiv.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted April 23, 2013 Author Share Posted April 23, 2013 Cât costă şi unde găsiţi peştele pentru Florii* Deocamdată, scrumbia se vinde cu 16 lei, dar gălăţenii se tem că până duminică preţul va urca la 20 de lei kilogramul * În rest, oferta nu este foarte variată din cauza prohibiţiei generale, dar sunt preţuri pentru toate buzunarele * Oferta supermarketurilor - modestă deocamdată Cel mai căutat produs în această perioadă în pieţele din Galaţi este peştele. Apropiata sărbătoare a Floriilor, când e dezlegare la peşte, a transformat pescăriile din oraş în locuri extrem de aglomerate. De altfel, sunt cam singurele magazine din pieţe în care se mai face coadă în acest moment. Muşteriii sunt destul de mulţi, însă există şi oameni care vin, cască gura şi pleacă nemulţumiţi de preţuri. Unii îşi propun să se întoarcă în zilele următoare, chiar dacă, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani, foarte probabil preţurile vor creşte până duminică.Ieri, scrumbia era 15 - 16 lei, dar vin scumpiriRegina Floriilor, scrumbia de Dunăre, se vinde cu 15-16 lei. În Piaţa Centrală şi la IREG se înregistrează preţurile cele mai mari, 16 lei pe kilogram. Doar în Micro 19 preţul e mai mic cu un leu, 15 lei pe kilogram. Şi asta la doar două pescării, la o a treia preţul fiind de 16 lei. Iar clienţi sunt cu duiumul. Cei mai mulţi cumpără de pe acum, temându-se că spre sfârşitul săptămânii preţul va creşte considerabil. "Am luat, pentru că ştiu că scrumbia o să se facă 20 de lei. Am şi auzit că nici nu prea mai e scrumbie la pescari, şi la noi în familie e tradiţie să mâncăm scrumbie la grătar de Florii. Dacă nu ţine până duminică o s-o congelez, dar oricum e mai bine decât să dau nişte bani în plus", ne-a spus Vasile Costea, client al unei pescării din Micro 19. Temerile consumatorilor par a fi justificate, de vreme ce una dintre pescăriile din Piaţa Centrală nu avea ieri scrumbie în galantare. "Şefu' a decis să nu mai aducem scrumbie, pentru că la Tulcea, acolo de unde ne aprovizionăm, pescarii au făcut-o 16 lei pe kilogram. Noi cu cât să o dăm? Cu 18 lei? Nu mai cumpără nimeni, pentru că pescăriile de alături au luat mai ieftin până acum şi îşi permit să o dea cu 16 lei", ne-a spus vânzătoarea.Avem doar scrumbie de la TulceaDin câte se pare, din cauza preţurilor de la pescarii din Tulcea, e o chestiune de timp până când scrumbia se va da cu 18 sau chiar 20 de lei pe kilogram. Şi asta pentru că, din cauza condiţiilor meteo de anul acesta, bancurile de scrumbie nu au urcat suficient de mult pe Dunăre, astfel încât să poată fi pescuite în zona Galaţiului. "Scrumbia care se vinde pe piaţă în acest moment este de la Tulcea. La Galaţi încă nu se prinde sau se prinde puţin, accidental. Şi oricum, vine prohibiţia la scrumbie pe 1 mai. În zona Galaţiului scrumbia nu va putea fi pescuită între 1 şi 20 mai", ne-a declarat şeful filialei locale a Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA), Vasile Bocăneală.Ofertă limitată, preţuri diverseÎn rest, oferta nu este foarte variată din cauza prohibiţiei generale, dar sunt preţuri pentru toate buzunarele. Dintre speciile care se găsesc peste tot, plătica e cel mai ieftin peşte (3,5 lei/kg), iar cel mai scump este crapul (13-14 lei/kg). Restul speciilor de peşte autohton, doar de acvacultură, se vând astfel: carasul - 5,5-8 lei/kg (în funcţie de mărime), iar novacul e 6-7,5 lei. Accidental se mai găseşte ştiucă (în Piaţa Centrală, 16 lei kilogramul) sau somn (35 de lei/kg). Preţuri ceva mai mari sunt la novacul filetat şi la cel tăiat rondele (12-13 lei). Peştii de import sunt scumpi dacă sunt proaspeţi şi ceva mai ieftini dacă sunt congelaţi. Kilogramul de macrou şi cel de păstrăv refrigerat se vinde cu 17-18 lei. În schimb, macroul congelat costă 10-11 lei lei pe kilogram.Marfă subţire la supermarketuriMarile magazine din Galaţi nu oferă din păcate mare lucru pentru amatorii de peşte. Potrivit cataloagelor distribuite de Kaufland, cumpărătorii sunt aşteptaţi doar cu file de cod la 12,99 lei kilogramul şi şprot la 3,99 lei kilogramul. Nici Billa nu excelează la acest capitol: macrou congelat la 12,99 lei pachetul de 1,2 kg şi macrou afumat la 6,49 lei/150 gr. Nici la Selgros nu aveţi mare belşug: file de pangasius la 9,4 lei şi păstrăv la 23,9 lei.Carrefour îndrăzneşte un pic mai mult, deci aduce în atenţie şi ceva peşte proaspăt (doar la Brăila, pentru că în marketurile din Galaţi se găseşte doar congelat): file de crap la 32,9 lei kilogramul şi medalion de somon la 43,9 lei. În rest, o ofertă bogată de fructe de mare, însă din calamar şi sepie nu prea iese un grătar care să rivalizeze cu scrumbia sau mititeii.La Real, puteţi găsi rondele de somon (43,99 lei), macrou congelat (7,29 lei), pangasius file (8,69 lei) şi pastramă de macrou (25,99 lei).viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted April 24, 2013 Author Share Posted April 24, 2013 În doar 24 de ore, preţul scrumbiei a sărit de la 16 lei la 20 de leiÎntr-o singură zi, preţul scrumbiilor din pescăriile gălăţene a fost majorat cu patru lei. Dacă marţi kilogramul de scrumbie se vindea cu 15-16 lei, miercuri comercianţii de peşte au afişat un preţ de 20 de lei. Scumpirea este provocată de faptul că scrumbia cade destul de rar în plasele pescarilor din Delta Dunării, singurul loc în care se prinde deocamdată această specie. Specialiştii susţin că apele tulburi şi cotele destul de ridicate ale Dunării împiedică pescuitul, astfel că pescarii au profitat de moment şi au majorat preţul la marfa pe care reuşesc să o scoată pe piaţă. "Încă de marţi, la Tulcea scrumbia se vinde cu 16 lei kilogramul şi, oricum, nu prea este. E scumpă, dar nu avem ce face", a declarat o vânzătoare de la o pescărie din Piaţa Centrală.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted December 17, 2013 Author Share Posted December 17, 2013 Cât costă carnea de porc la Galaţi, în preajma CrăciunuluiCarnea de porc e leguma pe care cei mai mulţi dintre gălăţeni o preferă, de Crăciun. Comercianţii – de la retailer-ul mare la micul vânzător de carne din pieţe – au adus marfă din belşug. Preţurile variază. Iată câteva repere.În hypermarketul Real, kilogramul de ceafă de porc se vinde cu 19,49 lei. Costiţa este 17,99 lei, iar gulaşul ajunge la 15,49 lei. Cotletul se vinde cu 16, 49 lei, iar jambonul este 13,99 lei.La Carrefour, în Shopping City, cotletul cu os se vinde la 19,99 lei, acelaşi preţ cu cel al cefei. Muşchiul file se dă cu 23,99 lei iar pulpa costă 20,99 lei.În Piaţa Centrală, unele sunt preţurile în hala de carne şi altele sunt în magazine. Cotletul se vinde în hală cu 13,9 lei, iar în magazine ajunge şi la 17,8 lei. Pulpa cu os, în hală, se dă la 14,9 lei, iar ceafa ajunge la 18,9 lei, adică la acelaşi preţ cu al poalei de porc.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted March 18, 2014 Author Share Posted March 18, 2014 Marţi e dezlegare la peşte. Cât ne costă?Peste o săptămână e prilej de bucurie pentru toţi creştinii, dar mai cu seamă pentru cei care suportă ceva mai greu rigoarea postului. Motivul: de Buna Vestire e dezlegare la peşte. Nu o treceţi uşor cu vederea, mai ales că următorul prilej cu care veţi putea mânca peşte va fi tocmai pe 13 aprilie, în Duminica Floriilor.Ce vă pregătesc pescăriile din oraş? Kilogramul de crap costă acum între 14,5 lei şi 18 lei, dar găsiţi şi plătică de 7,5 lei şi chiar babuşcă de doar 3,5 lei. Ştiuca se dă cam cu 18 lei, iar şalău nu prea găsiţi cu mai puţin de 28 de lei. Cine vrea dezlegare la peşte cu gust ceva mai exotic, poate foarte bine să-şi cumpere crabi, de 20 de lei kilogramul sau chiar calcan, de 75 de lei kilogramul. Evident, o posibilitate pentru cei cu bani va rămâne în permanenţă somonul, care costă, însă, constant, peste 45 de lei kilogramul de rondele.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted April 7, 2014 Author Share Posted April 7, 2014 Scrumbia de Dunăre, în mare criză. Ce peşte punem în farfurie de Florii* Peste câteva zile, la Galaţi va avea loc Festivalul Scrumbiei, însă peştele încă n-a urcat pe Dunăre, aşa că e posibil să lipsească de la propria sărbătoare * Ce alternative şi la ce preţ au amatorii de saramurăDacă nu v-aţi făcut din timp aprovizionarea, aveţi toate şansele să puneţi pe masa de Florii orice peşte, numai scumbie de Dunăre nu! Mai ales dacă nu vă place să vă treziţi dis-de-dimineaţa, şansele să mai găsiţi, pe alese, cel mai căutat peşte al momentului sunt, încă, destul de mici. Motivul? Oferta e scăzută, iar cererea gălăţenilor, copleşitoare! Aşa că scrumbia, puţină câtă intră ea în galantare la primele ore ale dimineţii, se vinde pe nerăsuflate. Nimeni nu se mai plânge că preţul kilogramul ajunge la 25 de lei sau chiar 26 de lei. Ăsta e obiceiul locului, asta se mănâncă la o săptămâna înaintea Paştilor, aşa că plătim, n-avem încotro.De ce nu se dă scrumbie s-ajungă la toţiProblema nu e specifică acestui an, ci tuturor primăverilor în care Paştile nu cad târziu. Patronii de pescării spun că perioada din an şi vremea destul de rece au făcut ca scrumbia să nu urce până în amonte de Galaţi şi să nu sufere modificările organoleptice care îi dau gustul inconfudabil. La acest moment, spun comercianţii, scrumbia este pescuită de la gurile de vărsare ale Dunării în Marea Neagră, mai cu seamă de la Sfântul Gheorghe. Distribuitorii sunt cei care o aduc în pescăriile noastre, pe sponci, aşa cum reuşesc şi ei să o procure. Astfel, cu toate că piaţa gălăţeană cere scrumbie şi la preţul de 26 de lei kilogramul, oferta nu prea are cum să fie pe măsură. Probleme de acest fel au fost şi anul trecut dar, pe fondul încălzirii vremii, scrumbia a urcat totuşi pe Dunăre, aşa că masa gălăţenilor a fost bogată şi în aceast tip de carne!Are galantarul peşte!Pentru că n-am dat buzna prin pescării de dimineaţă, n-am mai prins nici solz de scrumbie! Totuşi, în ceea ce priveşte ceilalalte specii de peşte, oferta era destul de generoasă. Prin pescăriile din Piaţa Centrală am dat peste crap provenit din pescuit comercial, la 16 lei kilogramul, dar şi peste ruda sa "cosaşul", care se vindea la 13,9 lei. Novac, de la 5,5 lei la 6,5 lei kilogramul. Rondele de novac ajung la 12,5 lei, iar fileul cu os este 11,5 lei. Tot prin Piaţa Centrală am găsit galantare cu peşte exotic: calcan de 59 de lei, doradă de 40 de lei, baracudă de 55 de lei kilogramul sau baby caracatiţă de 30 de lei şi câte şi mai câte. Dintre supermarketuri, Carrefour şi Auchan au peşte proaspăt, cu zecile de sortimente. Niciunul nu avea, însă, scrumbie, ieri la prâz. La Carrefour, în mall, am văzut, însă, crap românesc de 10,99 lei, somn de 36 de lei sau şalău de Nil de 39 de lei şi anghilă de 23 de lei. La Auchan, sânger de 17,90 lei kilogramul, rondele de crap de 22,99 lei, păstrăv de 20,5 lei şi încă vreo câteva zeci de sortimente.Cu noutăţi despre piaţa scrumbiei, vom reveni în zilele următoare.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 10, 2014 Author Share Posted September 10, 2014 De ce sunt scumpe legumele în pieţele gălăţene. Cumpărătorii, învinşi în războiul dintre negustori şi fermieri* Indiferent de unde cumpără, gălăţeanul plăteşte tot cam atât pe legume * Atât producătorii, cât şi intermediarii găsesc tot felul de explicaţii pentru preţul ridicat al mărfiiFie că îţi cumperi legume şi fructe de la intermediari, fie că te aprovizionezi direct de la taraba unui producător, cam tot atât plăteşti. Marii producători de profil din judeţ spun că intermediarii îneacă puterea de cumpărare a gălăţeanului din cauză că măresc preţul mărfii şi de patru sau cinci ori, doar ca să facă profit.Micii producători de legume şi fructe îi contrazic, însă, spunând că dacă vând cu kilogramul, la tarabă, nici ei nu-şi permit să dea mai ieftin decât intermediarul, din pricina cheltuielilor de producţie şi transport.Cumpărând de la producător susţinem dezvoltarea sănătoasă a economiei locale. Din păcate, soluţii să cumpărăm şi ceva mai ieftin nu avem, deocamdată."Tăiem din preţ, dar la cantităţi mari!" Georgel Căruceru are 35 de ani şi lucrează două hectare de teren în comuna Tudor Vladimirescu. Produce ardei, roşii, castraveţi şi alte câteva feluri de legume. După recoltat, le aduce în Piaţa Centrală, la vânzare, în sectorul de producători. Spune că nu poate scădea cine ştie ce sub preţul pieţei pe care îl fac, dimineaţa, intermediarii, din cauză că, dacă ar da mai ieftin, nu i-ar mai rămâne aproape nimic. „E şi un an destul de slab, din păcate. 2013 a fost, totuşi, mai bun. Cât despre preţ… nu prea ai cum să dai mai ieftin decât intermediarul. Producătorul mic are destule cheltuieli pe care abia şi le acoperă”, este de părere legumicultorul.La cei 25 de ani ai săi, Andrei Lalu cultivă, împreună cu familia, legume pe o suprafaţă de patru hectare, în Bădălan. „Sigur că poţi vinde mai ieftin decât o societate care trăieşte din intermediere, dar nu poţi face asta la tarabă. De exemplu, roşiile mele sunt 2,5 lei kilogramul. Am avut o clientă care m-a întrebat dacă i le dau la 2 lei, în condiţiile în care îmi cumpără vreo 80 de kilograme. Sigur că i-am dat. Dar dacă vinzi cu kilogramul, la tarabă, nu poţi să scazi preţul. Costă transportul, costă 12 lei pe zi taraba… Plus că pierd câteva zeci de grame la cântar per client. Nu tai roşia în două ca să fie fix cantitatea cerută de cumpărător. Dar nu te descurci dacă ieftineşti mai mult. Şi mai e un aspect, chiar când vinzi cantităţi mai mari. Ca să dai ieftin, trebuie să investeşti mult în cultură. Dai fără probleme ceapa cu 30 de bani kilogramul, dacă ai scos 30-40 de tone la hectar. Dar o astfel de producţie înseamnă cheltuială. Dacă ai doar 15 tone la hectar, vinzi la preţ, ca să te poţi descurca”, spune tânărul fermier.Ce spun legumicultorii din judeţele vecineÎn piaţa din Micro 19 vin şi producători agricoli care au teren în Brăila sau Tulcea. Marian Pamfile, spre exemplu, are 43 de ani şi cultivă un hectar cu fasole la Văcăreni. Dă kilogramul cu 9 şi 10 lei. „Pe mine mă costă 1.500 de lei să produc fasolea asta. Sau, mai bine zis, m-a costat. În acest an, cheltuielile vor fi ceva mai mari. 250 de lei dau ca să transport marfa până aici şi încă 10 lei taraba, pe zi, în sectorul de producători. Pot să las mai ieftin? Nu pot, din cauză că asta ar însemna să ies pe minus şi să nu mai produc” spune bărbatul.Doamna Condrache vinde, tot în Micro 19 şi tot în sectorul de producători, marfa pe care fiul ei o produce la Comăneasa, în Brăila. Are gogoşari la trei lei kilogramul şi ardei iuţi la 5 lei. „Merg după preţul pieţei, nu prea am cum să mă duc mai jos de atât. Mult timp am fost singurii din sectorul de producători al pieţei. Totul e destul de scump, aşa că nu prea putem ieftini. Asta nu înseamnă că nu scad preţul cu zece sau douăzeci de bani faţă de ceilalţi”, spune doamna Condrache.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted December 21, 2014 Author Share Posted December 21, 2014 Cât costă carnea de porc în pieţele şi supermarketurile din Galaţi* Mulşchiuleţul de porc e scump, dar spată de găseşte şi la mai puţin de 10 lei kilogramul * Cu vreo şapte lei, iei un amestec pentru piftie * Şi cine nu mănâncă porc are ce cumpăraNici nu mai ştii, zilele astea, unde să te mai uiţi după carne de porc mai ieftină: în pieţe sau în supermarketuri? Comparativ cu anii trecuţi, carnea e ceva mai ieftină şi toţi comercianţii au oferte. Cărnuri sunt din belşug atât în halele pieţelor, cât şi prin galantarele marilor magazine. Bani să avem şi putere să cărăm paporniţele pline!Preţurile, în Piaţa CentralăNici n-am crezut, până ieri, că au loc atâţia gălăţeni în halele de carbe ale Pieţei Centrală. Îngrămădeală e la fiecare cântar, deşi sunt zeci de comercianţi cu galantarele pline. Casapii bagă marfă şi de mai multe ori pe oră, dacă e cazul. Se stă la coadă şi pentru ceafa cu os de 12 lei, dar şi pentru cotletul de 11,9 lei kilogramul. Pulpa de porc fără os ajunge la 16,9 lei kilogramul, iar carnea tocată – amestec de porc şi vită – se vinde cu 12 lei. Capul de porc e 5 lei kilogramul, iar sfertul de porc (muşchi, carne de toate feluri şi slănină cu şorici) este 135 de lei. La magazinele din piaţă, preţurile sunt un pic mai mari, dar şi condiţiile de prezentare sunt mai bune decât în hale. Muşchiuleţul de porc e 23,9 lei, iar carnea de tochitura se dă cu 16,9 lei.Carnea multă, la mallÎn Carrfour-ul din mall sunt cărnuri cât să hrănească un oraş întreg. La vrac, carnea de porc e ceva mai ieftină. Spata cu slănină şi şorici, spre exemplu, costă doar 9,99 lei. Pulpa ambalată în folie se vinde cu 10,99 lei, iar pieptul întreg ajunge la 14 lei kilogramul. Cotletul – tot la bucată mare şi tot cu slănină şi şorici – este 15,99 lei. Găsiţi bucăţi mai mari sau mai mici în frigiderele cu autoservire. După buget şi nevoile familiei. Sigur, găsiţi şi un sortiment bogat de cărnuri frumos feliate şi numai bune de pus pe grătar, în tigaie sau în tavă, dar la preţuri ceva mai mari decât hălcile de carne trasă în folie.În Kaufland, porcul e stăpânul galantarelor Pulpa cu os găsiţi aici la doar 9,99 lei. Este în galantar şi sortimentul fără os, dar se vinde la la 14,99 lei kilogramul. Şniţelul de porc ajunge la 20,99 lei, iar preţul unui kilogram de ceafă cu os sare la 17,99 lei. Mai găsiţi şi alte câteva sortimente. Kaufland nu vine cu multe feluri de carne, dar le are, de regulă, din belşug pe stoc pe cele prezentate în galantar.La Lidl – bogăţie de sortimenteMuşchiuleţul de porc pe care îl găsim prin magazinele din pieţe la peste 25 de lei este aici 21,99 lei. Cotletul cu os este 15,99 lei, ceafa să dă cu 14,99 lei, iar spata cu os ajunge la 13,99 lei. Există şi căzătura, carnea de porc pentru gătit, al cărei preţ este de 11,99 lei. Amestecul pentru piftie costă 7,99 lei, iar cel pentru ciorbă este cu un leu mai scump. Fleica este 12,99 lei, iar pieptul cu os ajunge la 11,99 lei.În viu, la ţăranLa Pechea, am găsit ţărani care dau kilogramul de porc în viu la 10 lei. La Slobozia Conachi, kilogramul se vindea şi cu opt lei, dar la carcasele mari, de până la 130 de kilograme. La nouă lei kilogramul am găsit porc viu de vânzare şi peste Dunăre, la Zaclău. În medie, preţul kilogramului e de cam 10 lei în viu, mai ales dacă nu vorbim despre vreun Mare Alb cu multă grăsime, ci de un porc din care aveţi mai multă carne de ales. Evident, cine vi-l vinde în viu are şi posibilitatea să vi-l sacrifice. Totul este să o facă în condiţii bune de igienă şi să nu săriţi peste testarea cărnii.Poate anul asta scăpăm mai ieftinÎn 2013, preţul mediu al kilogramului de carne de porc, în galantarele din oraş a fost cuprins între 18 şi 23 de lei kilogramul. Gălăţenii au fost printre românii care au scos cel mai mult din buzunar pentru carnea de Crăciun. Comparativ, la Iaşi preţul mediu al kilogramului varia între 15 şi 22 de lei kilogramul, iar în Prahova preţurile începeau de la 19 şi ajungeau la 22 de lei. Doljenii plăteau şi mai puţin: între 12 şi 20 de lei, pe kilogramul de carne de porc. Mai scump decât noi ajungea carnea doar în galantarele din Harghita, unde preţurile variau în intervalul 15-27 de lei şi la Tulcea, unde carnea costa între 15 şi 30 de lei.Pentru cine vrea altfel de carneDoar porcul e la ofertă, de Crăciun. Carnea de pui costă cam ca de obicei. Pe la magazinele din Piaţa Centrală, cel mai spun e pieptul fără piele şi os, care ajunge la 19,8 lei kilogramul. Cu vreo doi lei mai puţin costă pieptul de pui cu os, iar preţul pulpelor cu spată este de circa 14 lei. În Carrefour, pulpele se găsesc şi la 7,79 lei, iar preţul puiului întreg ajunge la 17,79 lei. La Kaufland e pui întreg şi la 7,99 lei kilogramul, iar preţurile nu sar de 11,39 lei. Carnea de vită este, ca de obicei, mai scumpă. În magazinele din Piaţa Centrală, pulpa e 23 de lei, bucăţile pentru gulaş se vând la 26,9 lei, iar şniţelul de vită ajunge la 26,9 lei. La Carrefour, pulpa de vită e 29,9 lei, iar bucăţile pentru gulaş de dau la 26,9 lei.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted March 30, 2015 Author Share Posted March 30, 2015 Cu cât se vinde peştele în pieţe şi cum poţi recunoaşte scrumbia "de Dunăre"E tradiţie deja pentru gălăţeni să aibă scrumbie pe masa de Florii. Din păcate, tot tradiţie a devenit, în ultimii ani, ca mult râvnitul peşte de sezon să se găsească pe sponci în galantarele pescăriilor şi să fie scump. Ieri dimineaţă, preţul kilogramului ajungea şi la 28 de lei, la pescăriile din Piaţa Centrală. Totuşi, cine are răbdare să caute prin mai multe magazine specializate, ia scrumbia şi cu 25 de lei, ba şi cu 24 de lei kilogramul."Sigur e de Dunăre!"În anii trecuţi, mai mulţi gălăţeni ne-au povestit cum acasă descoperiseră că scrumbia cumpărată din pescărie, înainte de Florii, fie nu era de Dunăre, fie nu era nici măcar… scrumbie. Dacă avem în galantare astăzi scrumbie de Dunăre şi care sunt fenomenele ce produc criza de pe piaţa de profil, ne-a spus şeful filialei Moldova a Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură (ANPA), ing. Vasile Bocănială."Cu siguranţă avem în galantare, la acest moment, şi scrumbie de Dunăre. Sigur, comerciantul mai poate încerca să vândă şi sardină sau hering pe post de scrumbie, mai ales gălăţenilor care nu se pricep. Dar există şi scrumbia de Dunăre, dat fiind faptul că migraţia este în curs. Scrumbia îşi schimbă gustul după ce părăseşte apele sărate şi ajunge în cele dulci ale Dunării, unde se reproduce. Mai demult, era regulă la scrumbie: după patru sau cinci ani buni, urma unul slab. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat. E prea devreme să ne pronunţăm, dar totuşi mie mi se pare că, după un 2014 cu scrumbie puţină, vine anul acesta care e, de asemenea, cam slab din acest punct de vedere. Cauze pot fi mai multe, legate de un eventual pescuit excesiv sau de acţiunea unor factori de mediu”, a precizat ing. Vasile Bocănială.Are piaţa peşte!Chiar dacă scrumbia e puţină, galantarele pescăriilor sunt pline. Preţul kilogramului de crap de Dunăre ajunge la 20 de lei, dar se găseşte şi la 15 lei. Am găsit şi novac mare la 7,5 lei kilogramul, dar şi somn la 22 de lei. Macroul refrigerat era ieri 19,9 lei kilogramul, iar ştiuca se dădea cu 17 lei. Peste toate, regină la preţ, caracatiţa de 60 de lei kilogramul stătea lângă calamarul de 30 de lei.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted April 30, 2015 Author Share Posted April 30, 2015 Cât îi costă pe gălăţeni grătarul 1 Mai* Galantarele tuturor supermarketurilor din Galaţi sunt pline cu produse pentru petrecerile la iarbă verdeGălăţenii care şi-au lăsat pe ultima sută de metri pregătirile pentru grătarul de 1 Mai n-au nici un motiv să dispere. Supermaketurile sunt încă pline de caserole cu mici, galantarele gem încărcate de atâtea cărnuri, marinate deja sau nu, iar pe rafturi şi prin frigiderele marilor magazine găsim atât de multă bere, încât ar fi suficient să ne astâmpere setea tuturor.Mai rău e pentru gălăţenii care n-au bani. Oricât de mici pretenţii ai avea, nu te duci la iarbă verde fără să scoţi din buzunar măcar vreo sută de lei. Şi asta, fără să pui la socoteală benzina.Mici pentru o foame pantagruelicăCam toate supermarketurile şi-au individualizat galantarele pline cu mici, ca să le vină în ajutor clienţilor veniţi la cumpărăturile pentru grătar. La Auchan, un kilogram de mici costă 13,99 lei. La Lidl, am găsit mici la preţul de 15,99 lei kilogramul, dar ambalaţi în caserole de 5,99 lei. La Kaufland, am găsit tave cu mici la 9,99 lei kilogramul, dar şi mici în combinaţie cu alte specilităţi din carne (piept de porc şi cârnaţi subţiri), la 14,99 lei kilogramul. Mai sunt, tot la Kaufland, mici "Domneşti", din amestec de carne de vită, de porc şi de oaie, la 11,99 lei kilogramul. Sunt mai scumpi, dar ambalaţi în caserole mici, aşa că ar putea fi accesibili. La Carrefour, tava de mici costă 12,99 lei.Alte cărnuri care merg pe grătarÎn Carrefour, cârnaţii groşi de porc se vând cu 12 lei, iar ceafa marinată de porc, deja ambalată la caserolă, se dă la 11,93 lei kilogramul. Pulpa de porc cu os costă 14,99 lei kilogramul, iar pulpele de pui cu os sunt 9,99 lei. La Lidl, am găsit piept de curcan la 24,99 lei kilogramul şi aripi de curcan la 11,99 lei. Puiul grill, ambalat la pungă, costă 6,99 lei kilogramul. Pulpele de pui, ambalate la caserolă, ajung la 14,15 lei kilogramul. La Auchan, am găsit antricot de mânzat la 31,39 lei, cotlet de mânzat cu os la 29,29 lei, cârnaţi la 18,99 lei şi ceafă de porc la 19,90 lei. Tot aici, şniţelul de porc se vinde cu 16,49 lei, iar pulpele de pui sunt la 14,59 lei.Peştele din supermarket e ceva mai scump. La pescăriile de prin Piaţa Centrală se găsesc: file de novac la vreo 15 lei kilogramul, rondele sau file de crap la preţuri cuprinse între 24 şi 30 de lei. La vreo 30 de lei, se dau, în piaţă, rondelele de somn.Salate, după bugetLegumele sunt încă scumpe, aşa că salata costă şi ea destul de mult. Legătură de ceapă verde nu o luaţi cu mai puţin de 1,5 lei, iar căpăţâna de salată verde ajunge şi ea pe la doi lei bucata. Se mai adaugă ridichi de vreo cinci sau şase lei kilogramul, roşii care nu-s mai ieftine de 6,5 lei, iar castraveţii ajung şi ei la vreo cinci lei şi ceva. Evident, sunt şi alte legume şi fructe pe piaţă care merg puse la salată, dar totul depinde de buget.Articole pentru grătarPractic, nu faci grătar dacă n-ai... grătar. La Auchan, chiar la intrarea în supermarket, se găsesc grătare la preţuri pentru mai multe buzunare. Cel mai mic grătar pe care l-am văzut costa 46 de lei. Mai erau şi de 84 de lei, şi de 113 lei şi chiar de 159 de lei. Preţul cărbunilor: 6,2 lei, punga de două kilograme. Cu 9,52 lei kilogramul vă puteţi cumpăra o plasă de cinci kilograme de lemne pentru făcut foc, la grătar. Accesoriile pentru grătar costă, la Lidl, 24,99 lei kilogramul. Dacă nu vă dau banii afară din casă, costul grătarului ar putea fi împărţit între toţi mesenii din grupul care merge la iarbă verde.Bere şi alte băuturiPreţul berii diferă, de la un supermarket la altul, dar nu cu mult. Spre exemplu, Timişoreana la pet de doi litri costă: 5,9 lei la Auchan, 5,89 lei la Lidl, 5,39 lei la Carrefour şi 5,95 lei la Kaufland. Un preţ de bere de doi litri Bergenbier costă: 5,97 lei la Auchan, 5,99 lei la Kaufland şi 5,39 lei la Carrefour. La doză, altele sunt preţurile. Un pachet de opt cutii de Timişoreana costă: 16,9 lei la Carrefour, 16,99 lei la Auchan şi 16,9 la Kaufland. La Lidl, am găsit Timişoreana la 2,45 lei doza.Vinurile nu şi-au schimbat preţurile. Cele mai ieftine sunt şase sau şapte lei, iar cele mai scumpe sar şi de 100 de lei. Bune sunt şi unele din vinurile care se vând, prin pieţe, la cinici, şase sau şapte lei, la pet sau la "bag in box".viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted July 23, 2015 Author Share Posted July 23, 2015 Cum sunt păcăliţi cu bună ştiinţă gălăţenii, în pieţe şi magazine* Sancţiunile aplicate de Protecţia Consumatorilor s-au ridicat la aproape 20.000 de leiComisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJAP) Galaţi a făcut, în luna iunie, o serie de controale în magazinele şi în pieţele din municipiu, pentru a verifica în ce măsură comercianţii de legume şi fructe proaspete respectă drepturile consumatorilor. Verificările au scos la iveală numeroase nereguli, de la legume expirate lăsate încă la vânzare, până la comercianţi prinşi cu ocaua mică la folosirea cântarului.Şi mai grav este faptul că inspectorii au constatat abateri la toţi cei 15 operatori economici verificaţi. Au fost oprite definitiv de la comercializare 50 de kg de produse, în valoare totală de 150 lei, şi au fost aplicate 11 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 19.400 de lei, precum şi patru avertismente.Fructe stricate, calitatea IComisarii au găsit într-un hypermarket o cantitate de şapte kilograme de ciuperci al căror termen de valabilitate expirase. În Piaţa Centrală, trei agenţi economici vindeau fructe şi legume de o calitate îndoielnică, deşi pe etichete era specificată calitatea I. Toate aceste produse au fost retrase de pe tarabe, potrivit un comunicat transmis de CJPC Galaţi. O altă neregulă depistată de autorităţi a fost lipsa informaţiilor (ţara de origine, calitate etc.) legate de produsele comercializate.Prinşi cu ocaua mică"CJPC Galaţi a primit mai multe sesizări din partea consumatorilor cu privire la o practică incorectă utilizată de mulţi vânzători. În cadrul verificărilor pe care le-am făcut, am depistat că modul de afişare a preţurilor era de aşa natură încât să îi păcălească pe cumpărători. Concret, vânzătorii înscriau partea întreagă a preţului cu cifre de circa zece ori mai mari decât partea zecimală, aceasta din urmă fiind 99 sau 9. De exemplu, preţul unui kilogram de cireşe era de 5,9 lei, cifra 5 fiind înscrisă de zece ori mai mare decât cifra 9. Mai mult, în momentul cântăririi la cântarul electronic, vânzătorul tasta preţul de 6 lei, şi nu 5,9 lei, aşa cum era afişat. Alţi operatori economici nu afişaseră deloc preţurile", a precizat ing. Carmen Tudor, comisar şef adjunct în cadrul CJPC Galaţi. Alţi doi vânzători de la tarabe poziţionaseră cântarul de aşa natură încât cumpărătorii nu puteau vedea preţul afişat.Potrivit legii, CJPC Galaţi nu poate face publice numele operatorilor economici sancţionaţi.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted August 9, 2015 Author Share Posted August 9, 2015 Care sunt cele mai ieftine pieţe din Galaţi* Sunt locuri unde kilogramul de morcov este 1,5 lei, dar şi altele unde preţul de pornire e dublu * Ce luaţi din Micro 17 cu 3 lei, s-ar putea să vă coste 5 lei, la Ancora * Cumpărând din cele mai ieftine pieţe ale oraşului, s-ar putea să rămâneţi cu câteva zeci de lei în plus în portofel, lună de lună Pentru pensionarul gălăţean sau pentru salariatul de rând, nu există piaţă ieftină. Fructele şi legumele sunt greu accesibile mai peste tot, nu din cauză că preţurile ar fi, în sine, chiar atât de mari, ci din cauză că veniturile majorităţii cumpărătorilor sunt foarte mici. Aşa au stat lucrurile dintotdeauna, de la Revoluţie încoace, şi aşa vor rămâne şi în perioada următoare. Din păcate, scurta relaxare care a urmat reducerii cotei de TVA de la 24 la sută la 9 la sută a început să nu se mai simtă. Preţurile legumelor şi ale fructelor cresc iarăşi, iar gălăţeanul trebuie, ca întotdeauna, să se descurce de unul singur. Aşa că n-ar fi rău să ştim, în permanenţă, unde găsim preţurile cele mai mici. Iată un top al pieţelor, din punct de vedere al preţurilor legumelor şi fructelor.Câte pieţe avem şi undeVă reamintim, înainte de toate, care sunt principalele pieţe din Galaţi. Vi le prezentăm astăzi, în funcţie de suprafaţa pe care o ocupă: Piaţa Centrală (36.091 m.p.), Piaţa din Calea Basarabiei (20.000 m.p.), Piaţa Micro 20 (6.419 m.p.), Piaţa Micro 39 (6.012 m.p.), Piaţa Micro 17 (5.226 m.p.), Piaţa Micro 19 (3.628 m.p.), Piaţa Ţiglina I (3.307 m.p.), Piaţa Micro 40 (2.062 m.p.), Piaţa Micro 14 (1.210 m.p.), Piaţa Ancora (121 m.p.), , Piaţa Veche (950 mp), Piaţa Siretul (193 m.p.), Piaţa Turist (104 mp) şi Piaţa I.C. Frimu. Avem şi câteva complexuri: Rizer (3.322 m.p.), Tudor Vladimirescu (2.837 m.p) , Complex Flora (1.363 m.p.) şi Complex Moruzzi (489 m.p.).În Micro 17 şi Micro 39, cele mai ieftineEvident, nu umblă câini cu colaci în coadă nici prin pieţele astea. N-o să primiţi gratuităţi de la comercianţi. Dar preţurile legumelor şi fructelor sunt mai mici decât prin alte părţi. Şi asta, în mod constant, nu doar dimineaţa sau în timpul săptămânii. Sigur, cine are bani de cheltuit, îşi găseşte şi prin pieţele astea marfă scumpă. Dar cine n-are bani mulţi, s-ar putea să-şi umple mai uşor sacoşa, decât prin alte pieţe din oraş. Iată şi câteva exemple.În Micro 17 (strada Oltului) este cea mai ieftină piaţă din Galaţi, din ceea ce am putut vedea noi - găsiţi cartofi chiar şi la 80 de bani sau un leu kilogramul. Roşiile sunt mai toate la un leu sau 1,5 lei. Rar daţi peste tomate la doi lei kilogramul, iar acelea sunt, într-adevăr, arătoase şi gustoase. Ceapă se găseşte şi la 1,6 lei, iar kilogramul de morcov e 1,5 lei, pe cele mai multe dintre tarabe. Vinete sănătoase - nici prea mari, nici prea mici - găsiţi şi la 1,2 lei kilogramul. Preţul castraveţilor proaspeţi începe de la 2 lei, iar struguri sunt şi la patru lei kilogramul, chiar dacă ciorchinii cu boabă mare ajung la cinci lei sau şase lei. Piersici sănătoase la doi lei kilogramul, ca în Micro 17, n-am mai prea văzut, la tarabe. Ştiuleţii de fiert sunt 50 de bani bucata, iar prunele se vând şi cu 2,5 lei kilogramul. Şi tot în Micro 17 am găsit ardei gras cu doi lei şi ardei kapia cu trei lei.Piaţa din Micro 39 este a doua cea mai ieftină piaţă din oraş. Găsiţi aici pepeni verzi la 80 de bani kilogramul (faţă de un leu kilogramul, în Piaţa Centrală), ciuperci la opt lei kilogramul, vinete la 1,2 lei, mere la doi lei, cartofi de 80 de bani sau un leu kilogramul, ardei kapia la 3,5 lei şi dovlecei la 1,2 lei.Ancora şi Ţiglina I - campioane la preţuri mariPiaţa Ancora din Mazepa este una destul de mică. De fapt, Administraţia Pieţelor are aici de închiriat doar câteva tarabe, pe o platformă betonată şi supraînălţată de pe strada Roşiori. Iar precupeţii nu prea se bat pe respectivele tarabe, din cauză că nu sunt în calea trecătorilor şi arată destul de urât. Ba, pe timp de vară, se mai cuibăresc pe acolo şi boschetari. În rest, piaţa Ancora este, de fapt, alcătuită din spaţii comerciale private, la care se vând, printre altele, fructe şi legume. Şi preţurile sunt mari. Roşiile se dau cu preţuri cuprinse între doi lei şi trei lei, la fel şi castraveţii. De regulă, preţurile legumelor şi fructelor ajung să fie aici şi 50 la sută mai mari decât în Micro 17. Ba chiar mai mult de atât, iarna. De ce asemenea preţuri? Pentru că precupeţilor le merge, iar gălăţenii din zonă scot banul din buzunar chiar pentru mărfuri la suprapreţ. Piaţa din Ţiglina I este, pe alocuri, chiar mai scumpă decât cea de la Ancora. Preţul morcovului nu prea scade sub trei lei kilogramul, iar vinete la 1,5 lei kilogramul n-am văzut. Pe cele mai multe dintre tarabe, sunt doi lei.Preţuri mereu schimbătoare, în restul pieţelorCea mai mare piaţă din Galaţi este cea de gros, de pe strada Prutului. Pentru gălăţeanul de rând, însă, acea piaţă este mai greu accesibilă. Pe de o parte, din cauză că e destul de departe de zona locuită. Apoi, din cauză că programul ei de funcţionare este întrucâtva diferit faţă de restul pieţelor. Producătorii sau distribuitorii merg pe Prutului încărcaţi cu marfă încă de seara şi, în cursul nopţii, se fac tranzacţiile cu pieţarii. Aşa se face că, pe la prânz, e posibil să nu-i mai găsiţi în piaţă de gros decât pe basarabenii care aduc de peste Prut ţigări de contrabandă şi peşte afumat. În rest, tarabe goale.Merită menţionat şi faptul că preţurile pentru cumpărăturile cu amănuntul nu sunt mult mai mici decât în pieţele din oraş. Ieftin cumpără de pe Prutului pieţarii care iau cantităţi mari, pentru a le revinde apoi, în oraş. Potrivit datelor Administraţiei Pieţelor Galaţi, cam 70 la sută dintre precupeţi se alimentează din piaţa de pe strada Basarabiei.Piaţa Centrală este, de asemenea, un caz aparte, în peisajul pieţelor gălăţene, fiind cea mai mare piaţă de vânzare cu amănuntul. Găsiţi aici şi preţuri mici, ca în Micro 17, dar şi preţuri mari, ca în Ţiglina. Problema cumpărătorului grăbit este că n-are nici timp, nici răbdare, să caute preţurile mai mici, la cele câteva zeci de tarabe, pline în permanenţă cu legume şi fructe. O altă problemă este că, uneori, preţurile mai cresc un pic după-amiază, când ies gălăţenii de la serviciu şi ajung în piaţă. De principiu, aici găsiţi roşii cu preţuri cuprinse între 1,5 şi 5 lei. Ardei graşi la vreo 3,5 lei şi kapia la cam patru lei. Preţul merelor începe de pe la 2,5 lei, iar verdeţurile sunt un leu legătura. În Micro 19, de asemenea, sunt mărfuri mai ieftine şi mai scumpe. Dar în general, mai scumpe decât în Micro 17 şi Micro 39. Aici am găsit cel mai mare preţ al ciupercilor - nouă lei pe kilogram - dar şi ceapă scumpă, de 2,5 lei kilogramul. Nici cartofii nu prea scad sub doi lei. Iar usturoiul care e şapte lei în piaţa din Micro 39 se dă, la tarabele din Micro 19, cu preţuri cuprinse între nouă lei şi 12 lei kilogramul. Morcovul de 1,6 lei din piaţa din Micro 17 este aici nu mai puţin de 2,5 lei kilogramul. Piersicile nu se dau fără trei lei sau 3,5 lei per kilogram.„Lucrurile nu se schimbă prea uşor!”Detalii despre evoluţia preţurilor din pieţe ne-a oferit directorul Administraţiei Pieţelor Galaţi, Eugen Zaharia. „Există, într-adevăr, aceste diferenţe de preţ între pieţe. Chiar zilele trecute am realizat o nouă situaţie pe această temă, ne solicitaseră date pe această temă cei de la Asociaţia Naţională a Pieţelor. Cert este că există pieţe mai ieftine şi pieţe mai scumpe, în oraş. Sunt aceleaşi, de ani de zile. Nimic nu se modifică prea uşor, în acest top. Părerea mea este că preţurile sunt date de puterea de cumpărare a gălăţenilor din diferite zone ale Galaţiului”, a precizat Eugen Zaharia.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted November 10, 2015 Author Share Posted November 10, 2015 Comercianţii din Galaţi, prinşi înşelând la cântar şi cu marfă expirată sau fără acteNumai într-o singură zi, adică pe 9 noiembrie, Poliţia Locală Galaţi a dat 37 de amenzi pentru încălcarea legislaţiei în vigoare privind comerţul în pieţe. De la începutul anului s-au adunat peste 800 de amenzi în legătură cu comerţul ilegal, iar în 22 de cazuri au fost făcută sesizare penală. 70 de firme au fost închise.Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale şi Evidenţa Persoanelor, au continuat acţiunile de control în pieţele agro-alimentare de pe raza municipiului Galaţi. Oamenii legii au avut ca obiectiv principal verificarea comercianţilor de legume-fructe cu privire la afişarea preţurilor practicate şi la aparatele de măsură, utilizate pentru determinarea cantităţii produselor comercializate.Într-o singură zi, respectiv pe 9 noiembrie 2015, poliţiştii locali au aplicat un număr de 37 de sancţiuni contravenţionale în sumă totală de 11.200 lei. Amenzile au fost date, în conformitate cu prevederile HCL 307/2006, pentru neafişarea preţurilor şi cântare fără verificare metrologică. Vă reamintim că pentru neafişarea preţurilor practicate în locuri vizibile, sancţiunile sunt cuprinse între 100 - 500 lei (persoane fizice) şi 200 - 1.000 lei (persoanele juridice).Comercianţii care au folosit alte cântare decât cele verificate, omologate şi înregistrate la Administraţia Pieţelor, au fost sancţionaţi de oamenii legii cu amenzi în sumă de 100 - 500 lei (persoane fizice) şi 200 - 1.000 lei (persoanele juridice). Un caz aparte este cel al lui Daniel R. (34 ani), din Galaţi, care a fost depistat în Piaţa Centrală vînzând struguri cu un cântar măsluit. În viziunea pieţarului, kilogramul avea doar 700 de grame, ceea ce înseamnă că muşterii erau furaţi cu aproape o treime din marfă.„Pentru asemenea nereguli, dar şi pentru altele care ţin de sănătatea şi siguranţa alimentară a gălăţenilor, aplicăm aprope zilnic sancţiuni. De la începutul anului, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale, au constatat un număr de 22 infracţiuni şi au dat un număr de 800 de sancţiuni contravenţionale în sumă de aproximativ 133.000 lei”, a declarat Mihai Manoliu - directorul general al Poliţiei Locale Galaţi. „Vorbim de un număr important de amenzi, dar, aşa cum am avertizat în mai multe rânduri, acolo unde s-a impus, am luat şi măsura suspendării activităţii la un număr de 70 de societăţi comerciale. De asemenea, la 97 de agenţi economici, am aplicat măsura complementară de confiscare a mărfurilor, valoarea estimată a acestora fiind de peste 12.000 lei”, a mai spus Mihai Manoliu.Tot referitor la activitatea poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale şi Evidenţa Persoanelor, pe primele nouă luni ale anului, oamenii legii au confiscat 121 kg peşte, de la diferite persoane care efectuau acte de comerţ în alte locuri decât cele special amenajate şi fără a deţine documente care să justifice provenienţa, calitatea şi termenul de valabilitate, 94 kg brânză, 87 litri băuturi alcoolice şi 112 kg cireşe.adevarul.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted December 18, 2015 Author Share Posted December 18, 2015 Cât costă carnea de porc, în supermarketuri, pieţe şi la gospodariPreţurile diferă, de la un magazin la altul. Aflaţi preţurile zilei, pe fiecare mare supermarket în partePiaţa e mai ieftină, dar condiţiile de comercializare sunt mai proaste ca în supermarket Ţăranii cer cam opt lei pe kilogramul de carne, în viuCum ar fi masa de Crăciun fără carne de porc din belşug? Mai sănătoasă, s-ar putea să vă răspundă un nutriţionist. Totuşi, pentru că la noi mai toate bucatele tradiţionale de Crăciun conţin carne de porc, iar fără tradiţie culinară nu-i sărbătoare, bine ar fi să ne cumpărăm din timp tot ce ne trebuie pentru masă, ca să nu ne petrecem ajunul Crăciunului fugind de la un galantar la altul. Carne de porc este pe piaţă, cât se ne ajungă la toţi. Preţurile sunt mai mari sau mai mici, în funcţie de magazin. Iată cum stau acum lucrurile.Supermarketuri, oferta şi preţurile lorLa Auchan, am găsit muşchi de porc la 20,83 lei kilogramul. Spata e 8,9 lei, iar preţul kilogramului de rasol ajunge la 7 lei. Pulpa cu os: 11,9 lei. Ceafă dezosată este 16,99 lei, iar kilogramul de cap costă 3 lei. Coada se vinde la 8,5 lei kilogramul. O carcasă întreagă – adică un porc fără cap şi fără organe – se dă la 9,5 lei kilogramul. Asta înseamnă că pe tot porcul veţi da cam 300 lei.Lidl are, ca în fiecare an, o ofertă foarte clară. Toate produsele sunt adunate în galantare alăturate şi sunt bine etichetate. Iată preţurile: Spata fără os costă 12,99 lei. Pulpa dezosată ajunge la 14,99 lei, iar kilogramul de carne pentru gătit se dă la 12,99 lei. Muşchiuleţul este 20,99 lei, în timp ce preţul unui kilogram de piept cu os e 11,99 lei. Ceafa, şi ea cu os, costă 13,99 lei, la fel ca fleica fără şorici.În Kaufland, kilogramul de spată costă 14,99 lei. Preţul cotletului cu os ajunge la 18,99 lei, iar gulaşul din pulpă de porc se vindea la 15,99 lei. Rasolul de 6,99 lei kilogramul e aşezat, în galantar, aproape de fleica fără os de 12,99 lei şi de pulpa dezosată de 11,99 lei. Preţul kilogramului de ficat de porc este de 4,99 lei.La Billa, cotletului întreg fără os costă 14,99 lei, iar cel cu os e cu doi lei mai ieftin. Ceafa întreagă cu os costă 12,99 lei, în timp ce pieptul de porc face 9,99 lei. Kilogramul de cap de porc ajunge la 4,99 lei. Kilogramul de jambon este 8,99 lei.Carne de porc este şi la Carrefour, în Mall. Un kilogram de spată întreagă costă 7,99 lei. Asta înseamnă că întreaga bucată de spată ajunge pe la 40 lei. Cotletul cu os se dă la 9,99 lei. Jambonul este 8,99 lei, iar pulpa de porc costă 11,99 lei. Carnea de porc pentru tocat costă şi ea 11,99 lei kilogramul.Preţurile din hala de carne a Pieţei CentraleAtmosfera din halele de carne din Piaţa Centrală nu-i chiar la fel de plăcută precum cea din supermarketuri. Lume e mai multă, îngrămădeala e mai mare, dar carne este totuşi, din abundenţă. Evident, de la un galantar la altul, preţurile se schimbă. Spre exemplu, la intrarea din holul acoperit al halei, am găsit în galantare ceafă de porc cu os de 13,9 lei kilogramul. Hăt, în capătul halei, kilogramul costă însă doar 11,5 lei. Dacă v-aţi fi dorit să ronţăiţi urechi crocante, direct la tăiatul porcului şi n-aţi avut ocazia să o faceţi, găsiţi în halele de carne, crude, la 11,9 lei kilogramul. Şi tot aici, şorici la 5,9 lei suta de grame, pulpă fără os la 11 lei şi pulpă cu os la 8,7 lei. Spata era 12,9 lei în unele galantare, dar preţul scădea şi până la 9,9 lei.Viu, din gospodăria ţăranuluiSursele noastre spun că, pe la o fermă din zona Zaclăului s-ar vinde porci, în viu, şi la cinci lei kilogramul. La polul opus, sunt crescătorii griviţeni de porc vietnamez care cer şi 11 lei pe kilogram, în viu, în condiţiile în care un porc ajunge pe la 70 de kilograme.Preţul mediu al kilogramului de carne de porc în viu este, evident, mai mic decât cel al cărnii deja sacrificate şi curăţate, din supermarket. La Smârdan am găsit, de vânzare, porci cu greutăţi de 60 de kilograme până la 200 de kilograme. Kilogramul de carne în viu este de opt lei. În gospodăriile de la Tuluceşti, cam aceleaşi preţuri. Sunt şi la Vânători crescători care vând kilogramul de carne, în viu, cu opt lei, dar sunt şi mulţi care cer zece lei.Cumpăr porc, plătesc cu… vinAvantajul, atunci când lucraţi direct cu crescători, este că uneori puteţi face rost de porc şi fără să-l plătiţi cu bani. Trocul e încă posibil. Pe olx.ro, un gălăţean pe nume Viorel scria că este dispus să plătească două kilograme de vin pentru un kilogram de carne de porc, singura condiţie fiind că animalul să nu fie mai mare de 120 de kilograme.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted February 22, 2016 Author Share Posted February 22, 2016 Care este cea mai ieftină piaţă din Galaţi Legumele sunt mai accesibile în Micro 39 Administraţia Pieţelor Agroalimentare SA Galaţi monitorizează nivelul preţurilor din pieţele gălăţene, aşa că nu-i deloc greu să vedem unde se vând cele mai ieftine mărfuri. Aproape toate societăţile care revând legume şi fructe, la tarabă, se aprovizionează din Piaţa de Gros de pe strada Basarabiei. Iată cu cât iau comercianţii legumele de acolo şi cu cât le revând, în funcţie de zona din Galaţi în care şi-au găsit loc la tarabă, în piaţă. Comerciantul cumpără kilogramul de cartofi, din piaţa de gros, cu preţuri cuprinse între 1,2 lei kilogramul şi 1,5 lei kilogramul. La revânzare, în Micro 19, preţurile cartofului încep de la 1,7 lei şi ajung la 2 lei, exact ca şi în piaţa din Ţiglina. În Micro 39, cartoful se dă cu 1,5 lei - 1,7 lei. În Piaţa Centrală, preţurile variază între 1,5 lei şi 1,7 lei, iar în Micro 17, preţurile încep de la 1,4 lei şi ajung la 1,7 lei. Ardeiul gras costă, în Piaţa de Gros de pe Basarabiei, între şase lei şi 6,5 lei. La revânzare, în pieţele din Micro 19 şi Ţiglina, preţul ardeiului variază între opt lei şi 10 lei. În piaţa din Micro 17, preţurile încep tot de la opt lei, dar ajung şi la nouă lei. În Micro 39, ardeiul se dă cu 7,5 lei sau opt lei, pe când în Piaţa Centrală se vinde cu preţuri cuprinse între 6,2 şi 7 lei. Kilogramul de morcov, din piaţa de pe Basarabiei, se ia cu preţuri cuprinse între 1,4 lei şi 1,8 lei kilogramul. În pieţele din Micro 19 şi Ţiglina, se revinde cu preţuri cuprinse între 2,5 lei şi trei lei. În Piaţa Centrală, preţurile variază între 1,8 lei şi trei lei, în vreme ce în piaţa din Micro 39 preţul morcovului începe de la 1,5 lei şi ajunge la 2,5 lei pe kilogram. În Micro 17, preţul morcovului este cuprins între 1,5 lei şi doi lei per kilogram. Se poate vedea clar că, la cartofi, cele mai bune preţuri sunt în Micro 17 şi Micro 39. Cei mai ieftini ardei graşi sunt în Piaţa Centrală şi în Micro 39, iar cel mai ieftin morcov se găseşte în Micro 17 şi Micro 39. Concluzia: în toate cazurile prezentate, piaţa din Micro 39 se numără printre cele mai ieftine din Galaţi. viata-libera.ro Cât costă peştele în supermarketuri Cum mai e o zi până se dă dezlegare la peşte, de Buna Vestire, nu doar pescăriile, ci şi supermarketurile şi-au umplut galantarele. La Auchan am găsit de toate, de la novacul de 8,5 lei kilogramul, până la rondele de somon de 48 lei kilogramul. Şalăul mare se dădea cu 20 lei, iar păstrăvul somonat cu aproximativ 28 lei. Erau însă, frumos aşezate pe gheaţă, şi ingrediente pentru mâncăruri mai simandicoase: anghila la 34,5 lei kilogramul, midii de 10 lei kilogramul şi file de ton la 67,9 lei. În Lidl, oferta e bine definită, ca întotdeauna. Găsiţi în galantar: trunchi de macrou la 13,99 lei, păstrăv la tavă la 11,99 lei jumătatea de kilogram şi doradă la 3,49 lei suta de grame. În plus, somon la porţie de 250 g, care se vinde la 16.99 lei. Carrefour-ul din Mall are şi el o ofertă destul de bogată la peşte. Scrumbia proaspătă costă 31,90 lei, dar dacă vi se pare scumpă, trunchiul de novac e la doar 15,56 lei. Preţul medalionului de somn nu scade sub 35,42 lei, iar file-ul de crap de Dunăre ajunge la 47,2 lei. În toate supermarketurile găsiţi şi icre, cu preţuri pe kilogram cuprinse între 32 lei şi 133 lei, dar şi diverse preparare şi semipreparate din peşte (cum ar fi burta de somon afumată, file-ul de păstrăv la tavă ţiplată, macroul afumat la cutie etc.) la preţuri diverse. Una peste alta, găsiţi ceva peşte de pus pe masa de sărbătoare. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted March 21, 2016 Author Share Posted March 21, 2016 Cât ne costă peştele pentru Buna Vestire Vineri, 25 martie, de Buna Vestire, e prima dezlegare la peşte din acest post. În alţi ani, dezlegările au fost prilejuri numai bune pentru unii dintre comercianţii de peşte să crească preţurile mărfii din galantare. Că doar creştinul care nu pune carne, ouă şi brânză pe masă tot postul, o să dea bani pe o bucată de peşte, indiferent cât ar costa ea! Ei bine, nici în acest an nu-i peştele chiar aşa de ieftin. Totul este să aveţi timp şi răbdare să umblaţi din pescărie în pescărie, ca să găsiţi cel mai ieftin şi mai proaspăt peşte. Prin pescăriile din Piaţa Centrală, cel mai ieftin sortiment pe peşte pe care l-am găsit a fost babuşca, de patru lei kilogramul. Novacul mare se dădea cu 6,5 lei kilogramul (dar ţineţi seama de faptul că veţi cumpăra mult cap, de banii ăştia!), iar cel mai ieftin sortiment de caras costa 7,5 lei kilogramul. Pentru carasul mai mare, plăteaţi 10 lei pe kilogram. Crap mare, cosaş, se găsea la 16,9 lei kilogramul (de producţie gălăţeană), iar şalăul ajungea de la 28 lei până la 35 lei. Ştiucă bună de fiert: 19 lei kilogramul. Somn mediu: 22,99 lei kilogramul. Am găsit şi sortimente pentru papile gustative mai pretenţioase. Bibanul de mare era la acelaşi preţ cu dorada: 38 lei kilogramul. Mai ieftin, stavridul costa nu 14 lei, iar preţul fagriei nu scădea sunt 60 lei. Ba, pe la 50 lei găsiţi şi tentacule de caracatiţă! Scrumbia se vinde cu preţuri care încep de pe la 25 lei kilogramul şi sar de 27 lei. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted April 21, 2016 Author Share Posted April 21, 2016 Cât ne costă peștele pentru masa de Florii Vin Floriile, e dezlegare la peşte pentru gălăţenii care au ţinut post, dar e totodată prilej de bucurie gastronomică şi pentru aceia dintre noi care nu s-au abţinut de la bucatele de dulce. Cu toţii avem liber la gătit şi mâncat peşte duminica asta. De unde cumpăra avem, iar preţuri sunt, cât de cât, pentru toate buzunarele. Spre exemplu, în pescăriile din Piaţa Centrală, am găsit de la guvizi la nouă lei kilogramul până la scrumbie de 27 lei kilogramul. Cel mai ieftin novac (cel mare şi foarte mare) se vindea cu 6,5 lei kilogramul. Kilogramul de caras mare era 14 lei, iar cel de caras mai mărunt făcea 11 lei kilogramul. Crapul mare: 20 lei. Crapul mic: 8,5 lei. Se mai găsea şi plătică mare de 7,5 lei kilogramul, mai erau şi rondele de crap la 27 lei şi ştiucă de 14 lei. Somon: 45 lei kilogramul de rondele. Oferte nu sunt doar în pescărie. La Auchan, spre exemplu, am găsit, la ofertă, sânger de 7,5 lei kilogramul. Preţ bun era şi la crap, pe care-l puteaţi cumpăra cu 12,5 lei. Pentru cei care preferă peştele autohton, preţul somnului era de 19,9 lei. Pentru gălăţenii care vor peşte exotic, dorada nu sare de 34,5 lei. Şi la Selgross am găsit sectorul de peşte bine aprovizionat. Crapul viu se vindea cu 12,69 lei, iar preţul nisetrului viu ajunsese la 47,9 lei. Tonul roşu file costă 80,66 lei, iar păstrăvul e 20,65 lei. E şi aici peşte mai ieftin, cum ar fi plătica mare, de 6,09 lei. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted July 5, 2016 Author Share Posted July 5, 2016 Cum se triplează preţul legumelor de la ţăran până la tarabă. Pe urmele unei evaziuni fiscale de milioane de euro Comuna gălăţeană Matca este considerată, cale de câteva judeţe, un fel de Mecca a legumelor. În aşezarea din sudul Moldovei se află, potrivit cifrelor oficiale, o şesime din suprafaţa ocupată cu solarii profesionale din România, iar producţia de legume a ţăranilor din localitate este colosală: peste 200 de milioane de kilograme anual, adică mai multe de zece kilograme pe cap de locuitor al României. Valoarea producţiei este şi ea demnă de luat în seamnă, căci se ridică la aproximativ 300 de milioane de lei anual (n.r. - având ca reper raportările financiare oficiale), adică în jurul a 70 de milioane de euro. Totul se întâmplă într-o comună cu 10.000 de locuitori, ceea ce ar presupune un rulaj mediu anual de 7.000 de euro pentru fiecare membru al comunităţii. Teoretic, localitatea Matca ar trebui să fie şi cea mai bogată aşezare din România. Practic însă, harnicii legumicultori mătcaşi susţin că de-abia reuşesc să supravieţuiască pentru că, în majoritatea cazurilor, sunt la mâna negustorilor de legume şi a fluctuaţiilor de preţ. Potrivit afirmaţiilor localnicilor, atunci când vine vorba despre profit, cel mai mult se mută în buzunarele intermediarilor. Cumpărătorii spun că-i cam scump În orice piaţă ai merge în oraşele din Moldova, inclusiv în municipiul Galaţi, dar şi în alte regiuni ale ţării, roşiile de Matca sunt aşezate primele pe tarabe. Toată lumea le laudă că-s gustoase, că-s făcute fără chimicale, că sunt româneşti. Preţul lor, acum în plin sezon, oscilează între 3 şi 6 lei pe kilogram, în funcţie de calitate, iar cumpărătorii sunt de părere că ar putea fi şi mai ieftine. „N-ar trebui să fie mai mult de 2 lei, hai 2 lei şi ceva kilogramul. Cam scumpe“, îşi dă cu presupusul Ştefan Şoric, un gălăţean pe care l-am întâlnit în piaţa centrală a oraşului. Cel mai în măsură să vorbească despre preţul roşiilor de Matca, dincolo de eticheta de pe tarabă, sunt chiar producătorii din celebra comuna gălăţeană. Primul răspuns, oferit de unul dintre legumicultorii de frunte ai aşezării, Ionel Pohrib, scoate la iveală faptul că, în realitate, roşiile sunt mult mai ieftine acolo, la producător. „De la noi, de la solarii, pleacă undeva pe la 1-1,5 lei pe kilogram. Vorbesc de preţul angro, pe cantităţi mari. Ce spuneţi? Că la piaţă sunt 4-5 lei? Apoi, deh! Întrebaţi la vânzători de ce e aşa de mult. Cred că-i costă transportul mai mult decât ne costă pe noi să facem roşiile dintr-o sămânţă, patru luni de muncă“, răspunde ironic mătcaşul. La capătul celălalt al lanţului comercial, în piaţa centrală a oraşului Galaţi, cifrele se văd un pic altfel. „Nu ştiu, domnule, unde aţi văzut roşii la Matca cu 1 leu kilul. Eu sub 2 lei şi 50 de bani n-am găsit nicăieri. Le iau cu 2,5 lei şi le dau cu 3,5 lei, ca să-mi scot şi eu benzina, munca, pierderile“, ni se destăinuie Daniel Ariton, unul dintre zecile de comercianţi cu tarabă în amintita piaţă. Vinde la tarabă în sectorul „Producători“, însă recunoaşte că e doar comerciant, ceea ce aruncă un serios semn de întrebare asupra felului cum se aplică legislaţia, aparent restrictivă, care prevede că doar producătorii cu certificat doveditor la purtător pot vinde legume la tarabele din pieţe. Şi Daniel Ariton are certificat, deşi nu el produce roşiile pe care le vinde. Una peste alta, dincolo de dilemele juridico-administrative, pisica a ajuns din nou în „ograda“ producătorilor din Marca, căci comercianţii îi acuză că nu spun preţul corect. O părere în acest sens are şi Mircea Croitoru, vicepreşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Legume din România. La rândul lui, este legumicultor la Matca. Mircea Croitoru înclină să dea dreptate producătorilor în această dispută, însă admite că şi aceştia ar putea fi uneori de vină în acest lanţ al slăbiciunilor care triplează preţul tuturor legumelor, în drumul lor de la ţăran către sacoşele orăşenilor. „Eu ştiu că roşiile pleacă de la solar, în perioada asta, cu maximum un leu şi cincizeci kilogramul. Însă ar putea să mai fie şi excepţii. La urma urmelor, fiecare este liber să ceară cât crede de cuviinţă pe marfa lui. Uneori, adevărul poate fi pe la mijloc“, spune Croitoru. În acelaşi timp, vicepreşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Legume din România susţine că ar fi auzit că există o filieră a facturilor duble printre comercianţi şi că aceştia cumpără cu un leu şi introduc în contabilitate facturi false, cu preţuri de achiziţie duble sau chiar mai mari. De altfel, dintr-un raport al ANAF din 2015 rezultă că, în comerţul cu legume şi fructe, au fost descoperite, doar în judeţul Galaţi, aproape 200 de cazuri de evaziune fiscală, însumând un prejudiciu de peste 2 milioane de lei. 20.000 de tone de roşii În toată acestă controversată afacere, cineva are de câştigat. Potrivit legumicultorilor din Matca, preţul de producţie al unui kilogram de roşii este undeva între 60 şi 90 de bani (în funcţie de tehnologie şi de sezon), iar diferenţa până la preţul de la tarabă este în proporţie de 80% profit curat, scăzând costul de transport şi alte cheltuieli. În total, dacă este să raportăm la producţia anuală de roşii de Matca (aproximativ 20.000 de tone, după documentele din 2015), există o diferenţă de cel puţin 30 de milioane de lei. Bani plătiţi în plus de consumatori şi, probabil, nefiscalizaţi. La final, consumatorul este nevoit să plătească un preţ mult mai mare decât ar trebui, iar mecanismul care stă la baza acestei situaţii nu este unul concurenţial, ci ţine de practicile neloiale pedepsite de lege, după cum este de părere şi inginerul Petre Grigore, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Cereale şi Plante Tehnice din judeţul Galaţi. „Eu am învăţat din propria experienţă cum stă treaba cu negustorii de legume. De aceea, am şi investit şi am accesat şi un program cu finanţare europeană cu ajutorul căruia am construit un depozit de legume şi fructe. Acum, ferma mea nu mai depinde de jocurile, de multe ori incorecte, din piaţă. Le recomand celor de la Matca să se unească şi să investească în spaţii de depozitare şi în reţele de distribuţie. Astfel, toată nebunia cu preţul umflat al legumelor va dispărea“, spune Petre Grigore. adevarul.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now