Ştefan Buţurcă, pictorul tecucean din alte timpuri

[dcp100168]

Ştefan Buţurcă. Pictorul şi secretele tinereţii sale.

Am adesea, în iureşul cotidian, cel tiranizat de tehnologie, senzaţia că bunele, fireştile şi vechile îndeletniciri umane sunt pe cale să-şi piardă noima. Am uitat să scriem o scrisoare cu tocul sau stiloul, am pierdut exerciţiul răsfoirii paginilor, lectura a fost înlocuită de televiziune, până şi simplul şi tihnitul gest al mesei zilnice a devenit o îndopare cu surogate. Ne-am prelungit degetele cu mouse-ul, mintea şi sufletul - cu calculatorul, reflexele firescului - contemplarea sau interogaţia, bunăoară - cu "search-ul" pe Google. A vedea, în aceste condiţii, că mai există încăpăţânaţi ai retro-normalităţii, constituie mereu un semn de speranţă şi nu doar de nostalgie.

La Galeria Cercului militar naţional din Bucureşti, Ştefan Buţurcă, profesor de educaţie plastică în sudul Moldovei (în timpul serviciului) şi pictor în toate răgazurile vieţii lui (membru al UAP din 1975), a urcat pe simeze o retrospectivă amplă (vizitabilă până pe 16 august) care aminteşte, prin fiecare exponat, despre gesturile picturii tradiţionale, despre simţul luminii naturale, despre bucuria întâlnirii în "plein-air" cu micile-mari miracole ale naturii. Omul este jovial şi iluminează gentileţe, vorbeşte precipitat ca să nu scape nimic important, e prevenitor şi dispus spre confesiune. Dar nu spre aceea care ar putea lămuri detalii în ordinea "atelierului" său (convins desigur că, în această direcţie, tablourile sale vorbesc mai bine decât el), ci în aceea a multelor activităţi care îi umplu existenţa între două tuşe de pensulă: crearea unui muzeu cu lucrările elevilor săi, devoţiunea pentru comunitate, apărarea dârză a statutului şi condiţiei artistului în urbea şi în zona geografică unde s-a stabilit. E limpede venit din alte timpuri, nu are contacte cu on-line-ul (i-am propus un interviu via mail pe care l-a declinat cu un gest delicat din mână) şi, probabil, nu gustă (sau, mai probabil, nu practică) direcţiile digitale ale plasticii de azi. Şi, cu toate astea, nu pare o clipă anacronic. E viu, convingător şi incitant, îi place ce face, se simte bine în pielea lui, şi pare că pleacă, precum, pe vremuri, tinerii de la Barbizon, cu şevaletul în spinare, ca să surprindă, să zicem, vraja Bucovinei. E părtaş, deci, la ritualuri vechi, dar le asimilează ritmurilor de azi şi unui înţeles cât se poate de modern al picturii. Când am intrat în expoziţie şi am văzut seria naturilor moarte (mai ales), prima asociaţie care mi-a venit în minte (şi pe care i-am şi comunicat-o artistului) a fost Petraşcu (un Petraşcu mai luminos şi cu tuşă mai grăbită). Consultând, ulterior, cataloagele pe care mi le-a pus la dispoziţie, am constatat că alăturarea fusese deja făcută de un condei mai destoinic decât al meu (C.R. Constantinescu), aşa încât nu voi insista asupra ei. Voi pomeni doar câteva date din traseul său artistic, pentru cei care nu îl cunosc:

- născut în 1951 la Nicoreşti, judeţul Galaţi

- urmează cursurile primare, gimnaziale şi liceale la Tecuci

- a aboslvit Facultatea de Arte Plastice din Iaşi, promoţia 1974 (a studiat compoziţia şi culoarea cu Dan Hatmanu şi Francisc Bartok)

- din 1975 şi până în 1990, expune la saloanele UAP din românia, filiala Galaţi

- a avut 31 de expoziţii personale în ţară şi una în Republica Moldova

- peste 400 de lucrări în colecţii particulare din România, Franţa, Italia, SUA, Canada, Israel, China)

zf.ro

Alte date despre Ştefan Buţurcă - în Personalităţi tecucene

[dcp100168]

Ştefan Buţurcă - 65

Pictorul Ştefan Buţurcă aşează astăzi pe şevaletul său culorile pentru încă un tablou… unul  de familie, în care îi vor fi alături familia, prietenii şi toţi cei care ştiu să preţuiască artiştii, măcar în zilele sărbătoare. La cei 65 de ani împliniţi pe 9 aprilie, cu siguranţă că vor fi mulţi cei care vor împleti un buchet de alese gânduri pentru artistul aflat la o împlinită aniversare.

A absolvit în 1974 Institutul de Arte Plastice din Iaşi, la clasa unor străluciţi artişti şi profesori: Dan Hatmanu şi Francisc Bartok. Şi-a deschis prima expoziţie personală încă din anii studenţiei (1972), la Galeria de artă "Gh. Petraşcu" din Tecuci. De-a lungul anilor, a fost prezent cu peste 40 de "personale" în saloane şi galerii de artă din Iaşi, Galaţi, Suceava, Piatra Neamţ, Chişinău.

În anul 1995, a donat Muzeului de Istorie din Tecuci o selecţie de peste 16.000 de lucrări, realizate de elevi de la instituţiile şcolare unde a fost profesor, înfiinţând astfel Secţia de Artă Infantilă "Colecţia Ştefan Buţurcă". La Olimpiada de Francofonie, Artă şi Cultură din Quimper - Franţa, copiii pregătiţi de artist au obţinut multe medalii de aur, argint şi bronz, iar mentorului lor i s-au decernat Diploma şi Medalia de Onoare a olimpiadei. S-a dăruit ca dascăl la catedra unor şcoli din Ţepu, Matca şi apoi, până la pensionare, în municipiul Tecuci.

De-a lungul celor peste patru decenii de muncă în faţa şevaletului, pictorul tecucean a exersat desenul, dar şi acuarela, a realizat compoziţii istorice, natură statică, însă cea care l-a definit mai bine în arta plastică românească este pictura. A abordat cu excelenţă două domenii care l-au consacrat şi individualizat în arta plastică: portretul şi peisajul, unde critica de specialitate a subliniat calităţile sale de colorist. Multe din temele peisajelor sale poartă amprenta Nicoreştiului natal, a unora din satele apropiate şi, bineînţeles, a Tecuciului care l-a adoptat încă din primii ani de şcoală. Peste 300 de lucrări ale artistului se află în colecţii particulare din ţară şi din străinătate, dar şi în unele instituţii publice.

Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici, Filiala Bucureşti, din anul 2000. În anul 2008, i s-a conferit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Tecuci.

Pe marea scenă a artei tecucene s-au aprins reflectoarele şi a ieşit la aplauze un artist, Ştefan Buţurcă.

Ani mulţi şi frumoşi, Maestre!

viata-libera.ro