Jump to content

Recommended Posts

Posted

Spiritul şi pilda lui Cezar Avramescu

Revista trimestrială de cultură Mileniu 3 (continuare la Sfârşit de mileniu), nr. 51, apărută în aprilie 2008, conţine texte literare de diverse genuri şi specii, sub semnătura unor nume cunoscute în orizontul cultural craiovean şi nu numai. O semnificaţie aparte îl are, pentru cititorii revistei, textul-evocare „Un an fără Cezar Avramescu“. Desprindem pasaje din rândurile scrise de Mircea Moisa: „S-a scurs de-atunci un an. Spiritul şi pilda lui Cezar Avramescu continuă să reprezinte pentru noi repere majore, de mare preţ, şi, chiar dacă fiinţa umană este absentă dintre noi, spiritul şi pilda sa ne-au rămas ca nobile permanenţe. Deşi originar din Galaţi, noi, cei care l-am cunoscut mai îndeaproape, am realizat faptul că, în multe privinţe, Cezar Avramescu se înscrie în acea stirpe umană pe care un mare intelectual oltean, Petre Pandrea, a numit-o «Omul feeric». În imediata sa postumitate, revista Mileniu 3, în nr. 46-47, din anul 2007, i-a consacrat memoriei lui Cezar Avramescu 36 de pagini substanţiale. Nu puţini dintre cititori recurg des la relectura unor texte ale «Omului feeric», Cezar Avramescu, cum facem şi noi la ceasul de faţă şi transcriem pasaje din textul său «Foaie verde de dudău», inserat în rubrica sa - «Joia dulce», din cotidianul Gazeta de Sud, cu data de 15 septembrie 2005. «Dar când vom termina oare cu văicărelile şi plânsu’? Ne plângem că avem corupţie; corupţie au şi alţii. Trebuie să simţim însă o mândrie patriotică, fiindcă a noastră e mult mai dezvoltată decât a altora. De fapt, nu că există mulţi corupţi e problema, ci că sunt puţini oameni necorupţi. (...) Când acuzăm mereu şocul dilemelor pe care le trăim, al necesităţii unei opţiuni politice şi structuri economice, îmi vine în minte cazul lui Petre Pandrea, un mare fiu al Olteniei, din păcate, puţin cunoscut. (...) Plecat din Balş, unde se născuse în 1904, Pandrea (pe numele adevărat Marcu) ajunge un jurist eminent, cu doctorate şi perfecţionări în marile oraşe universitare ale Europei. În acelaşi timp, se manifestă ca gazetar şi scriitor remarcabil al generaţiei neliniştite a lui Mircea Eliade şi Noica. Aderă la ideile de stânga (o stângă autentică, nu una de paradă, cum e cea de la noi azi). Apără, ca avocat, oameni sărmani, fără să le pretindă onorarii. (Vă vine să credeţi?) Apără minorităţi de diverse tipuri: comunişti ilegalişti, baptişti, evrei, pravloslavnici de rit vechi, călugăriţe vladimiriste etc. A trăit sub două sisteme şi în amândouă a avut de suferit. (...) Sub comunişti a făcut zece ani de puşcărie. A mâncat bătaie şi de la cuzişti, şi de la comunişti. (...) Dar a rămas demn, vertical, credincios principiilor sale. De asemenea oameni avem mare nevoie astăzi, care să slujească unor principii, nu propriilor lor interese». Umorul lui Cezar Avramescu este ironic-sarcastic. În scrisul său a ştiut să aşeze, să cultive, precum în existenţa personală, valori umane perene, propunându-le semenilor drept repere majore. Cezar Avramescu ne însoţeşte cu gândul şi scrisul său, cu spiritul său, şi după un an de la plecarea sa dintre noi“.

http://www.gds.ro/Cultura/2008-05-10/Sp ... &tip=toate

Infra-ultra-micro-autobiografie

M-am nascut inutil intr-o anumita zi a unei luni din anul respectiv, intr-un cartier periferic al Galatiului de altadata. Despre farmecul acestor cartiere, despre cât de albastra era Dunarea acelor vremi il puteti intreba pe vecinul Panait Istrati.

Apoi am inceput acea cursa contracronometru in care, daca ajungi la capat, inseamna ca ai pierdut.

Mi-am petrecut copilaria la tara, intr-un sat adevarat, intr-o Românie adevarata; am mai apucat o felie de viata adevarata, demna, normala.

Am mai avut norocul sa urmez un liceu adevarat; in care mai ramasesera câtiva profesori autentici.

Primavara vietii am petrecut-o in Iasiul universitar, unde am avut profesori care erau in egala masura profesionisti si oameni de cultura, formati in buna parte in marile Universitati ale apusului; ceea ce am invatat de la ei nu se poate uita niciodata. Am avut apoi, la terminarea facultatii, onoarea de a le deveni coleg. Onoare pe care apoi am tradat-o venind la Craiova. M-am straduit sa devin oltean in timp ce oltenii se straduiau sa devina universitari. Nici eu, nici ceilalti n-am reusit.

Am irosit zilele unei jumatati de secol prin ungherele amfiteatrelor. Am intentionat sa arat studentilor ca matematica este frumoasa, fiind in fond un simplu exercitiu de logica si imaginatie, un joc captivant, accesibil oricarei inteligente normale. Am incercat sa nu fac din matematica un instrument de tortura; de aceea am predat-o cu zâmbetul pe buze, cu o gluma agatata in coltul unei teoreme. Studentii m-au iubit si la rândul meu am iubit studentele.

Am avut idei si am scris multe lucrari de matematica; sunt singurul de aici care are o teorema care ii poarta numele. Am comis multe articole, eseuri, poezii, cautând astfel sa-mi motivez partial si nesemnificativ existenta mea terestra efemera.

Mi-ai placut lumina, inaltul cerului, zborul pasarilor, murmurul frunzelor alintate de adiere. Am iubit frumosul in formele lui primare; tandretea culorilor, armonia sunetelor, vraja slovelor mestesugit inlantuite; vinul ales, femeile frumoase. Dar dintre toate femeile pe care le-am intâlnit numai una singura a meritat sa fie iubita; este aceea de lânga mine, care m-a suportat o viata si care ma va intovarasi si dincolo.

Am vrut sa fac multe, dar am reusit putine; numai prostii am facut o gramada. Dar nu regret decât prostiile pe care nu le-am facut.

Am strâns, din putinele calatorii, comori de frumusete pe care le tin ferecate in suflet ca pe o nepretuita comoara, frânturi din misteriosul Mexic, din neasemuita Florenta, din languroasa Venetie, din insorita Sicilie si din multe alte parti. Am furat din muzeele lumii surâsul etern al madonelor rafaeliene, zbuciumul formelor sculpturilor lui Michelangelo. Iar din salile de concert si de pe discuri am patruns durerea muzicii beethoveniene, framântarile sufletului lui Brahms, bucuria vietii lui Mozart, seninatatea si echilibrul cosmic ale muzicii lui Bach.

Am fost totdeauna nemultumit de mine; iar acum când sunt pregatit pentru calatoria spre marea liniste, pot spune ca am avut dreptate sa fiu asa. Am urât prostia, dar mi-am dat seama din propria experienta ca daca ti-i data nu poti scapa usor de ea. Dar numai prostia blânda e suportabila. Cea agresiva, mai ales daca este intovarasita si de lipsa simtului umorului, este total insuportabila.

Am trait sub trei orânduiri; de fiecare data am sperat ca aceea care vine va fi mai buna; am ramas doar cu speranta.

Mi-a trebuit mai mult de jumatate de veac ca sa-mi dau seama ca lucrurile cu adevarat esentiale in viata sunt lucrurile cele mai simple cu putinta; si care sunt chiar lânga tine, pe când tu le cauti in alta parte. Si am devenit suficient de inteligent ca sa-mi dau seama de mediocritatea mea.

Am fost un om obisnuit, cu o viata obisnuita. Pe care incerc uneori s-o rememorez. Dar rareori reusesc. E ca si când m-as plimba printr-un cimitir in care timpul, vânturile si ploile au sters inscriptiile de pe cruci. Arareori mai recunosc ceva sau pe cineva.

N-am nici un motiv sa fiu nemultumit. Dumnezeu mi-a dat de toate; daca mi-ar mai fi dat inca ceva n-as fi refuzat. Dar, in mod sigur, atât am meritat.

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.