Ana Maria Codreanu - cum să ajungi avocat în Italia

[dcp100168]

Ana Maria Codreanu - cum să ajungi avocat în Italia

Experienţa Anei Maria Codreanu poate fi utilă multor tineri români din Italia, care visează la o carieră în avocatură. Românca, născută la Galaţi în 1979, a sosit în Italia la începutul anului 2002. În ţară era înscrisă în la Facultatea de Drept “Danubius”, unde a studiat trei ani, după ce a absolvit “Liceul Pedagogic C. Negri” din Galaţi.

Iată care este parcursul universitar şi profesional pe care l-a urmat Ana Maria Codreanu: “Imediat după ce m-am stabilit în Italia am cerut recunoaşterea studiilor. Mi-au fost recunoscute 11 din 18 examene. Am absolvit Facultatea de Drept din Trento în 2004 şi am făcut ulterior şi specializarea, până în 2007. În 2008, mi-am început stagiul într-un cabinet de avocatură din Padova. Nu este greu de găsit un cabinet de avocatură unde să faci acest stadiu, doar că munca depusă este gratuită, deci trebuie să ai o sursă de venit alternativă.

După doi ani de stagiu - acum durata obligatorie s-a redus la un an şi jumătate - am susţinut examenul de stat, o probă scrisă, la Curtea de Apel din Veneţia. Am aşteptat rezultatul timp de şase luni, apoi am susţinut şi examentul oral, în octombrie 2011. Spre marea mea satisfacţie, azi sunt înscrisă la Baroul din Padova şi pot exercita profesia în toată regiunea Veneto”.

Un bilanţ pe care îl consideră unul pozitiv şi pentru ea, ca româncă, un doar pe plan personal: “Îmi ajut conaţionalii care întâmpină diferite probleme aici, mai ales pentru că şi eu am avut probleme de adaptare şi m-am lovit la început de birocraţia italiană. Un caz recent pe care l-am avut? Doi români aflaţi în vacanţă în Italia au fost implicaţi într-un accident rutier, iar şoferul italian nu voia să plătească daunele, pe motiv că maşina celor doi era înmatriculată în România. Mai sunt acum şi multe cauze ale unor conaţionali care au muncit luni de zile, fără a fi plătiţi de patronii italieni”.

Ana Maria Codreanu recunoaşte că, de câţiva ani, nu mai merge în România, deşi are amintiri frumoase din copilăria şi adolescenţa petrecute în ţară: “De cinci ani, de când a murit tata, care era pilot de aviaţie, nu m-am mai dus în România. Am rămas cu mama, fostă asistentă, acum la pensie”.

Cum o privesc la muncă ceilalţi colegi italieni? “Mulţi rămân uimiţi când aud că sunt româncă. Recunosc, unii sunt amabili, alţii, mai puţin. Din fericire azi colaborez cu avocaţi care au o bună imagine despre conaţionalii mei. Cu atât mai mult sunt mulţumită de ceea ce fac, cu cât am satisfacţia să fiu sunată de unii colegi, care-mi propun colaborarea la anumite dosare. Mi s-a întâmplat ca să intru în sală la începutul proceselor şi să văd curiozitatea pe faţa judecătorilor, care sunt uimiţi când află că sunt româncă. De obicei, vor să afle mai multe despre mine”. Avocata româncă e hotărâtă să rămână în Italia, unde doreşte să- şi continue cariera: “Nu cred că mă mai întorc în România, cel puţin nu în viitorul apropiat”.

gazetaromaneasca.com

[dcp100168]

O gălăţeancă, avocat de succes în Italia. De la "Danubius" la Baroul din Padova

* Un birou internaţional de avocatură ca să poată să le fie de folos cât mai multor români, asta îşi doreşte să înfiinţeze gălăţeanca Ana-Maria Codreanu, avocat în Baroul din Padova, Italia * Deja a reuşit să le fie de folos multor conaţionali în procese dificile

La doar 33 de ani, Ana-Maria Codreanu are o carieră frumoasă şi solidă în Italia. A început Dreptul la „Danubius” în Galaţi şi l-a absolvit cu brio în Italia. Ana-Maria este fiica unui fost pilot de aviaţie şi a unei asistente medicale, astăzi pensionară, iar reuşitele ei sunt, în mare măsură, meritul părinţilor.

Pe când era elevă la Liceul Pedagogic din Galaţi, Ana-Maria Codreanu visa doar să-şi găsească un post de învăţătoare lângă ai ei. După trei ani de Drept la „Danubius”, dându-şi seama că în România nu are perspective, a decis să plece. Nu i-a fost deloc uşor: „Ştiam limba, dar nu la perfecţie. Am învăţat italiana singură, cu dicţionarul şi uitându-mă la Rai. Când am ajuns în Italia, în februarie 2002, mi-am dat seama cât de dezvoltată era societatea lor faţă de a noastră. La început nu mă puteam obişnui, plângeam mereu că-mi era dor de părinţii mei”, îşi aminteşte Ana-Maria.

Bursieră la Trento

Recunoaşterea studiilor a fost complicată şi birocratică: traduceri, legalizări, apostile... cozi lungi la Ministerul de Externe. „Am ales facultatea din Trento, pentru că mi-a recunoscut cele mai multe examene, 11 din 18. Altele îmi recunoşteau doar jumătate, ceea ce însemna că trebuia să mai pierd un an. Facultatea din Trento este frecventată de mulţi studenţi străini din Germania, Albania, Austria, China, Anglia, veniţi în cadrul programului Erasmus. Examenele erau toate orale, mai întâi cu asistentul universitar, apoi cu profesorul, pentru nota finală. Iar dacă asistentul nu era mulţumit de răspunsuri, nici nu mai ajungeai la profesor! Din fericire am avut doar o restanţă, la dreptul muncii... materie pe care azi o profesez cel mai mult. Am luat şi bursă de studii de 3.600 de euro, pe care o obţineau doar cei care reuşeau să acumuleze numărul de credite cerute pe fiecare semestru. În decembrie 2004 am dat prima licenţă (laurea triennale) în drept european, apoi în martie 2007 licenţa de specialitate, în drept pur”, ne-a povestit avocată.

”A fost obositor, dar a meritat”

Am aflat cu surprindere că în perioada de doi ani a stagiului în avocatură, munca depusă la cabinet este gratuită, aşa că stagiarul trebuie să îşi găsească o sursă de venit alternativă! Ana-Maria şi-a început practica în avocatură în februarie 2008 într-un cabinet din Padova. La început n-a primit nimic, abia după un an - 200 de euro pe lună. „După primul an de practică, poţi cere la Barou să fii abilitat să profesezi, înlocuindu-l pe avocatul titular, dar în anumite limite: în civil - cauze până la 25.000 de euro, iar în penal doar infracţiuni cu pedepse de până la patru ani”, ne-a spus Ana-Maria. Examenul de stat este compus din două părţi, scris şi oral. „Partea scrisă am dat-o în decembrie 2010 la Curtea de Apel din Veneţia, competentă pentru regiunea Veneto, pentru că se ţine cont de reşedinţă. Sunt trei probe (trei zile la rând câte şapte ore): speţă de civil, speţă de penal şi un act la alegere (civil, penal sau administrativ). Rezultatele se dau abia după şase luni. În iunie, când am aflat rezultatele, nu-mi venea să cred! S-au prezentat la scris în jur de 2.000 de candidaţi. Am luat doar 490. Am început imediat să mă pregătesc pentru proba orală pe care am susţinut-o în octombrie, la şase materii, patru la alegere şi două obligatorii. La sfârşitul probei orale am trecut doar 200 de candidaţi! Cine nu trece oralul, trebuie să refacă scrisul, care se ţine o dată pe an. A fost, greu şi obositor, dar a meritat! Azi sunt înscrisă la Baroul din Padova”, ne-a spus Ana-Maria.

De la „Ah, eşti româncă” la complimente

Ca orice român aflat peste hotare, gălăţeanca a simţit gustul amar al discriminării, în primii ani, când îşi căuta de lucru. A lucrat într-o fabrică, într-un institut de credite, şi apoi într-un birou de avocatură ca secretară. Chiar dacă avea un CV interesant, i s-a spus „Ah, dar eşti româncă!”. „Azi, în schimb, lucrurile s-au schimbat. Chiar la Examenul de Stat, după terminarea probei, preşedintele Comisiei mi-a făcut complimente pentru străduinţă. Sunt mulţumită, deoarece colegii mei mă apreciază. Mai sunt şi unii invidioşi. Când mă prezint, la începutul proceselor, judecătorii - care au de a face cu mulţi inculpaţi români, şi deci cunosc numele străine - rămân uimiţi şi îmi zâmbesc”, ne-a mărturisit avocata.

Cazuri dificile câştigate

Am rugat-o să ne povestească despre dosarele românilor, în care a pledat ca avocat. Unul dintre cele mai strigătoare la cer a fost cazul a doi români, aflaţi în Italia în vacanţă, implicaţi într-un accident rutier cu un italian. Compania de asigurări a italianului nu vroia să le plătească despăgubiri pe motiv că maşina nu era înmatriculată în Italia. Dar cu sprijinul avocatei, au obţinut 15.000 de euro! Cea mai mare satisfacţie a obţinut-o în faţa unui avocat italian care reprezenta o româncă. Aceasta îşi dăduse în judecată fostul soţ şi tatăl copilului (tot român) pentru a cere pensie alimentare. „Tribunalul român pronunţase deja o sentinţă în acest sens, prin urmare, mama ar fi trebuit să ceară doar modificarea sumei. Conform regulamentului european în materie de obligaţii alimentare, sentinţele străine sunt recunoscute automat. Am câştigat procesul (reprezentam tatăl român), pentru că avocatul italian al mamei a greşit propunerea recursului, care a fost declarat inadmisibil”, ne-a povestit Ana-Maria. Dar asta n-a fost tot, avocatul perdant a sunat-o şi i-a propus colaborarea la un dosar nou, de recuperare a unei sume de bani în România, pentru un client de-al său. Asta da recunoaştere profesională! În acest moment, tânăra avocată este implicată în procesul unei mame românce, domiciliată în Italia, care îi cere tatălui român pensie alimentară pentru fiica sa, conform nivelului de viaţă din Italia.

Planuri

Dorinţa tinerei avocate este de a înfiinţa un birou internaţional de avocatură, ca să le poată fi de folos cât mai multor români: „Deja lucrez la acest proiect. Sper, şi cu ajutorul unui bun avocat şi prieten din Galaţi, să-l pot realiza cât mai curând”, ne-a spus Ana-Maria Codreanu. Îi dorim succes şi dorinţa să i se împlinească!

Mărturie de suflet: „Tata, îngerul meu păzitor”

„Mă întorc cam o dată pe an la casa părintească. Am multe amintiri frumoase din copilărie, cu familia, la şcoală cu colegii şi prietenii, de când cântam în corul Bisericii «Sf. Nicolae» şi din perioada în care am predat la Şcoala nr. 20 ca învăţătoare”, ne-a povestit avocata Ana-Maria Codreanu. „Tatăl meu, Nicu, a fost pilot de aviaţie. Din păcate nu mai este printre noi din 2007. Am rămas doar cu mama, Didina, fostă asistentă medicală, azi la pensie. Azi sunt cine sunt datorită lor. Mama se poate bucura de rezultatele mele. Sper ca şi tatăl meu să fie mândru de mine, de acolo de sus. Îl consider îngerul meu păzitor”, ne-a mărturisit avocata Ana-Maria Codreanu.

viata-libera.ro